Brandul personal

Fă ceva valoros pentru oameni în fiecare zi și nu va trebui să vinzi nimic niciodată. Societatea te va recompensa oricum. A construi un brand personal înseamnă a vorbi conștient și cu scop despre tine, cine ești, ce faci și ce ai, astfel încât un grup de oameni – numit nișa de piață – să decidă că ești cel mai bun specialist care le poate rezolva o problemă specifică, fapt pentru care vor fi deschiși și te vor urma.

Diferiți oameni au definiții diferite pentru „valoare”: cunoștințe tehnice, abilități, seriozitate, reputație. Dar ce este comun? Majoritatea înțeleg prin valoare abilitatea unui profesionist de a le soluționa problemele într-o manieră profesionistă, dar personalizat.

Ce înseamnă să oferi valoare ca brand personal? Deseori vorbesc despre de ce ai face efortul de a oferi valoare ca brand personal pentru a-ți crește reputația. Nu mă refer la a stabili valoarea ta de brand în bani (deși și acesta este un subiect important), ci la cât de valoros ești pentru societate, pentru comunitate. Fiindcă asta face brandul tău personal: transferă din valoarea ta și creează valoare pentru ceilalți.

Construirea unui brand personal înseamnă să iei abilitățile și cunoștințele tale și să le pui în slujba societății, pentru a produce o transformare mai mare sau mai mică, în funcție de misiunea ta de brand. A oferi valoare societății înseamnă a te face util așa cum ești, cu personalitatea ta, cu gândurile tale, cu abilitățile tale, cu acțiunile și cunoștințele pe care le deții. Un brand personal valoros este cel care ajută oamenii să își rezolve o problemă specifică și o face în manieră personalizată.  Pentru că îi rezolvi o problemă, societatea te răsplătește.

A da valoare înseamnă să îl ajuți pe alții să trăiască și să muncească mai bine. Valoarea este o combinație de aptitudini tehnice sau profesionale și personale pe care o pui în slujba celorlalți. E insuficient să fii un bun tehnician, pentru că pe oameni îi interesează cum îi faci să se simtă. Și nu e de ajuns să îi faci să se simtă buni, dacă tehnic nu le rezolvi problema. Pentru succes, ai nevoie de o combinație din cele două.

De ce nu e oare suficient doar să îți faci bine meseria ca să fii considerat valoros pentru societate? E vorba de utilitatea ta pentru societate în general. Dacă toți ne-am face bine meseria și atât, scopul ar fi pur egocentric: să ne fie nouă bine. Dar societatea progresează zi de zi când oamenii își împărtășesc cunoștințele dobândite formal și informal, cu scop altruist.

A-ți face bine meseria te face un bun profesionist. A-ți face bine meseria și a ajuta pe alții să trăiască mai bine datorită muncii tale te face brand personal. Cu cât ajuți mai mulți oameni, cu atât îți crește influența ca brand personal.

Învață, Învață pe alții, Învață pe alții să Învețe pe alții! Asta este esența educației și a brandului personal.

Pe blogul  https://bww.ro/armeanu/  găsești și alte modalități prin care poți să oferi valoare oamenilor zi de zi.

Discursul este o rostire (rostuire), o formă de comunicare între orator și auditor, este utilizarea de către vorbitori a convenţiilor lingvistice preexistente pentru a transmite un mesaj unui ascultător. Cel care vorbește cu publicul se află într-o relaţie de influenţă, care joacă un rol major în diplomaţia vorbirii.

Modelul tripartit al componentelor persuasiunii, prezenta in orice discurs sau comunicare, – ethos, pathos şi logos –, preluat din retorica lui Aristotel, a rămas pînă astăzi un reper şi un instrument foarte util în analiza discursului argumentativ. Le-am adaugat doua elemente care s-au dovedit chei importante pentru discursul  modern, care se doreste de succes, le-am adaugat kairos si charisma.  Le-am adaugat si pentru ca sun invatabile ca si primele trei, adica, desigur nu fara efort, prin educatie si exercitiu pot fi stapanite chiar la nivel superior.

Orice discurs are astfel o structură pentadică: etos, logos, patos, kairos, charisma.  În limbaj se structurează argumentarea care convinge.

