Toate articolele scrise de armeanu

Noua Paradigma a Libertatii


Noua Paradigma a Libertatii

Una din problemele scrisului, lucratului și căutatului pe Internet este că e foarte greu să deosebești moda de schimbările profunde.

Investiția inițială pentru a emite informații, cunoștințe și cultură a scăzut incredibil.  Termenul de societate informațională și a cunoașterii desemnează o realitate deja existentă.

Astăzi avem o schimbare radicală în felul în care producția și schimbul de informație e capitalizat. E clar că sunt necesari mai puțini bani, dar proprietatea acestui capital, felul în care capitalizarea are loc, e complet diferit distribuită. Astăzi, fiecare din noi are un computer. Și capacitatea de calcul, stocare și comunicare este practic în mâinile fiecărei persoane conectate la Internet.

Asta înseamnă că pentru prima dată de la revoluția industrială, cel mai important mijloc – cele mai importante componente ale miezului activităților economice – e în mâinile populației. Avem o capacitate de comunicare în mâinile întregii populații și avem creativitate, înțelepciune, experiență umană – ca resurse  majore și accesibile oricui. In plus, spre deosebire de munca simplă, nu e ceva monoton și înlocuibil între oameni.  În această privință suntem unici și fiecare din noi deținem acest input crucial pentru individ si societate.

Un alt aspect e nu numai cum e produs conținutul, dar și cum e produsă relevanța. Pretenția la faimă este la dispoziția fiecăruia care este dispus să sacrifice o oră-două pe zi pentru ceva ce are însemnătate pentru el, împărtășindu-și gândurile și informația în mediul virtual. E gratis pentru toți și e rezultatul activității tuturor oamenilor acționând din motivații sociale și psihologice de a face ceva interesant.

Inovația critică e că în loc ca inginerii sau niște angajați să spună ce e mai relevant, vom merge pe net și vom număra ceea ce voi, oamenii de pe web, pentru cine știe ce motiv – vanitate, plăcere – ați produs legături și v-ați conectat, și asta este relevanța calculată în cel mai pur și obiectiv mod.

Toate astea sunt cuprinse în crearea conținutului, relevanței, expresivității umane de bază. Vedem acum cum computerele și telefoanele devin atât de sofisticate că extindem algoritmi ca să lăsăm oamenii unei comunități să-și construiască propria rețea din simplul principiu: ai un mesaj pe care îl consider interesant, nu doar îl citesc ci îl dau si mai departe ajuta să-ți transferi mesajele tale. Și când tu consideri mesajul meu relevant, tu mă ajuți pe mine să transfer datele mele. Asta nu-i o versiune idealizată. Sunt modele deja funcționale și folosite la scara planetară.

Nu e prima dată când facem lucruri utile unii pentru alții, ca ființe sociale. O facem tot timpul. Dar e prima dată când are un impact economic și social major. Ce vedem sunt setări sociale pentru toate lucrurile critice, informațiile curg în toate direcțiile, și asta decide care sunt problemele importante, care sunt subiectele de interes social sau comunitar.

Apar noi fenomene sociale care sunt cel mai evident vizibile când le percepem ca pe o nouă formă de competiție.  Dar e în același timp o sursă nouă de oportunități pentru indivizi și pentru corporații. Pe măsură ce vezi apărând noi relații și interacționări sociale, apar și noi oportunități. Există un nou set de valori, un nou set de aspecte pe care oamenii le apreciază.

Oportunitățile de cooperare sunt deja un fapt concret, nu o modă trecătoare. E transformarea crucială cu bătaie lungă cauzată de internet. Relațiile și schimburile sociale devin semnificativ mai importante decât oricând ca fenomen economic. În anumite situații e chiar mai eficient datorită calității informației, abilității de-a găsi persoana cea mai potrivită, cele mai scăzute costuri de tranzacție. Se auto-susține și se întinde rapid.

Suntem într-o nouă paradigmă a libertății căreia i-au fost adăugate noi dimensiuni. E vorba despre LIBERTATE, e vorba de viitorul libertății de a colabora liber unii cu alții ca ființe sociale, și de felul în care informațiile, cunoștințele, cultura vor fi produse și transmise. E vorba despre cum vom lua decizii individual si social. Pentru că în acest context vedem o bătălie care se asprește pentru a restrânge aceste libertăți sub diferite pretexte, dar de fiecare data este vorba de spaimele corporațiilor sau comunităților mai puțin adaptabile.


Algoritmii, parte a culturii si naturii

Algoritmii, parte a culturii și naturii

Luați o fotografie de  pe Internet. Ai toate șansele ca aceasta să fie reală în sensul că fotograful a făcut în realitate această fotografie. Dar este, de altfel, și ficțiune. Probabil că s-a lucrat mult la ea după aceea. Și ceea ce s-a realizat este că a remodelat digital anumite aspecte pentru a indica și transmite un anume ceva, o idee, o informație, o emoție. Cum? Cu ajutorul unor algoritmi.

