Toate articolele scrise de armeanu

10.000 de ore pentru ajungerea la măiestrie


10.000 de ore pentru ajungerea la măiestrie

Nosce te ipsum et nosces universum et deos

Aproape toată lumea este foarte grăbită. Aproape toată lumea este foarte, dar foarte ocupată.  Dacă întrebi un prieten, sau o rudă, sau o cunoștință, sau un necunoscut dacă are timp să ….  și spuneți aproape orice, vă va răspunde că este ocupat, sau grăbit. De fapt suntem grăbiți și ocupați să venim de nicăieri și să mergem niciunde. Uităm să trăim, să gândim (nu să ne “distrăm”, așa zisa distracție este doar un mod de a face ceva cu care să te lauzi unor persoane cărora oricum nu le pasă), să ne găsim sau regăsim pe noi înșine. Ne este frica să ne extragem din mașina infernală a rutinei moderne, ne este frică să nu cumva să ne descoperim într-un mod care nu corespunde imaginii noastre deformate despre ce, sau cum,  ar trebui să fim.  Suntem grăbiți și ocupați să trăim viețile și visurile altora.

Făceți-vă timp pentru a descoperi ceea ce vreți cu adevărat în viață, și care vă sunt valorile personale. Vreți poate mai mult timp, poate mai mulți bani, o sănătate mai bună, o mai mare stimă și încredere de sine crescută, relații care să vă aducă mai multe satisfacții, o carieră diferită, sau să întemeiați o afacere? Poate vreți toate acestea la un loc. Amânarea are loc deseori pentru că nu există o corespondență reală între ceea ce plănuim și ceea ce vrem cu adevărat. E posibil să ne temem de abilitățile noastre (sau de presupusa lipsă a abilităților noastre) sau de faptul că ne putem face de râs în fața altora.

Performerii de elită în varii domenii profesionale, din artă, din știință, din sănătate, educație, sport etc., au la bază mii de ore de practică și studiu înainte de momentul în care își fac debutul profesional sau se afirmă profesional. Si nu orice fel de studiu, ci practică deliberată, studiu sistematic, bazat pe autocontrol, auto-observație și auto-evaluare permanente și auto-management.

Aproape oricine înțelege că e nevoie de ani de zile pentru a învăța o meserie, chiar și una simplă.  Mai puțini înțeleg că este nevoie de încă un număr de ani să devii bun în acea meserie.  Foarte puțini știu și înțeleg că este vorba de 10.000 de ore, da,  zece mii de ore, de practică, și din nou practică, pentru a ajunge la măiestrie aproape în orice domeniu. Si mai puțini ajung la această performanță.

Foarte, foarte puțini sunt cei care înțeleg cât de important este să învețe despre ei înșiși, despre ce este esențial în viață pentru ei și cum să ia decizii în conformitate cu dorințele lor.  Si după asta, să ia decizia să dedice 10.000 de ore pentru ajungerea la măiestrie. Pentru că ideea este nu de a prelua informații sau vântura meme interpretative, ci de a gândi. Şi aia e o practică. Cere exercițiu, pregătire și studiu sistematic.

Si să nu renunțe. In nici un caz să renunțe. Când renunți, te întorci la început și ai nevoie din nou de 10.000 de ore pentru ajungerea la măiestrie. Haideți să încercăm să adunăm acel minim de 10.000 de ore și după aceea vom mai vedea. Pentru că abia de acolo încep lucrurile interesante… In orice domeniu.

Dacă ai vreo sugestie,  sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a urmărit postarea și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți. Pentru a fi la curent cu noutățile nu uitați să vă abonați…

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/


Evolutia in Triburi

 

Dacă am privi înapoi cu vreo 50.000 de ani, în  Paleolitic, în primii ani ai lui Homo Sapiens, am vedea o lume plină de pericole, plină de forțe ostile care atentau la viața oamenilor.  Fie că este vorba de clima aspră, de lipsa resurselor, de animale periculoase, toate acestea reduceau speranța de viață și afectau sever stilul de viață și șansele de supraviețuire.

