Sintaxa mentala

Sintaxa mentală este modul in care cineva își organizează gândurile. Sintaxa este ca un cod. Un număr de telefon are 10 cifre,  la calculatoare folosim id-ul si parola.

Ca să vorbești cu persoana cu care vrei să vorbești trebuie să formezi cifrele in ordinea corectă, ca sa intri in email sau in anumite situri trebuie sa folosești id-ul si parola corecte.

Același lucru este valabil si pentru modul in care vrei să ajungi in acea parte a creierului şi sistemului nervos care te poate ajuta cel mai bine să obții rezultatul dorit. Același lucru este valabil și in comunicare. De multe ori oamenii nu pot comunica bine unii cu alții pentru că ei folosesc coduri diferite, au sintaxe mentale diferite.

Aflați codurile și ați reușit astfel să treceți către modelarea celor mai valoroase calităţi ale oamenilor.

 

Cercul de aur

Cercul de aur

De ce?    Cum?    Ce?

Acesta este cercul de aur. Această idee simplă explică de ce unele organizații și unii lideri pot să inspire în timp ce alții nu sunt în stare.

O să definesc termenii foarte rapid.  Fiecare persoană, fiecare organizație de pe planetă  știe „ce” face.  Unii știu si „cum” fac  ceea ce fac.  Dar, extrem de puține persoane și organizații  știu de ce fac ceea ce fac.  Și prin “de ce” nu mă refer la “a face profit”.  Acesta e un rezultat.  Întotdeauna este un rezultat.  Prin “de ce” mă refer la:

  • Care este scopul?
  •  Care este cauza?
  •  În ce crezi?
  • Care este motivul pentru care există organizația?
  • Ce te face să te scoli dimineața din pat?
  • Și de ce ar trebui să-i pese cuiva?

Felul în care majoritatea dintre noi gândim,  acționăm și comunicăm este din exterior spre interior. Începem cu cele mai clare lucruri, adică cu „ce”,  și continuăm cu cele mai puțin clare.  Dar liderii inspirați și organizațiile inspirate, indiferent de mărime și industrie, gândesc, acționează și comunică din interior înspre exterior.

Majoritatea dintre noi  comunicăm și pe plan interpersonal  pornind cu „ce”, apoi „cum” si,  eventual,  la urma,  „de ce”.  Spunem ce facem, prin ce ne diferențiem sau suntem mai buni și ne așteptăm la un anumit tip de răspuns,  de comportament,  la o aprobare,  la o achiziție, la un vot,  la o adeziune  sau la ceva similar.

Ceea ce va propun este sa inversam  ordinea de transmitere a informațiilor.  Pentru ca oamenii  nu aderează sau cumpără ceea ce faci; oamenii cumpără motivul pentru care faci ceea ce faci. Oamenii nu cumpără ceea ce faci, sau cum faci, ei cumpără motivul pentru care faci, „de ce” faci.

Desigur, telul nu este să te asociezi cu oricine sau cu toată lumea care are nevoie de ceea ce tu oferi. Țelul este să te asociezi cu oameni care cred în ceea ce tu crezi.

Totul se bazează pe principii de anatomie si fiziologie. Dacă vă uitați de sus în jos la o secțiune transversală a creierului uman, veți vedea că el este de fapt împărțit în trei componente principale care sunt corelate perfect cu cercul de aur. Cel mai nou „creier” al nostru, creierul de homo sapiens, neocortexul nostru, corespunde cu nivelul  “ce”. Neocortexul este responsabil de întreaga noastră gândire rațională și analitică și de exprimarea verbală. Cele două secțiuni din mijloc formează „creierele” noastre limbice. Iar creierele limbice sunt responsabile de toate sentimentele noastre, precum încrederea și loialitatea. De asemenea, sunt responsabile de întreg comportamentul uman, de întregul proces de luare a deciziilor și nu are capacitate de exprimare verbală.

Cu alte cuvinte,  când comunicăm dinspre exterior spre interior, oamenii pot înțelege cantități vaste de informații complicate precum caracteristici, argumente și beneficii,  fapte și cifre. Doar că asta nu declanșează comportamente, nu declanșează  emoții. Când putem comunica dinspre interior spre exterior, vorbim direct cu acea parte a creierului care controlează comportamentul și apoi îi lăsăm pe oameni să raționalizeze folosind lucrurile tangibile pe care le spunem și facem.  De aici vin deciziile bazate pe emoție  si instinct.

Știți că uneori îi puteți da cuiva toate faptele și cifrele și totuși va spune:  “Știu ce indică toate faptele și detaliile, dar, pur și simplu, simt că ceva nu e în regulă.  “De ce am folosi acest verb, “simt” că ceva nu e în regulă? Pentru că partea creierului care controlează luarea deciziilor nu controlează limbajul. Cea mai bună formulare pe care o închegăm e:  “Nu știu.  Simt doar că ceva este sau nu este ok.”  Sau uneori spunem că ne lăsăm conduși de ce spune inima, sau sufletul.

Totul se întâmplă aici,  în creierul limbic, componenta care  controlează luarea deciziilor,  dar nu și limbajul.