Cu toții ați observat că dacă ați căutat ceva pe Internet, aproape instantaneu, vă apar reclame la produse asemănătoare. Sau ați auzit de o campanie electorală desfășurată conform indicațiilor unor firme de analiză a datelor. Cum se realizează așa ceva? Cu ajutorul unor coduri scrise urmând anumiți algoritmi. Și așa revenim la matematică.

Matematica este și știință și artă. Uneori este o metaforă. Dar ideea este că avem de-a face cu o metaforă cam scorțoasă, cam greu de înțeles și greu de descifrat. Dar care începe să fie din ce în ce mai prezentă în viața noastră. Foarte curând, nu vom mai putea înțelege lumea dacă nu vom avea cunoștințe de matematică.

Azi, rolul matematicii contemporane este regândit – nu doar matematica financiară, ci matematica în general. Pentru că suntem în plin proces de tranziție a matematicii de la ceva care este extras și derivă din lume la ceva care chiar începe să modeleze  lumea din jurul nostru, ba chiar și lumea dinăuntrul nostru. Și este vorba aici, deocamdată, de algoritmi care reprezintă, la bază, chiar matematica folosită de calculatoare pentru a lua decizii. Ei dobândesc înțelepciunea adevărului pentru că se repetă de foarte multe ori. Ei se osifică și se calcifică, și devin realitate.

A apărut și comerțul algoritmic, pe care îl vedeți cu toții, care a evoluat în parte datorită comercianților și instituțiilor care aveau de rezolvat cam aceleași  probleme  și anume este vorba de faptul că ei mută  milioane de ceva anume prin piață sau prin lume. Și, dacă ei fac acest lucru dintr-o dată este ca și cum ar juca poker și mizează totul de la început. Deci trebuie să găsească o cale – și folosesc algoritmii pentru a face aceasta – pentru a rupe acel lucru mare într-un milion de lucruri mici dar manevrabile. Iar magia și problema mare în aceasta este că aceeași matematică folosită pentru a rupe acel lucru mare într-un milion de lucruri mici poate fi folosită pentru a găsi un milion de lucruri mici care se potrivesc intre ele, ca un imens puzzle, și a le suda înapoi împreună pentru a afla ce se petrece de fapt în realitate.

Performanța sportivilor sau a echipelor este evaluată astăzi nu  numai în urma analizei unor specialiști, ci și ca urmare a informațiilor furnizate din analiza unor date sofisticate obținute fie la antrenamente, fie chiar în competiții. Analize realizate pe baza unor algoritmi. Unele analize prezentate chiar în timp real, chiar spectatorilor.

Și surpriza este că, desigur, acești algoritmi  funcționează nu doar pentru acel lucru pentru care au fost creați. Poți da de acele lucruri la care se potrivesc oriunde te uiți, odată ce ai învățat cum să te uiți după ele și să descoperi elementele comune sau asemănătoare.

Corporațiile  și instituțiile au folosit mai mulți algoritmi de-a lungul anilor. Ele au început cu anumiți algoritmi și au testat apoi mulți alții, într-un proces de evoluție. Aceștia încearcă să te înțeleagă, să pătrundă în creierul tău, ca mai apoi să îți recomande ce produs ți-ai dori, ce film vrei să urmărești, ce vacanță vrei să ai, ce ți-ar face plăcere s.a.m.d. – lucru care este foarte, foarte dificil. Dar dificultatea problemei și a faptului că algoritmul nu reușește pe deplin, nu șterge efectele pe care algoritmul le determină. In acest moment, o bucată de cod cu o idee despre tine este responsabilă pentru 60% din achizițiile făcute.

Dar dacă ai putea da o notă acelor produse, de orice natura,  înainte de a fi create? Nu ar fi util acest lucru, dar și înspăimântător? Ei bine, câțiva cercetători de date au algoritmi pentru scenarii pentru viitor. Și pot rula un cod pe care l-au creat,  iar ei îți pot spune, cuantificabil, că acesta este un produs care v-a fi vândut în atâtea milioane de exemplare, că vei câștiga alegerile dacă faci asta și asta, cu o probabilitate incredibil de mare. Aceasta nu este informație. Acestea nu sunt statistici financiare, aceasta este deja o cultură a profețiilor. Și ceea ce vedeți aici sau ceea ce nu vedeți de fapt este că avem de-a face cu o fizică a culturii. Și dacă acești algoritmi  nu ar mai funcționa la un moment dat și ar lua-o razna, cum am putea ști cum ar arăta situația?

Oare cât de departe poate evolua asta? Cât de departe? Poți să ajungi chiar foarte, foarte departe, nici măcar algoritmii nu pot, încă, prevedea asta.

Algoritmii depind cel mai mult de o calitate, și aceasta este viteza. Iar ei funcționează la milisecundă sau microsecundă. Ca să vă creez o idee legată de ceea ce sunt microsecundele, aveți nevoie de 500 000 de microsecunde doar pentru a da clic cu mouse-ul. Dar, dacă tu ești un algoritm și ești cu cinci microsecunde în urmă, atunci ai pierdut.