Formula aristotelică se poate transpune într-un model comunicativ cu trei  dominante posibile (în funcţie de focalizarea preferenţială asupra interlocutorilor  sau a conţinutului de idei al textului).  Cele trei componente nu se  plasează, totuşi, în acelaşi plan.  Pathosul (apelul la emoţii) şi logosul (recursul la  argumente raţionale) îşi dispută în discurs dominaţia, ca mijloace de convingere  complementare.  Persuasiunea prin discurs – atît prin argumentele raţionale, cît şi  prin apelurile emoţionale – este completată de persuasiunea prin ethos,  prin  prestigiul şi calităţile atribuite locutorului: imaginii sale preexistente sau construcţiei sale discursive. Ponderea relativă a mijloacelor retorice caracteristice  fiecăreia din cele trei componente este determinată de variabile istorice şi culturale,  de tipul de text, dar şi de individualitatea oratorului.

LOGOSUL dominant

Logos  este un termen ce îşi are originea în Grecia antică. De obicei el se traduce prin cuvânt, vorbire, relatare, discurs, expunere, argument, raţiune, intelect. Aşadar, termenul nu are un înţeles clar, de sine stătător,  fapt ce face ca traducerea sa să depindă de contextul în care este folosit dar şi de cel care îl foloseşte şi asta pentru că filosofii care s-au uzitat de „logos” i-au subiectivizat sensul după coloratura ideologică a fiecăruia.  Logos (λόγοσ). Concept care, în limba greacă (léghein: a culege, a număra, a selecţiona, dar şi a povesti, a spune, a vorbi) înseamnă rostire, justificare raţională, raţiune sau proporţie. Indică lumea inteligenţei sau a cunoaşterii intelectuale. Este fie inteligenţa (cu valenţa sa intuitiv-intelectuală şi cu cea discursiv-raţională), fie obiectul intelecţiei (conceptul, judecata sau raţionamentul), fie expresia obiectului înţelegerii (cuvântul sau termenul, propoziţia, argumentaţia şi, în general, vorbirea). Grecii defineau omul ca animal ce dispune de logos (zóon lógon échon). 

Prezenţa elementelor de logos (raţionamente, dovezi, explicaţii, analogii, disocieri, definiţii etc.) este în mod clar  puternică şi constantă. Logosul este reprezentat de foarte numeroasele explicaţii  filologice din predicile actuale, de informaţiile istorice şi de multe argumente de  autoritate (relevante şi justificate în interiorul tipului de discurs).

Mărci lingvistice ale argumentelor raţionale sînt conectorii:  concluzivi,  adversativi, concesivi, de explicaţie şi reformulare etc. Sferei logosului îi aparţin enunţurile cognitive, referirile la procesul de  cunoaştere, explicaţiile, exemplele, raţionamentele.

ETHOSUL discursului

Ethosul, considerat de Aristotel  in  Retorica o componentă fundamentală a retoricii, a fost ignorat de abordările filosofico-logice moderne, de  raţionalismul teoriei argumentării.  În momentul actual, se constată însă o  recuperare a ethosului, cel puţin în abordările pragmalingvistice şi în analiza  discursului, în legătură cu studiile mai vechi sau mai noi asupra marcării obiectivitatii si subiectivităţii în limbaj.

Se stabileşte în mod curent o distincţie între ethosul prealabil sau preexistent (ceea ce auditoriul ştie sau crede deja despre locutor) şi cel discursiv, construit în  discurs (prin stil şi atitudine, prin calitatea argumentării şi raportarea la public).

Cele două tipuri de ethos pot fi convergente sau divergente, în măsura în care  construcţia discursivă a unei imagini confirmă sau infirmă ceea ce publicul ştia  dinainte.

PATHOSUL: emoţii exprimate şi reprezentate.

Pathosul, considerat esenţial de retorica Antichităţii (Aristotel îi consacră cartea  a II-a a Retoricii), dar privit cu suspiciune din perspectiva logico-filosofică, este  redescoperit astăzi, într-un moment de reevaluare a componentei emoţionale a procesului cognitiv. Apelul la emoţii e considerat un tip de argument legitim în anumite condiţii. Emoţiilor li se recunoaşte în genere eficienţa (pentru că sînt un mijloc de a provoca nu doar schimbarea opiniei,  ci chiar acţiunea), dar tocmai de aceea sînt acuzate de manipulare.  Judecăţii  negative asupra apelului la emoţii (care ar introduce în discurs iraţionalul, prin  paralogisme) i se contrapune modelul unei argumentări prin emoţii: acestea pot  primi justificări sau pot deveni dovezi.