Dar dacă nu știți de ce faceți ceea ce faceți,  iar oamenii  răspund la motivul pentru care faceți ceea ce faceți, atunci cum îi veți convinge pe oameni vreodată să se asocieze cu voi, sa vi se alăture,  sau să cumpere ceva de la voi, sau,  mai important,  să vă fie loiali și să vrea să facă parte din ceea ce faceți. Din nou,  țelul nu este doar să  oferiți  oamenilor care au nevoie de ceea ce aveți sau oferiți;  țelul este să oferiți ceea ce faceți oamenilor care cred în ceea ce credeți și voi. Dacă vă asociați cu oameni doar pentru  rezultatele activității respective, ei vor lucra doar pentru bani sau alte avantaje,  dar dacă vă asociați cu oameni care cred în ceea ce credeți și voi, ei vor lucra alături de voi până la ultima picătură de energie, chiar  cu sudoare și lacrimi.

Discursul cel mai bun este centrat pe  “Am un vis”, si nu pe “Am un plan”.

Ascultați-i pe politicienii de azi vorbind de planurile lor cuprinzătoare în „n” puncte. Nu inspiră pe nimeni.  Ei sunt doar conducători vremelnici.  Exista lideri și există  conducători. Conducătorii dețin o poziție de putere sau autoritate.

Dar cei care sunt recunoscuți ca lideri sau/si mentori ne inspiră. Fie că sunt indivizi sau organizații, îi urmăm pe cei care sunt lideri, nu pentru că trebuie, ci pentru că vrem. Îi urmăm pe cei care sunt lideri, nu pentru ei, ci pentru noi înșine .  Iar cei care încep cu “de ce” au abilitatea de a-i inspira pe cei din jurul lor sau de a găsi alți oameni care să-i inspire.

Retorica

In Grecia antică, mai întâi în Siracuza şi apoi în Atena, cetăţenii liberi răsturnau regimurile tiranice şi stabileau primele reguli de convieţuire democratică. Legile acelor vremuri prevedeau ca fiecare cetăţean să fie propriul său avocat şi să-şi pledeze singur cauza în procese, indiferent dacă era acuzat sau acuzator. Nu puteau fi angajaţi avocaţi profesionişti, iar pledoariile trebuiau susţinute în faţa a zeci sau sute de juraţi.

Cetăţenii care stăpâneau arta comunicării convingătoare se afirmau mai uşor în societate şi îşi apărau mai bine interesele. În plus, ei puteau deveni şi chiar deveneau lideri militari, politici sau religioşi, dobândind noi privilegii pe această cale.

Arta de a comunica convingător s-a numit atunci retorică.  Interesul pentru însuşirea acestei arte şi, în consecinţă,  studiul comunicării umane au devenit predominante în epocă, alături de arta şi ştiinţa războiului.

Prima accepţiune a noţiunii de retorică, cuvânt de origine greacă, a fost aceea de „ştiinţa şi arta de a convinge”. Retorica viza cu precădere, comunicarea în sfera juridică şi politică.

Un secol mai târziu, Platon (427-347 î. H) a introdus retorica în viaţa academică greacă, aşezând-o alături de filosofie. Ea nu era considerată neapărat o ştiinţă, pentru că nu urmărea cunoaşterea a ceea ce este corect sau incorect, raţional sau iraţional, ci cunoaşterea slăbiciunilor umane pentru a le putea controla şi folosi în atingerea scopurilor propuse.

Aristotel (384-322 î.H.),studentul lui Platon, scrie celebra sa lucrare „Rethorike” care deschide noi drumuri în studiul sistemelor de comunicare umană. Totodată, Aristotel elaborează primul tratat de logică (Organon) în care descoperă silogismul şi construieşte tipul de raţionament şi argumentaţie bazate pe silogism.

Urmează progresele înregistrate de filosofii romani şi distincţia dintre teoria şi practica comunicării umane:  teoria este retorica,  practica este oratoria. Unul dintre teoreticienii şi marii practicieni ai timpului rămâne Cicero(106-43 î.H.).

După epoca greco-romană, teoria comunicării umane nu a mai cunoscut  progrese considerabile timp de mai multe secole, până la Renaştere.

Începând cu anul 1600, în epoca modernă, studiul comunicării umane a fost readus în centrul preocupărilor mai multor categorii de  gânditori: filosofi, lingvişti, psihologi, sociologi, epistemologi, stilişti şi, în cele din urmă, oameni de marketing, comunicatorii, animatorii, liderii, creatorii de publicitate, agenţii publicitari, moderatorii şi, în general, agenţii de relaţii publice şi negociatorii contemporani cu noi.

218184_10151019547457257_1218112221_n

Piesa lipsa

Foarte multe dintre obstacolele de care ne lovim provin din nemulțumirile pe care le avem față de propria persoană.

Este esențial  să înveți să fii mulțumit cu tine însuti, să te placi, să te accepți așa cum ești, cu bune și rele.  Desigur, făcând și ceea ce trebuie pentru a-ți folosi și creste calitățile  și a-ți estompa defectele. Nemulțumirea poate proveni și din neînțelegerea modului în care funcționează structura noastră emoțională și a felului în care putem învăța să lucrăm cu emoțiile si sentimentele noastre  și nu doar să reacționăm la ele.

