Toate articolele scrise de armeanu

Real si ireal


Nimic real nu poate fi amenințat.

Nimic ireal nu există.

Pare ca am spus un truism, dar am făcut de fapt o distincție fundamentală între real și ireal; între cunoaștere şi percepție.  Cunoașterea este adevăr,  sub o singură lege,  LEGEA IUBIRII.  Adevărul este inalterabil, etern şi neambiguu.  Poate să nu fie recunoscut, dar nu poate fi schimbat. Se aplică la tot si toate. Este dincolo de învăţare, pentru că e dincolo de timp şi evoluţie. Nu are opus; nici început şi nici sfârşit. Pur şi simplu, ESTE.

Lumea percepţiei,  pe de altă parte,  este lumea timpului, a  schimbărilor,  a  începuturilor şi  sfârșiturilor.  Este bazată pe  interpretare, nu pe fapte.  Este lumea naşterii şi a morţii,  fondată pe credința în penurie,  bogăție,  avere,  sărăcie,  bine,  rău,  pierdere, separare și moarte. Este mai degrabă învățată decât dată, selectivă în accentele sale perceptuale, instabilă în funcționare şi inexactă în interpretările ei.

Din cunoaștere și respectiv percepție apar două sisteme de  gândire distincte care sunt opuse în toate privințele. Lumea percepției este făcută din credința în voințe opuse şi separate, în conflict perpetuu între ele şi chiar cu  Dumnezeu. Ceea ce percepția vede şi aude pare să fie real, pentru că accesul în conştiinţă este permis numai celor ce se conformează dorințelor celui ce percepe. Aceasta conduce la o lume a iluziilor, o lume care are nevoie de continuă apărare tocmai pentru că ea nu este reală.  Odată ce un individ este prins în lumea percepției, el este prins într-un vis. Nu poate scăpa din ea fără ajutor, pentru că tot ceea ce simțurile sale îi arată nu constituie decât mărturii ale realităţii  visului.

Cunoașterea adevărului,  pe de alta parte,   ne recunoaşte iluziile, fără a crede însă în ele.  Tocmai aceasta este țelul spiritualității,  de a ne ajuta să scăpăm de lumea viselor, a percepțiilor, învățându-ne cum să ne inversăm gândirea și cum să ne dezvăţăm de greșelile noastre. Iertarea este marele ajutor, marele principiu  de care ne putem folosi pentru a  învăţa cum să realizăm această inversare a gândurilor.

Lumea pe care o vedem nu face decât să reflecte propriul nostru cadru de referinţă interior: ideile, dorinţele şi emoţiile dominante din minţile noastre. “Proiecţia face percepţia”. Mai întâi privim în interior, hotărâm ce fel de lume vrem să vedem, iar apoi proiectăm acea lume în afară, făcând din ea adevărul așa cum noi credem ca il vedem. Noi  facem aceasta lume adevărată prin interpretările noastre care stabilesc ceea  ce vedem. Dacă folosim percepţia pentru a ne justifica propriile  greşeli – mânia, impulsurile de a ataca, lipsa de iubire, agresivitatea, sub orice formă ar apare – vom vedea o lume a răului, a distrugerii, a maliţiei, invidiei şi disperării. Toate acestea trebuie să învăţăm a le ierta; nu fiindcă noi suntem “buni” şi “caritabili”, ci pentru că ceea ce vedem nu este adevărat. Noi am distorsionat lumea prin propriile noastre  gânduri contorsionate şi de aceea vedem ce nu există de fapt. Pe  măsură ce învăţăm să ne recunoaştem erorile perceptuale, învăţăm,  de asemenea, să le trecem cu vederea sau să le “iertăm”.

În același  timp, ne iertăm pe noi înșine, privind dincolo de conceptele noastre distorsionate despre sine.  Păcatul poate fi definit  ca “lipsă de iubire”. De vreme ce iubirea este  tot ce există, păcatul, este mai degrabă o greșeală care trebuie corectată, decât un rău care trebuie pedepsit.

Sentimentul nostru de nepotrivire, slăbiciune şi neîmplinire provine din puternica investiție în “principiul penuriei” (de care am mai vorbit) care guvernează întreaga lume a iluziilor. Din aceste punct de vedere, fiecare individ caută în alții ceea ce simte că lipseşte în el însuşi. El “iubeşte” pe altul pentru a căpăta ceva de la el. Aceasta este de fapt ceea ce trece iubire în lumea viselor. Nu poate exista o greșeală mai mare decât aceasta, pentru că iubirea este incapabilă să ceară ceva.  Numai minţile se pot împreuna realmente.  Oricum, adevărata unire este  posibilă numai la nivelul Minţii Superioare, şi nu a fost, de fapt,  pierdută niciodată. “Micul eu” caută să se mărească prin confirmare  externă, posesii externe, cât şi prin “iubire” externă. Sinele adevărat si creat nu are nevoie de nimic. Este de-a pururea împlinit, ocrotit,  iubit şi iubitor, căutând mai degrabă să împărtăşească decât să dobândească; mai degrabă să extindă decât să proiecteze.  Nu are nevoi și dorește să se împreuneze cu ceilalţi, îndemnat de mutuala lor conștiență a abundenței.

Relaţiile speciale ale lumii sunt distructive, egoiste şi copilăresc de egocentrice. Cu toate acestea, dacă sunt predate Spiritului, aceste relaţii pot deveni cele mai sfinte lucruri de pe pământ, chiar adevărate miracolele.  Lumea îşi foloseşte relaţiile speciale ca pe o armă finală în sprijinul excluderii şi ca o demonstraţie a separării. Spiritul  le transformă în lecţii perfecte de iertare şi de trezire din vis. Fiecare relaţie specială este o ocazie de a lăsa percepţiile să fie vindecate şi erorile corectate.

