În vreme ce clasa politică se dovedește imatură, primitiva, inadaptabila, inculta politic (si nu numai), neinteligentă politic si civic, arogantă și lacomă, românii au evoluat și s-au maturizat incredibil! Prezentele proteste se desfășoară datorită acestei contradicții sociale fundamentale.

Aceasta este o contradicție creatoare de crize perpetue. În acest moment, clasa politică si populația sunt într-o relaţie antagonică. Dacă nu vor avea loc mutații rapide în rândul clasei politice, situația se va repeta. În mod normal situaţia ar trebui sa fie invers,  așa și este în ţările cu democraţii avansate.

Normalitatea din punct de vedere politic si civic este ca politicienii să se constituie, prin valorile pe care le reprezintă și le practică, în exemple care să tragă partidele în sus pe scara evoluţiei, să fie cu măcar un pas înaintea populaţiei. Aceasta ar trebui să se producă datorită presiunii selecţiei prin vot, prin capacitatea de adaptare la schimbare, prin influenţa unor lideri politic culturalizaţi, smeriţi în faţa poporului, dedicaţi intereselor ţării și care să se constituie, prin valorile pe care le reprezintă și le practică, în exemple care să tragă partidele în sus pe scara evoluţiei,

În România este pe dos si asta duce la contradicţii fundamentale care se vor manifesta în diverse moduri. Protestul este doar unul dintre ele.

Dacă ne uităm la așa-zișii lideri politici găsim: mincinoși, indivizi lipsiţi de valori și valoare, inculţi, analfabeţi politic, mitocani, îngâmfaţi, egoiști, manipulatori, aroganţi, hoţi. Găsim trădători de neam și ţară, indivizi predispuși la jocuri mărunte și imorale de culise, indivizi incapabili să înţeleagă și să găsească soluţii optime pentru situaţia politică, economică, socială. Găsim indivizi care una spun și alta fac, pentru care minciuna face parte din valorile personale, indivizi incapabili de bun-simţ sau de rușine. De aici contradicţia aceasta fundamentală si ireductibilă. Antagonismul este prezent, puternic și extrem de dăunător.

În 1989 situaţia era asemănătoare. Pe de o parte o clasă politică comunistă, închistată, rămasă în urmă, calcifiată, incapabilă să înţeleagă și să se adapteze, să evolueze, versus o populaţie care evoluase politic si civic.

În democraţie, votul este cel care ar trebui să reașeze aceasta contradicţie fundamentală în făgașul normal. În România, votul din 11 decembrie 2016 nu a făcut acest lucru, iar câștigătorii alegerilor se manifestă acum de pe o treaptă inferioară celei de pe care se află populația, nemaifiind în stare să o reprezinte. Observând manifestările descalificante ale liderilor politici, saltul acesta absolut necesar nu pare a fi și posibil.

Desigur, aceasta distruge și legitimitatea celor aflaţi la putere. Legitimitate care va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de recâștigat în condiţiile în care nu au loc mutaţii importante în interior care să reașeze acest raport evolutiv.