Concurenta Neloiala

Succesul, bunăstarea, educația, sănătatea sunt  lucruri la  care toți ar trebui să avem acces în mod egal.  Ar trebui ca accesul la oportunități egale sa fie asigurat. Ceea ce descoperim este însă că, cu cât ești mai bogat, ești mai înclinat să urmărești o viziune a unui succes personal, de realizări și împliniri, în detrimentul altora din jurul tău.  Ne aflăm la niveluri nemaiîntâlnite de inegalitate economică. Bogăția nu doar a devenit tot mai concentrată în mâinile unui grup de indivizi, dar visul succesului devine tot mai de neatins pentru majoritatea oamenilor, nu pentru că nu ar fi capabili pentru aceasta, ci pentru că intră  într-o competiție  cu cei care au acces la privilegii speciale. Si cum cu cât ești mai bogat, cu atât te simți mai îndreptățit să ai acea avere, și ești mai dispus să acorzi prioritate propriilor interese mai presus de interesele altor oameni, ești mai dispus și predispus să trișezi, ești mai dispus și predispus să faci lucruri pentru interesul propriu călcând in picioare, uneori chiar cu plăcere interesele altora. Nu are rost să sperăm că aceste tipare se vor schimba de la sine. De fapt, există motive să credem că se vor înrăutăți și așa vor arăta dacă lucrurile rămân la fel, la aceeași rată lineară, și în următorii 30 de ani.

De profunda inegalitate economică existentă  ar trebui cu toții să ne îngrijorăm, și nu doar pentru cei săraci sau foarte săraci, ci pentru toată lumea.  Sunt multe lucruri care sunt subminate în timp ce inegalitatea economică se înrăutățește. Mobilitatea socială, lucrurile importante la care ținem, sănătatea, educația, stabilitatea, securitatea, încrederea socială, liniștea sociala, toate scad în timp ce inegalitatea crește.  Acestea  sunt însă rezultate ale unui sistem defect și generalizat.  Chiar și oamenii din vârf resimt aceste rezultate și ar trebui să mediteze la asta, să înceapă să se teamă de efecte și să dorească să schimbe sistemul. Nu cred că soluțiile vor veni de la cei bogați sau de la actualii oameni politici, majoritatea lor nefiind altceva decât profitori și reprezentanți ai acestui sistem de privilegii (legale sau ilegale dar oricum protejate) care aduși întru-un sistem meritocratic corect și concurențial nu au abilitățile necesare să facă față.

Idei și oportunități sunt multe și le putem discuta. Proiectul nostru poate fi una dintre ele. Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți.

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

Comportamentul in trafic

Unul dintre modelele interesante și dramatice pe care le-am observat, si le observam cu toții, este că oamenii bogați sunt mai impertinenți cu celelalte persoane, tot mai puțin sensibili la starea celor mai puțin favorizați, mai săraci și tot mai demonstrativi cu succesul material, mai predispuși să etaleze cât de bine o duc. In timp ce averea unei persoane sporește, sentimentele de compasiune și empatie scad, iar sentimentele de îndreptățire, de merit, și ideologia interesului personal crește. Sondajele arata că de fapt indivizii mai bogați sunt mai predispuși să eticheteze lăcomia ca fiind bună, și urmărirea interesului personal ca benefică și morală. Totodată, disponibilitatea de întrajutorare, ceea ce psihologii sociali numesc comportament prosocial scade.

Astăzi vreau să vorbesc despre implicațiile acestei ideologii a interesului personal, și de ce ar trebui să ne pese de aceste implicații.

Va propun să fiți atenți în trafic și sș studiați comportamentul în funcție de mașină.

Ceea ce am observat, la început involuntar, apoi fiind atent, este că șoferii cu mașini mai scumpe sunt mai înclinați să încalce legea. Observați dacă șoferii opresc sau nu pentru un pieton  așteptând să traverseze pe trecere. Pentru ca există legea care spune să oprești pentru un pieton care așteaptă să traverseze. Urmăriți comportamentul pe autostradă. Mașinile moderne, aproape toate sunt capabile de viteze de peste 160 km/ora. In România, viteza maximă legală este 130km/oră. Marea majoritate a mașinilor care circulă cu viteze mult peste viteza legală, dar și mai deranjant, agresiv de parcă ar fi strada personală  sunt mașinile scumpe. Făcând un grafic, am descoperit că, odată cu prețul mașinii, cresc și tendințele șoferului de a încălca în mod voit legea.