Fiecare constituie o nouă șansă de a se ierta pe sine însuşi, iertându-i pe ceilalţi. Şi fiecare devine o nouă invitaţie adresată Percepţia este o funcţie a corpului şi, de aceea, reprezintă o limită impusă conştienţei.  Percepţia vede prin ochii corpului şi aude prin urechile corpului. Ea evocă reacţiile limitate de care dă dovadă corpul. Corpul apare ca fiind, în mare măsură, auto-motivat şi independent, totuşi el răspunde, de fapt, numai la intenţiile minţii.  Dacă mintea vrea să-l folosească pentru atac, într-o formă sau alta,  corpul devine prada bolii, a îmbătrânirii şi decăderii.

Dacă,  în  schimb,  mintea îi acceptă rostul conferit de Spirit,  corpul  devine o cale utilă de comunicare cu ceilalți,  invulnerabil atâta timp  cât este nevoie de el, urmând a fi lăsat la o parte cu blândeţe,  atunci când folosirea lui a luat sfârşit. El însuşi este neutru, așa cum este totul în lumea percepţiei.

Dacă este folosit pentru țelurile egoului sau ale Spiritului, depinde în întregime de menirea pe care i-o conferă mintea.

zen-garden

 


Visuri

 

560974_10150890957637257_1977454236_n

A visa inseamna a imagina. A imagina inseamna a actiona. A actiona inseamna a realiza. Poate oare un om sa obtina vreodata o realizare importanta si durabila atunci cand isi abandoneaza aspiratiile si renunta la puritatea sufletului?  Niciodata.  El pierde binecuvantarea asupra faptelor si gandurilor sale, asupra rezultatelor sale, el respinge linistea, care este cu mult mai presus decat mintea omeneasca poate intelege.

Marea provocare a vietii este sa ai vise marete, nobile, aspiratii inalte la care sa tii, pentru ca ele sunt urzeala din care se va tese viitorul – un viitor frumos, aducator de multumire si impliniri,  presarat cu valoroase posibilitati.

Cele mai mari realizari ale omenirii au inceput prin sadirea visurilor. Dintr-o singura ghinda se naste o padure. Dintr-un bob de porumb se nasc lanuri intregi. Vita-de-vie daruieste nenumarati ciorchini. Tot asa, visurile sunt semintele tuturor realitatilor viitoare.

Cred ca una din cele mai puternice forte din lume este vointa omului care crede in sine, care indrazneste sa tinteasca sus, sa urmareasca increzator lucrurile pe care si le doreste in viata.

Nestiutorii, martorii invidiosi si spectatorii gelosi, care nu reusesc sa patrunda puterea visurilor, pun succesul altora pe seama norocului sau a lipsei de scrupule. Asemenea oameni ii judeca din prisma perspectivelor limitate, a convingerilor lor etice si morale pe visatorii care se imbogatesc. Nu sunt in stare sa vada adevarul pentru ca nu au putut sa-l afle. Propriile idei ii leaga de conditia lor fara principii. In ignoranta lor, arunca cu pietre in cei care reusesc sa se realizeze pe deplin.

Astfel de critici nu pot intelege ce inseamna viziunea, angajamentul, organizarea, efortul, provocarea si perseverenta necesare pentru ca o activitate valoroasa sa poata atinge succesul. Ei nu pot intelege numeroasele sacrificii facute, nu sunt constienti de nenumaratele piedici depasite. Nu iau in calcul riscul, ingrijorarea, dezamagirea si durerea intampinate; nu stiu nimic despre durata calatoriei si rabdarea necesara. Ei vad doar rasplata finala pe care o privesc drept favoare, sansa sau noroc.

Ma puteti urmari si pe canalul de Youtube:

https://www.youtube.com/playlist?list=PL57MFru6PVJdNPgzLr0pmNmV0b13TfXSn

sau pe blogul:

https://bww.ro/armeanu/

Observa-ti mintea

Observă-ți mintea cu foarte mare grijă. Vegheaz-o. Fii atent și alert. Nu lăsa să te tulbure undele instabilității, undele negative, ale neîncrederii, ale geloziei, ale urii sau desfrâului. Aceste unde întunecate sunt inamicele unei vieți de succes, pașnice, dușmancele meditației si ale înțelepciunii.

Pentru foarte mulți oameni, este foarte dificil să își mențină mintea senină, focalizată și pură. Acest lucru se datorează obișnuințelor mentale adânc înrădăcinate, unui mediu nefavorabil, influențelor canalelor media în mare parte negative și tendințelor extravertite ale minții.

Pentru alți oameni, gândurile negative  nu sunt o problemă. Apar ocazional, dar trec la fel de repede, fără să producă mari daune. Chiar faptul că gândurile rele dau naștere la suferință mentală e un semn de progres spiritual. Mulți oameni nici nu mai au o asemenea sensibilitate morală.

Obstacolele apărute în calea succesului și realizării pot fi ușor depășite de îndată ce le-am înțeles în mod inteligent esența. Trebuie să avem mereu prezentă în noi ideea că nu există eșecuri, ci trepte către succes, in același fel în care un marinar își ghidează barca de-a lungul unei coaste stâncoase cunoscând traseul și având anumite repere, în același fel aspirantul la succes trebuie să înainteze în oceanul legilor spirituale cunoscând obstacolele diverse, dar și reperele ăi mijloacele de a  depăși dificultățile.

Trebuie să ne antrenam mintea în mod adecvat și să nu ne descurajam, deoarece călătoria spre succes, bunăstare și perfecțiune, nu a fost niciodată o treabă de o zi.