De fapt, ai un viitor strălucit dacă ești un algoritm. Faptul că noi ”terra formăm” Pământul însuși și lumea cu acest gen de eficiență algoritmică este deja o realitate. Și, în lumina acestui fapt, te întorci în timp și te uiți la matematica și la evoluția algoritmilor și îți dai seama  ca matematica nu este o metaforă, este o profeție. Este profeția efectelor determinate și declanșate  de matematica făcută de noi. Iar peisajul a fost format întotdeauna din acest fel ciudat și neliniștitor de colaborări între natură și om. Acum există a treia forță  co-evoluționară și care își cere drepturile: algoritmii. Și trebuie să îi înțelegem ca parte a culturii și a naturii. Și, într-un fel, chiar sunt.

 

Intrebari si Rapunsuri

The wise man doesn’t give the right answers, he poses the right questions. – Claude Levi-Strauss

O întrebare bine pusă îți aduce și răspunsul.

Uitați-vă la tot ceea ce faceți și întrebați-vă:

„De ce fac lucrul acesta ?  Chiar este necesar?”

„Ce s-ar întâmpla dacă aș proceda altfel?”

„Este posibil să-mi aranjez activitățile astfel încât să obțin aceleași rezultate cu mai puțin efort și mai repede?”

„Am nevoie de un venit suplimentar?”

„Ar fi bine să încep o altă activitate?”

„Ce fac acum îmi asigură viitorul?”

Ești mulțumit de

  • … slujba ta?
  • … șansele de avansare?
  • … banii pe care îi câștigi?
  • … perspectivele de viitor?

Ce aspirații ai?

  • … mai multă stabilitate financiară
  • … casă, mașină, călătorii….
  • … mai mult timp la dispoziție
  • … dezvoltare personală …..

Răspunsurile trebuie să fie ferme, corecte și să ducă la acțiune.

Altfel totul rămâne la nivelul lui “ce bine ar fi dacă ar fi bine”.

Mă găsiți și pe  https://bww.ro/armeanu/

PREA MULTE ALEGERI

PREA MULTE ALEGERI
Ceva atât de important ca identitatea noastră a devenit acum, in mod paradoxal, o problemă de alegere. Căci noi nu mai moștenim o identitate, ci avem posibilitatea de a o inventa. Și putem să ne reinventăm oricât de des avem chef. Și asta înseamnă că în fiecare zi când te trezești trebuie să hotărăști ce fel de persoană vrei să fii. Cu tot respectul pentru căsătorie și familie a existat o epocă în care presupunerea de la care pornea aproape oricine, era că trebuie să te căsătorești cât de devreme poți, și apoi să începi să ai copii cât mai repede. Singura opțiune era cu cine (nu intotdeauna), nu când anume și nici ce vei face după aceea.

În zilele noastre, totul ne este foarte la îndemână. Predau unor studenți incredibil de inteligenți și le dau de lucru cu 80 la sută mai puțin decât obisnuiam, si am pretentii de la ei cu 80 la suta mai putin decat aveau profesorii nostri. Și asta nu pentru că ar fi mai puțin deștepți, și nu pentru că ar fi mai puțin harnici. Ci pentru că au mult prea multe optiuni, sunt preocupați cu tot felul de întrebări si decizii, majoritatea lipsite de importanta atat pentru prezent cat mai ales pentru viitor.

„ Ce va spune presedintele astazi? Dar premierul? Ar trebui să mă căsătoresc sau nu? Ar trebui să mă căsătoresc mai târziu? Ar trebui să am întâi copii, sau o carieră? Sa merg la club sau la discoteca? Sa ma uit la televizor la stiri sau la un film? Ce modificari va suferi legea educatiei? Ce produs de slabit sa aleg? Care smartphone este mai in trend? Sa-l cumpar sau nu?” etc, etc, etc. Toate acestea sunt întrebări care te ocupa si te consumă. Și ei vor răspunde la aceste întrebări, de regula intr-o ordine haotica, lipsita de orice logica, dar care are sens emotional. indiferent dacă asta înseamnă să nu-și facă toate temele pe care le dau și să nu ia o notă bună la cursurile mele. Presiunea este uriasa si secatuieste de energie.

Incredibila libertate de a alege pe care o avem în legătură cu toate aspectele vietii noastre introduce in vietile fiecaruia dintre noi o varietate imensa de situatii in care trebuie sa luam decizii, iarăși și iarăși și iarăși. Sa folosesc aceasta oportunitate sau nu? Sa citesc aceasta carte sau sa merg pe internet? Sa ma specializez pentru actualul serviciu sau sa optez pentru dezvoltare personala? Mergem in parc sa ne relaxam și avem mobilul într-un buzunar și smartphonul în celălalt și laptop-ul pe genunchi. Și chiar dacă toate sunt închise, în fiecare minut în care ne uităm la natura minunata din jur ne întrebăm „Ar trebui să răspund la acest apel? Ar trebui să răspund la acest email? Sa dau un SMS? Ar trebui să scriu ciorna acestei scrisori? Ar trebui sa scriu aceasta postare pe blog?” Și chiar dacă răspunsul la întrebare este „nu” este sigur că experiența contactului cu natura va fi foarte diferită față de cum ar fi fost fără ele. Ce marca de iaurt sa cumpar, ce bluza, care tricou s.a.m.d. Astfel, viața noastra este ocupata intr-o masura din ce in ce mai mare cu luarea de decizii, mai mari sau mai mici. Și întrebarea este, asta-i bine sau rău, pana unde rezista fiinta umana? Și răspunsul e DA.

