Lacomia nu e buna

Lăcomia nu e bună

Lăcomie, aviditate, cupiditate, dorință necumpătată de câștig, de avere, tendința de acaparare, insațiabilitate, voracitate, pleonexie, poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult.

Bani, proprietăţi, faimă, salarii mari, familie. În opinia majorităţii oamenilor, acestea sunt unităţi de măsură ale succesului şi garanţia unui viitor sigur. Atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace mulţi oameni urmăresc mai presus de orice să câştige bani şi să urce pe scara socială. Dar interesul faţă de lucrurile spirituale este în declin.

Discuția despre lăcomie merită să fie purtată. De ce suntem lacomi? De unde vine și ce este lăcomia? Vorbesc aici despre lăcomie în sens economic, adică dorința de a poseda cât mai multe bunuri materiale, unele chiar nefolositoare.

In toate timpurile s-a recunoscut farmecul, atracția pe care o are banul asupra omului  dar și faptul că îl împinge să devină lacom și zgârcit. Lăcomia lovește și bogații și săracii, pentru că izvorăște  nu din starea de fapt, ci din sentimentul omului. Aristotel ne invită să fim moderați față de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână niște instrumente, mijloace care să fie în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim. Omul care își lipește inima de bunurile materiale făptuiește o mare nedreptate. Omul nedrept, necinstit este cel care dorește continuu să aibă tot mai mult, el își va irosi viața alergând și stând în compania bunurilor materiale. Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare și uită să ceară bunurile care sunt absolute și care sunt adevăratele bunuri pe care omul ar trebui sa le dobândească.

Lăcomia ruinează viața a milioane de persoane. Ea îi dezumanizează pe cei lacomi, iar victimelor acestora le provoacă durere și necaz. Probabil că în viață ați resimțit din plin efectele lăcomiei. Chiar și furtul obișnuit al mărfurilor expuse în magazine contribuie la creșterea prețurilor bunurilor cumpărate. Dacă veniturile voastre sunt mici, iar preturile lucrurilor necesare vieții de fiecare zi sunt atât de mari încât nu vi le puteți permite, sunteți și victima lăcomiei altcuiva.

Mai mult de jumătate din locuitorii planetei — peste 4 miliarde de oameni — încă mai au un salariu mai mic de 2 dolari pe zi. Pentru săracii acestei lumi divizate în două clase, săraci și bogați, există un teren fertil pentru deznădejde, mânie și frustrare. Această deznădejde este amplificată de faptul că mulți dintre cei bogați parcă nu au nici conștiință, nici compasiune față de starea maselor sărăcite și înfometate.

Nu este atitudine mai condamnată public decât lăcomia, dar mai îmbrățișată în plan personal. În plan individual, ca opțiune umană, cei mai mulți oameni se pronunță vehement împotriva lăcomiei, dar o practică insistent în viața de zi cu zi. Este o adâncă prefăcătorie aici, oamenii se pronunță împotriva lăcomiei, dar puși în fața vieții zilnice sunt lacomi fără să clipească.

Dacă studiem  modelele de abundență folosite de oameni, este ușor de  remarcat că cel mai apreciat și răspândit model este cel bazat  pe „lipsuri-lăcomie”. Comunitatea umană  trăiește și  acționează dominant în funcție de acest model.  Si asta de câteva mii de ani. Care sunt rezultatele? Cum putem explica acest lucru? Şi chiar mai important, ce putem face pentru a schimba mentalitatea de abundență bazată pe lăcomie, pentru a schimba  modul nostru de a fi.  Ce ar trebui să facem și  cum să facem pentru ca  valorile spirituale forte al umanității  să devină dominante?

Ideea modelului bazat pe „lipsuri-lăcomie”, ca un model de bază a lumii, a infectat și infectează în continuare, ca un virus toxic,  multe dintre cele mai importante domenii de interes uman. În zona de negociere și rezolvarea conflictelor, stabilește că soluția va implica oricum compromisuri, dominare și supunere. Idea că oricum cel mai tare îl va supune și exploata pe cel mai slab. În zona  economică, management și conducere duce la jocuri de tipul cineva va decide, cineva va conduce, cineva câștigă și ceilalți pierd, ostilitate, greve, munca ostilă, “câștig prin intimidare,” etc.

Personal și interpersonal,  semințele unor astfel de idei ca “strânge cureaua”, promovarea de  legi pentru a limita creșterea, suspiciunea că alții vor primi prea mult și nemeritat, resentimente atunci când altcineva “câștigă” sau reușește, competitivitatea împotriva colegilor pentru promoțiile lor, refuzul de a împărtăși ideile  noi, refuzul de a cita sau recomanda colegilor lucruri utile, lipsa de atitudine colegială, procese pentru rezolvarea conflictelor, etc.