Ma puteti urmari si pe canalul de Youtube:

https://www.youtube.com/playlist?list=PL57MFru6PVJdNPgzLr0pmNmV0b13TfXSn

sau pe blogul:

https://bww.ro/armeanu/

secretele-ochiului-3

 

[subscribe2]

Coruptia noastra cea de toate zilele

Corupția se definește ca fiind abuzul de o poziție de influență în beneficiu propriu sau în cel al prietenilor, familiei sau finanțatorilor. Prieteni, familie și finanțatori. Dar trebuie să pătrundem înțelesul corupției și trebuie să înțelegem și să recunoaștem că am fost educați (sau manipulați)  greșit în această privință. Trebuie să avem curajul să recunoaștem manipularea, pentru a începe să schimbăm modul de abordare.

Primul mit mare referitor la corupție, numărul unu, este că nu ar fi chiar așa o abatere, ba chiar este o problema minora.  adică  doar una mică.  Ni s-a inoculat ca jaful banului public,  adică al nostru,  este echivalent cu ciocolata sau floarea dată funcționarei de la ghișeu.  Ori diferența este imensă. Este diferența dintre  găinar și criminal în serie. Pentru că furtul din banul public este o crimă în serie, o crima cu milioane de victime, toți contribuabilii.  O crimă care pune în pericol statul, siguranța națională, ba uneori chiar existența poporului roman.   Când reprezentantul poliției vorbește la TV despre criminalitate, nu vorbește despre corupție. Când primul ministru sau președintele vorbesc despre criminalitate, nu vorbesc despre corupție. Atunci când ministrul de interne sau al apărării  vorbesc  despre criminalitate, nici ei nu vor aminti corupția. 

Oare de ce? Pentru că vor să minimalizeze fenomenul corupției. Si când în sfârșit vorbesc despre asta, o prezintă ca fiind  doar un fenomen izolat, neorganizat, nesistemic. Deși este un act criminal. Deși este deja un fenomen sistemic. Deși este deja la proporții care pun în pericol existenta statului și a poporului roman. Deși este o crimă în serie împotriva poporului roman.

Aceste  mituri,  generate chiar de beneficiarii corupției,  trebuie înțelese – pentru că aceste mituri trebuie distruse, demontate și ridiculizate.  Mesajul pe care încearcă să ni-l inoculeze este că  n-are rost adoptarea unor legi severe pentru pedepsirea corupției, pentru că oricum se poate face prea puțin, si oricum, cazurile de corupție sunt minore și izolate.  Acesta e un mit extrem de periculos. E o ticăloșie publică și din păcate o ticăloșie la care sunt părtași majoritatea decidenților politici.

Iată imaginea  mea despre realitate. Dacă banul public se cheltuie fără o evidență contabilă clară, fără transparență, cu contracte pe bani publici secrete, sau care „nu se găsesc” în arhive, atunci va fi totdeauna corupție, orice partid va fi la putere, vom fi totdeauna supuși corupției și cu asta avem de-a face acum si aici. 

Democratizarea Informațiilor

Democratizarea Informațiilor

Aparţin generaţiei care s-a născut în zodia cărţii şi presei tipărite. Asemenea multora de aceeași vârstă, păstrez încă plăcerea cititului tihnit al unei cărți, savurarea mirosului din librarii sau din biblioteci, plăcerea răsfoirii unei publicaţii, precum şi a foşnetului paginilor şi mirosului de tuş tipografic specific ziarelor. Calitatea de a fi fost „cetăţean al Galaxiei Gutenberg” mă îndreptăţeşte, desigur, să apreciez cu uşurinţă modificările uluitoare care s-au produs odată cu intrarea în epoca informației și a cunoașterii.

Noțiunea de Societatea cunoașterii este utilizat astăzi în întreaga lume. Societatea cunoașterii reprezintă mai mult decât societatea informațională, înglobând-o de fapt pe aceasta. Cunoașterea este informație cu înțeles și informație care acționează. De aceea, societatea cunoașterii nu este posibilă decât grefată pe societatea informațională și nu poate fi separată de aceasta. Societatea informațională se caracterizează prin democratizarea informației, comunicării, înțelegerii și cooperării.

În esență, această societate se bazează pe Internet și Social Media. Societatea informatică reprezintă o nouă etapă a civilizației umane, un nou mod de viață calitativ superior care implică folosirea intensivă a informației în toate sferele activității și existenței umane, cu un impact economic și social major. Societatea informatică permite accesul larg la informație, la noi moduri de lucru și de cunoaștere, prin ștergerea limitărilor geografice amplifică posibilitatea globalizării economice și a creșterii coeziunii comunitare. Avansul către societatea informațională, bazată pe cunoaștere este considerată o evoluție absolut necesară pentru asigurarea dezvoltării durabile în noul context, bazat, în principal, pe produse și activități intelectual-intensive, precum și pentru realizarea unei civilizații socio-umane avansate.

Societatea informațională bazată pe cunoaștere înseamnă mai mult decât progresul tehnologiei și aplicațiilor informaticii și comunicațiilor, ea integrând și dimensiunile: socială (cu impact asupra îngrijirii sănătății, solidarității și protecției sociale, muncii și pieței muncii, educației și educației continue etc.), ambiental (cu impact asupra utilizării resurselor și protecției mediului), cultural și economic (cu dezvoltarea unor noi paradigme ale economiei digitale și ale noii economii bazate pe cunoaștere, inovare, cultură  antreprenorială, educație a cetățeanului și a consumatorului).

Un vector al societății cunoașterii este un instrument care transformă societatea informațională într-o societate a cunoașterii.

Informația și Cunoașterea înseamnă putere. Punând la dispoziție oamenilor informații, cunoaștere și metode digitalizate, înseamnă să-i investești cu un control, de altfel absolut normal, asupra domeniului în care lucrează. Odată cu dezvoltarea Internetului, oamenii se afla într-un moment de răscruce a istoriei, deoarece prin aceasta nouă formă de comunicare se produc transformări importante legate de viața noastră. În esență, orice sistem social la care iau parte persoane investite cu  libertate, trebuie, pentru o buna funcționare într-un mediu concurențial din ce în ce mai dinamic, să asigure modalități de prelucrare, stocare și transmitere a informației ferite de orice constrângeri, adică să funcționeze pe baza unei e-democrații.