DA ce?

Toate aceste alegeri au cateva efecte negative majore asupra oamenilor. Unul dintre efecte, în mod paradoxal, este că produce paralizie mai degrabă decât eliberare. Cu atât de multe opțiuni din care pot alege, oamenilor li se pare foarte dificil să opteze pentru ceva. Apare incapacitatea de a lua decizii, amanarea deciziilor sau a trecerii la actiune. Luarea unei decizii, indiferent de importanta ei, necesita un consum de resurse emotionale si fizice.
Așadar încremenirea este o consecință a faptului ca ai prea multe opțiuni. Chiar vrei să iei decizia cea mai bună in toate situatiile? Nu vrei să alegi gresit banca, compania, sotul sau sotia, sau sosul pentru salate.

Al doilea efect este că și dacă reușim să depășim starea de încremenire și să facem o alegere, până la urmă vom fi mai puțin satisfăcuți cu rezultatul alegerii decât am fi fost dacă aveam mai puține opțiuni dintre care să alegem. Și sunt câteva motive pentru asta. Unul dintre ele este că având o grămadă de sosuri pentru salată dintre care să alegi, dacă cumperi unul și nu este perfect? Este ușor să-ți imaginezi că ai fi putut face o alegere diferită care ar fi fost mai bună. Și ce se întâmplă este că alternativa pe care ți-o imaginezi îți induce regrete față de alegerea pe care ai făcut-o. Si aceste regrete scad din satisfacția pe care o obții de pe urma alegerii făcute chiar dacă aceasta a fost o decizie bună. Cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât e mai ușor să regreți ceva care este dezamăgitor în legătură cu opțiunea pe care ai ales-o. Asadar stresul si frustrarea cresc.
Un alt efect este ceea ce economiștii numesc cost de oportunitate.Adica faptul ca modul în care evaluăm lucrurile depinde de cu ce le comparăm. Atunci când sunt o multitudine de alternative de luat în considerare este ușor să-ți imaginezi caracteristicile atrăgătoare ale alternativelor pe care le respingi și asta te face mai puțin satisfăcut de alternativa pe care ai ales-o. Traim intr-o lume care a adus multe probleme artificiale la problemele reale, naturale.

Alt efect este dificultatea de a fixa corect prioritatile dupa importanta.

Toate acestea duc la uriase pierderi de timp, resurse, energie, bani. Exista oare solutii? Desigur, dar le vom discuta in alta postare.

Oare sunt motive de optimism?

Este accesul la educație asigurat? Este accesul la sănătate asigurat? Este accesul la resurse liber și asigurat? Este accesul la bunăstare liber și egal? Este accesul la oportunități liber și egal? Promovarea se face doar pe criterii de merit? Justiția dreaptă este asigurată?

Iată doar câteva întrebări fundamentale la care răspunsul este, evident, NU.

Ceea ce se vede acum la suprafață sunt tot mai multe manifestări stridente, aculturale, primitive, indecente, imorale și amorale. Eu văd de fapt un strigat de ajutor al unor generații deziluzionate, debusolate, cam fără valori, cam fără perspective. Văd o lume manipulată grosolan, consumerizată și consumată de o societate căreia, deocamdată, nu îi pasă decât de cifra de afaceri.

Există motive de optimism?  Eu cred că da.  Noile modele ale capitalismului generos încep să fie luate în considerare în lume și se vorbește și se acționează în acest sens.  Oamenii încep să conștientizeze faptul că problemele cele mai grave cu care se confruntă  omenirea  sunt inegalitatea și  sărăcia.  Ele constituie o provocare majoră a secolului 21 și  trebuie făcut mult mai mult pentru a le combate.  Descoperirile științifice și tehnologice cu acces democratic constituie un uriaș progres al umanității, dar marele progres va fi când aplicarea  acestor descoperiri v-a reduce inegalitatea, nedreptatea și sărăcia.

Cred însă că suntem  într-o perioadă în care ne trezim dintr-o  grozavă mahmureală de risipă și deșertăciune, și facem un pas mare înainte pentru a crea un sistem mai corect, mai durabil clădit,  care să susțină nevoia noastră înnăscută de comunitate și identitate individuală. Cred că urmașii noștri se vor referi la ea ca la o revoluție, ca să spun așa, când societatea, pusă în fața unor mari provocări, a făcut o deplasare masivă de la lăcomie, posesie, individualism exagerat către o redescoperire a generozității și a binelui colectiv.