După ce am mușcat din mărul cunoașterii binelui și răului, ne-am luat sarcina de a construi o lume proprie, pentru care starea de grație a unei morale depline este un țel de atins la limită. Nu suntem indiferenți la lux și oamenii pot fi lacomi indiferent de starea lor materială. Păcatul adunării de avuție cu orice preț este unul comun, de care scapă numai cei cu adevărat educați, personalitățile complexe, cu o viziune proprie, clară, asupra destinului lor. Oamenii comuni, obișnuiți, sunt lacomi aproape prin definiție.

Prețul extrem de ridicat pe care umanitatea și fiecare dintre noi îl plătim  pentru modelul bazat pe „lipsuri-lăcomie” include o serie de jocuri ale ego-ul, care pornesc de la „orice facem, facem pentru a obține un avantaj față de alții”, „oricum cineva câștigă și altcineva pierde”, ori aceasta stabilește antagonisme, mai degrabă decât co-operațiuni, impune atitudini critice  mai degrabă decât atitudini de susținere și cooperare.

Lăcomia este rea în ordinea considerațiilor de tip deontologic dar  este rea și prin consecințele pe care le aduce cu sine, atât asupra oamenilor ca indivizi, dar și prin efectele pe care le are asupra majorității celor care alcătuiesc o societate sau o comunitate?

În primul caz, cel deontologic, lăcomia este un fapt rău în sine însuși pentru că ea contrazice datoriile morale absolute și necondiționate: cele fără de care omul nu este om cu adevărat, nu este ființă morală deplină. Sunt concordante, în acest sens, și porunca a zecea din Decalog  și obligațiile formulate de stoici, de la cei vechi la cei noi (Seneca, Epictet, Marc Aurelian), dar și prescripțiile din Talmud, și cele din Evanghelii referitoare la lăcomie, ca defect periculos, ca rău ce trebuie să fie evitat, ca mare viciu sau ca păcat intolerabil. „Să nu râvnești la nimic din ceea ce este al aproapelui tău”, din porunca a zecea, trimite explicit la cupiditatea în sine, ca rău major, în accepțiunea monoteismului etic iudaic, după cum, în sapiențialele scrieri talmudice, lăcomia, alături de invidie, de orgoliu și de manie, sunt defecte omenești întru totul, fără niciun rest, detestabile în ele însele.

În cel de al doilea caz, lăcomia este evaluată ca fiind nu rea în sine, ci ca fiind imorală prin consecințele sale de neacceptat pentru cineva care alege rațional gândindu-se la principiul celei mai mari fericiri pentru cel mai mare număr de oameni. Raționamentul simplificat al acestei abordări ar suna cam așa: egoismul omului lacom are efecte asupra altor oameni, le produce acestora o suferință, o durere, prin urmare, aduce, prin atitudinea sa, nefericire celor mai mulți. Nu există, astfel, justificări din punctul de vedere al utilității pentru lăcomia excesivă, pentru spiritul hrăpăreț lipsit de orice limită sau măsură. Lăcomia este un păcat capital, pentru că manifestă o dorință dezordonată de a câștiga tot mai mult, fără o reală necesitate. Lăcomia este dorința exagerată de a obține și deține bunuri materiale și asta este baza tuturor păcatelor. Prin intermediul bogăției, un om câștigă posibilitatea de a înfăptui orice păcat, ca să-și satisfacă toate dorințele și plăcerile păcătoase.

Foarte rar  oamenii de succes, vorbesc despre prețul psihologic și spiritual pe care l-au plătit ca să ajungă atât de sus material; dacă s-au folosit de mijloace ilegale sau imorale pentru a se realiza și ce fapte bune vor face cu banii câștigați. Omul care își pune speranța și încrederea în bani, făptuiește un fel de idolatrie care îl orbește și nu-i permite să înțeleagă cât de mult pierde la nivel social, familial, personal și spiritual. Ideea că lăcomia este bună și ca bogăția garantează o viață plăcută și liniștită, este evident falsă. Oamenii caută banul cu toate puterile sale, convins de faptul că acesta îi poate deschide și garanta accesul peste tot în lume. Să nu uităm că banul a fost inventat pentru a fi un instrument care să-i folosească omului la schimbul de mărfuri, la comerț. Depășind-și atribuțiile, banul a invadat întreaga minte a omului și a inversat toate valorile. Totul se petrece în funcție de câștig. Banul nu mai este un ajutor pentru om, ci un patron al omului. Azi se încheie tot mai multe afaceri murdare. Omul se folosește de computer ca să intre în posesia banilor altora. Unii clonează carduri în acest sens, iar justiția nu îi poate ține sub control. Mai mult, cineva care fură milioane prin corupție, primește o pedeapsă mult mai mica fată de cel care fură câțiva bănuți sau o pâine, cu toate că impactul social este mult mai mare..