Dar oamenii au evoluat astfel la ființe sociale, care au început să traiască, să muncească și să se apere împreună. S-au grupat în triburi și a început să apară și sentimentul de apartenență la trib. Simțindu-se în siguranță între ei, între membrii tribului a apărut încrederea și cooperarea. Acestea au adus beneficii imense. Puteai dormi liniștit noaptea știind că cineva din trib veghează. Puteau vâna mai eficient și cu mai puține pericole împreună. Puteau folosi mai ușor resursele. Si multe alte avantaje. S-a creat astfel un mediu în care să te simți în siguranță, bazat pe încrederea reciprocă. 

In zilele noastre, lucrurile sunt diferite, dar asemănătoare din multe puncte de vedere  și ne împing să redevenim   ființe sociale.  Lumea moderna este și ea plina de pericole care ne frustrează, ne stresează și ne reduc  șansele de succes. Crizele economice, incertitudinile pieței de capital, conflictele de tot felul, evoluția tehnologiilor care te pot scoate de pe piață peste noapte. Fluxul informational uriaș, instabilitatea pieței muncii, instabilitatea financiară.  Solicitări psiho-fiziologice noi și pentru care nu suntem pregătiți.  Sau competiția care încearcă să te dea la o parte și să-ți ia postul sau afacerea.

Toate astea, și multe altele, în contextul unei societăți atomizate. Sunt forțe pe care nu le putem controla ca indivizi izolați. Dar putem forma medii de securitate, tot un fel de triburi, organizații  bazate tot pe încredere reciprocă și colaborare,  care să permită relaționarea, în cadrul cărora  să ne simțim protejați. In care să  folosim resursele colaborativ mai eficient, să fim mai bine protejați de stres și frustrări, să mărim șansele de succes, să mărim potențialul de a ne ridica nivelul de trai.  Triburi în care oamenii să se simtă în siguranță, mai protejați, dar și cu șanse  de succes mult mai mari. 

Astfel de organizații au apărut deja de peste 50 de ani, dar ele sunt forme de cooperare care aparțin, prin esența lor,  secolului 21, erei informaționale și a cunoașterii, și abia acum se află în conjunctura care le fac absolut necesare pentru protecția emoțională, informaționala, relațională, pentru  evoluția oamenilor.

Fiecare dintre noi simțim din ce in ce mai mult nevoia unei organizații, a unui trib, in care sa ne simțim in siguranță, în care să ne putem combina sinergic talentele și abilitățile, să folosim resursele prin cooperare  și care să ne protejeze de pericolele din exterior. Dar triburi fără șefi sau conducători, ci cu lideri și persoane a căror autoritate vine din fapte, atitudine, empatie,generozitate, comportament. Si desigur, triburi în care factorii motivaționali dominanți sunt cei interiori: AUTONOMIA, MĂIESTRIA și  SCOPUL.

Nu peste multa vreme, fiecare dintre noi va face parte dintr-unul sau mai multe triburi.

PROBLEMA LUMANARII 5 – AUTONOMIE, MAIESTRIE, SCOP

In secolul 20 a fost inventat managementul. Managementul nu a emanat din natura.  Managementul  nu este ca o floare sau un copac. Este ca un televizor.  Cineva l-a inventat.  Si nu înseamnă că va funcționa dea pururea. Managementul este foarte bun.  Noțiunile tradiționale ale managementului sunt extraordinare dacă vreți ascultare, conformitate. Dar dacă doriți angajament, creativitate, auto-conducerea funcționează mai bine.

Să  dau câteva exemple de experimente de auto-conducere.  Asta înseamnă  în primul rând să plătești oamenii în mod  corect.  Să elimini pentru ei problema banilor.  Dându-le apoi  mai multă autonomie.

Atlassian este o companie de software din Australia.  Ei fac ceva incredibil.  De câteva ori pe an spun inginerilor lor, “Mergeți și lucrați în următoarele 24 de ore la orice doriți,  Dar să faceți ceva care nu face parte din sarcinile voastre de serviciu. Lucrați la orice doriți.” Asa că inginerii folosesc acest timp pentru a veni cu o amestecătură interesantă de linii de program, cu  soluții elegante nonconformiste.  Apoi ei prezintă toate aceste lucruri colegilor și restului companiei într-o  întâlnire, la care participă cu toții.