Dacă prin tradiţie emoţiile erau asociate cu  arta elocinţei (figurile retorice), astăzi legătura nu mai este atît de simplă: figurile (metafora, de exemplu) sînt considerate mijloace cognitive, iar emoţiile pot fi  trezite de un anume lexic sau de evocarea unor scenarii care nu au nimic figurat.  Emoţiile, legate organic de cunoaştere, sînt inerente în evocarea (reafirmarea,  discutarea) valorilor.

KAIROS – Kairos (καιρός) (pronunțat *kiros*) este un cuvânt din greaca veche, care semnifică „momentul potrivit sau oportun”, „șansa”, „un punct în timp în care schimbarea este posibilă.  Spre deosebire de chronos, care desemna la greci timpul secvențial, fizic, cantitativ, măsurabil, kairos desemnează timpul calitativ, momentul privilegiat al acțiunii, istoriei, împlinirii personale etc.

• În mitologia greacă, Kairos era o zeitate care simbolizează ocazia. 
• La ora actuală, termenul este folosit în teologie pentru a descrie forma calitativă a timpului.

În retorică termenul kairos reprezintă acel moment scurt în care apare o oportunitate de care trebuie profitat cu toată forța pentru a obține succesul discursului. Este gasirea momentului si rostirii prielnice, favorabile, potrivite, pe care o construește discursul. Kairos inseamna sa gasesti momentul de a spune ceea ce vrei sa spui, dar formulat astfel incat sa fie ceea ce ei vor sa auda.

CHARÍSMĂ, charisme, s. f. 1. Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal etc. 2. Ansamblu de date spirituale deosebite, coborâte prin Duhul Sfânt asupra comunităților sau indivizilor. Dar particular conferit oamenilor prin grația divină; har. (< fr. charisme, gr. kharisma)

CHARISMA  este farmecul personal, pasiunea. Reprezintă farmecul, pasiunea din discurs, are loc o relaţie psihologică cu auditoriul, înseamnă suflet, dăruire, raţiune,  devenite acţiune și pasiune. Charisma este suflet dăruit prin cuvinte.

În lucrarea sa, „De oratore”, Cicero, marele orator al Romei, sintetizează:  „Dacă cineva aspiră ca prin conversaţie să convingă, trebuie să-i pretindem ascuţimea minţii, a magicianului, cugetarea fi lozofului, exprimarea poetului, memoria juristului, vocea tragedianului și gesturile unui actor celebru.”

Biologia și Capitalismul Generos

Biologia ne învață că viața înseamnă un război permanent în care doar cei mai cruzi și mai puternici supravieţuiesc.  Transpus în alt domeniu, afacerile şi naţiunile reuşesc numai învingând,  distrugând şi dominându-şi competitorii.

Pentru majoritatea oamenilor,  politica înseamnă ca tabăra ta să câştige cu orice preţ, iar cei invinsi nu conteaza.   Patria,  poporul, patriotismul, bunastarea natiunii,  sunt doar cuvinte goale de continut,  bune doar de “prostit pe prosti”.    Pentru altii,  tot majoritari,  a fura,   a face trafic de influenta, a  fi corupt si coruptibil inseamna a fi puternic, inseamna a fi invingator.   

Dar cred că putem să vedem deja zorii unei noi poveşti de succes care începe să iasă la iveală.  Deocamdată poate timid, dar pentru cineva atent este observabil.  E o naraţiune care se întinde de-a lungul unui număr de discipline diferite  în care cooperarea,  acţiunea colectivă şi interdependenţele complexe joacă un rol mult mai important.   