Bătălia cu lăcomia este bătălia cu defectele noastre. Prin lipsa lui de bun-simț și raționalitate, populismul amestecă lucrurile. Salvarea lumii este posibilă, iar morala înal­tă a omului modern se bazează pe prosperitate și educație, nu pe lozinci inventate de analfabeții care, din păcate, ne guvernează azi.

Si trebuie să înțelegem cât mai mulți că secretul de a fi fericit, este de a face lucruri bune pentru alte persoane!

 

Intrebari si Raspunsuri

Intrebari si Raspunsuri
La 4-5 ani știm toate întrebările. La 18-25 ne purtam de parca am ști toate răspunsurile. După 25 de ani, multi dintre oameni chiar au aroganța de a crede că știu toate răspunsurile, dar de fapt nu și-au înțeles întrebările.

Unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le înțelegem pe măsură ce creștem și trecem prin diverse experiențe este să ne dăm seama cât de puține știm de fapt.

La sfârșitul vieții se spune despre sir Isaac Newton că ar fi rostit următoarele cuvinte: “Nu știu cum arăt eu în fata lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joaca pe malul mării și se distrează cautând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoica roșie, in timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fata mea.”

De regulă, oamenii se mint pe ei înșiși când spun că vor sa facă o schimbare. In realitate ne e teamă de schimbări și ele apar doar în urma unor declanșatori psihologici foarte puternici care ne determină să acționăm.

Fiecare dintre noi avem un set de valori, fiecare dintre noi avem un set de virtuți pe care le considerăm importante și definitorii pentru noi și personalitatea noastră. Sunt valori, virtuți și principii la care ținem atât de mult, încât, atunci când ne sunt amenințate, reacționăm involuntar și instantaneu. Aceleași valori, virtuți și principii, atunci când sunt stimulate sunt lucrurile care ne determină să acționăm. Dacă iți vei afla valorile, virtuțile și principiile, vei afla ce anume te motivează de fapt și de ce iei deciziile pe care le iei.

Ai tras concluzia că vrei să faci o schimbare? Este foarte bine. Schimbarea bine chibzuită este poarta către succes. Cum iți ajuți creierul să nu-ți pună piedici? Aliniază-ți strategia, tacticile, obiceiurile și acțiunile cu valorile, virtuțile și principiile pe care le ai. Gândește-te cum să iți stimulezi valorile, virtuțile și principiile prin ceea ce faci.

Fiecare dintre noi are valori diferite și e motivat de lucruri diferite.
Descoperă-ți valorile și apoi descoperă cum să ți le stimulezi și vei declanșa acțiunea, chiar acțiunea masivă, singura care te poate duce la succes. Acțiunea masivă nu înseamnă muncă multă, înseamnă munca perseverentă, cu strategii bine formulate, subordonată principiilor de succes.

De aici trebuie să începi ca să te ajuți să te schimbi.

Prima regula a succesului

Efortul își arată roadele după ce ai refuzat să te oprești. Toate aspirațiile par imposibile până când le îndeplinește cineva. De ce sa nu fii tu acela. Dacă vrei să trăiești fără a mai munci vreodată, trebuie să fii îndeajuns de îndrăgostit de o activitate încât să ai forța, energia, curajul, perseverența, inteligența să reușești să o automatizezi îndeajuns încât să funcționeze chiar și fără tine.

Succesul este consecința inevitabilă a utilizării la maximum a capacităților pe care le posezi. Am observat că există un fel de snobism intelectual-spiritual care îi face pe oameni să creadă că pot să fie fericiți fără bani, deși muncesc din greu să supraviețuiască. Contradicția este evidentă. Ar fi așa de ușor să facă o analiză, să găsească o oportunitate care să i se potrivească, și, chiar cu mai puțin efort, să elimine problema financiară din viața lor și a familiilor lor.

Succesul se pare că este în mare parte dat de capacitatea de a continua atunci când ceilalți abandonează, de forța de a te agăța de visurile tale, de decizia de a nu lăsa pe nimeni și nimic să-ți fure aspirațiile. Pentru cei mai mulți dintre noi, marele pericol nu este că țintim prea sus și nu reușim, ci că țintim prea jos și reușim.  Mulțumirea micilor reușite acționează ca un drog paralizant.

Probabil cea mai cunoscută replica a lui Gandhi este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”.  Mii de oameni o repetă, de cele mai multe ori mecanic, în diverse situații și probleme, fără să aprofundeze ideea din spatele ei.