Termenul de „societate a cunoaşterii” nu este nou. El a apărut în anii 1970, în contextul entuziasmului legat de apariţia societăţii post-industriale, pentru a sublinia semnificaţia sporită a cunoaşterii ştiinţifice pentru economie şi societate, nu numai în sine, ci şi ca factor de evidenţiere a raţionalităţii tehnocratice şi instrumentale, ca principiu fundamental al organizării sociale şi economice. La acel moment, accesul la informație încă nu era democratizat.

Ceea ce este nou acum este, pe de o parte, viteza cu care se înnoiesc cunoștințele, faptul că volumul de cunoștințe pe care îl avem la dispoziţie se dublează la fiecare cinci ani şi, pe de altă parte, natura forţei motrice care animează schimbările sociale, economice şi culturale, care depăşeşte lumea tehnologiilor informaţionale. Cunoaşterea nu mai este doar o componentă a economiei moderne, ci devine un principiu organizaţional de bază al existenţei noastre. Trăim într-o societate a cunoaşterii pentru că ne organizăm realitatea profesională și socială pe baza cunoaşterii de care dispunem.

Deşi în vorbirea curentă conceptele de date, informaţii şi cunoştinţe se folosesc de multe ori în mod echivalent şi interschimbabil, în managementul cunoștințelor ele nu sunt echivalente din punct de vedere semantic. Diferenţa dintre ele este însă relativă şi de aici decurge dificultatea definirii acestor concepte.

Datele reprezintă fapte formative ale realităţii sau valori ale unor rezultate posibile. Relaţia dintre date şi realitate este pe cât de dinamică, pe atât de amăgitoare, construind împreună o capacitate cumulativă de cunoaştere. Astfel, nu putem ști cu certitudine care va fi cursul valutei chiar dacă avem datele pe ultima săptămână şi asta pentru că nu avem cunoștințele necesare pentru a prezice tendințele specifice ale acestui domeniu.

Spre deosebire de date, informaţia conţine date agregate sau, altfel spus, semi-structurate, care servesc, de exemplu, drept temei pentru luarea unor decizii.

Spre deosebire de «informaţie», «cunoaşterea» înseamnă credinţe şi implicare, înseamnă conștientizarea mai largă a rolului fundamental jucat în cunoaştere de psihologia individului şi cultura lui. Informaţia este necesară pentru a face faţă unor situaţii previzibile sau imprevizibile. Mai mult, informaţia poate conferi un sentiment de siguranţă şi, în mod cert, conduce la o economie de timp.

Omul a devenit dependent de informaţie în aproape toate activităţile pe care le desfăşoară. Cunoaşterea stă la baza dezvoltării şi progresului oricărui individ. Pentru a progresa în orice domeniu este necesar să se obţină cât mai multe informaţii, ajungându-se astfel la dezvoltarea unei adevărate culturi a informaţiei. Rolul informaţiei în societate a fost şi va rămâne unul deosebit de important, întrucât fără informaţie şi fără cunoaştere societatea nu ar putea progresa.

De-a lungul timpului, oamenii au acordat cea mai mare atenţie resurselor date de bani, materiale, utilaje şi oameni. Astăzi, am ajuns să recunoaștem importanța capitală a unei a cincea resurse: informaţia. În trecut, informațiile erau o resursă rară, la care puțini aveau acces. Inovaţiile în tehnologiile de informaţii cu costuri reduse au permis democratizarea accesului la informaţie. Mijloacele de informare sunt astăzi cele mai variate din câte au existat în decursul istoriei.

Tendința platformelor media este de necontestat. Accesul la Internet, laptopurile, telefoanele superperformante, toate acestea au determinat într-o uimitoare măsură modificarea comportamentului uman, inclusiv a deprinderilor de lectură. Este bine ştiut că lumea de azi nu mai agreează să citească mesaje-informații, ci preferă să privească mesaje-imagini, însoțite sau nu de cuvinte.

Ne mișcăm în această democratizare a informaţiilor.  Toată lumea, tot mai mult, în întreaga lume, vrea să ştie ce fac oamenii de la putere. Vor să aibă un cuvânt de spus în deciziile care se fac în numele lor şi cu banii lor. Asta e democratizarea informaţiei care cred că e o “iluminare.” Are multe principii similare cu cele ale Iluminismului. E vorba de căutarea adevărului, nu fiindcă cineva zice că e adevărat: „Fiindcă Eu spun că este aşa”.  Doar pentru că ești președinte, prim-ministru, ministru, director, lider…  nu înseamnă (sau chiar din contră) că trebuie să te cred. Este vorba de încercarea de a afla adevărul pe baza a ce poți vedea şi testa tu însuți. Asta, în epoca Iluminismului, a dus la întrebări despre drepturile regilor, dreptul divin al regilor de a conduce oamenii, sau faptul că femeile ar trebui să fie subordonate bărbaților, sau că Biserica era cuvântul oficial a lui Dumnezeu.

Evident, Biserica n-a fost prea fericită de asta, şi a încercat s-o înăbușe, dar ce nu au luat în calcul a fost tehnologia, pentru că a apărut Gutemberg și presa pentru tipărit, care dintr-odată a permis acestor idei să se răspândească ieftin, departe şi repede, şi oamenii se strângeau în curți, intersecții, cârciumi și cafenele, discutau ideile, puneau la cale revoluţii.