Poate că ce se întâmplă la noi dar și în alte parți ale lumii pare să mă contrazică.  Doar pare.  Fenomenul deja a început ca o reacție deocamdată romantică, culturală,  intelectualizată și parțial revoluționară la un capitalism excesiv, inechitabil, corupt, restrictiv și opresiv.

Suntem cei cărora le revine sarcina istorică de a fonda capitalismul generos în care succesul, bunăstarea, educația, sănătatea să fie lucruri la care toți ar trebui să avem acces liber și în mod egal.  Ar trebui ca accesul la oportunități și resurse să fie asigurat în mod liber și egal.

Un pas important este impunerea ideii de societate meritocratică.  O societate meritocratică este una în care dacă ai talent, energie și pricepere poți ajunge în vârf.  Nimic nu te poate reține. Este o idee excelentă.  Problema este că dacă ai cu adevărat încredere într-o societate în care cei care merită să ajungă în vârf, chiar ajung în vârf, crezi,  implicit,  și într-un mod mult mai neplăcut, într-o societate în care cei care merită să ajungă jos vor ajunge jos și vor rămâne acolo. Cu alte cuvinte,  poziția în viață nu este accidentală sau trucată ci meritată și binemeritată. Şi asta face ca eșecul să pară cu atât mai devastator. Iar asta se poate constitui ca un motor teribil pentru evoluție.

Este absolut necesar  ca oamenii politici și  oamenii bogați, de voie sau de nevoie, să înceapă să-și folosească propriile resurse economice în folosul comunității, să renunțe la  privilegii, la succesul trucat, la corupție ca instrument de îmbogățire,  la accesul privilegiat la resurse.  Este absolut necesar să pledăm și să luptăm din ce in ce mai mulți pentru meritocrație, valori, virtute, schimbări în valorile sociale, schimbări ale modelelor de succes, și cu asta, schimbări în atitudinea, sistemul de valori și comportamentul oamenilor.  Si asta poate cu adevărat combate sărăcia  și restaura în cele din urmă visul egalității  reale de șanse.

Idei și oportunități sunt multe și le putem discuta. Proiectul nostru poate fi una dintre ele. Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți și să vă abonați..

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

Concurenta Neloiala

Succesul, bunăstarea, educația, sănătatea sunt  lucruri la  care toți ar trebui să avem acces în mod egal.  Ar trebui ca accesul la oportunități egale sa fie asigurat. Ceea ce descoperim este însă că, cu cât ești mai bogat, ești mai înclinat să urmărești o viziune a unui succes personal, de realizări și împliniri, în detrimentul altora din jurul tău.  Ne aflăm la niveluri nemaiîntâlnite de inegalitate economică. Bogăția nu doar a devenit tot mai concentrată în mâinile unui grup de indivizi, dar visul succesului devine tot mai de neatins pentru majoritatea oamenilor, nu pentru că nu ar fi capabili pentru aceasta, ci pentru că intră  într-o competiție  cu cei care au acces la privilegii speciale. Si cum cu cât ești mai bogat, cu atât te simți mai îndreptățit să ai acea avere, și ești mai dispus să acorzi prioritate propriilor interese mai presus de interesele altor oameni, ești mai dispus și predispus să trișezi, ești mai dispus și predispus să faci lucruri pentru interesul propriu călcând in picioare, uneori chiar cu plăcere interesele altora. Nu are rost să sperăm că aceste tipare se vor schimba de la sine. De fapt, există motive să credem că se vor înrăutăți și așa vor arăta dacă lucrurile rămân la fel, la aceeași rată lineară, și în următorii 30 de ani.

De profunda inegalitate economică existentă  ar trebui cu toții să ne îngrijorăm, și nu doar pentru cei săraci sau foarte săraci, ci pentru toată lumea.  Sunt multe lucruri care sunt subminate în timp ce inegalitatea economică se înrăutățește. Mobilitatea socială, lucrurile importante la care ținem, sănătatea, educația, stabilitatea, securitatea, încrederea socială, liniștea sociala, toate scad în timp ce inegalitatea crește.  Acestea  sunt însă rezultate ale unui sistem defect și generalizat.  Chiar și oamenii din vârf resimt aceste rezultate și ar trebui să mediteze la asta, să înceapă să se teamă de efecte și să dorească să schimbe sistemul. Nu cred că soluțiile vor veni de la cei bogați sau de la actualii oameni politici, majoritatea lor nefiind altceva decât profitori și reprezentanți ai acestui sistem de privilegii (legale sau ilegale dar oricum protejate) care aduși întru-un sistem meritocratic corect și concurențial nu au abilitățile necesare să facă față.

Idei și oportunități sunt multe și le putem discuta. Proiectul nostru poate fi una dintre ele. Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți.