Poți să te plângi de oamenii din jurul tău, de colegi, de rude, de prieteni, de șefi, de patroni, de politicieni, de societate, de condițiile de viață, de trafic, de lipsa autostrăzilor, de lipsa banilor, de corupție, de ipocrizie, de lipsa de loialitate, etc.

In realitate nu poți schimba nimic, sau aproape nimic la ceilalți, singurul moment când ești în control este când decizi să te schimbi pe tine. Nu e nimeni de vină pentru că viața ta nu este așa cum ți-ai dori, că nu ai recunoașterea care ți se cuvine, că nu ai contul în bancă care să-ți aducă liniștea pe care ți-o dorești … Tu ești singurul care poate să  facă o schimbare asupra singurului lucru pe care îl poți controla, tu însuti. Deciziile tale sunt cele care te-au adus în momentul în care ești acum și tot deciziile pe care le iei te pot ajuta să schimbi ceva.

Daca vrei ca oamenii să fie mai optimiști, mai muncitori, mai entuziaști, mai amabili , mai implicați, mai corecți, mai loiali,  fii tu însuti mai optimist, mai entuziast, mai implicat, mai muncitor, mai empatic, …

Este prima regula a succesului!

Importanta conceptelor

Importanta conceptelor

Un concept este un semnificant lingvistic, un ansamblu de caracteristici modale gândite unitar. El este  o generalizare și abstractizare plecând de la experiență sau rezultând ca urmare a transformării, sintetizării unor idei. Este o formă elementară a gândirii, o idee generală. Diferă de imaginea mentală prin faptul că aceasta este individuală. Conceptele sunt abstracte.

Conceptul cuprinde, am putea spune fie o informație-realitate precis denominabilă, cuprinzând sensul sau mulțimea sensurilor alocabile unui cuvânt, fie o realitate compozită, multi semnificantă, localizabilă și descriptibilă modal prin conexiunea specifică a unui șir de concepte distincte, necontradictoriu corelate, exemplu o particularitate fenomenală, comportamentală, mentală, emoțională sau mixtă.

Psihologii sunt de acord asupra importantei pe care o au conceptele în procesele de gândire. Folosirea conceptelor în gândire este o extensie a folosirii lor în percepție, iar felul în care operăm cu concepte este cel mai bine explicat de modul în care ele acționează la nivel mental.

De exemplu, conceptul de scaun este format prin experiențele unui individ legate de obiectele despre care i s-a spus că sunt scaune. Dacă singurele scaune pe care o persoană le-a văzut sunt scaunele pătrate cu patru picioare și fără spătar, atunci conceptul de scaun va cuprinde doar caracteristicile pe care le are acest tip de scaun. Conceptul de scaun nu i-ar fi de folos pentru a recunoaște un scaun cu trei picioare ca scaun, deoarece are caracteristici diferite de cele cunoscute. Dar modificând conceptul astfel încât să cuprindă doar caracteristicile comune ale scaunelor, conceptul este generalizat și poate fi folosit pentru a recunoaște în viitor și alte tipuri de scaune, chiar mult diferite de conceptul inițial. Conceptul de scaun este ideea unui obiect de mobilă pe care se așează o singură persoană. Imaginea mentală a unui scaun este de exemplu scaunul din lemn cu patru picioare pe care stau eu în acest moment.

In urma unor studii asupra cimpanzeilor s-a descoperit că maimuțele, după ce au fost învățate prin limbajul semnelor să recunoască mai multe tipuri de scaune, au putut recunoaște  drept scaune, scaune pe care nu le mai văzuseră până atunci.

Acest proces de formare a conceptelor are loc permanent în cazul copiilor care învață să clasifice obiectele întâlnite.  Prin intermediul

experienței, se dezvoltă limbajul conceptual și se dezvoltă totodată și o gamă largă de concepte generale.

Când întâlnim situații sau obiecte complet noi, de obicei încercăm să le încadrăm în concepte existente. Uneori este însă necesar ca acestea să fie analizate și combinate mai multe concepte  pentru a găsi o explicație satisfăcătoare cu privire la o serie de observații sau evenimente.

Acest proces are loc prin gândire, analiză și sinteză. Persoanele cu limbaj conceptual mai redus, sau insuficient dezvoltat și exersat, forțează noile situații și le încadrează forțat în concepte improprii.

Noua combinație de concepte, sau noul concept, care este tocmai soluția problemei, devine ea însăși un concept generalizat, stocat în minte și folosit în viitor în situații asemănătoare.

O forma frecventa de analfabetism este cel conceptual. Este foarte frecvent, depășește 60% din populație și este întâlnit inclusiv la persoane cu studii superioare. Este o forma foarte periculoasa făcând ca persoanele respective, nu numai sa nu poată înțelege diferite concepte, dar sunt și convinse de corectitudinea înțelegerii lor, deși eronate, și agresive în apărarea neadevărurilor.