Studiile arată că indivizii mai bogați sunt mai înclinați să mintă în negocieri, să fie de acord cu comportamentul imoral la muncă,  să ia mită, să mintă clienții. Sunt  mai înclinați să trișeze pentru a-și mări șansele de a câștiga.

Nu vreau să sugerez că doar oamenii bogați arată acest tipar de comportament. Nicidecum. Pe de o parte apare comportamentul imitativ, dar fără bogăția din spate.  Pe de altă parte, cred că toți, în viața de zi cu zi, ne confruntăm cu aceste motivări competitive, unde ne punem propriile interese deasupra intereselor altor oameni. Deasupra este acceptabil uneori, ceea ce nu este acceptabil este împotriva, în detrimentul altor oameni sau chiar pături sociale, comunități sau popoare.

E  incredibil cum percepe mintea sensul avantajului și cum cineva ajuns în poziții care dau acces la privilegii legale sau ilegale devine bipolar în discurs și deschis să folosească aceste privilegii, ba chiar să se simtă îndreptățit, ba chiar obligat să le folosească în sens strict personal. Este interesant cum apare impertinentul discurs asociat, care vrea să sugereze că tot ce face, face pentru  binele public. Si astfel corupția, hoția, vânzarea intereselor publice, traficul de influență devin manifestări de generozitate, chiar patriotice.

Formula pentru fericire si succes

Majoritatea oamenilor, companiilor, organizatiilor şi şcolilor urmează următoarea formulă a succesului: Dacă muncesc mai mult, voi avea mai mult succes. Şi, dacă am mai mult succes, voi fi mai fericit. Pe asta se bazează stilul de a creşte copiii, stilul de management, stilul de viață, modul cum ne motivăm comportamentul nostru și al celor din jurul nostru.

Problema e că aceasta formula este nesusţinuta  ştiinţific .

Pentru ca de fiecare dată când creierul crede ca aveti  un succes, doar ridica ştacheta referitoare la aspectul succesului. Luăm note bune, acum trebuie să luăm note şi mai bune, ai intrat la o şcoală bună şi apoi intri la o şcoală şi mai bună, ai o slujbă bună, trebuie să obţii una şi mai bună, atingi targetul de vânzări, îţi vei schimba targetul de vânzări, afacerea merge bine, trebuie sa mearga si mai bine.   Ceea ce am făcut,  ca societate,  e să împingem fericirea dincolo de orizontul cognitiv.  Asta pentru că noi credem că trebuie să avem succes şi atunci vom fi fericiţi.

Dar creierul nostru funcţionează invers si de aici  problema reală a formulei. Dacă poţi creşte nivelul pozitivităţii cuiva în prezent, creierul lui trăieşte ceea ce se numeste avantajul fericirii.  Creierul tău, la pozitiv, evoluează mult mai bine decât la negativ, neutru sau stresat. Inteligenţa, creativitatea şi nivelul de energie cresc. De fapt,  orice rezultat al ocupaţiei tale se îmbunătăţeşte. Pozitiv, creierul e cu 31% mai eficient decât negativ, neutru sau stresat. Eşti cu 37% mai bun la vânzări. Doctorii sunt cu 19% mai rapizi, mai precişi la găsirea diagnosticului corect la pozitiv, faţă de negativ, neutru sau stresat. Ceea ce înseamnă că putem inversa formula. Dacă putem găsi o cale de a deveni pozitivi în prezent, creierele noastre vor funcţiona cu mai mult succes căci putem munci mai repede, mai creativ, mai mult şi mai inteligent.

Pentru a putea face acest lucru, trebuie să inversăm formula, ca să putem vedea de ce sunt creierele noastre în stare. Căci dopamina, care pluteşte în sistemul nostru când suntem pozitivi, are două funcţii.  Nu vă face doar mai fericiţi, ci activează și toate centrele de învăţare din creier,  permiţându-vă să vă adaptaţi mai bine la lume.