În zilele noastre, avem digitalizarea. Asta aduce acces la o întreaga masă de informaţii. Costul e aproape zero să copiezi şi să împărtăşeşti informaţii. Tipografiile noastre sunt pe Internet. Cafenele noastre sunt reţelele de socializare. Ne îndreptăm spre un sistem complet conectat. Și avem decizii globale de luat în acest sistem, decizii despre autostrăzi, resurse minerale, corupție, împrumuturi, pensii, educație, sănătate, decizii despre climă, despre sistemul de finanţe, despre resurse. Gândiţi-vă, dacă luăm o decizie importantă despre cumpărarea unei case, nu ne grăbim. Nu ştiu cum faceţi voi, dar eu vreau să văd o mulţime de case înainte să investesc mulţi bani în ea. Şi dacă ne gândim la sistemul de finanţe, avem nevoie de multe informaţii. Nu e posibil pentru o singură persoană să ia întregul volum de informaţii şi să-l analizeze pentru a lua o decizie bună.

Evident, clasa politica  nu este  prea fericită de asta și va încerca s-o înăbușe sau sa o limiteze, chiar și în democrațiile consolidate. Nu cred că mai pot reuși. Digitalizarea informației și transparența informațiilor despre banii publici, vor face corupția  din ce în ce mai greu de realizat, iar asta îi deranjează pe mulți dintre cei care dețin puterea.

In Comunitatea Europeană am intrat în deceniul digitalizării. Asta v-a crea o mulțime de oportunități complet noi, unele chiar in domenii care nu sunt noi, dar pot beneficia, sau chiar să se schimbe complet, prin digitalizare. Depinde de noi cum vom utiliza și înțelege aceste oportunități.

Prin lărgirea libertății de informare și de exprimare se asigură o mai bună conectivitate pe de o parte între parteneri și sistemul de lucru, dar, pe de altă parte și între partenerii activi și potențialele persoane interesate de creșterea bunăstării printr-o activitate accesibilă modernă și interesantă. Totodată, digitalizarea crește posibilitatea ca opiniile să fie transmise, să fie diversificate și să poată contribui într-o mai mare măsură la îmbunătățirea sistemului și a metodelor de lucru, dar și de clarificări în ce privește filozofia și principiile proiectelor.

Din această cauză căutăm oameni care visează măreț și poartă în ei dorința de a se ridica deasupra obișnuitului, a ordinarului, a normalului. Dacă ești un astfel de om, dă-mi de știre. S-ar putea să avem ecosistemul potrivit pentru visurile tale!…

În opinia mea, cultura se sprijină indubitabil pe lectură, nu pe imagini fugitive, cititul oferindu-ţi pauzele necesare pentru reflecţie şi meditaţie. Cultura se sprijină pe cunoaștere și înțelegere, care se obțin cu efort, nu doar pe informația obținută facil și rapid. Din acest motiv, mă alătur necondiţionat celor care consideră că pierderea obişnuinţei de a citi constituie un pericol imens conducând la slăbirea intelectului şi a puterii de gândire şi făcându-te să-ţi uiți limba și rădăcinile.

Nu vă sfiiți să împărtășiți experiențele voastre cu ceilalți, avem mereu de învăţat câte ceva din povestirile celorlalți.

Dacă aveți vreo sugestie,  sau doar vreți să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a urmărit postarea și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine.

Ma puteti urmari si pe canalul de Youtube:

https://www.youtube.com/playlist?list=PL57MFru6PVJdNPgzLr0pmNmV0b13TfXSn

sau pe blogul:

https://bww.ro/armeanu/

De ce avem nevoie de lideri priceputi si onesti?

De ce avem nevoie de lideri pricepuți și onești?

Mai întâi trebuie să ne lămurim ce trebuie înțeles prin termenul LIDER. In toate chestiunile care sunt orientate către o finalitate oarecare, la care ajungem să ne raportăm într-un fel sau altul, este nevoie de ceva diriguitor prin care ceea ce trebuie împlinit să fie dus la îndeplinire în mod direct și corect. Un vapor nu ar ajunge la destinaţia finală dacă nu ar fi dirijat înspre port prin străduința căpitanului. Omul are o anumită finalitate spre care se orientează întreaga sa viaţă şi acţiune, deoarece el este activ atât prin intelect cât și prin acțiune. Este evident faptul că oamenii operează prin tot ce fac în virtutea unei finalităţi. Se întâmplă ca oamenii să acţioneze tinzând în moduri diferite spre o finalitate, iar însăşi varietatea îndeletnicirilor şi a acţiunilor umane arată acest lucru. Aşadar, omul are nevoie de ceva diriguitor întru finalitate.

Fiecăruia dintre oameni îi este sădită în mod natural lumina raţiunii, de care este călăuzit către o finalitate în toate actele sale. Şi, dacă un om ar hotărî să trăiască solitar, nu ar mai avea nevoie de nici un alt diriguitor, ci, şi-ar fi el însuși sieși LIDER, întrucât s-ar conduce de unul singur în actele sale, prin lumina raţiunii dată din voinţa divină. Omul este în mod natural o fiinţă socială şi politică, o fiinţă care trăieşte în mulţime și prin mulțime. Pentru celelalte vieţuitoare, natura a pus la dispoziţie hrană, acoperământ de păr, mijloace de apărare precum dinţii, coarnele, unghiile sau, cel puţin, viteza de alergare. Însă omul nu a fost creat cu nimic din acestea, ci, în locul tuturor acestora, i-a fost dată raţiunea prin care, cu ajutorul mâinilor, el şi le poate procura pe toate acestea; însă pentru procurarea lor integrală nu este de ajuns un singur om, căci un om singur nu poate înfrunta viaţa fiindu-şi suficient sieşi. In consecință, îi este propriu omului să-şi ducă viaţa în asociere, în comunități.