Relațiile cu ceilalți   reflectă, de regulă,  sentimentele față de noi înșine. Învățând cum să îmbunătățim comunicarea și cum să rezolvăm dificultățile cu iubire, cu smerenie, nu cu agresivitate, ne putem bucura de mai multă bunăstare și succes.

Munca  ocupă o mare parte din viața noastră și este unul din factorii principali de evoluție, dacă este aleasă cum trebuie.

Dacă activitatea  pe care o faceți înseamnă  o luptă continuă, nu o faceți cu plăcere, nu învățați în timp ce munciți, nu implică creativitate,  nu vă oferă satisfacții, e bine să vă gândiți să găsiți o altă activitate pe care să o transformați într-o parte cu adevărat împlinită și definitorie a vieții voastre.

Abordând-vă pe voi înșivă, abordându-vă sentimentele fără frică și cu curaj, analizând cu obiectivitate dar și cu emoție relațiile cu ceilalți și analizând  activitatea voastră mai degrabă din interior decât din exterior, puteți găsi piesa lipsă din propriul puzzle, puteți găsi piesa lipsă pentru realizarea legendei personale .

Poza-Univers

Limitele sistemului

Dacă prezentul meu se repetă la nesfârșit conform acelorași scheme culturale, dacă tot ceea ce constituie deosebirea mea față de ceilalți se subțiază în contact cu mecanica sistemului şi a microsistemelor sale, dacă timpul curge dar energia interioară se învârtește în loc, ce se întâmplă?

Se întâmplă că trecutul nu îmi alimentează în mod constructiv ființa, mișcarea devine agitație, gândirea se transformă într-o serie de locuri comune, de tipul „se spune”, „lumea zice că”,  „cei mai mulți fac așa”  și de false probleme; emotivitatea crește, atenția se fixează asupra detaliilor total nesemnificative, apoi se destramă, simpla realitate e percepută ca un munte, o nesfârșită succesiune de munți. sistemul nervos se încordează, sistemul psihologic se dereglează și totul fără nici o măsură, fără nici o valoare, fără nici o virtute….

Viața devine o problemă imensă, percepută prin ochelari de cal, protectori; ființa bolnavă proiectează o lume din ce în ce mai bolnavă.

Simțurile ei saturate nu văd, nu pipăie, nu aud decât conform unor criterii pe care ea crede că le alege dar care de fapt îi sunt impuse din afară. Abrutizarea, violenta si agresivitatea măcar a altora  ține adeseori loc de odihnă ba chiar de un soi de subcultură. Şi ce rămâne? Un automat pe jumătate omenesc, trepidant şi telecomandat?  Iar consumul de pilule, tranchilizante, excitante, antidepresive,  anxiolitice, aceste cămăşi de forţă chimice, crește din an în an, în chip neliniștitor. Iar violența își extinde imperiul asupra conştiinţelor,

iar spaima tulbure față de incertitudini se întinde insidios în spirite.  O simplă pană de curent sau de gaze  generalizată este de ajuns pentru a arăta fragilitatea civilizației noastre – care e muritoare, ca și oricare alta.

Nu se pune aici problema de a-i intenta un proces acestei epoci; orice epocă trebuie să fie interesantă pentru a trăi, și noi avem norocul să ajungem la o cotitură a istoriei; dar trebuie să rămâi lucid, conștient de limitele sistemului.

Toată lumea visează la fericire. Totuşi „nici o societate nu e în măsură să ne-o ofere, fiindcă noi înşine nu ştim în ce constă. Şi dacă din întâmplare putem ajunge Ia ea, o facem prin noi înşine”, ne aminteşte Thierry Maulnier. 

10388135_536370053135245_5919470743390561459_n

Real si ireal

Nimic real nu poate fi amenințat.

Nimic ireal nu există.

Pare ca am spus un truism, dar am făcut de fapt o distincție fundamentală între real și ireal; între cunoaștere şi percepție.  Cunoașterea este adevăr,  sub o singură lege,  LEGEA IUBIRII.  Adevărul este inalterabil, etern şi neambiguu.  Poate să nu fie recunoscut, dar nu poate fi schimbat. Se aplică la tot si toate. Este dincolo de învăţare, pentru că e dincolo de timp şi evoluţie. Nu are opus; nici început şi nici sfârşit. Pur şi simplu, ESTE.

Lumea percepţiei,  pe de altă parte,  este lumea timpului, a  schimbărilor,  a  începuturilor şi  sfârșiturilor.  Este bazată pe  interpretare, nu pe fapte.  Este lumea naşterii şi a morţii,  fondată pe credința în penurie,  bogăție,  avere,  sărăcie,  bine,  rău,  pierdere, separare și moarte. Este mai degrabă învățată decât dată, selectivă în accentele sale perceptuale, instabilă în funcționare şi inexactă în interpretările ei.