Psihologie pozitiva

Sunt întotdeauna modalități de a vă antrena creierul pentru a putea deveni mai pozitiv. Cu doar zece minute pe zi, timp de 28 de zile la rând, vă puteți reconfigura creierul, permițând creierului să funcționeze  mai optimist şi cu mai mult succes.

  • Scrieți trei lucruri noi din viața voastră pentru care sunteți recunoscători, timp de 28 de zile la rând, trei lucruri noi în fiecare zi.  La final, creierul începe să rețină un model de a explora lumea, nu pentru ce e negativ,  ci pentru ce e pozitiv mai întâi.
  • Țineți  un jurnal în care să notați detalii  despre o experiență pozitivă pe care ați avut-o în ultimele 24 de ore.  Permiteți astfel creierului să   trăiască din nou acea experiența.  Exercițiul îți învață creierul că  întotdeauna  comportamentul tău contează.
  • Meditația permite creierului să treacă de ADHD-ul cultural (Attention Deficit Hyperactivity Disorder ) pe care l-am creat punându-l  să facă mai multe sarcini în același timp, punându-l să ia prea multe decizii.  Permite astfel creierului  să se concentreze asupra sarcinii actuale prioritare.
  • Făceți fapte  bune la întâmplare, dar  fapte bune conștiente. De exemplu, când  deschideți căsuțele de e-mail, scrieți un mesaj pozitiv, lăudând sau mulțumind cuiva. Va suna cineva să promoveze un produs sau un serviciu, fiți amabili, mulțumiți că v-a ales.

Făcând aceste activități, antrenând creierul așa cum ne antrenăm corpurile,  putem inversa formula fericirii și a succesului și,  făcând acest lucru, nu doar creăm unde de pozitivitate, creăm o adevărată revoluție.

 

MERITOCRATIA

Meritocrația este o formă de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută și sarcinile sunt atribuite pe baza abilității (meritelor) și talentului, nu pe baza averii (plutocrație), originii, legăturilor de familie (nepotism), privilegiilor de clasă (aristocrație), dreptului primului ocupant, popularității (democrație) sau a altor factori determinanți privind poziția socială sau puterea politică.

Cuvântul meritocrație este adesea utilizat în zilele noastre pentru a descrie un tip de societate în care bogăția și poziția socială sunt obținute în principal prin competiție, sau prin talent și competență demonstrate. Principiul este că o poziție investită cu responsabilități și prestigiu social trebuie dobândită, nu moștenită sau obținută prin criterii arbitrare. Meritocrația este, de asemenea, termenul folosit pentru a descrie sau critica o societate concurențială care acceptă decalaje inechitabile ale venitului, averii și poziției sociale în funcție de talent, merit, competență, motivație și efort. (Wikipedia)

Toată lumea,  de stânga sau de dreapta, este de acord că meritocraţia este un lucru deosebit şi că trebuie să ne străduim ca societatea noastră să devină profund meritocratică.

Ce este o societate meritocratică?  O societate meritocratică este una în care dacă ai talent, energie şi pricepere poţi ajunge în vârf.  Nimic nu te poate reţine. Este o idee excelentă.  Problema este că dacă ai cu adevărat încredere într-o societate în care cei care merită să ajungă în vârf, ajung în vârf, crezi,  implicit,  şi într-un mod mult mai neplăcut, într-o societate în care cei care merită să ajungă jos vor ajunge jos şi vor rămâne acolo. Cu alte cuvinte,  poziţia în viaţă nu este accidentală ci meritată şi binemeritată. Şi asta face ca eşecul să pară cu atât mai devastator.

Selecţia pe criterii de merit, este la ordinea zilei în administraţia publică. Ţara noastră nu va putea ieşi din crizele ei endemice înainte de a asana viaţa publică. Ea nu va părăsi sărăcia, fie şi relativă, în care s-a afundat, fără aducerea la decizii a oamenilor pe criteriul meritului. Pe zi ce trece, devine tot mai clar că România a intrat pe un curs infructuos din momentul impunerii maximei “nu contează ce valoare au cei care decid, numai să fie ai noştri!”. Efectele se văd cu ochiul liber: infrastructura este la pământ, industria s-a comprimat, agricultura depinde de vreme, legile sunt anapoda, administraţia neputincioasă, reformele ciuntite, minciunile sunt la tot pasul, confuziile nu se mai sfârşesc, delatorii exultă, conducerile nu au proiecte.