Este interesant și foarte inteligent.  Acea singură zi de autonomie intensă a produs o întreaga gama de soluții software care altfel nu ar fi existat.

Si a funcționat așa de bine că au trecut  la nivelul următor oferind  20% din timp pentru aceste activități. Inginerii pot   petrece 20% din timpul lor lucrând la orice vor ei.  Au autonomie asupra timpului lor, sarcinilor lor, echipei lor, tehnicilor utilizate. Iar aproape jumătate din produsele noi dintr-un an  se nasc în acea perioada de 20% din timp.

Sa vedem un alt exemplu.  Ceva numit Mediul de Lucru Orientat pe Rezultate. Prescurtat MLOR. Creat de doi consultanți americani, implementat la mai multe companii din America de Nord.  Într-un asemenea mediu de lucru MLOR oamenii nu au program fix.  Ei vin când doresc.  Ei nu trebuie să fie în birou la program,  să vină sau să plece la anumită  oră. Ei trebuie doar să-și îndeplinească cu bine propriile sarcini. Cum o fac,  când o fac, unde o fac,  depinde complet doar de ei.

Ce sa întâmplat? Aproape în toate domeniile unde s-a aplicat, productivitatea a crescut, implicarea angajaților a crescut, satisfacția angajaților a crescut,  fluctuația de personal a scăzut.

Autonomie, măiestrie și scop.  Acestea sunt elementele motivaționale constructive ale unui nou mod de a face lucrurile mai bine. Acum unii dintre voi citiți și spuneți,  “Sună bine, dar este o Utopie.”  Iar eu va răspund  “Ba nu. Am dovada experimentală, practica. O practicăm în echipa noastră NetWin.”

În mijlocul anilor 1990 Microsoft a pornit o enciclopedie numită Encarta. Ei au folosit toate stimulentele potrivite.  Au plătit profesioniști pentru a scrie și edita mii de articole. Manageri bine retribuiți au supravegheat întreaga afacere pentru a fi siguri că va ieși în buget și la timp. Peste câțiva ani a fost lansată o altă enciclopedie. Dar folosind un model diferit.  Se bazează pe „Fă-o din plăcere.”  Nimeni nu este plătit. Fă-o fiindcă ați place să o faci.

Dacă acum 10 ani ați fi mers la orice economist, oriunde pe planetă,  și l-ați fi întrebat “Uite, am aceste doua modele diferite pentru a crea o enciclopedie.  Pe care să-l folosesc pentru a avea succes?”  Cu 10 ani în urma, nici un singur economist treaz și zdravăn la cap,  nu ar fi mizat sau ar fi prezis succesul modelului Wikipedia.

Asistam la  bătălia dintre aceste doua abordări. Aceasta este meciul factorilor de motivare.  Factorii de motivare interni împotriva celor externi.  Autonomie, măiestrie și scop, împotriva recompensei și pedepsei.  Cine va câștiga?  Desigur, cea mai bună practică înseamnă îmbinarea inteligentă și adaptată la context a celor doua categorii de factori motivaționali.

Incă este o nepotrivire între ceea ce spune și știe știința și ceea ce se face practic.  Iată ce știe știința.

Unu: acele recompense din secolul 20, acei factori de motivare pe care  credem că fac parte naturală din noi,  funcționează,  dar numai într-o gama  îngusta de activități și circumstanțe.

Doi: Acele recompense de tip dacă A atunci B distrug adeseori creativitatea.

Trei: Secretul performantei ridicate nu sunt recompensele și pedepsele, ci motivația internă nevăzută.  Motivația de a face lucrurile cu plăcere și de dragul lor. Motivația de a face lucrurile fiindcă sunt importante.