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

Comportamentul in trafic

Unul dintre modelele interesante și dramatice pe care le-am observat, si le observam cu toții, este că oamenii bogați sunt mai impertinenți cu celelalte persoane, tot mai puțin sensibili la starea celor mai puțin favorizați, mai săraci și tot mai demonstrativi cu succesul material, mai predispuși să etaleze cât de bine o duc. In timp ce averea unei persoane sporește, sentimentele de compasiune și empatie scad, iar sentimentele de îndreptățire, de merit, și ideologia interesului personal crește. Sondajele arata că de fapt indivizii mai bogați sunt mai predispuși să eticheteze lăcomia ca fiind bună, și urmărirea interesului personal ca benefică și morală. Totodată, disponibilitatea de întrajutorare, ceea ce psihologii sociali numesc comportament prosocial scade.

Astăzi vreau să vorbesc despre implicațiile acestei ideologii a interesului personal, și de ce ar trebui să ne pese de aceste implicații.

Va propun să fiți atenți în trafic și sș studiați comportamentul în funcție de mașină.

Ceea ce am observat, la început involuntar, apoi fiind atent, este că șoferii cu mașini mai scumpe sunt mai înclinați să încalce legea. Observați dacă șoferii opresc sau nu pentru un pieton  așteptând să traverseze pe trecere. Pentru ca există legea care spune să oprești pentru un pieton care așteaptă să traverseze. Urmăriți comportamentul pe autostradă. Mașinile moderne, aproape toate sunt capabile de viteze de peste 160 km/ora. In România, viteza maximă legală este 130km/oră. Marea majoritate a mașinilor care circulă cu viteze mult peste viteza legală, dar și mai deranjant, agresiv de parcă ar fi strada personală  sunt mașinile scumpe. Făcând un grafic, am descoperit că, odată cu prețul mașinii, cresc și tendințele șoferului de a încălca în mod voit legea.

Studiile arată că indivizii mai bogați sunt mai înclinați să mintă în negocieri, să fie de acord cu comportamentul imoral la muncă,  să ia mită, să mintă clienții. Sunt  mai înclinați să trișeze pentru a-și mări șansele de a câștiga.

Nu vreau să sugerez că doar oamenii bogați arată acest tipar de comportament. Nicidecum. Pe de o parte apare comportamentul imitativ, dar fără bogăția din spate.  Pe de altă parte, cred că toți, în viața de zi cu zi, ne confruntăm cu aceste motivări competitive, unde ne punem propriile interese deasupra intereselor altor oameni. Deasupra este acceptabil uneori, ceea ce nu este acceptabil este împotriva, în detrimentul altor oameni sau chiar pături sociale, comunități sau popoare.

E  incredibil cum percepe mintea sensul avantajului și cum cineva ajuns în poziții care dau acces la privilegii legale sau ilegale devine bipolar în discurs și deschis să folosească aceste privilegii, ba chiar să se simtă îndreptățit, ba chiar obligat să le folosească în sens strict personal. Este interesant cum apare impertinentul discurs asociat, care vrea să sugereze că tot ce face, face pentru  binele public. Si astfel corupția, hoția, vânzarea intereselor publice, traficul de influență devin manifestări de generozitate, chiar patriotice.

Formula pentru fericire si succes

Majoritatea oamenilor, companiilor, organizatiilor şi şcolilor urmează următoarea formulă a succesului: Dacă muncesc mai mult, voi avea mai mult succes. Şi, dacă am mai mult succes, voi fi mai fericit. Pe asta se bazează stilul de a creşte copiii, stilul de management, stilul de viață, modul cum ne motivăm comportamentul nostru și al celor din jurul nostru.

Problema e că aceasta formula este nesusţinuta  ştiinţific .

Pentru ca de fiecare dată când creierul crede ca aveti  un succes, doar ridica ştacheta referitoare la aspectul succesului. Luăm note bune, acum trebuie să luăm note şi mai bune, ai intrat la o şcoală bună şi apoi intri la o şcoală şi mai bună, ai o slujbă bună, trebuie să obţii una şi mai bună, atingi targetul de vânzări, îţi vei schimba targetul de vânzări, afacerea merge bine, trebuie sa mearga si mai bine.   Ceea ce am făcut,  ca societate,  e să împingem fericirea dincolo de orizontul cognitiv.  Asta pentru că noi credem că trebuie să avem succes şi atunci vom fi fericiţi.

Dar creierul nostru funcţionează invers si de aici  problema reală a formulei. Dacă poţi creşte nivelul pozitivităţii cuiva în prezent, creierul lui trăieşte ceea ce se numeste avantajul fericirii.  Creierul tău, la pozitiv, evoluează mult mai bine decât la negativ, neutru sau stresat. Inteligenţa, creativitatea şi nivelul de energie cresc. De fapt,  orice rezultat al ocupaţiei tale se îmbunătăţeşte. Pozitiv, creierul e cu 31% mai eficient decât negativ, neutru sau stresat. Eşti cu 37% mai bun la vânzări. Doctorii sunt cu 19% mai rapizi, mai precişi la găsirea diagnosticului corect la pozitiv, faţă de negativ, neutru sau stresat. Ceea ce înseamnă că putem inversa formula. Dacă putem găsi o cale de a deveni pozitivi în prezent, creierele noastre vor funcţiona cu mai mult succes căci putem munci mai repede, mai creativ, mai mult şi mai inteligent.