Din cunoaștere și respectiv percepție apar două sisteme de  gândire distincte care sunt opuse în toate privințele. Lumea percepției este făcută din credința în voințe opuse şi separate, în conflict perpetuu între ele şi chiar cu  Dumnezeu. Ceea ce percepția vede şi aude pare să fie real, pentru că accesul în conştiinţă este permis numai celor ce se conformează dorințelor celui ce percepe. Aceasta conduce la o lume a iluziilor, o lume care are nevoie de continuă apărare tocmai pentru că ea nu este reală.  Odată ce un individ este prins în lumea percepției, el este prins într-un vis. Nu poate scăpa din ea fără ajutor, pentru că tot ceea ce simțurile sale îi arată nu constituie decât mărturii ale realităţii  visului.

Cunoașterea adevărului,  pe de alta parte,   ne recunoaşte iluziile, fără a crede însă în ele.  Tocmai aceasta este țelul spiritualității,  de a ne ajuta să scăpăm de lumea viselor, a percepțiilor, învățându-ne cum să ne inversăm gândirea și cum să ne dezvăţăm de greșelile noastre. Iertarea este marele ajutor, marele principiu  de care ne putem folosi pentru a  învăţa cum să realizăm această inversare a gândurilor.

Lumea pe care o vedem nu face decât să reflecte propriul nostru cadru de referinţă interior: ideile, dorinţele şi emoţiile dominante din minţile noastre. “Proiecţia face percepţia”. Mai întâi privim în interior, hotărâm ce fel de lume vrem să vedem, iar apoi proiectăm acea lume în afară, făcând din ea adevărul așa cum noi credem ca il vedem. Noi  facem aceasta lume adevărată prin interpretările noastre care stabilesc ceea  ce vedem. Dacă folosim percepţia pentru a ne justifica propriile  greşeli – mânia, impulsurile de a ataca, lipsa de iubire, agresivitatea, sub orice formă ar apare – vom vedea o lume a răului, a distrugerii, a maliţiei, invidiei şi disperării. Toate acestea trebuie să învăţăm a le ierta; nu fiindcă noi suntem “buni” şi “caritabili”, ci pentru că ceea ce vedem nu este adevărat. Noi am distorsionat lumea prin propriile noastre  gânduri contorsionate şi de aceea vedem ce nu există de fapt. Pe  măsură ce învăţăm să ne recunoaştem erorile perceptuale, învăţăm,  de asemenea, să le trecem cu vederea sau să le “iertăm”.

În același  timp, ne iertăm pe noi înșine, privind dincolo de conceptele noastre distorsionate despre sine.  Păcatul poate fi definit  ca “lipsă de iubire”. De vreme ce iubirea este  tot ce există, păcatul, este mai degrabă o greșeală care trebuie corectată, decât un rău care trebuie pedepsit.

Sentimentul nostru de nepotrivire, slăbiciune şi neîmplinire provine din puternica investiție în “principiul penuriei” (de care am mai vorbit) care guvernează întreaga lume a iluziilor. Din aceste punct de vedere, fiecare individ caută în alții ceea ce simte că lipseşte în el însuşi. El “iubeşte” pe altul pentru a căpăta ceva de la el. Aceasta este de fapt ceea ce trece iubire în lumea viselor. Nu poate exista o greșeală mai mare decât aceasta, pentru că iubirea este incapabilă să ceară ceva.  Numai minţile se pot împreuna realmente.  Oricum, adevărata unire este  posibilă numai la nivelul Minţii Superioare, şi nu a fost, de fapt,  pierdută niciodată. “Micul eu” caută să se mărească prin confirmare  externă, posesii externe, cât şi prin “iubire” externă. Sinele adevărat si creat nu are nevoie de nimic. Este de-a pururea împlinit, ocrotit,  iubit şi iubitor, căutând mai degrabă să împărtăşească decât să dobândească; mai degrabă să extindă decât să proiecteze.  Nu are nevoi și dorește să se împreuneze cu ceilalţi, îndemnat de mutuala lor conștiență a abundenței.

Relaţiile speciale ale lumii sunt distructive, egoiste şi copilăresc de egocentrice. Cu toate acestea, dacă sunt predate Spiritului, aceste relaţii pot deveni cele mai sfinte lucruri de pe pământ, chiar adevărate miracolele.  Lumea îşi foloseşte relaţiile speciale ca pe o armă finală în sprijinul excluderii şi ca o demonstraţie a separării. Spiritul  le transformă în lecţii perfecte de iertare şi de trezire din vis. Fiecare relaţie specială este o ocazie de a lăsa percepţiile să fie vindecate şi erorile corectate.

Fiecare constituie o nouă șansă de a se ierta pe sine însuşi, iertându-i pe ceilalţi. Şi fiecare devine o nouă invitaţie adresată Percepţia este o funcţie a corpului şi, de aceea, reprezintă o limită impusă conştienţei.  Percepţia vede prin ochii corpului şi aude prin urechile corpului. Ea evocă reacţiile limitate de care dă dovadă corpul. Corpul apare ca fiind, în mare măsură, auto-motivat şi independent, totuşi el răspunde, de fapt, numai la intenţiile minţii.  Dacă mintea vrea să-l folosească pentru atac, într-o formă sau alta,  corpul devine prada bolii, a îmbătrânirii şi decăderii.