Mai mult: unora dintre vieţuitoare le este înnăscut  un instinct în privinţa celor ce le sunt utile sau nocive. Apoi, alte vieţui­toare, printr-o deprindere naturală, îşi dau seama că, anumite ierburi medicinale sunt necesare vieţii lor. Despre cele ce îi sunt necesare vieţii, oamenii au doar în comun o cunoaştere naturală, ca şi cum acest lucru ar însemna că, pornind de la principii universale, el ajunge prin raţiune la cunoaşterea singularelor care sunt necesare vieţii umane; însă un singur om nu poate ajunge astfel, prin raţiune proprie, la toate acestea. Omului îi este deci necesar să trăiască încomunități, astfel încât să existe întrajutorare şi fiecare să se deprindă prin raţiune cu domenii felurite: de exemplu, unul cu medicina, altul cu alta, un altul cu cealaltă.

Acelaşi lucru apare foarte limpede din aceea că îi este propriu omului să se folosească de vorbire, prin care îşi poate exprima pe de-a-ntregul ideile în faţa altora. Dacă este natural pentru om să trăiască în societate, atunci este necesar ca, în privinţa treburilor umane, să existe cineva care să conducă comunitățile. Deoarece există mulţi oameni şi pentru că fiecare se îngrijeşte de ceea ce îi convine lui, dacă nu ar exista cineva care să aibă grijă de acest lucru, adică să ţină la binele oamenilor, aceștia s-ar risipi, așa cum s-a întâmplat cu poporul român după 1989.

Aşa­dar, pe lângă ceea ce determină binele propriu al fiecăruia, trebuie să fie ceva care să determine binele comun al comunității; și de aceea, în cazul tuturor celor ce se ordonează într-o unitate, cineva trebuie să-și asume rolul de Lider. Aşadar, trebuie să existe un Lider în orice comunitate.

Potrivit lui Max Lindsberg, formula după care acționează un Lider eficient este următoarea: Leadership = viziune x motivație x entuziasm.
Majoritatea cercetărilor arată că liderii gândesc strategic, un lider eficient cunoscându-și atât punctele forte cât și limitele. Caracteristicile unui lider eficient, sunt hotărât, curajos, optimist, înțelept, echilibrat, principial, onest, carismatic. 

Deși nu este în mod specific definit prin standarde, termenul de Leadership are câteva sensuri larg acceptate, incluzând:

  • abilitatea de a crea o viziune clară;
  • capacitatea de a împărtăși viziunea cu ceilalți și de a-i motiva să o urmeze;
  • capacitatea de o oferi structura organizatorică, instrumentele și informațiile care permit celorlalți să aibă succes în urmărirea viziunii și de a aborda riscurile și conflictele care apar pe parcursul urmăririi respectivei viziuni.

Leadership-ul în Network Marketing este crucial deoarece sistemele au evoluat astfel încât joaca un rol din ce în ce mai important.  La început, Leadershipul era utilizat pentru a controla scopurile si pentru a se concentra asupra minimizării efectelor erorilor.  Acum, în Network Marketing, un bun Leadership are o abordare mult mai cuprinzătoare asupra organizației și a punctelor cheie. Acest lucru necesita un nou mod de lucru și noi nivele ale Leadership-ului. Nu este suficient să deții o politică de o pagină care să fie singura responsabilitate a Liderului. Maximizarea beneficiilor la standarde înalte necesită existența unui Leadership atât la nivelul întregii organizații dar și la nivelul fiecărei echipe.

Experții de top sunt de acord că liderii de succes trebuie să deţină abilităţi care să asigure un ecosistem pentru succesul tuturor. Experiența și profesionalismul reprezintă cu siguranță o necesitate, dar asta nu este totul. Înainte să deveniţi un lider, cel mai important este să lucrați la dezvoltarea personală, căci în momentul în care deveniți lider, responsabilitățile cresc, iar obiectivul devine progresul întregii echipe.

 

Real sau Fals?

Polonius

Există  o parte din Hamlet, unde cel mai fals caracter din Hamlet, Polonius, spune ceva profund real.  La sfârșitul unei lungi liste de sfaturi pe care le dă fiului său, Laertes, spune asta: Și mai presus de orice: fii sincer cu propria ta persoană.

Așa cum noaptea urmează ziua, nici tu nu vei mai putea fi fals către altcineva. Și aceste trei versuri sunt miezul autenticității. Sunt două dimensiuni ale autenticității: prima, a fi sincer cu tine însuți, care este foarte direcționată spre sine. A doua, este direcționată spre altcineva: a fi ceea ce spui că ești pentru alții.

Pe o dimensiune e vorba de a fi sincer cu tine însuți. Iar cealaltă dimensiune este: sunt ele ceea ce spun că sunt si pentru  alții? Și desigur, dacă ești sincer cu tine însuți, și ești ceea ce spui că ești, atunci ești real – real!

Opusul este desigur  fals – fals.  Există valoare si pentru fals. Întotdeauna vor exista oameni, politicieni, oameni de afaceri, companii care să furnizeze falsul, fiindcă întotdeauna va fi dorință pentru fals. Cert este, si există o regulă generală: dacă nu-ți place, este fals; dacă îți place este artificial.

Acum, celelalte fețe ale monedei sunt: a fi un fals – real.  Este ceea ce spune că este, dar nu este sincer cu sine, sau a fi un real – fals: este sincer cu sine, dar nu este ceea ce spune că este. Puteți gândi despre aceste două variante, ca amândouă sunt mai bune decât să fi fals – fals, ca nefiind la fel de bune ca a fi real – real.

Le puteți contrasta gândind despre Universal City Walk comparat cu Disney World sau Disneyland. Universal City Walk este un fals real. Cel puțin asta este un fals – real,   fiindcă poți vedea în spatele fațadei. Este ceea ce spune că este: este Studioul de filme Universal; este în orașul Los Angeles.  Așa că este un fals – real.

