Toată lumea caută fericirea. Este o bucurie care însoţeşte activitatea pozitivă.  Totuşi, ca şi bogăţia,  şi fericirea are o varietate de semnificaţii, adesea contradictorii.  Este în acelaşi timp bucuria descoperirii şi bucuria cunoaşterii, însoţeşte adesea pe acei care ştiu ce înseamnă culorile, sunetele şi armonia vieţii.  Şi este bucuria pe care o trăiesc cei care îşi dau osteneala să îşi planifice viaţa şi trăiesc apoi cu pasiune.  Fericirea este capacitatea de a reacţiona cu înţelegere şi bucurie la ceea ce îţi oferă viaţa.

Acest lucru se realizează atât dăruind, cât şi primind, luptând şi culegând laurii, înseamnă să fii în stare să te bucuri de armonie, ca şi de mâncare, de idei, ca şi de pâine.  De fericire se bucură cei care îşi extind în mod deliberat orizontul şi experienţa. Ea se află în casele celor care au abilitatea de a trata dezamăgirea fară a-şi pierde simţul bunăstării.  Ea aparţine acelora care controlează atât împrejurările, cât şi emoţiile.  Fericirea înseamnă,  de asemenea, să te eliberezi de acele sentimente negative care sunt teama, stima de sine scăzută, invidia, lăcomia, resentimentul, prejudecata şi ura.

Fericirea înseamnă să ai un echilibru al valorilor,  înseamnă să fii mulţumit de sarcinile zilnice,  inclusiv de acele sarcini neplăcute de care scăpăm puţini dintre noi.   Fericirea înseamnă și o viaţă bine trăită şi plină de oameni cu speciali cu o mare varietate de experienţe şi amintiri care devin forme nepreţuite ale unor „monede” ce pot fi cheltuite şi investite.

Fericirea înseamnă și activitate cu un anumit scop.  Este iubire pusă în practică, înseamnă sa înţelegi ceea ce este evident şi sa te temi,  cu respect și evlavie, de ceea ce este misterios.

Cum poate cineva să prindă dulcea pasare a fericirii? In mod curios, înţelegând şi punând în aplicare un concept care este rareori asociat cu fericirea … disciplina.