In Evul Mediu,  când întâlneai o persoană foarte săracă o descriai spunând că este ghinionistă. Altfel zis, cineva care nu se bucura de norocul de a avea avere, carieră, pozitie sociala,  era considerat un ghinionist.  În prezent,  dacă te întâlneşti cu cineva din straturile de jos ale societăţii, acesta poate fi descris, eventual,  ca fiind un ratat. Există o diferenţă reală imensa între un ghinionist şi un ratat.  O diferenţă care indică o evoluţie de 400 de ani a societăţii şi a modului în care privim forțele care ne guvernează vieţile. Nu mai sunt zeii care decid, suntem noi. Noi suntem pe scaunul şoferului.

Este extraordinar dacă te descurci bine și devastator dacă nu.  Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii consideră tot ce li se întâmplă ca fiind foarte personal.  Sunt proprietarii și creatorii succesului lor.  Dar şi ai eşecului.  Si desigur, într-o măsură foarte mare, așa și este.

Există vreo modalitate de a ne elibera de aceste presiuni despre care tocmai am vorbit?  Eu cred că da.  Şi mă voi opri numai la câteva dintre exemple. De exemplu, meritocraţia.  Ideea că fiecare merită să ajungă unde a ajuns. Cred că asta este o idee nebunească, complet nebunească. Si asta cu toate că aș  susţine orice politician de dreapta sau de stânga cu o concepţie decentă privind meritocraţia. Sunt un meritocrat şi asta este. Dar este o nebunie să credem că vom construi vreodată o societate cu adevărat meritocratică.  Este un vis imposibil.  Este noua utopie.

Ideea de a construi o societate în care toată lumea primeşte un calificativ, conform unor criterii perfecte și complete,  definite de niște oameni perfecți, desemnați să facă asta de alți oameni perfecți, este imposibil de realizat.  Si ideea că aceste criterii fac ca  cei buni să meargă la vârf, cei răi jos şi că procesul este exact cum ar trebui,  este practic imposibilă.  Există prea mulți parametri și prea multe variabile aleatoare.  Accidente de traseu, reacții mai lente la schimbare,  accidente la naştere, accidente cu lucruri care cad în capetele oamenilor, boli etc.  Nu le putem califica. Nu putem califica oamenii, ca la controlul de calitate, aşa cum ar trebui.  Si excesele vor fi uriașe si vor intra fără să bată la ușă.

Nici o instituţionalizare nu este simplă. În primul rând, nu este uşor să întruneşti acordul oamenilor asupra a ceea ce înseamnă merit. Criteriul “merit = inteligenţă (IQ)” nu a rămas în actualitate, căci mulţi inşi cu IQ ridicat au fost răufăcători notorii, alţii nu sunt în stare să facă ceva, mai nou, mulţi denotă lipsă de cultură. Inteligenţa nu se măsoară suficient rămânând doar la aspectul cognitiv şi nu duce singură la rezultate. Criteriul “merit = inteligenţă + pregătire atestată de titluri” constituie un pas spre captarea complexităţii, dar nu unul concludent. În definitiv, sub numeroase diplome se ascund lacune profesionale. Criteriul “merit = ascensiunea în funcţii în societate” este subminat de faptul că mulţi impostori ajung şefi, iar între şefi, manageri şi lideri deosebirea rămâne netă. Criteriul “merit = pregătire certificată exigent + rezultate recunoscute public” nu este fără cusururi (recunoaşterea publică se dă uneori şi prestaţiilor unor simpli oportunişti!), dar pare cel mai apt să-i departajeze pe cei merituoşi.

Suntem astăzi în plină discuţie internaţională asupra meritocraţiei. Reflecţia pe această temă a ajuns departe. Rezultatul major este deocamdată circumscrierea nevoii de complementare a “democraţiei marketizate” din societatea concurenţială şi mediatică a zilelor noastre cu meritocraţia.

Meritocraţia lipseşte din clasificările sistemelor politice, iar explicaţia rezidă în aceea că, până la un punct, meritocraţia este compatibilă cu fiecare. Ea nu este o organizare autonomă, cum se crede în grabă. În definitiv, unele autoritarisme au legiferat criterii de merit, iar unele democraţii le-au respins în numele libertăţii.