Soluţia propusă de specialiştii în educaţie pentru a „combate“ acest tip de analfabetism este învăţarea continuă şi perfecţionarea în domenii cerute fie pe piața muncii,  fie tot mai prezente în viața de zi cu zi.  Cultura și experiența culturală continuă sunt, deasemenea, soluția și plăcută, și eficientă de a nu cădea în astfel de capcane conceptuale.

In mare parte, IQ-ul este dat tocmai de această abilitate de a recunoaște și  încadra o situație nouă într-un concept existent, sau a recunoaște că situația respectivă nu se încadrează într-unul din conceptele existente, a accepta asta și a adopta un nou concept.

Gandirea creativa

 

 

Gândirea creativă

Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.

Creativitatea este un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple domenii. Identificarea și cuantificarea naturii creativității constituie obiective dificile. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligență artificială, filozofie, economie, management etc. și deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativității rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativității și în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulți oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite “arte creative”. Așa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din științe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri și în toate domeniile vieții cotidiene. – Wikipedia

Platon spunea că persoanele creative se pierd pe sine în momentul creației, devenind o unealtă a unor puteri superioare: “Divinitatea acaparează gândirea acestor oameni transformând-i în discipolii ei”.

Albert Einstein, unul dintre marii gânditori ai secolului 20, nu a reușit nici el să ofere o explicație științifică cu privire la natura gândirii. El susținea că nu există un anumit demers logic care să conducă la o importantă descoperire științifică: “gândirea trebuie să facă un salt, la fel cum se întâmplă în poezie sau în pictură”.

Arthur Koestler, într-o vastă cercetare asupra istoriei gândirii creative, cuprinsă în lucrarea Actul creației, propune noțiunea de disociere. Prin aceasta el explică modul în care ideile sau conceptele sunt combinate, dând naștere unor noi perspective a unor noi modele, a unor noi paradigme.

Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a efectuat o serie de studii cu privire la artiști renumiți ca Michelangelo sau Leonardo da Vinci, sau scriitori cunoscuți, cum ar fi Shakespeare, Dostoievski și Ibsen. Studiile lui Freud au urmărit motivațiile acestora și originea și evoluția ideilor lor.

O dovadă a complexității și diversității ideilor cu privire la acest subiect este și faptul că, pentru fiecare opinie avansată de unul din gânditorii pomeniți mai sus, și nu numai, a fost lansată și o idee contrară la fel de verosimilă și la fel de bine argumentată.

Sunt trei factori care pot determina creativitatea individuală în orice situație:

  • Expertiza este “baza oricărei activități creative”. Aceasta îi oferă unei persoane cunoștințele tehnice, procedurale și intelectuale pentru a identifica elementele importante ale oricărei probleme particulare.
  • Competențe de gândire creativă: se referă la modul imaginativ, inventiv și flexibil în care persoana abordează problemele; aceste competențe depind de trăsăturile personale (independență, orientare spre acceptarea riscului, toleranță pentru ambiguitate) și de tipul de gândire. Gândirea creativă se caracterizează prin abilitate puternică de a genera noi idei prin combinarea unor elemente aparent disparate.
  • Motivația este în general acceptată ca fundamentală pentru creativitate, iar cei mai importanți factori motivanți sunt pasiunea intrinsecă (auto-motivația) și interesul intrinsec de a efectua obiectul creației, care sunt mai eficienți decât motivația extrinsecă (recompense, recunoaștere). Intr-un sens, persoanele creative sunt la discreția propriilor valori și motivații și se ocupă cel mai bine de probleme pentru care au o puternică afinitate emoțională.

Creativitatea este o stare care îți schimbă modul de a simți, a vedea, a înțelege situațiile în care te afli. Pentru a ajunge să ne alegem starea de experimentare trebuie mai întâi să fim prezenți cu adevărat în viața noastră și sa fim onești cu noi înșine. În multe contexte, culturi, religii diferite se vorbește despre cât de important este să fim prezenți și creativi.

Nimic nou nu va apărea în viața ta, nici un fel de schimbare reală nu se va înfăptui dacă tu nu ești prezent, creativ și nu alegi cu adevărat. Nu vei experimenta decât limitat – mereu aceleași stări, simțiri, relații dacă nu ești prezent să alegi creativ ceva nou.

Fără creativitate și prezență activă, mintea îți va aduce mereu aceiași realitate veche, aceleași contexte și aceleași credințe vechi exprimate în felurite forme.