Dacă,  în  schimb,  mintea îi acceptă rostul conferit de Spirit,  corpul  devine o cale utilă de comunicare cu ceilalți,  invulnerabil atâta timp  cât este nevoie de el, urmând a fi lăsat la o parte cu blândeţe,  atunci când folosirea lui a luat sfârşit. El însuşi este neutru, așa cum este totul în lumea percepţiei.

Dacă este folosit pentru țelurile egoului sau ale Spiritului, depinde în întregime de menirea pe care i-o conferă mintea.

zen-garden

 

Visuri

 

560974_10150890957637257_1977454236_n

A visa inseamna a imagina. A imagina inseamna a actiona. A actiona inseamna a realiza. Poate oare un om sa obtina vreodata o realizare importanta si durabila atunci cand isi abandoneaza aspiratiile si renunta la puritatea sufletului?  Niciodata.  El pierde binecuvantarea asupra faptelor si gandurilor sale, asupra rezultatelor sale, el respinge linistea, care este cu mult mai presus decat mintea omeneasca poate intelege.

Marea provocare a vietii este sa ai vise marete, nobile, aspiratii inalte la care sa tii, pentru ca ele sunt urzeala din care se va tese viitorul – un viitor frumos, aducator de multumire si impliniri,  presarat cu valoroase posibilitati.

Cele mai mari realizari ale omenirii au inceput prin sadirea visurilor. Dintr-o singura ghinda se naste o padure. Dintr-un bob de porumb se nasc lanuri intregi. Vita-de-vie daruieste nenumarati ciorchini. Tot asa, visurile sunt semintele tuturor realitatilor viitoare.

Cred ca una din cele mai puternice forte din lume este vointa omului care crede in sine, care indrazneste sa tinteasca sus, sa urmareasca increzator lucrurile pe care si le doreste in viata.

Nestiutorii, martorii invidiosi si spectatorii gelosi, care nu reusesc sa patrunda puterea visurilor, pun succesul altora pe seama norocului sau a lipsei de scrupule. Asemenea oameni ii judeca din prisma perspectivelor limitate, a convingerilor lor etice si morale pe visatorii care se imbogatesc. Nu sunt in stare sa vada adevarul pentru ca nu au putut sa-l afle. Propriile idei ii leaga de conditia lor fara principii. In ignoranta lor, arunca cu pietre in cei care reusesc sa se realizeze pe deplin.

Astfel de critici nu pot intelege ce inseamna viziunea, angajamentul, organizarea, efortul, provocarea si perseverenta necesare pentru ca o activitate valoroasa sa poata atinge succesul. Ei nu pot intelege numeroasele sacrificii facute, nu sunt constienti de nenumaratele piedici depasite. Nu iau in calcul riscul, ingrijorarea, dezamagirea si durerea intampinate; nu stiu nimic despre durata calatoriei si rabdarea necesara. Ei vad doar rasplata finala pe care o privesc drept favoare, sansa sau noroc.

Ma puteti urmari si pe canalul de Youtube:

https://www.youtube.com/playlist?list=PL57MFru6PVJdNPgzLr0pmNmV0b13TfXSn

sau pe blogul:

https://bww.ro/armeanu/

Observa-ti mintea

Observă-ți mintea cu foarte mare grijă. Vegheaz-o. Fii atent și alert. Nu lăsa să te tulbure undele instabilității, undele negative, ale neîncrederii, ale geloziei, ale urii sau desfrâului. Aceste unde întunecate sunt inamicele unei vieți de succes, pașnice, dușmancele meditației si ale înțelepciunii.

Pentru foarte mulți oameni, este foarte dificil să își mențină mintea senină, focalizată și pură. Acest lucru se datorează obișnuințelor mentale adânc înrădăcinate, unui mediu nefavorabil, influențelor canalelor media în mare parte negative și tendințelor extravertite ale minții.

Pentru alți oameni, gândurile negative  nu sunt o problemă. Apar ocazional, dar trec la fel de repede, fără să producă mari daune. Chiar faptul că gândurile rele dau naștere la suferință mentală e un semn de progres spiritual. Mulți oameni nici nu mai au o asemenea sensibilitate morală.

Obstacolele apărute în calea succesului și realizării pot fi ușor depășite de îndată ce le-am înțeles în mod inteligent esența. Trebuie să avem mereu prezentă în noi ideea că nu există eșecuri, ci trepte către succes, in același fel în care un marinar își ghidează barca de-a lungul unei coaste stâncoase cunoscând traseul și având anumite repere, în același fel aspirantul la succes trebuie să înainteze în oceanul legilor spirituale cunoscând obstacolele diverse, dar și reperele ăi mijloacele de a  depăși dificultățile.

Trebuie să ne antrenam mintea în mod adecvat și să nu ne descurajam, deoarece călătoria spre succes, bunăstare și perfecțiune, nu a fost niciodată o treabă de o zi.