Desigur că România trebuie să-şi ia măsuri de asigurare a calităţii. La noi, această conştiinţă a sensului meritocratiei rămâne deocamdată izolată. Între timp, o întreagă pletoră de diletanţi asaltează functiile importante și bine remunerate din stat, combinând supuşenia faţă de şefi cu sprijinul rudelor şi al coteriilor recent instalate. Selecţia naturală, meritocratică, a personalului este afectată de ingerinţe politice,  de corupţia care continuă să  galopeaze în ultima perioadă, şi recent, de erorile și ororile legilor, inclusiv de aplicarea nereflexivă de tehnici al căror sens nu se înţelege. Sistemul de promovare este bolnav de corupţie, de autoflatare, de plagiate şi, peste toate, de consimţirea la o selecţie străină de merite a personalului şi la un profesionalism în declin.

Normalitatea nu e media

Ceea ce psihologia pozitivă propune este că, dacă încercăm să fim aproape de medie, studiem ceea ce e aproape de medie, suntem atenți la ce este aproape de medie, atunci vom rămâne aproape de medie.  E bine să ne întrebăm  „De ce?”  De ce unii dintre noi sunt așa mult deasupra curbei în materie de capacitate intelectuală,  atletică, muzicală,  creativitate,  niveluri de energie,  rezistența în fața schimbării,  simțul umorului?   E bine să ne întrebăm „Cum?” Nu despre cum să aducem oamenii spre medie,  ci cum putem ridica întreaga medie în școlile,  facultățile, organizațiile și companiile din toată lumea.  Normalitatea este mediocritatea.

Atunci când mă uit la știri, mi se pare (de fapt nu mi se pare) că majoritatea informațiilor nu sunt pozitive, ci negative. Majoritatea sunt despre crime, corupție, boli, dezastre naturale.  Și,  foarte repede, creierul nostru  începe să creadă că aceasta este proporția corectă dintre negativ și pozitiv în lume.  Creează ceva asemănător cu  sindromul informațiilor  medicale.  Cred ca aproape noi toți,  citind o listă cu simptomele și bolile ce pot apărea, ne dăm brusc seama că le avem pe toate.

Ceea ce descoperim nu e neapărat realitatea,  ci lentila prin care creierul vede lumea care conturează realitatea. Dacă putem schimba lentila, nu doar că ne putem schimba fericirea, șansele de succes, de bunăstare, putem, în același timp, schimba orice rezultat educațional sau de afaceri.

Daca urmăriți ce se întâmplă cu oamenii care au un anumit succes, indiferent de natura acestuia, indiferent de cât sunt de fericiți de succesul lor inițial de a avea un job nou, de a fi intrat la o anumita școală sau facultate, de a fi cumpărat o mașină noua  etc., după două săptămâni creierul lor nu se va mai concentra pe acel privilegiu. Creierul se va concentra asupra aspectelor negative, asupra concurenței, volumului de muncă, a greutăților, stresului, și oamenii încep să se plângă.  Si cu asta intrarea pe panta descrescătoare este realizată.

Idei și oportunități sunt multe și le putem discuta. Proiectul nostru poate fi una dintre ele. Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți.

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

NU JUDECA O CARTE DUPA COPERTA

Ne-ar plăcea să putem spune că aceasta lume este una minunată, cu oameni deschiși, plini de iubire, care nu judecă niciodată pe nimeni… însă nu este cazul. Majoritatea judecăm.

Sfântul Augustin  în “Despre cetatea lui Dumnezeu”  spune  “Este păcat să judeci un om după stâlpul casei sale”.  Asta ar însemna că este păcat să decizi cu cine stai de vorbă în funcție de cartea lor de vizită. Nu este stâlpul casei cel care ar trebui să conteze. Și,  așa cum spune Sf. Augustin,  numai Dumnezeu ne poate așeza pe fiecare în locul pe care îl merităm.  Este o idee foarte valoroasa.