Şi rolul până acum central,  al competiţiei şi supravieţuirii celui mai adaptat, se contractă,  până aproape de disparitie,  lasând loc pentru altceva.   Lăsând loc acțiunii subordonate binelui colectiv, 

Capitalismul Generos începe să prindă adepți și piață. Capitalism Generos? Nu înseamnă oare „capitalism” un fel de „legea junglei”, fiecare pentru el?  Pentru unii ar suna mai degrabă ca o contradicție în termeni.  Pentru noi, în proiectul nostru de Affiliate e-Network Marketing  este o filosofie de viață.  Proiectele noastre se bazează pe principiul „ajută-i pe alții să se ajute ei înșiși”.

Capitalismul generos este mai mult decât o viziune  extraordinară, este un plan. Un plan dovedit. Un plan care care deja funcționează, care este deja verificat.  Capitalismul Generos face ca  energia, ambiția și spiritul de intreprinzător să se poată asocia pe o cale a capitalismului și valorilor morale.

Capitalismul Generos este o poveste despre atingerea succesului și despre ce reprezintă acesta.  Capitalismul Generos este o soluție pentru problemele zilelor noastre și a provocărilor pe care secolul abia inceput ni le-a adus și ni le  va aduce în anii ce vor urma.

Nimeni nu poate lua deciziile cele mai bune pentru voi

Cu toții știm că de multe ori este eficient și poate chiar util să urmăm pur și simplu o mulțime sau un lider. Dar când e vorba de ceva care chiar contează, trebuie să luăm și să deținem propriile decizii.

Pentru a face acest lucru în mod cât mai eficient, e bine să luăm în considerare câteva reguli:

• Citește cât poți de mult
• Fă-ți cunoscută munca
• Evitați vocile cu un istoric lung de greșeli
• Întrebați-vă, „și atunci ce se va întâmpla?”
• Întrebați-vă, „va funcționa asta?”
• Întrebați-vă, „cum va funcționa asta?”
• Întrebați-vă, „ce impact va avea asupra vieții voastre dacă asta va funcționa?”
• Ignorați oamenii care au obișnuința să spună lucruri stupide pentru a atrage atenția
• Urmează o cale pentru care ești dornic și fericit să îți asumi responsabilitatea
• Fiți pregătiți să face-ți schimbări atunci când sosesc date noi
• Gândește-te serios la cine profită și de ce vor să crezi un anumit lucru
• Luați în considerare impactul pe termen lung al gândirii pe termen scurt

Niciunul dintre acești pași nu este ușor. Acesta ar putea fi chiar motivul pentru care le externalizăm atât de des către altcineva. Însă nimeni nu poate lua deciziile cele mai bune pentru voi.

Oamenii fabrică fără oprire gânduri și sentimente bune sau rele, fără să conștientizeze  că acestea sunt mici creaturi pe care le aduc pe lume și care pentru a exista, se hrănesc din însăsi substanța creatorului lor. Dacă ele sunt rele, ele îl epuizeaz, dac sunt bune, îl încarcă energetic și îi aduc daruri. Un om are peste 60.000 de gânduri pe zi.

Dacă aveți copii recalcitranți, violenți, nedisciplinați, care fac vacarm și stricăciuni în tot cartierul, trecătorii, vecinii și chiar poliția va cauta să vi se plângă, deoarece tatăl sau mama este responsabil de greșelile, de stricăciunile facute de copii, tot el este obligat să despăgubească, să plătească oalele sparte. Ei bine, același lucru se reproduce în forul nostru interior care este plin de propriile noastre creații, copiii noțtri care fac prostii peste tot, fiindca au fost creați prin mijloace sau intenții malefice, tenebroase și produc perturbari pe care va trebui să le reparăm.

Uneori ne întrebăm:  Pentru ce sunt hărțuit, tulburat, nefericit?  Dar sunt tocmai proprii tăi copii care te chinuiesc. Tu i-ai creat, prin ura ta, furia ta, dorințele tale de răzbunare, pentru că tu ești un creator veritabil, … și nu numai în planul fizic, ci în toate planurile.

Adevărata morală se găseste în această conștiință a faptului că suntem responsabili de tot ce facem, nu numai în planul fizic,  dar și în planul mental… Adevărata morală nu este în a ne conforma exterior unor reguli ci a ne obișnui și interior să creăm fără încetare gânduri și sentimente utile, benefice, luminoase, să trimitem ziua și noaptea din inima și din sufletul nostru aceste mici entităși invizibile dar foarte reale, care acționează formidabil asupra tuturor creaturilor.