Este posibil

Omul poartă încă în el multe instincte animalice: furia, ura, gelozia, posesivitatea, șiretenia. Tot ceea ce a fost condamnat în interiorul omului pare să aparțină unei părți inconștiente foarte profunde.

Scopul culturii și alchimiei spirituale este acela de a produce eliberarea de întregul trecut animalic. Dacă nu se va elibera de acest trecut,  omul va rămâne divizat. Trecutul animalic și calitățile umane nu pot coexista, sunt contradictorii, deoarece calitățile umane reprezintă tocmai opusul celor animalice.

Soluția cea mai frecvent adoptată este   căderea în ipocrizie. Adică, în ceea ce privește comportamentul  formal, omul se conformează idealurilor umane de iubire și adevăr, de libertate, de ființă socială și sociabilă, de empatie, de neposesivitate și compasiune.

Toate acestea reprezintă însă numai un strat  superficial, iar animalul ținut ascuns se poate ivi la suprafață în fiecare clipă; orice întâmplare îl poate face să apară.  Orice situație mai dificilă, mai complicată  scoate la iveală agresivitatea, violența.  Însă, indiferent dacă apare la suprafață sau nu, conștiința interioară este divizată.

Această conștiință divizată ne face să ne  punem întrebarea: cum ar putea individul să devină un întreg armonios? Același lucru este  valabil și în cazul societății: Cum putem transforma societatea într-un întreg armonios fără războaie, fără conflicte, fără clase sociale antagonice; fără separare pe criterii de culoare, religie, castă sau națiune?

În loc să gândim în termeni de revoluție și să schimbăm societatea, structura ei, ar trebui să ne punem mai serios problema evoluției culturale și spirituale, meditației și a transformării individului  în sensul umanității. Aceasta este singura cale ce poate duce, poate nu chiar  la dispariția  diviziunilor existente în cadrul societății, dar măcar la împuținarea lor semnificativa. Pentru individul evoluat,  ele trebuie însă să  dispară.

Iar acest lucru este posibil.

Loialitatea

Loialitatea

Întotdeauna fiți loiali tării voastre. Fiți loiali guvernului doar atunci când merita. – Mark Twain

Succesul pe termen mediu și lung al oricărei organizații, de la familie până la partide și chiar popoare depinde semnificativ de calitatea și loialitatea membrilor organizației respective, dar depinde covârșitor de loialitatea liderilor. De fapt, nivelul de loialitate al membrilor este realizat în funcție de loialitatea liderilor. In acest domeniu al virtuților, și loialitatea este o virtute, nu numai că exemplul personal este cea mai bună metoda de ridicare a standardelor, dar este și singurul mijloc. Cum ne putem închipui că membrii  unui partid vor fi loiali principiilor, doctrinelor, acțiunilor partidului când chiar liderii partidului nu sunt loiali acestora.   Cum ne închipuim că lideri neloiali ai unui partid, vor fi  cetățeni loiali și fideli țării și poporului său?  Problema loialității este că nu e niciodată o stradă cu sens unic. Oamenii nu sunt loiali așa, din principiu. Loialitatea e un fenomen emoțional și ea se câștigă, de regulă, cu eforturi și prin exemplul personal.

Loialitatea nu poate avea două fețe. Nu poți fi loial la doi stăpâni. De asemenea, nu poți fi loial în anumite aspecte și neloial în altele. Loialitatea este un caracter divin. Trăim de prea mulți ani în Romania o criză profundă de lideri loiali, și  care a generat cea mai mare parte a dificultăților prin care țara trece. Corupția este tot un simptom al lipsei de loialitate.

Atât timp cât trăiți într-o țară, trebuie să-i fiți loial. Nu trebuie să permitem să existe elemente subversive în această țară. Cred că trădarea este cea mai cumplită dintre toate crimele, cel mai mare rău dintre toate în această lume. Să nu vă trădați niciodată familia, vecinii sau prietenii. Si niciodată să nu vă trădați țara. Cei ce nu sunt credincioși propriei țări, nu pot avea credință în Dumnezeu. Amintiți-vă de povestea liliacului. Pe vremea când pasările și animalele se luptau, liliacul lua mai întâi partea unora și apoi partea celorlalți, în funcție de cine era învingător în acel moment. După ce pasările și animalele au semnat un armistițiu, ambele parți au ajuns la o hotărâre: “Să mergem să omorâm liliacul.”

Așa că nu uitați, că este de cea mai mare importanță să fii loial propriei țări. Daca nu vă plac idealurile ei, binecuvântați-o și plecați în altă parte. Este prea multă lipsa de patriotism în țara asta. Nu vreau să spun că trebuie să iubiți Romania cu acel tip de patriotism care încearcă să distrugă alte țări; ci iubiți Romania și idealurile ei ca să puteți iubi întreaga lume. Dacă toată lumea își va iubi, va fi loială și devotată  în primul rând tara natala și apoi își va extinde această iubire spre alte țări ca și cum ar fi ale lui, atunci bunăstarea generală nu ar mai fi o problemă.