Cu alte cuvinte, nu vă grăbiți să judecați oamenii. Nu aveți de unde să cunoașteți adevărata valoare, adevărata istorie, adevărata strădanie a cuiva. O parte a lor vă este necunoscută, iar de trăirile emoționale ale lor nu avem cum să știm ceva.  Și nu ne putem comporta ca și cum nu ar fi așa ignorând acest lucru. Ceea ce știm este doar coperta. E bine să avem în minte că oricare dintre noi, indiferent de statutul actual,  putem oricând greși, reuși sau eșua în viață.  Când ne gândim la eșec, unul dintre motivele pentru care ne temem de eșec nu este doar pierderea venitului,  ci și pierderea statutului social. Ne temem de judecata celorlalți, de faptul că ne vor ridiculiza.  Și aceasta frica există și poate fi o limitare majoră în calea succesului.

Când judeci te simți superior celuilalt, bucurându-te oarecum de faptul că tu nu ești în situația lui, cu toate că poate tu ești într-o altfel de situație la fel de ingrată, dar pe care o ascunzi de ochii și urechile lumii.

De ce ar trebui să judecăm pe alții? De ce trebuie să ne implicăm în ceea ce fac sau zic ceilalți? Cine ne-a făcut examinatori, supervizori sau judecători ai altora ? Nimeni!

În general, îi judecăm pe ceilalți pentru că ne simțim bine să știm că există oameni „inferiori” nouă. Nu prea acceptăm ușor ca cineva să ne fie superior. Dacă cineva dovedește prin anumite calități că este superior, primul impuls a-l multora dintre noi este acela de a-i căuta măcar un cusur, măcar un defect, care să-i știrbească valoarea, care să-l plaseze față de noi pe o poziție inferioară. De regulă nu ne simțim bine în preajma unui om valoros, superior, până când nu-i găsim măcar un aspect prin care să ne fie inferior.

Chiar dacă este predispus la a greși, omul are nevoie de exemple care inspiră verticalitate, speranță care să-i liniștească temerile. Dar astfel de exemple apar atunci când încetezi să trăiești doar pentru tine, să accepți omul așa cum e. Schimbarea începe doar cu noi, cu fiecare în parte.

Este mai ușor să-i judeci pe ceilalți decât să-i iubești. Instinctiv, omul caută calea cea mai ușoară, calea minimului efort. Pe această cale nu poți însă să ajungi decât cel mult într-o groapă entropică. Dacă vrei să te înalți trebuie să faci efortul de a transforma obișnuințele păguboase în calități cu adevărat pozitive, care să te ajute să evoluezi. A nu-i mai judeca pe ceilalți este începutul generozității și al transformării autentice!

Toți avem povești nespuse despre bucurie, fericire, durere și tristețe care ne fac să simțim și să trăim diferit. Nu mai judeca! In schimb încearcă să înțelegi atât cu mintea cât și cu sufletul.

Atunci când vrei să-l înțelegi pe omul de lângă tine sau pe tine personal, este nevoie să pui judecata pe pauză. Altminteri, o să treci prin viață  doar ca un distribuitor de etichete existențiale generatoare de vânătăi și complexe de inferioritate.

Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de ajutor.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți.

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

Indatorarea, calea catre sclavie

Cei c are știu puterea dobânzii compuse, știu că îndatorarea este  calea către sclavie.

Alături de consumerism,  mai  lucrează încă o forță puternică, îndatorarea.  Ca și consumerismul, este o forță parșivă, care până să-ți dai seama, ai și căzut în plasa cărților de credit, a băncilor, a leasing-ului.  Toți aceștia știu puterea dobânzii compuse și dublu compuse, și știu să facă bani mulți din asta. De aceea cheltuiesc sume fabuloase pentru campanii publicitare, oferă credite chiar rău platnicilor.

Din păcate, mulți oameni  nu realizează că dobânda compusă va face ca ei să plătească mult peste valoarea bunurilor cumpărate. După ce au cedat seducției mesajelor media emoționale și manipulatorii, cei bolnavi de sindromul consumerismului, își vor multiplica problemele financiare și nu numai, prin forța dobânzii compuse pe care o plătesc băncilor.