Ma puteti urmari si pe canalul de Youtube:

https://www.youtube.com/playlist?list=PL57MFru6PVJdNPgzLr0pmNmV0b13TfXSn

sau pe blogul:

https://bww.ro/armeanu/

secretele-ochiului-3

 

[subscribe2]

Coruptia noastra cea de toate zilele

Corupția se definește ca fiind abuzul de o poziție de influență în beneficiu propriu sau în cel al prietenilor, familiei sau finanțatorilor. Prieteni, familie și finanțatori. Dar trebuie să pătrundem înțelesul corupției și trebuie să înțelegem și să recunoaștem că am fost educați (sau manipulați)  greșit în această privință. Trebuie să avem curajul să recunoaștem manipularea, pentru a începe să schimbăm modul de abordare.

Primul mit mare referitor la corupție, numărul unu, este că nu ar fi chiar așa o abatere, ba chiar este o problema minora.  adică  doar una mică.  Ni s-a inoculat ca jaful banului public,  adică al nostru,  este echivalent cu ciocolata sau floarea dată funcționarei de la ghișeu.  Ori diferența este imensă. Este diferența dintre  găinar și criminal în serie. Pentru că furtul din banul public este o crimă în serie, o crima cu milioane de victime, toți contribuabilii.  O crimă care pune în pericol statul, siguranța națională, ba uneori chiar existența poporului roman.   Când reprezentantul poliției vorbește la TV despre criminalitate, nu vorbește despre corupție. Când primul ministru sau președintele vorbesc despre criminalitate, nu vorbesc despre corupție. Atunci când ministrul de interne sau al apărării  vorbesc  despre criminalitate, nici ei nu vor aminti corupția. 

Oare de ce? Pentru că vor să minimalizeze fenomenul corupției. Si când în sfârșit vorbesc despre asta, o prezintă ca fiind  doar un fenomen izolat, neorganizat, nesistemic. Deși este un act criminal. Deși este deja un fenomen sistemic. Deși este deja la proporții care pun în pericol existenta statului și a poporului roman. Deși este o crimă în serie împotriva poporului roman.

Aceste  mituri,  generate chiar de beneficiarii corupției,  trebuie înțelese – pentru că aceste mituri trebuie distruse, demontate și ridiculizate.  Mesajul pe care încearcă să ni-l inoculeze este că  n-are rost adoptarea unor legi severe pentru pedepsirea corupției, pentru că oricum se poate face prea puțin, si oricum, cazurile de corupție sunt minore și izolate.  Acesta e un mit extrem de periculos. E o ticăloșie publică și din păcate o ticăloșie la care sunt părtași majoritatea decidenților politici.

Iată imaginea  mea despre realitate. Dacă banul public se cheltuie fără o evidență contabilă clară, fără transparență, cu contracte pe bani publici secrete, sau care „nu se găsesc” în arhive, atunci va fi totdeauna corupție, orice partid va fi la putere, vom fi totdeauna supuși corupției și cu asta avem de-a face acum si aici. 

Democratizarea Informațiilor

Democratizarea Informațiilor

Aparţin generaţiei care s-a născut în zodia cărţii şi presei tipărite. Asemenea multora de aceeași vârstă, păstrez încă plăcerea cititului tihnit al unei cărți, savurarea mirosului din librarii sau din biblioteci, plăcerea răsfoirii unei publicaţii, precum şi a foşnetului paginilor şi mirosului de tuş tipografic specific ziarelor. Calitatea de a fi fost „cetăţean al Galaxiei Gutenberg” mă îndreptăţeşte, desigur, să apreciez cu uşurinţă modificările uluitoare care s-au produs odată cu intrarea în epoca informației și a cunoașterii.

Noțiunea de Societatea cunoașterii este utilizat astăzi în întreaga lume. Societatea cunoașterii reprezintă mai mult decât societatea informațională, înglobând-o de fapt pe aceasta. Cunoașterea este informație cu înțeles și informație care acționează. De aceea, societatea cunoașterii nu este posibilă decât grefată pe societatea informațională și nu poate fi separată de aceasta. Societatea informațională se caracterizează prin democratizarea informației, comunicării, înțelegerii și cooperării.

În esență, această societate se bazează pe Internet și Social Media. Societatea informatică reprezintă o nouă etapă a civilizației umane, un nou mod de viață calitativ superior care implică folosirea intensivă a informației în toate sferele activității și existenței umane, cu un impact economic și social major. Societatea informatică permite accesul larg la informație, la noi moduri de lucru și de cunoaștere, prin ștergerea limitărilor geografice amplifică posibilitatea globalizării economice și a creșterii coeziunii comunitare. Avansul către societatea informațională, bazată pe cunoaștere este considerată o evoluție absolut necesară pentru asigurarea dezvoltării durabile în noul context, bazat, în principal, pe produse și activități intelectual-intensive, precum și pentru realizarea unei civilizații socio-umane avansate.