Pentru a putea face acest lucru, trebuie să inversăm formula, ca să putem vedea de ce sunt creierele noastre în stare. Căci dopamina, care pluteşte în sistemul nostru când suntem pozitivi, are două funcţii.  Nu vă face doar mai fericiţi, ci activează și toate centrele de învăţare din creier,  permiţându-vă să vă adaptaţi mai bine la lume.

Psihologie pozitiva

Sunt întotdeauna modalități de a vă antrena creierul pentru a putea deveni mai pozitiv. Cu doar zece minute pe zi, timp de 28 de zile la rând, vă puteți reconfigura creierul, permițând creierului să funcționeze  mai optimist şi cu mai mult succes.

  • Scrieți trei lucruri noi din viața voastră pentru care sunteți recunoscători, timp de 28 de zile la rând, trei lucruri noi în fiecare zi.  La final, creierul începe să rețină un model de a explora lumea, nu pentru ce e negativ,  ci pentru ce e pozitiv mai întâi.
  • Țineți  un jurnal în care să notați detalii  despre o experiență pozitivă pe care ați avut-o în ultimele 24 de ore.  Permiteți astfel creierului să   trăiască din nou acea experiența.  Exercițiul îți învață creierul că  întotdeauna  comportamentul tău contează.
  • Meditația permite creierului să treacă de ADHD-ul cultural (Attention Deficit Hyperactivity Disorder ) pe care l-am creat punându-l  să facă mai multe sarcini în același timp, punându-l să ia prea multe decizii.  Permite astfel creierului  să se concentreze asupra sarcinii actuale prioritare.
  • Făceți fapte  bune la întâmplare, dar  fapte bune conștiente. De exemplu, când  deschideți căsuțele de e-mail, scrieți un mesaj pozitiv, lăudând sau mulțumind cuiva. Va suna cineva să promoveze un produs sau un serviciu, fiți amabili, mulțumiți că v-a ales.

Făcând aceste activități, antrenând creierul așa cum ne antrenăm corpurile,  putem inversa formula fericirii și a succesului și,  făcând acest lucru, nu doar creăm unde de pozitivitate, creăm o adevărată revoluție.

 

MERITOCRATIA

Meritocrația este o formă de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută și sarcinile sunt atribuite pe baza abilității (meritelor) și talentului, nu pe baza averii (plutocrație), originii, legăturilor de familie (nepotism), privilegiilor de clasă (aristocrație), dreptului primului ocupant, popularității (democrație) sau a altor factori determinanți privind poziția socială sau puterea politică.

Cuvântul meritocrație este adesea utilizat în zilele noastre pentru a descrie un tip de societate în care bogăția și poziția socială sunt obținute în principal prin competiție, sau prin talent și competență demonstrate. Principiul este că o poziție investită cu responsabilități și prestigiu social trebuie dobândită, nu moștenită sau obținută prin criterii arbitrare. Meritocrația este, de asemenea, termenul folosit pentru a descrie sau critica o societate concurențială care acceptă decalaje inechitabile ale venitului, averii și poziției sociale în funcție de talent, merit, competență, motivație și efort. (Wikipedia)

Toată lumea,  de stânga sau de dreapta, este de acord că meritocraţia este un lucru deosebit şi că trebuie să ne străduim ca societatea noastră să devină profund meritocratică.

Ce este o societate meritocratică?  O societate meritocratică este una în care dacă ai talent, energie şi pricepere poţi ajunge în vârf.  Nimic nu te poate reţine. Este o idee excelentă.  Problema este că dacă ai cu adevărat încredere într-o societate în care cei care merită să ajungă în vârf, ajung în vârf, crezi,  implicit,  şi într-un mod mult mai neplăcut, într-o societate în care cei care merită să ajungă jos vor ajunge jos şi vor rămâne acolo. Cu alte cuvinte,  poziţia în viaţă nu este accidentală ci meritată şi binemeritată. Şi asta face ca eşecul să pară cu atât mai devastator.

Selecţia pe criterii de merit, este la ordinea zilei în administraţia publică. Ţara noastră nu va putea ieşi din crizele ei endemice înainte de a asana viaţa publică. Ea nu va părăsi sărăcia, fie şi relativă, în care s-a afundat, fără aducerea la decizii a oamenilor pe criteriul meritului. Pe zi ce trece, devine tot mai clar că România a intrat pe un curs infructuos din momentul impunerii maximei “nu contează ce valoare au cei care decid, numai să fie ai noştri!”. Efectele se văd cu ochiul liber: infrastructura este la pământ, industria s-a comprimat, agricultura depinde de vreme, legile sunt anapoda, administraţia neputincioasă, reformele ciuntite, minciunile sunt la tot pasul, confuziile nu se mai sfârşesc, delatorii exultă, conducerile nu au proiecte.