Disney World, pe de altă parte, este un real – fals, sau o realitate falsă. Nu este ceea ce spune că este.  Nu este regatul fermecat.  Dar Disney World este minunat de sincer cu sine. Doar minunat de sincer cu sine. Când ești acolo ești pur și simplu absorbit în acest mediu minunat. Deci,  este un real – fals.

Calea cea mai ușoară de a nu fi sincer cu tine însuți, este de a nu-ți înțelege tradiția, și astfel de a nega acea tradiție.  Cheia de a fi sincer cu tine însuți este de a ști cine ești.  A ști care este tradiția ta: ce ai făcut în trecut.  Și ce ai făcut în trecut limitează ceea ce poți face, de fapt, cu ceea ce poți porni în viitor.  Așa că, trebuie să-ți înțelegi acel trecut.

Slujirea

Slujirea

Cui i-ați da un bacșiș mai mare: chelnerului care v-a servit cu amabilitate, respect, grijă și considerație sau celui care v-a servit neglijent, cu evidenta lipsa de interes?

A mânca într-un restaurant este un mod direct de a simți pe propria piele efectele slujirii. Întotdeauna mă mir când sunt servit în mod neglijent, căci există întotdeauna o corelație directă între calitatea serviciului și recompensa primită.

Dacă sunteți salariat, atunci calitatea serviciului vostru nu are un impact atât de imediat și evident asupra recompensei;  însă adevărata natură a slujirii înseamnă mult mai mult decât echivalarea ei în bani.

Sentimentul slujirii apare din dorința de a-i ajuta pe alții, combinată cu întelegerea faptului ca ajutând-i pe alții te ajuți în fond pe tine. Cea mai bună metodă de a-ți creste energia și a-ți crea un mediu care să-ți permită succesul, este să ajuți pe alții.

Am observat ca mulți oameni, nu neapărat egoiști sau răi, au mari reticente în a ajuta pe alte persoane. Si asta pentru că exista câteva mituri despre slujire care ne împiedică să oferim din toata inima.

Cel mai important mit este că slujirea presupune un sacrificiu, sub o formă sau alta: de timp, de bani, de efort sau experiență. Există însă o deosebire uriașă între slujire și sacrificiu.

Slujirea se bazează pe o vocație înnăscută, prezentă la majoritatea oamenilor – aceea de a-ți aduce o contribuție și a schimba ceva în viața celorlalți.  Cu această vocație ne naștem, dar mulți oameni o pierd pe drum.  Sacrificiul izvorăște din ideea greșită că pentru a face bine trebuie să te lipsești de ceva de valoare. Puteți vedea diferența în rezultatele acțiunilor voastre. Daca slujiți cu adevărat, atunci dați tot ce este mai bun în voi și vă simțiți bucuroși și împliniți. In final veți fi mai energici, mai mulțumiți, mai bine echilibrați. Dacă faceți un sacrificiu, vă simțiți epuizați, secătuiți și neîmpliniți.

A sluji cu adevărat înseamnă să aveți grijă atât de nevoile voastre, cat și de nevoile celorlalți.  Știu ca nu pot fi eficient în munca mea dacă mi-am sacrificat propriile nevoi pentru a-i ajuta pe alții; cel mai bun mod în care pot fi de ajutor este să mă retrag în propria lume și să am grijă de mine însumi – înainte de a mă pune din nou în slujba celorlalți.

Un alt mit este că pentru a sluji trebuie să părăsești  lumea tranzacțiilor comerciale. La baza lui stă credința că slujirea și banii n-au nimic în comun, iar cea dintâi se mărginește la voluntariat ori caritate. Slavă Domnului că omenirea începe să realizeze că și în domeniul tranzacțiilor comerciale este esențial să ai inimă!

Transformându-ne munca într-o formă de slujire, ne facem în realitate un dar, darul auto împlinirii prin alții.

Vom ajunge să știm acel adevăr despre care vorbea Rabindranath Tagore:  „Am dormit și am visat că viața este bucurie, m-am trezit și am văzut că viața este slujire, am slujit și iată, viața este bucurie.”

Situația ideală este să activezi în ceva în care dacă ajuți pe alții te ajuți pe tine, așa cum se întâmplă de exemplu în Network Marketing. 

Atitudinile sunt abilitati

Atitudinile sunt abilități

Iată o afirmație care s-ar putea să vi se pară hazardată.  Să dau câteva explicații.

Odată ce vă dați seama că puteți îmbunătăți, amplifica și rafina lucrurile pe care oamenii le numesc atitudini, s-ar putea să realizați că acestea sunt abilități. Asta este o veste bună, pentru că a deveni mai buni la o abilitate este ceva ce suntem întotdeauna capabili să facem. Abilitățile sunt cele care determină de fapt cât de departe vom merge și se va simți că lucrează pentru noi ca să putem merge mai departe.

Dacă, pariind pe succes, punem toată miza pe realizările, posesiunile, banii, munca sau relațiile noastre, înseamnă că am considerat că sursa a ceea ce vrem, că aspirațiile noastre, ca viziunea noastră despre succes  se află undeva în afara noastră.

E ca și când am urca pe o scară a succesului doar ca să descoperim că ne-am sprijinit scara pe peretele greșit!

Înseamnă că a venit momentul să ne schimbăm viziunea și atitudinea. Pentru a avea succes și a fi cu adevărat fericiți și mulțumiți, este esențial să ne concentram spre interior și să recunoaștem că aceste stări există deja în fiecare dintre noi. Este o călătorie fără  distanțe sau timp.

Treaba noastră e să ne eliberăm de iluziile care acoperă  aceste daruri și să lăsăm succesul să se manifeste liber în viața noastră. Gândiți-vă la soare: deși nu îl vedeți tot timpul, nu înseamnă că nu se afla întotdeauna acolo, mereu strălucitor.