Legea misiunii sau a menirii in viața afirmă că noi ne-am asumat manifestarea în această formă fizică cu scopul de a împlini această menire. Câmpul potenţialităţii pure este în esenţa lui însuşi divinitatea, iar divinul îşi asumă o formă umană numai cu scopul de a împlini un anumit țel.

Potrivit acestei legi, orice om are un talent şi o manieră unică de a-l exprima. Există ceva ce putem face mai bine decât oricine altcineva. Oricărui talent unic şi expresiei sale manifestate îi corespund o serie de nevoi unice. Atunci când aceste nevoi se suprapun peste expresia creativă a talentului nostru, scânteia produsă dă naştere la multumire, abundenţă şi belşug.

În adâncurile fiintei noastre purtam cu totii amintirea a ceea ce reprezinta menirea vietii noastre. De când  ne-am nascut, mediul, educatia, optiunile, experientele,  ne-au influentat modul de a gândi,  simti, actiona, facându-ne astfel sa uitam, poate,  care-i scopul venirii noastre aici. Dar cautarea, constienta sau nu, ne urmareste în mod constant, ne determina sa ne punem întrebari despre rostul lucrurilor si sensul vietii, sa ne definim sentimentul utilitatii în tot ceea ce întreprindem.

Reamintirea menirii noastre reconfigureaza traseul vietii noastre si umple golul din noi. Obiectele, mediul si persoanele exterioare nu reusesc niciodata sa umple complet acest sentiment de gol interior. Aceasta se realizeaza numai prin gasirea si urmarea drumului propriu în viata.

Fiecare dintre noi, (si asta nu tine de varsta, profesie, mediu, pozitie sociala…) avem menirea de a descoperi cine suntem în esenta si de a deveni expresia acestei misiuni. De obicei, menirea personala are legatura cu acele trasaturi, calitati,  talente ale noastre pe care ni le punem în valoare, le exprimam prin împlinirea menirii.

Acest aspect afirmă că orice om se află pe acest pământ pentru a-şi descoperi Sinele real, pentru a realiza că adevărata sa identitate este una spirituală, că în esenţă este o fiinţă spirituală care şi-a asumat o manifestare în formă fizică. Nu este corect să spunem că noi suntem fiinţe umane care au din când în când experienţe spirituale. Realitatea este inversă: noi suntem fiinţe spirituale care şi-au asumat o formă umană ocazională.

Orice om se află pe această planetă pentru a-şi descoperi sinele spiritual si misiunea. Acesta este primul înţeles al legii misiunii. Noi trebuie să descoperim singuri că în interiorul nostru se află un zeu sau o zeiţă într-o stare embrionară, care doreşte să se nască pentru ca noi să ne manifestăm divinitatea.

Atunci când ne descoperim menirea si începem sa ne-o manifestam, vom constata  ca se intensifica sentimentul de evolutie, daruire, miscare, care ne vor împlini, si senzatia de teama dispare. S-a constatat, de asemenea, ca si multe boli îsi au radacinile în faptul ca drumul pe care-l urmam este gresit.

Boala în sine este un semn ca nu suntem pe drumul cel bun. Deprimarea, anxietatea, dependentele, obsesiile, complexele de inferioritate, lipsa de respect de sine – toate acestea apar datorita faptului ca nu ne concentram asupra menirii.

Unii oameni intuiesc care este rostul lor în viata, însa  le e teama sa avanseze, fiind speriati de succes, de esec, de a nu fi suficient de buni sau de a nu fi ridicoli.  Altii nici macar nu-si pun problema sau nu au încredere în intuitiile lor.

Regasirea misiunii apare în forma unor semne, cum ar fi carti care ne cad in mana si in care gasim  sugestii, idei, sau surpridem sau participam la o conversatie si care ne da informatii folositoare,  sau sub forma unor  vise sau gânduri si sentimente repetitive, care ne impulsioneaza sa facem un anume lucru – chiar daca respectiva actiune pare sa nu aiba legatura cu intentiile si deciziile initiale.