In Evul Mediu,  când întâlneai o persoană foarte săracă o descriai spunând că este ghinionistă. Altfel zis, cineva care nu se bucura de norocul de a avea avere, carieră, pozitie sociala,  era considerat un ghinionist.  În prezent,  dacă te întâlneşti cu cineva din straturile de jos ale societăţii, acesta poate fi descris, eventual,  ca fiind un ratat. Există o diferenţă reală imensa între un ghinionist şi un ratat.  O diferenţă care indică o evoluţie de 400 de ani a societăţii şi a modului în care privim forțele care ne guvernează vieţile. Nu mai sunt zeii care decid, suntem noi. Noi suntem pe scaunul şoferului.

Este extraordinar dacă te descurci bine și devastator dacă nu.  Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii consideră tot ce li se întâmplă ca fiind foarte personal.  Sunt proprietarii și creatorii succesului lor.  Dar şi ai eşecului.  Si desigur, într-o măsură foarte mare, așa și este.

Există vreo modalitate de a ne elibera de aceste presiuni despre care tocmai am vorbit?  Eu cred că da.  Şi mă voi opri numai la câteva dintre exemple. De exemplu, meritocraţia.  Ideea că fiecare merită să ajungă unde a ajuns. Cred că asta este o idee nebunească, complet nebunească. Si asta cu toate că aș  susţine orice politician de dreapta sau de stânga cu o concepţie decentă privind meritocraţia. Sunt un meritocrat şi asta este. Dar este o nebunie să credem că vom construi vreodată o societate cu adevărat meritocratică.  Este un vis imposibil.  Este noua utopie.

Ideea de a construi o societate în care toată lumea primeşte un calificativ, conform unor criterii perfecte și complete,  definite de niște oameni perfecți, desemnați să facă asta de alți oameni perfecți, este imposibil de realizat.  Si ideea că aceste criterii fac ca  cei buni să meargă la vârf, cei răi jos şi că procesul este exact cum ar trebui,  este practic imposibilă.  Există prea mulți parametri și prea multe variabile aleatoare.  Accidente de traseu, reacții mai lente la schimbare,  accidente la naştere, accidente cu lucruri care cad în capetele oamenilor, boli etc.  Nu le putem califica. Nu putem califica oamenii, ca la controlul de calitate, aşa cum ar trebui.  Si excesele vor fi uriașe si vor intra fără să bată la ușă.

Nici o instituţionalizare nu este simplă. În primul rând, nu este uşor să întruneşti acordul oamenilor asupra a ceea ce înseamnă merit. Criteriul “merit = inteligenţă (IQ)” nu a rămas în actualitate, căci mulţi inşi cu IQ ridicat au fost răufăcători notorii, alţii nu sunt în stare să facă ceva, mai nou, mulţi denotă lipsă de cultură. Inteligenţa nu se măsoară suficient rămânând doar la aspectul cognitiv şi nu duce singură la rezultate. Criteriul “merit = inteligenţă + pregătire atestată de titluri” constituie un pas spre captarea complexităţii, dar nu unul concludent. În definitiv, sub numeroase diplome se ascund lacune profesionale. Criteriul “merit = ascensiunea în funcţii în societate” este subminat de faptul că mulţi impostori ajung şefi, iar între şefi, manageri şi lideri deosebirea rămâne netă. Criteriul “merit = pregătire certificată exigent + rezultate recunoscute public” nu este fără cusururi (recunoaşterea publică se dă uneori şi prestaţiilor unor simpli oportunişti!), dar pare cel mai apt să-i departajeze pe cei merituoşi.

Suntem astăzi în plină discuţie internaţională asupra meritocraţiei. Reflecţia pe această temă a ajuns departe. Rezultatul major este deocamdată circumscrierea nevoii de complementare a “democraţiei marketizate” din societatea concurenţială şi mediatică a zilelor noastre cu meritocraţia.

Meritocraţia lipseşte din clasificările sistemelor politice, iar explicaţia rezidă în aceea că, până la un punct, meritocraţia este compatibilă cu fiecare. Ea nu este o organizare autonomă, cum se crede în grabă. În definitiv, unele autoritarisme au legiferat criterii de merit, iar unele democraţii le-au respins în numele libertăţii.

Desigur că România trebuie să-şi ia măsuri de asigurare a calităţii. La noi, această conştiinţă a sensului meritocratiei rămâne deocamdată izolată. Între timp, o întreagă pletoră de diletanţi asaltează functiile importante și bine remunerate din stat, combinând supuşenia faţă de şefi cu sprijinul rudelor şi al coteriilor recent instalate. Selecţia naturală, meritocratică, a personalului este afectată de ingerinţe politice,  de corupţia care continuă să  galopeaze în ultima perioadă, şi recent, de erorile și ororile legilor, inclusiv de aplicarea nereflexivă de tehnici al căror sens nu se înţelege. Sistemul de promovare este bolnav de corupţie, de autoflatare, de plagiate şi, peste toate, de consimţirea la o selecţie străină de merite a personalului şi la un profesionalism în declin.