Acest tip de datorie te face sclav, poate pe toată viața. Te face să muncești mai mult,  pe mai puțin.  In ultimii ani, creșterea datoriei personale a fost de câteva ori mai mare decât a veniturilor. Si toate astea pentru iluzia unei false prosperități. Statistica spune un fapt interesant, circa 40-45 la suta din ce cumpără oamenii sunt lucruri absolut nenecesare.

Soluția bunăstării nu este în a cheltui mai mult decât câștigi, în ați amaneta viitorul, ci să câștigi mult mai mult decât consumi.

Cum sa  scapam de invidie

De ce au început să ne intereseze atât de mult bunurile materiale?  Se spune adesea că trăim vremuri foarte materialiste, că suntem cu toţii nişte oameni foarte lacomi. Nu cred că suntem în mod deosebit materialişti. Cred că trăim într-o societate care a fixat, pur şi simplu, anumite recompense emoţionale legate de achiziţionarea unor bunuri materiale. Nu bunurile materiale le dorim.  Ne dorim de fapt recompensele emoționale. Vă propun o modalitate nouă de a privi bunurile de lux.  Data viitoare când vedeți pe cineva conducând o mașină de lux, nu vă gândiți  “Iată pe cineva lacom”. Gândiți mai bine “Iată pe cineva extrem de vulnerabil, extrem de frustrat  și în căutare de dragoste și apreciere.”  Cu alte cuvinte, știu ca este greu, simțiți simpatie, mai degrabă decât dispreț.

Mai sunt alte motive pentru care acum e mai greu ca niciodată să ne simţim calmi. Şi unul dintre acestea, paradoxal, pentru că e legat de ceva oarecum plăcut, este speranţa pe care o avem privind cariera.  Niciodată nu au mai fost aşteptările atât de ridicate despre ce pot împlini fiinţele umane pe parcursul vieţii lor. Ni se spune, din mai multe părţi, că oricine poate obţine orice.  Am terminat cu sistemul de castă, sau măcar așa credem. Trăim într-un sistem în care oricine se poate ridica la orice nivel doreşte.  Şi este o idee extraordinară și o schimbare fundamentală a acestor vremuri.  Şi odată cu aceasta un spirit de egalitate.  Toţi suntem egali. Nu există ierarhii strict definite.

Avem însă o mare problemă cu această situație. Şi această problemă este invidia.  Invidia, este un adevărat tabu să menționezi invidia, dar dacă există un sentiment dominant în societatea modernă, acesta este invidia. Şi acest sentiment este legat de spiritul egalității.  Permiteți-mi să explic. Ar fi neobişnuit ca cineva să o invidieze pe Regina Angliei. Chiar dacă este mult mai bogată decât oricare dintre noi. Şi are o casă foarte mare, un palat real, Palatul Buckingham. Motivul pentru care nu o invidiem este că nu aparține lumii noastre. Nu ne putem raporta la ea.  Vorbește într-un mod ciudat. Vine dintr-un loc ciudat.  Se îmbracă ciudat. Deci nu ne putem raporta la ea. Şi când nu ne putem raporta la cineva, nu îl invidiem.

Cu cât sunt mai apropiați doi oameni în ceea ce priveşte vârsta, experienţa, în procesul de identificare, cu atât este mai mare riscul invidiei.  De asta nu ar trebui să mergem la  reuniunile  cu foști colegi. Pentru că nu există punct de referinţă mai puternic decât oamenii cu care am fost la şcoală. Dar problema societăţii moderne, în general, este aceea că transformă întreaga lume într-un sat global. Toată lumea poartă blugi,  toţi suntem cumva la fel. Şi cu toate astea, nu suntem la fel. Există  un spirit de egalitate, combinat cu inegalităţi profunde.  Care conduc la o situaţie foarte stresantă.

Televiziunea, revistele, internetul şi alte mijloace media transmit faptul că dacă ai energie, câteva idei bune despre tehnologie şi un garaj,  poţi începe ceva măreţ.   Consecinţele acestei situaţii se fac simţite în librării, reale sau virtuale. Când intri într-o librărie  şi te opreşti la secţiunea de dezvoltare personală, aşa cum fac eu uneori,  dacă analizaţi cărţile de dezvoltare personală, veţi vedea că există, două tipuri de carti.  Unele îţi spun “Poţi reuşi! Vei reuşi! Orice este posibil!”  Celelalte te învaţă cum să faci faţă la  respectul de sine scăzut.