Atunci când luam seama la aceste îndrumari si le urmam, suntem condusi, în mod firesc, sa întreprindem lucruri legate de menirea noastra. Ne bucuram de faptul ca mediul potentialitatii noastre ne sprijina ca sa trecem prin acest proces si aici o sa primim  cunoasterea, informatiile, oamenii, posibilitatile materiale de care avem nevoie pentru realizarea fiecarei actiuni. Usile ni se deschid  când urmam îndrumarea divina care ne este data, ceea ce face ca uneori sa asistam la adevarate miracole.

Pe lânga acestea, senzatiile de disconfort psihic sau problemele de comportament se reduc sau dispar de la sine. Mai mult, vom constata o îmbunatatire a relatiilor noastre afective, a aprecierii de sine, chiar a situatiei materiale. Totul începe sa se lege, sa capete sens, iar starea de împlinire si armonie se intensifica pe zi ce trece.

Tot legea misiunii se referă la serviciul adus umanităţii, semenilor noştri, la anumite întrebări pe care orice om ar trebui să şi le pună, căutând răspunsul la ele: „Ce pot face pentru a fi de folos? Cum îi pot ajuta pe cei cu care intru în contact?” Atunci când combinăm capacitatea de a ne exprima talentul unic cu serviciul adus umanităţii, se poate spune că respectăm plenar legea misiunii.

Dacă mai adăugăm şi experienţa directă a propriei noastre spiritualităţi, a câmpului potenţialităţii pure, este de-a dreptul imposibil să nu avem acces la o prosperitate ne-marginita, căci aceasta este singura cale prin care poate fi atinsă prosperitatea. Această prosperitate nu este temporară, ci permanentă, căci talentul nostru este unic şi nu poate fi depăşit de nimeni.

Daca adaugăm serviciile aduse semenilor noştri, pe care le putem descoperi răspunzând la întrebări de tipul: „Ce pot să fac ca să-i ajut pe alţii?”, în locul unora de tipul: „Ce pot să fac pentru a-mi fi mie bine?”

Întrebarea „Cu ce mă aleg eu?” ţine de dialogul interior al egoului. Întrebarea „Ce pot să fac pentru a le fi de folos altora?” ţine de dialogul interior al spiritului.

Spiritul se referă la acel domeniu al conştiinţei noastre în care experimentăm universalitatea. Simpla trecere de la un dialog interior bazat pe întrebarea „Eu cu ce mă aleg?” la întrebarea „Ce pot face pentru alţii” este suficientă pentru a transcende egoul şi pentru a pătrunde în lumea spiritului.

Dacă i-am învăţa pe copii acest principiu încă de la începutul vieţii lor, am vedea ce efecte remarcabile poate să producă el.

Avem  nevoie în mod disperat, in afara de  reguli mai bune și stimulente rezonabil de inteligente, avem nevoie de virtute, avem nevoie de forță morală, avem nevoie de valori, avem nevoie de oameni care vor să facă corect ceea ce au de făcut. Şi în special, virtutea de care avem nevoie cel mai mult este virtutea pe care Aristotel a numit-o înțelepciune practică.

Înțelepciunea practică este voința morală de a face lucrul corect și dibăcia morală de a înțelege care este lucrul corect.  Aristotel a fost foarte interesat să urmărească modul în care lucrau meseriașii din jurul lui. Şi el a fost impresionat cum improvizau ei soluții inedite la probleme neașteptate – probleme pe care nu le anticipaseră.  Într-o zi el vede niște pietrari lucrând pe insula Lesbos,  Ei trebuiau să măsoare coloane rotunde. Ei bine, dacă vă gândiți la asta, chiar este dificil să măsori o coloană rotundă cu o riglă (regulă) dreaptă.  Ce au făcut ei? Au dezvoltat o soluție inedită la problemă. Au creat o riglă care se îndoaie, ceea ce numim azi o bandă de măsurare – o ruletă flexibilă, o riglă (regulă) care se îndoaie. Iar Aristotel a zis, aha, si a apreciat că pentru a proiecta coloane rotunde este nevoie câteodată să îndoi rigla (regula). Şi Aristotel a zis ca si în relația cu alți oameni, deseori avem nevoie să îndoim regulile.

https://bww.ro/arnet/

Psihologii susţin că oamenii îşi reconstruiesc amintirile în funcţie de mai mulţi factori.  De exemplu, dacă  ne certăm cu un prieten, multe amintiri vechi în care apare acea persoană vor fi schimbate şi vom avea impresia că mereu am fost în relaţii  nu tocmai cordiale cu ea.