Succesul are  5 componente principale acceptate de psihologi:

– Sănătate

– Prevalența de emoții pozitive,

– Bunăstarea financiară,

– Sentimentul de valoare

– Armonia cu si in mediul imediat

Dacă o persoană, are un decalaj important pentru oricare dintre aceste  componente, niciodată nu va simți că  a atins succesul. Pe de altă parte, dacă a-ti avut grijă de toate cele cinci componente, și a-ti găsit echilibrul lor, veți  fi capabil să vă simțiți un om de succes. Succesul este însă dinamic, și din această cauză, cineva care vrea să fie pe valul  succesului, trebuie să aibă anumite calități care se pot forma, dezvolta și stabiliza. Așadar, realizarea  succesului, pentru cineva care dorește cu seriozitate acest lucru, este doar o chestiune de perseverență, deschidere și timp.

Si toate astea depind de atitudine.

Drumul, menirea și legenda

Drumul, menirea și legenda

Schimbarea se produce oricum, ea e înscrisă în genele noastre. Schimbarea este peste tot în jurul nostru, în tot universul. Planetele și pozițiile lor sunt în continuă schimbare, natura se schimbă în funcție de anotimp, noi ne schimbăm în funcție de etapele vieții, etc. Lumea în care trăim este în acest moment într-o profundă schimbare de la epocă industrială la cea digitală. Suntem într-o continuă schimbare fie că ne dăm seama, fie că nu. Schimbarea și adaptabilitatea sunt  atribute al vieții și evoluției, atât individual cât și organizațional. Practic nu putem sta pe loc atâta timp cât suntem în viață. Stagnarea înseamnă involuție, iar involuția duce la moarte. Oare nu e mai bine să facem schimbările conștient decât să le lăsăm la voia întâmplării și ele să se producă haotic? Daca tot are loc schimbarea și n-o putem  evita, oare nu e mai bine să o facem noi înșine în sensul în care îl dorim – către mai bine, în direcția care să ne ducă spre atingerea succesului, prosperității și fericirii?

Am petrecut ultimii  ani studiind ştiinţa motivării umane. În mod special dinamica factorilor externi  şi a factorilor interni de motivare. Şi pot să vă spun că nu sunt nici măcar apropiaţi. Dacă priveşti rezultatele ştiinţei,  este o diferenţă imensa între ceea ce cunoaşte si crede ştiinţa şi ceea ce fac afacerile.

Iar ceea ce este alarmant aici este că sistemul de operare în afaceri – gândiţi-vă la mulţimea de presupuneri şi protocoale aflate la baza afacerilor, cum motivăm oamenii, cum utilizăm resursele umane – este construit în întregime pe factori de motivare externi,  totul se învârte în jurul răsplății și pedepsei.

Acesta este de fapt  regula pentru multe din sarcinile tipice secolului 20. Dar pentru sarcinile secolului 21, aceasta  abordare mecanică, de tip recompensă şi pedeapsă,  nu numai că nu se aplică,  dar adesea nu funcţionează, iar și mai adesea  adesea dăunează.

De ce nu eşti mulţumit cu ceea ce eşti şi cu ceea ce ţi-a dãruit existenţa?  Deoarece atenţia ta se îndreaptã întotdeauna spre altceva. Nu te îndrepţi spre realizarea propriului tău potenţial. Urmărești visuri care nu-ți aparțin.

Încerci să fii ceea ce vor alții să fii, însă acest lucru nu te va putea mulţumi niciodată.  Iar când apare nemulţumirea, logica îți spune: “Poate că ceea ce ai nu este suficient; străduiește-te să obţii mai mult!”

Atunci încerci să obţii mai mult, începi să cauţi. Şi toată lumea apare cu o mască zâmbitoare, toată lumea zâmbeşte fericită, astfel încât fiecare vrea să-i păcălească pe toţi ceilalţi. Şi tu porţi, la rândul tău, o mască, astfel încât ceilalți cred că eşti ceva mai fericit; iar tu, la rândul tău, ai impresia că ei sunt mai fericiţi.

Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului. El privește însă iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mlădie, mai frumoasă. Acestea sunt iluziile pe care le creează distanţa. Când te apropii însă mai mult, începi să vezi că nu este chiar așa.

Vezi pe cineva care dispune de mulţi bani: îţi vine imediat ideea că banii reprezintă cauza fericirii. Priveşte la acest om! Cât de fericit pare sã fie! Aşa ca alergi după bani. Un altul este mai sănătos; alergi după sănătate! Un altul face altceva şi arată foarte mulţumit – îl urmărești!

Dar de fiecare dată e vorba de celălalt…  Care este însă visul TAU, dar chiar al TAU…

Prosperitatea şi abundenţa sunt cuvinte fără sens dacă nu ai sănătate, pe cineva care să te iubească şi o muncă pe care să o faci cu plăcere.
Pe de altă parte, dacă desfășori activități în slujbe sau afaceri fără potențial, nesigure și ineficiente financiar, depui eforturi fără rezultate notabile, încrederea în sine se va eroda, aspirațiile ți se vor micșora, pretențiile de la tine și de la ceilalți vor scădea și vei ajunge, inevitabil, ca atât de mulți alții, să te complaci într-o rutina devastatoare atât material cât și spiritual. Pe de altă parte vei începe să nu mai ai rezultate și aspirații nici în alte domenii ale vieții tale. Fă-ţi timp să experimentezi lucruri și activități noi, cu potențial de a crea cu adevărat mulțumire și abundenta,  şi vei avea parte de o abundență din ce în ce mai mare, an după an.

Caută să-ți găsești drumul, menirea și legenda.

Atunci și Universul va conspira să reușești.