Așa că să nu tolerați niciodată un conducător care nu este un patriot adevărat, care nu este loial țării și poporului său. Nimeni nu ar trebui să aibă dreptul să trăiască într-o țară pe care n-o iubește. Nimeni nu ar trebui să aibă dreptul să fie demnitar al țării pe care nu o iubește, căreia nu-i este fidel și credincios.

Nu vă sfiiți să împărtăşiţi experienţele voastre cu ceilalţi, avem mereu de învăţat câte ceva din povestirile celorlalţi.

In proiectul nostru NetWin, ținem cont de toate acestea, avem recompense foarte bine gândite pentru a recompensa corect, în funcție de performanță, dar punem loialitatea, valorile, principiile și oamenii pe primul loc.

Pentru un prim contact cu ideile ce stau la baza proiectului puteți accesa linkul

https://bit.ly/2z2CrC1

Dacă ai vreo sugestie,  sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a urmărit postarea și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă ți-a plăcut nu uita să distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile nu uita să te abonezi…

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

Gloria dezvoltării umane

Gloria dezvoltării umane

Gloria dezvoltării umane nu este dată de capacitatea noastră de a gândi şi a analiza, deşi aceasta este trăsătura care ne deosebeşte de animale. Intelectul, ca şi instinctul, reprezintă numai un punct pe acest drum. Destinul nostru ultim este să ne reconectăm cu Fiinţa noastră esenţială şi să ne exprimăm realitatea divină, extraordinară, în lumea fizică, clipă de cli­pă. Uşor de spus şi totuşi cât de puţini sunt cei care au atins treptele superioare ale dezvoltării umane!

Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi in­destructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţi­ne nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

Descartes credea că a descoperit adevărul fundamental când a făcut afirmaţia: „Gândesc, deci exist”. De fapt, el formulase eroarea fundamentală: echivalarea gândirii cu Fiinţa şi a identităţii cu gândirea. Cel ce gândeşte compulsiv, adică aproape toată lumea, trăieşte într-o stare de separare aparentă, într-o lume nebunesc de complexă, cu conflicte şi  probleme perpetue, o lume care reflectă fragmentarea din ce în ce mai mare a minţii.

Iubirea, bucuria şi pacea sunt stări profunde ale Fiinţei sau, mai curând, trei aspecte ale stării de conectare interioară cu Fiinţa. Prin urmare, nu au un antonim, deoarece vin din afara minţii. Emoţiile, pe de altă parte, prin faptul că aparţin minţii dualiste, sunt supuse legii contrariilor.

Omul este măsura tuturor lucrurilor (Pantón, métron anthrópos)

Omul este măsura tuturor lucrurilor (Pantón, métron anthrópos)

Contrar opiniei populare, această afirmație nu-i aparține lui Descartes. Sigur, a fost folosită în perioada iluministă până la intoxicare, dar ea aparține unui filosof antic pe nume Protagoras. El a fost clasificat de Platon în rândul sofiștilor, Protagoras este un filozof presocratic. Este considerat, îndeobște, primul filozof profesionist, gânditorul care a ridicat filosofia la un alt nivel de receptivitate. Până la el, se pare, filosofii erau gânditori cu influență locală, asupra cărora părerile oamenilor erau foarte împărțite.

De la Protagoras încoace avem însă o altă prestanță a filosofului în lumea antică. Dictonul menționat aduce omul în centrul universului. Ni se introduc astfel cele două planuri: omul și lucrurile. În raport cu omul, toate lucrurile (inclusiv lumea animală și vegetală) trec pe loc secund. Nimic nu poate concura cu ființa umană din punct de vedere ontologic. Nu știm până unde a dus Protagoras această idee, știm doar că modernitatea a preluat-o și a dus-o la extremă.

Originar din Abdera, Tracia, Protagoras și-a petrecut viața în lungi călătorii, întrerupte de popasuri în Atena, unde s-a împrietenit cu Pericle. La fondarea orașului Thurioi (444 î.Hr.), lui Protagoras i s-a comandat redactarea proiectului constituției noii cetăți. Din cauza scrierii Despre zei (arsă în public la Atena), o lucrare considerată de unii ca fiind atee, a fost acuzat în 411 î.Hr. și obligat să părăsească orașul. A murit, potrivit tradiției, într-un naufragiu în drum spre Sicilia. Se istorisește că Democrit a întâlnit in orașul sau natal, Abdera, un muncitor, care purta foarte ingenios doua lemne pe umerii săi. Democrit începu o discuție cu acesta și, uimit de perspicacitatea cu care el răspundea, îl luă cu sine ca elev. Acest muncitor era Protagoras, cel dintâi și cel mai vestit sofist (Platon, Protagoras).

