In ultimii 10 ani, am văzut începuturile unei ştiinţei a psihologiei pozitive: o ştiinţă a ceea ce face ca vieţile să merite a fi trăite. S-a dovedit că putem măsura diferite forme ale fericirii. Şi oricare din noi poate merge gratis la pagini de web şi poate face întreaga suită de teste de fericire. Poţi întreba cum te compari ca emoţii pozitive, la înţeles, la flux, cu alţi zeci de mii de alţi oameni?
Şi pentru a întreba această întrebare – caci fericire nu este un cuvânt prea des folosit de mine – este nevoie să-l descompunem în ceea ce cred că se poate întreba despre fericire. Şi cred că sunt trei posibile vieţi fericite diferite. Si pare a fi o chestiune de optiuni si atitudine.
Prima viaţă fericită este viaţa plăcută. Aceasta este viaţa în care ai atât de multă emoţie pozitivă pe cât posibil, şi priceperile de a o amplifica.
A doua este o viaţă angajată: în muncă, în iubire, ca părinte, în tihnă, timpul se opreşte pentru tine. Despre asta a vorbit Aristotel.
Şi a treia, viaţa plină de înţeles.
Aşa că vreau să spun câte puţin despre fiecare din aceste vieţi şi ce ştim despre ele.
Prima viaţă este viaţa plăcută şi este pur şi simplu sa alegi ce este mai bun din tot ce gasesti, având atâtea plăceri cât poţi, atâtea emoţii pozitive câte poţi, şi învăţând deprinderile, savurarea, grija care le amplifică, care le întinde peste timp şi spaţiu. Dar viaţa plăcută are trei neajunsuri importante.
Primul neajuns este că s-a dovedit că viaţa plăcută, trăirea emoţiilor pozitive, este ereditară, cam 50 la sută ereditară, şi de fapt nu prea modificabilă. Aşa că diversele trucuri pe care le ştim despre mărirea cantităţii de emoţii pozitive în viaţa voastră sunt trucuri de 15 la 20 sută, cel mult.
Al doilea este că emoţiile pozitive se pierd. Se pierd chiar repede. Este ca îngheţata de vanilie, prima bucăţică este 100 la sută, pe când ajungi la a şasea înghiţitură, s-a dus gustul.
Şi nu este nici prea flexibilă.
Şi asta ne duce la al doilea tip de viaţă fericită. Psihologia pozitivă este mai mult decât emoţia pozitivă, mai mult decât construirea plăcerii. Traim in trei mari arene ale vieții.
Prima arenă era locul de muncă.
A doua arenă este jocul.
A treia arena a vieţii este dragostea
Plăcerea implică simţiri brute: ştii că se întâmplă. Este gând şi simţire. Iar asta este chiar caracteristica a ceea ce noi credem că este viaţa bună. Şi credem că este o reţetă pentru ea, iar aceasta este să ştii care îţi sunt punctele tari. Şi exista teste pentru a afla care sunt cele cinci cele mai tari puncte ale tale. Iar apoi e bine sa-ţi reclădeşti viaţa pentru a le utiliza cât mai bine si mai mult posibil. Îţi reclădeşti munca, dragostea, jocul, prietenia, calitatea de părinte.
Ceea ce obţii este mai multă absorbţie. Deci asta este a doua cale. Prima cale, emoţia pozitivă. A doua cale este fluxul fericirii.
Iar a treia cale este înţelesul. Acesta este în mod tradiţional cea mai venerabilă fericire. Şi înţelesul constă în această viziune – foarte asemănătoare cu eudaimonia, constă din a ştii care îţi sunt punctele tari şi utilizarea lor pentru a aparţine şi a fi în serviciul a ceva mai măreț decât eşti tu.
Am menţionat că pentru toate cele trei tipuri de vieţi, viaţa plăcută, viaţa bună, viaţa cu înţeles, psihologii lucrează din greu acum la a raspunde la întrebarea: care sunt oare lucrurile care schimbă permanent aceste trei vieţi?