Aici este partea cea mai buna. Stim deja asta.  Știința confirmă ceea ce speram și știm în inimile noastre. Dacă reparăm această nepotrivire dintre ceea ce știe știința și ceea ce facem practic în activitățile noastre, dacă aducem motivația noastră, noțiunile de motivare în secolul 21, dacă depășim această ideologie leneșă și periculoasă a recompensei și pedepsei, putem să  întărim toate domeniile și putem rezolva o mulțime de probleme ale lumânării, și poate chiar putem schimba lumea,  într-una mai bună, mai eficientă, mai prietenoasă. Așa cum este în Network Marketing.

 

PROBLEMA LUMANARII 4 – AUTONOMIE, MAIESTRIE, SCOP

Dan Ariely, unul din marii economiști ai zilelor noastre,  împreuna cu  trei colegi au făcut un studiu cu ajutorul  unor studenți de la MIT. Ei au dat acestor studenți mai multe de jocuri. Jocuri care implica atât creativitate dar și abilități motrice și de concentrare.   Le-au oferit pentru performanța obținută trei niveluri de recompense. O recompensă mică, una medie și una mare.

Ce s-a întâmplat?  Cat timp sarcinile au implicat doar abilități mecanice, bonusurile au funcționat așa cum era de așteptat:  bonusul mai mare a dus la performanța mai bună.  Dar odată ce sarcina a necesitat chiar și cele mai rudimentare abilități cognitive, o recompensă mai mare a condus la performanța mai slabă.

Apoi și-au pus următoarea  problemă,  “Exista vreo predeterminare culturala?”  Sa mergem în India și să refacem testul. Standardul de viață este mai redus în India.  In India,  o recompensă care este modestă conform standardului  European sau Nord American, este semnificativă acolo.  Rezultatul însă a fost același.  Mai multe jocuri, trei niveluri de recompensă.  Ce sa întâmplat? Cei cărora le-a fost oferita recompensa medie nu au reușit mai bine decât cei cărora le-a fost oferită recompensa mică. Dar, de această dată, oamenii cărora le-a fost oferită recompensa cea mai mare, au avut cele mai proaste rezultate.  In opt din cele noua sarcini pe care le-au examinat in cele trei experimente, stimulentele mai mari au condus la performanța cea mai scăzută.

Are cumva loc un fel de conspirație?  Ei bine, Nu.

Sa mergem acum la Școala de Economie din Londra,  London School of Economics. Alma mater-ul a 11 laureați Nobel în economie.  Economiștii de la LSE au analizat 51 de studii privind plata după performanță,  în interiorul companiilor.  Iată ce au constatat:  “Am descoperit  ca stimulentele financiare pot duce la un impact negativ asupra performaței totale.”

Este o diferență între ce spune  știința și ce se întâmplă în practică, în afaceri, educație  sau politică. Iar ceea ce este îngrijorător, este că,  în timp ce stăm in molozul crizei și colapsului economic, prea multe corporații, organizații, ministere, oameni politici  iau decizii, dar deciziile  lor despre talente și oameni, se bazează  pe presupuneri depășite, ne-examinate, care au rădăcinile mai mult în folclor decât în știință.  Si dacă vrem într-adevăr să ieșim din această încurcătură economică,  și dacă vrem într-adevăr performanță înaltă în  sarcinile emblematice ale secolului 21,  soluția nu este să persistăm în greșeli. Să continuăm să gândim în paradigma “Dacă A atunci B” adică a stimula oamenii cu o recompensă mai dulce, sau de a-i amenința cu o pedeapsă mai aspră.  Avem nevoie de o abordare complet nouă.

Iar vestea bună este că oamenii de știință care au studiat factorii motivaționali ne-au dat o abordare complet nouă. Este o abordare clădită mai mult pe motivarea internă.  In jurul nevoii de a face lucrurile pentru că ele contează, fiindcă ne place să le facem, fiindcă sunt interesante, fiindcă ele sunt părți  ale unui ceva nou și  important.

Noul sistem de operare motivational pentru afaceri,  politică, educație,  sănătate  s.a.  se  învârte în jurul a trei elemente:  AUTONOMIE, MĂIESTRIE și SCOP.