Societatea informațională bazată pe cunoaștere înseamnă mai mult decât progresul tehnologiei și aplicațiilor informaticii și comunicațiilor, ea integrând și dimensiunile: socială (cu impact asupra îngrijirii sănătății, solidarității și protecției sociale, muncii și pieței muncii, educației și educației continue etc.), ambiental (cu impact asupra utilizării resurselor și protecției mediului), cultural și economic (cu dezvoltarea unor noi paradigme ale economiei digitale și ale noii economii bazate pe cunoaștere, inovare, cultură  antreprenorială, educație a cetățeanului și a consumatorului).

Un vector al societății cunoașterii este un instrument care transformă societatea informațională într-o societate a cunoașterii.

Informația și Cunoașterea înseamnă putere. Punând la dispoziție oamenilor informații, cunoaștere și metode digitalizate, înseamnă să-i investești cu un control, de altfel absolut normal, asupra domeniului în care lucrează. Odată cu dezvoltarea Internetului, oamenii se afla într-un moment de răscruce a istoriei, deoarece prin aceasta nouă formă de comunicare se produc transformări importante legate de viața noastră. În esență, orice sistem social la care iau parte persoane investite cu  libertate, trebuie, pentru o buna funcționare într-un mediu concurențial din ce în ce mai dinamic, să asigure modalități de prelucrare, stocare și transmitere a informației ferite de orice constrângeri, adică să funcționeze pe baza unei e-democrații.

Termenul de „societate a cunoaşterii” nu este nou. El a apărut în anii 1970, în contextul entuziasmului legat de apariţia societăţii post-industriale, pentru a sublinia semnificaţia sporită a cunoaşterii ştiinţifice pentru economie şi societate, nu numai în sine, ci şi ca factor de evidenţiere a raţionalităţii tehnocratice şi instrumentale, ca principiu fundamental al organizării sociale şi economice. La acel moment, accesul la informație încă nu era democratizat.

Ceea ce este nou acum este, pe de o parte, viteza cu care se înnoiesc cunoștințele, faptul că volumul de cunoștințe pe care îl avem la dispoziţie se dublează la fiecare cinci ani şi, pe de altă parte, natura forţei motrice care animează schimbările sociale, economice şi culturale, care depăşeşte lumea tehnologiilor informaţionale. Cunoaşterea nu mai este doar o componentă a economiei moderne, ci devine un principiu organizaţional de bază al existenţei noastre. Trăim într-o societate a cunoaşterii pentru că ne organizăm realitatea profesională și socială pe baza cunoaşterii de care dispunem.

Deşi în vorbirea curentă conceptele de date, informaţii şi cunoştinţe se folosesc de multe ori în mod echivalent şi interschimbabil, în managementul cunoștințelor ele nu sunt echivalente din punct de vedere semantic. Diferenţa dintre ele este însă relativă şi de aici decurge dificultatea definirii acestor concepte.

Datele reprezintă fapte formative ale realităţii sau valori ale unor rezultate posibile. Relaţia dintre date şi realitate este pe cât de dinamică, pe atât de amăgitoare, construind împreună o capacitate cumulativă de cunoaştere. Astfel, nu putem ști cu certitudine care va fi cursul valutei chiar dacă avem datele pe ultima săptămână şi asta pentru că nu avem cunoștințele necesare pentru a prezice tendințele specifice ale acestui domeniu.

Spre deosebire de date, informaţia conţine date agregate sau, altfel spus, semi-structurate, care servesc, de exemplu, drept temei pentru luarea unor decizii.

Spre deosebire de «informaţie», «cunoaşterea» înseamnă credinţe şi implicare, înseamnă conștientizarea mai largă a rolului fundamental jucat în cunoaştere de psihologia individului şi cultura lui. Informaţia este necesară pentru a face faţă unor situaţii previzibile sau imprevizibile. Mai mult, informaţia poate conferi un sentiment de siguranţă şi, în mod cert, conduce la o economie de timp.

Omul a devenit dependent de informaţie în aproape toate activităţile pe care le desfăşoară. Cunoaşterea stă la baza dezvoltării şi progresului oricărui individ. Pentru a progresa în orice domeniu este necesar să se obţină cât mai multe informaţii, ajungându-se astfel la dezvoltarea unei adevărate culturi a informaţiei. Rolul informaţiei în societate a fost şi va rămâne unul deosebit de important, întrucât fără informaţie şi fără cunoaştere societatea nu ar putea progresa.

De-a lungul timpului, oamenii au acordat cea mai mare atenţie resurselor date de bani, materiale, utilaje şi oameni. Astăzi, am ajuns să recunoaștem importanța capitală a unei a cincea resurse: informaţia. În trecut, informațiile erau o resursă rară, la care puțini aveau acces. Inovaţiile în tehnologiile de informaţii cu costuri reduse au permis democratizarea accesului la informaţie. Mijloacele de informare sunt astăzi cele mai variate din câte au existat în decursul istoriei.

Tendința platformelor media este de necontestat. Accesul la Internet, laptopurile, telefoanele superperformante, toate acestea au determinat într-o uimitoare măsură modificarea comportamentului uman, inclusiv a deprinderilor de lectură. Este bine ştiut că lumea de azi nu mai agreează să citească mesaje-informații, ci preferă să privească mesaje-imagini, însoțite sau nu de cuvinte.