Există o reală o corelaţie reală între o societate care spune oamenilor că pot face orice şi existenţa respectului de sine scăzut.

Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți.

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

Snobismul

Trăim într-o perioadă în care vieţile noastre sunt în mod regulat marcate de crize, de momente în care ceea ce credeam că ştim despre viitorul nostru, vieţile noastre, despre carierele noastre vine în contact cu un soi de realitate amenințătoare.

Este probabil mai uşor acum, ca oricând, să avem un trai bun. este bine să ne amintim din când în când că până acum 80-100 de ani a fi bogat însemna să ai ce mânca. Este probabil mai greu ca oricând să rămânem calmi, eliberaţi de neliniştile privind viitorul, bunăstarea, echilibrul, stabilitatea, viața, cariera. Vreau să mă opresc acum, asupra unora dintre motivele pentru care consider că neliniștile se strecoară în viața noastră. Nu mă voi opri la cele des discutate. Asta nu înseamnă că sunt mai puțin importante. Unul dintre motivele pentru care am putea suferi este acela că suntem înconjurați de snobi.

Snobismul este o atitudine prin care o persoană sau un grup de persoane caută să pară, subliniez să pară,  deasupra celorlalți. Dorind să arate că aparțin unei elite, snobii, în loc să se poarte natural, încearcă să imite purtările și limbajul unei categorii de oameni care li se pare lor superioară.

Ce îi face pe unii să cumpere telefoane mobile de mii de euro? Dar laptopuri cu carcase acoperite cu cristale Swarovski? Cumpărătorii invocă „preocuparea pentru estetică“. Psihologii și sociologii vorbesc despre „inadecvare“ şi „apariţii ostentative“. Mai pe scurt, snobism.

Snobismul este favorizat de dinamica societății. Mobilitatea socială permite individului să își schimbe în permanență locul. Cadrul consumerismului facilitează la rându-i snobismul, căci obiectele și serviciile reprezintă, printre altele, semnele status-ului. Cu ele poți să faci scurtături prin societate, cu ele poți să te diferențiezi. Sau îţi creezi o identitate falsă și te afiliezi unor grupuri de care de fapt nu aparții.

Daca afilierea e făcută fără fond, vorbim de snobism, de o nepotrivire în context şi în relaţionare cu ceilalţi.  Snobul autentic se găseşte într-un proces continuu de afişare, etalându-și bunurile, preocupările rafinat artistice și sistemul de relaționare. Adoptă o atitudine superioară, dar fără să înțeleagă neapărat de ce. În societatea consumeristă, fiecare suferă de forme mai ușoare sau permanente de infatuare. Snobul îsi creează un sistem de diferențiere şi se afiliază după ce evaluează contextul în care se găsește: după mașini, haine, practici, activități culturale, sistem de relaționare etc.

Problema apare când există o diferenţă clară între statutul tău social şi modul în care te prezinți în societate. Este un salt artificial: snobul nu-şi împlineşte aspiraţiile prin acţiuni, pas cu pas, ci cumpără obiecte deţinute de cineva aflat în situaţia în care el ar vrea să ajungă. Cu alte cuvinte, trișează.

Snobismul este o problemă reală și frecvent întâlnită. Uneori oamenii își închipuie că snobismul este o problemă specifică celor cu case de vacantă, mașini de lux  și titluri dubioasă. Vestea proastă este că nu e adevărat. Snobismul este un fenomen global. Suntem un trib global. Iar snobismul este un fenomen global. Există deja ca fenomen de masă.

Și tipul dominant de snobism în prezent este snobismul de zi de zi. Te întâlnești cu el din primele minute ale unei petreceri când ți se adresează faimoasa întrebare clasică a începutului de secol 21, “Cu ce te ocupi?” Si întrebarea vine dă la cineva căruia puțin îi pasă de realizările tale.  Şi în funcție de cum răspunzi la această întrebare, oamenii sunt fie incredibil de bucuroși să te vadă sau se uită la ceas și inventează scuze.

In proiectul nostru, printre altele, încercăm să oferim modele demne de urmat, care au și valoare și virtute.

Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți.

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM. SUM ERGO DEUS EST

error: Content is protected !!