  • Autonomie, impulsul de a ne conduce viețile proprii.
  • Măiestria, dorința de a deveni tot mai bun la ceva ce contează.
  • Scopul, dorința arzătoare de a face ceea ce facem în serviciul a ceva mai mare, mai cuprinzător  decât noi înșine.

Acestea sunt blocurile constructive ale unui sistem de operare motivational  complet nou pentru toate activitățile noastre.

Tot proiectul NetWin de e-Network Marketing l-am structurat în jurul acestor blocuri.

PROBLEMA LUMANARII 3

Recompensa de tip „ dacă A atunci B” funcționează foarte bine pentru acele tipuri de sarcini, unde există un set simplu de reguli și o țintă clară spre care trebuie să mergi. Recompensele, prin natura lor, îngustează focalizarea noastră, concentrează gândirea. De asta funcționează în așa de multe cazuri. Si astfel,  pentru sarcini care nu necesită creativitate,  deschidere,  imaginație,  care au nevoie de o focalizare îngustă,  unde vezi clar ținta de atins, te arunci drept înainte spre ea, recompensele pozitive sau negative funcționează foarte bine.  Dar pentru problema reală a lumânării, trebuie să privești altfel.  Soluția nu este în fața ochilor.  Soluția este la periferie. Ai nevoie să te uiți împrejur.  In acest caz,  și in multe altele, recompensa îngustează de fapt zona noastră de concentrare și restrânge potențialul  nostru creativ.

Iată de ce este asta ața de important. In Europa de Vest, in multe parți din Asia, America de Nord,  în Australia,  muncitorii din birouri fac mai puțina muncă de rutină, și mai multă muncă de tip creativ.  Munca de rutină,  bazată pe reguli,  pentru partea stângă a creierului, anumite tipuri de contabilități, de analize financiare, anumite tipuri de programare a computerelor, au devenit foarte ușor de subcontractat, foarte ușor de automatizat și foarte ușor de scăzut costurile.  Software-ul o poate face mai repede.  Furnizori  cu costuri mici din întreaga lume o pot face mai ieftin.  Așadar, ceea ce contează de fapt sunt abilitățile creative, orientate pe partea dreaptă a creierului,  abilitați de tip conceptual.  Acestea sunt și vor fi cel mai bine plătite.

Gândiți-va la propria munca.  Problemele pe care le întâmpinați, sau chiar problemele de care am vorbit aici, sunt ce tip  de probleme – au ele un set clar de reguli, și o soluție unica?  Sau regulile sunt de neînțeles.  Soluția,  dacă există, este surprinzătoare și nu este evidentă. 

Fiecare ne confruntam  cu propria versiune a problemei lumânării. Iar pentru problemele lumânării de orice tip, în orice domeniu de activitate, acele recompense de tip  dacă A atunci B, lucrurile pe care ne-am clădit așa de multe din activitățile noastre, nu funcționează.

Acest lucru poate fi bulversant pentru unii dintre noi. 

PROBLEMA LUMANARII 2

Acum vreau să vă povestesc  despre un experiment folosind problema lumânării, realizat de un psiholog si sociolog american, acum peste 40 de ani, Sam Glucksberg.   Acest experiment scoate in evidenta un aspect neașteptat și care arată puterea stimulentelor.  Iată ce a făcut.  A adunat participanții și i-a împărțit în doua grupuri și le-a dat problema lumânării.   Primului grup i-a spus “Voi măsura timpul vostru să vedem cât de repede puteți rezolva problema?  Voi măsura timpul vostru pentru a stabili norme, mediile pentru cât de mult îi trebuie în mod tipic cuiva să rezolve acest tip de problemă”.

Celui de al doilea grup i-a oferit recompense.  Le-a  spus, “Dacă sunteți în primul sfert din topul celor mai bune timpuri veți primi zece dolari. Dacă sunteți cel mai rapid dintre toți cei pe care îi testăm azi veți primi cincizeci de dolari.”  Este o sumă decentă pentru câteva minute de munca.  Este un factor motivațional bun.

Întrebare:  Cu cat mai repede a reușit  al doilea grup să rezolve problema?  Răspuns: Le-a luat,  in medie, cu trei minute și jumătate mai mult. Cu trei minute și jumătate mai mult.  Surprinzător, nu?  Asta nu este modul în care ar trebui să funcționeze.  Corect?  Dacă vrei ca oamenii să execute o sarcină mai bine, le dai recompense.  Corect? Bonusuri, comisioane, premii.  Îi stimulezi.  Asa funcționează afacerile. Dar asta nu se întâmplă aici. Ai utilizat un stimulent proiectat pentru a ascuți gândirea și a accelera creativitatea.  Si a produs rezultatul contrar.  A îngreunat gândirea și a blocat creativitatea.

Și ceea ce este interesant despre acest experiment este că nu e o aberație.  A fost reprodus de nenumărate ori timp de aproape 40 de ani. Aceste stimulente în masă, de tipul  dacă A atunci B,  dacă faci asta, atunci primești aia, funcționează doar în unele situații. Dar pentru o mulțime de sarcini,  ele sau nu funcționează  deloc sau  chiar dăunează.  Acesta este unul din cele mai solide rezultate din științele sociale.  Si de asemenea unul dintre cele mai ignorate.

Studiind dinamica factorilor externi de motivare  și a factorilor interni de motivare se constată că  nu sunt nici măcar apropiați. Dacă   privești rezultatele științifice,  constați că este o diferență mare intre ceea ce cunoaște știința și ceea ce se aplică în afaceri sau în politică.  Iar ceea ce este alarmant  este că sistemul de operare în afaceri și politică –  gândiți-va la mulțimea de presupuneri  și protocoale aflate la baza afacerilor, cum motivam oamenii,  cum utilizam resursele umane – este construit în întregime pe acești factori de motivare externi,  în jurul recompensei și pedepsei. Acesta este de fapt functional pentru multe din sarcinile tipice secolului 20. Dar pentru sarcinile secolului 21, această abordare mecanică,  de tip recompensă și pedeapsă, nu se aplică,  adesea nu funcționează ba chiar  dăunează adesea.

PROBLEMA LUMANARII

Problema lumânării a fost inventată  în 1945 de un psiholog numit Karl Duncker. Karl Duncker a creat acest experiment care este utilizat într-o mulţime de experimente din științele comportamentale.

Iată cum funcţionează.   Sunteti  într-o cameră.  Vă dau o lumânare,  o cutie cu pioneze şi nişte chibrituri. Şi vă spun “Sarcina ta este de a atașa lumânarea de perete astfel încât ceara topită să nu picure pe masă.” Ce ați face?

Multă lume începe prin a încerca să prindă lumânarea de perete cu pioneze. Nu funcționează.

Unii au ideea măreață în care ei aprind chibritul, topesc marginea lumânării şi încearcă s-o lipească de perete. Este o idee teribilă.  Nu funcţionează.

Şi în sfârşit, după vreo 5 sau 10 minute,majoritatea oamenilor descoperă soluţia.  Cheia pentru a reuşi este depăşirea a ceea ce se numeşte fixare funcţională.  Te uiţi la cutia cu pioneze  şi o vezi doar ca  recipient pentru pioneze.  Dar ea poate avea şi  altă funcţie,  ca suport pentru lumânare.

E vorba de a gândi înafara cutiei.

iubirea-desavarsita

 

Cand e vorba de visuri, marimea conteaza

Când e vorba de visuri, mărimea contează

A fi bogat și ați putea permite să ai o casă mare nu este important. Important este actul de a te strădui, a învăța și a face tot posibilul pentru ați dezvolta puterea personală în scopul de ați putea permite o casă mare. Importantă este devenirea ta personală în cadrul procesului de a face în aşa fel, încât să îţi poţi permite o casă mare. Oamenii care au aspirații mărunte, continuă să trăiască viețile unor oameni mărunți.