Ne mișcăm în această democratizare a informaţiilor.  Toată lumea, tot mai mult, în întreaga lume, vrea să ştie ce fac oamenii de la putere. Vor să aibă un cuvânt de spus în deciziile care se fac în numele lor şi cu banii lor. Asta e democratizarea informaţiei care cred că e o “iluminare.” Are multe principii similare cu cele ale Iluminismului. E vorba de căutarea adevărului, nu fiindcă cineva zice că e adevărat: „Fiindcă Eu spun că este aşa”.  Doar pentru că ești președinte, prim-ministru, ministru, director, lider…  nu înseamnă (sau chiar din contră) că trebuie să te cred. Este vorba de încercarea de a afla adevărul pe baza a ce poți vedea şi testa tu însuți. Asta, în epoca Iluminismului, a dus la întrebări despre drepturile regilor, dreptul divin al regilor de a conduce oamenii, sau faptul că femeile ar trebui să fie subordonate bărbaților, sau că Biserica era cuvântul oficial a lui Dumnezeu.

Evident, Biserica n-a fost prea fericită de asta, şi a încercat s-o înăbușe, dar ce nu au luat în calcul a fost tehnologia, pentru că a apărut Gutemberg și presa pentru tipărit, care dintr-odată a permis acestor idei să se răspândească ieftin, departe şi repede, şi oamenii se strângeau în curți, intersecții, cârciumi și cafenele, discutau ideile, puneau la cale revoluţii.

În zilele noastre, avem digitalizarea. Asta aduce acces la o întreaga masă de informaţii. Costul e aproape zero să copiezi şi să împărtăşeşti informaţii. Tipografiile noastre sunt pe Internet. Cafenele noastre sunt reţelele de socializare. Ne îndreptăm spre un sistem complet conectat. Și avem decizii globale de luat în acest sistem, decizii despre autostrăzi, resurse minerale, corupție, împrumuturi, pensii, educație, sănătate, decizii despre climă, despre sistemul de finanţe, despre resurse. Gândiţi-vă, dacă luăm o decizie importantă despre cumpărarea unei case, nu ne grăbim. Nu ştiu cum faceţi voi, dar eu vreau să văd o mulţime de case înainte să investesc mulţi bani în ea. Şi dacă ne gândim la sistemul de finanţe, avem nevoie de multe informaţii. Nu e posibil pentru o singură persoană să ia întregul volum de informaţii şi să-l analizeze pentru a lua o decizie bună.

Evident, clasa politica  nu este  prea fericită de asta și va încerca s-o înăbușe sau sa o limiteze, chiar și în democrațiile consolidate. Nu cred că mai pot reuși. Digitalizarea informației și transparența informațiilor despre banii publici, vor face corupția  din ce în ce mai greu de realizat, iar asta îi deranjează pe mulți dintre cei care dețin puterea.

In Comunitatea Europeană am intrat în deceniul digitalizării. Asta v-a crea o mulțime de oportunități complet noi, unele chiar in domenii care nu sunt noi, dar pot beneficia, sau chiar să se schimbe complet, prin digitalizare. Depinde de noi cum vom utiliza și înțelege aceste oportunități.

Prin lărgirea libertății de informare și de exprimare se asigură o mai bună conectivitate pe de o parte între parteneri și sistemul de lucru, dar, pe de altă parte și între partenerii activi și potențialele persoane interesate de creșterea bunăstării printr-o activitate accesibilă modernă și interesantă. Totodată, digitalizarea crește posibilitatea ca opiniile să fie transmise, să fie diversificate și să poată contribui într-o mai mare măsură la îmbunătățirea sistemului și a metodelor de lucru, dar și de clarificări în ce privește filozofia și principiile proiectelor.

Din această cauză căutăm oameni care visează măreț și poartă în ei dorința de a se ridica deasupra obișnuitului, a ordinarului, a normalului. Dacă ești un astfel de om, dă-mi de știre. S-ar putea să avem ecosistemul potrivit pentru visurile tale!…

În opinia mea, cultura se sprijină indubitabil pe lectură, nu pe imagini fugitive, cititul oferindu-ţi pauzele necesare pentru reflecţie şi meditaţie. Cultura se sprijină pe cunoaștere și înțelegere, care se obțin cu efort, nu doar pe informația obținută facil și rapid. Din acest motiv, mă alătur necondiţionat celor care consideră că pierderea obişnuinţei de a citi constituie un pericol imens conducând la slăbirea intelectului şi a puterii de gândire şi făcându-te să-ţi uiți limba și rădăcinile.

Nu vă sfiiți să împărtășiți experiențele voastre cu ceilalți, avem mereu de învăţat câte ceva din povestirile celorlalți.

Dacă aveți vreo sugestie,  sau doar vreți să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a urmărit postarea și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine.

Ma puteti urmari si pe canalul de Youtube:

https://www.youtube.com/playlist?list=PL57MFru6PVJdNPgzLr0pmNmV0b13TfXSn

sau pe blogul:

https://bww.ro/armeanu/

DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM. SUM ERGO DEUS EST

error: Content is protected !!