Protagoras a fost cunoscut ca profesor de retorică și dezbatere, care erau importante în viața socială a Greciei antice. Din bogata sa operă – scrieri de retorică, etică, drept, filosofie și gramatică – nu s-au păstrat decât 20 de rânduri.

Este autorul celebrului aforism: “Omul este măsura tuturor lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există”.

El înțelegea prin aceasta că fiecare individ își creează la nivel ideatic propriul său Univers pe măsura capacității sale subiective de imaginație şi gândire. Protagoras reprezintă ideea – se pare sub influenta lui Heraclit – ca lucrurile sunt supuse unei eterne schimbări, ca de altfel și corpul omenesc. Din această pricină și conținutul senzațiilor noastre despre unul și același obiect va fi mereu altul, așadar modificat nu numai prin schimbarea lucrului însuși, ci și prin boală, vârstă sau prin starea organelor noastre de simț.  Acest fapt l-a făcut pe Protagoras să afirme ca noi nu putem ști niciodată despre un lucru cum este acesta, ci numai cum ne apare într-un anumit moment, așa că nu sunt posibile decât numai judecăți relative. In felul acesta el îndeamnă să-ți amintești că trăiești în Lume.  Aici valorile sunt într-atât de subiective, încât aproape că au luat chip uman – câte chipuri, atâtea valori. De aceea ferește-te de a rătăci printre ele; stabilește-ți propriul set de valori și caută a-ți fi propria măsură!

Lumea este frumoasă când vrem noi să o vedem așa. Pentru noi, oamenii, lumea există când îi dăm noi sens…  Totodată, două persoane care se uită la un tablou nu văd niciodată același lucru. Pentru fiecare însă, există o măsură aparte, relaționată la experiența sa dobândită în timp. Totul este legat de percepții și opinii. Cam asta cred că a vrut să spună Protogaras.

In fond, Socrate însuși cu deviza sa care îndeamnă la cunoaștere de sine nu face decât să dea expresie principiului protagoreic. Acestea însă veneau în conflict cu tradițiile existente, dar relativismul-individualist al sofiștilor lovește în general, adică în chiar fundamentele teoretice ale statului atenian, contestând-le rolul și funcția sa socială.

In acest context, Socrate este primul care a înțeles pericolul acestei situații și și-a pus, în mod deliberat în slujba acesteia gândirea spre a identifica o soluție de apărare. El a identificat sursa pericolului în interior și este cu atât mai mare cu cât, așa cum se întâmplă adesea, nici măcar nu poate fi numită, fiindcă nu este vorba de oameni, ci de principii teoretice generale, care pun, însă, în mișcare oameni, fiind prin aceasta cu atât mai distructive.

Așadar, are loc o trecere de la omul homeric, guvernat de zei si cu o morală bazată pe acceptarea destinului, la omul atenian, care își asuma răspunderea acțiunilor sale. Protagoras se arătase dispus să predea cu prudență bunele sfaturi cu privire la viața de familie și în cetate.

Avem însă o problema morală: dacă renunțăm la orice formă de călăuzire, este oare omul în stare să urmeze calea cea dreaptă? Este oare el propriul sau stăpân? Dar oare care este calea cea dreaptă? Raportat la ce anume este dreaptă?

 

Doar o idee de studiat

Nu este un studiu științific, nu am acoperit statistic experimentul, dar am constatat, desigur empiric, că doar circa 40% dintre oamenii care nu sunt analfabeți pot citi un text (nu un text științific) de o pagină (A4 la două rânduri) și că doar 30% dintre cei care au reușit să citească textul au și înțeles ce au citit, adică doar 12%.

Dacă urcăm testul la două pagini, procentul scade la 20%, iar dintre aceștia doar 20% înțeleg ce au citit, adică 4%.  Interesant este că se pare ca dacă încercăm cu mai multe pagini, procentele nu mai variază semnificativ.

Majoritatea celor care nu au reușit să citească textul au justificat asta prin faptul că s-au plictisit, iar cei care nu au înțeles textul au justificat asta în general prin faptul că nu este de interes pentru ei.

Interesant este și faptul că cei care nu au reușit să citească, sau nu au înțeles ce au citit, au devenit după test mai agresivi.

Să fie oare o corelație cu faptul ca doar 4% dintre oameni sunt independenți financiar?!

Cred că ar merita un studiu adevărat.

DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM. SUM ERGO DEUS EST

error: Content is protected !!