Cu alte cuvinte casa, mașina, hainele, vacanțele nu reprezintă visul, ele reprezintă simbolurile faptului că îți poți îndeplini visurile. Uneori, și vedem asta atât de des în jurul nostru, sunt doar simboluri care nu au nimic în spate. Nu casa sau mașina sau … sunt lucrurile importante. Nu este importantă mărimea casei sau faptul că te-ai îmbogățit. Mărimea visului este ceea ce contează. Oamenii mari au visuri mărețe, iar oamenii mărunți au visuri mărunte. Dacă vrei să te transformi pe tine însuți, începe prin a-ți schimba dimensiunea aspirațiilor tale. Numai viziunea atingerii visului tău te va susține în așa fel încât să treci prin perioadele grele  ale vieții tale.

ZEFLEMEAUA de  CAMIL PETRESCU

ZEFLEMEAUA

de  CAMIL PETRESCU

Motto:
„Românii e deştepţi!”

Când va veni sfârşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Isus a spus: „Talita kumi“
Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei
Şi totul luăm „à la légere”
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.

Avem o scuză de faţadă:
„Lasă, că merge şi aşa!“
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.

Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.

Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclistă
Şi berea rece la pahar!

Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lângă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!

Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.

Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.

Noi „facem” şi „băgăm” de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.

La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.

Ceac-pac! Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i bizantin.

Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pământeni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.

Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decât să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta …
Hai, că românii e deştepţi!

Soarta noastra depinde de cum ne folosim Liberul Arbitru

Soarta noastră depinde de cum ne folosim Liberul Arbitru

Atunci când părăsim copilăria devenim conștienți de realitățile vieții și realizăm că lumea este o diversitate de idei și filosofii contradictorii. Puncte de vedere diferite despre lume și viață specifice fiecărei culturi s-au mixat în mod ciudat, dând naștere la un număr nesfârșit de convingeri și doctrine.

Are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulți trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor și a teologilor, progresul științific al studierii creierului a permis specialiștilor în necunoștințe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns.

Nu avem de ales: trebuie să credem că liberul arbitru există. Credința în liberul arbitru conduce oamenii spre un comportament mai degrabă moral. În societățile în care indivizii cred în liberul arbitru se observă o mai mare aderență la coduri de comportament ce stimulează o viață sănătoasă, bogată și fericită, astfel că această credință este una adaptivă.

Suntem făuritorii sorții noastre. Destinul stă în mintea și sufletul nostru. Gândul făurește, iar noi, cu ajutorul forțelor și abilităților pe care le-am dezvoltat, transformăm gândurile în fapte și acțiuni reale, și astfel, ne realizăm viața, destinul.

Gândul  este materie. Trebuie să învățăm cum și ce să gândim, să ne formăm și dezvoltăm abilitățile mentale, ca să ne închegăm o viață cinstită, liniștită, îmbelșugată, să facem ca roata norocului să se învârtească și în folosul nostru, pentru realizarea destinului nostru.

Pentru a fi cu adevărat fericit și mulțumit, nu poți admite că fericirea ta, bunăstarea ta,  să fie realizate în dauna altor oameni. Cei care cred și acționează altfel se pun în mare pericol pe ei înșiși, dar și pe cei din jur. Mai devreme sau mai târziu, complexul fericirea mea – nefericirea altora, care este un cuplu de forte incredibil de puternice își va arata efectele devastatoare mai ales în plan psihic, mental și spiritual.

Fiecare caută să-și descopere, să-și găsească calea, să-și făurească legenda personală în conformitate și ghidat de visurile și aptitudinile lui, pe care, dacă nu și le cunoaște pe deplin și cat mai limpede, doar le bănuiește și deci, există șansa  doar de a bâjbâi.  Avem nevoia, dar și datoria să  ne dezvoltăm și clarificăm visurile, aspirațiile și aptitudinile.

Fiecare dintre noi,  ar trebui să-și sporească și să întărească forța mentală și psihică, puterea  gândului, voința și credința.

Această lege acționează atât pe plan material, cât și psihic și spiritul.

Situația materiala și socială a fiecărui om, depinde de puterea gândurilor lui. Tot de ele depind fericirea și mizeria, sănătatea și boala.

Vor fi societățile viitorului caracterizate de empatie în mai mare măsură, ca urmare a noilor perspective asupra înțelegerii funcționării creierului?

Este doar alegerea noastră, doar modul cum ne vom folosi Liberul Arbitru.