Mai mult, avem tendinţa să umplem pasajele lipsă din amintirile noastre. Dacă nu ţinem minte, de exemplu ,  cine a fost prezent la o anumită petrecere,  dar ştim că o anumita cunoştinţă vine mereu la astfel de evenimente,  vom avea tendinţa să credem că ea a fost prezentă şi la acea petrecere. 

Multa vreme, psihologii au inclinat sa creada ca exista o perioada critica de timp in care trebuie sa se realizeze dezvoltarea mentala si sociala a copilului.  Se considera ca dupa varsta de sapte ani este imposibil pentru un copil sa-si completeze lacunele sau sa-si revina in urma unui traumatism psihic.

Acum se stie ca o asemenea conceptie este eronata. Este, desigur, adevarat ca evenimentele traumatizante petrecute in frageda copilarie au un anumit efect asupra omului, dar asta nu inseamna ca traumatismul trebuie sa-l afecteze pentru tot restul vietii.

Faptul ca am fost nefericiti si deprimati in copilarie nu inseamna ca nu putem deveni niste adulti fericiti. Depasirea evenimentelor traumatizante poate fi dificila, iar in unele situatii este nevoie de ajutor din afara, dar, oricum, ea este realizabila. Exista multe cazuri in care oamenii au reusit sa se smulga din mediile cele mai abjecte si sa duca, mai tarziu, o viata fericita si plina de succes.

Mijloacele autoimplinirii si multumirii se afla in mainile noastre. Este nevoie de curaj pentru a-ti construi propria fericire, fiindca asta inseamna sa-ti asumi riscul de a merge pe cai noi, de a afla mai multe despre tine si despre sentimentele tale, si este nevoie de hotarare pentru a inainta pe un drum diferit si pentru a nu renunta atunci cand zaresti primul obstacol.

Schimbarile nu se produc, de obicei, dintr-o data, asa ca avem destul timp sa ne adaptam treptat la ele, pe masura ce au loc. Tot timpul se petrec in jurul nostru schimbari, iar noi suntem siliti sa ne adaptam, asa ca de ce sa nu profitam de aceasta situatie?

Ne putem stabili telurile personale si putem actiona pentru implinirea lor. Acest lucru ne va permite sa evoluam si sa progresam continuu, dincolo de orice limite biologice.

A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dar, despre ce?“ – Despre ce? Despre El, despre tine: bucurii, tristeţi, succese şi înfrângeri, ambiţii nobile, preocupări zilnice… slăbiciuni! şi rugăciuni de mulţumire şi cereri: şi Iubire şi ispăşire. Nu ştii ce să-i spui Domnului în rugăciune. Nu-ţi aminteşti nimic şi totuşi ai dori să te sfătuieşti cu El în multe privinţe.  Notează de-a lungul zilei despre ce doreşti să cercetezi în prezenţa lui Dumnezeu. Apoi, cu această notă, începe rugăciunea.

Fă-ți timp să vorbești cu Dumnezeu. Nu-L expedia în fugă, câteva gânduri acolo, câteva vorbe murmurate din buze, o cruce făcută-n grabă și-apoi gata, grămadă iar pe înroșit ouă, frământat cozonaci, fiert sarmale și băgat miei la cuptor. Fă-ți timp să vorbești cu El. Lasă-te în genunchi, pleacă-ți capul, cere-ți iertare, mulțumește-I, spune-I toate păsurile tale și apoi ascultă-L. Ascultă-L. O ‘sesiune’ pe an cu El, făcută așa cum trebuie, cu tine dezgolit de orice este fals în ființă, face cât o mie de ședințe la cel mai bun psiholog de pe lumea asta! Fă-ți timp să vorbești cu Dumnezeu…

Rugăciunea este o convorbire cu Dumnezeu din sinceritatea inimii. Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Rugăciunea este cheia in mana credinței care deschide tezaurul cerului, unde se găsesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic.