Gloria dezvoltării umane

Gloria dezvoltării umane nu este dată de capacitatea noastră de a gândi şi a analiza, deşi aceasta este trăsătura care ne deosebeşte de animale. Intelectul, ca şi instinctul, reprezintă numai un punct pe acest drum. Destinul nostru ultim este să ne reconectăm cu Fiinţa noastră esenţială şi să ne exprimăm realitatea divină, extraordinară, în lumea fizică, clipă de cli­pă. Uşor de spus şi totuşi cât de puţini sunt cei care au atins treptele superioare ale dezvoltării umane!

Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi in­destructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţi­ne nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

Descartes credea că a descoperit adevărul fundamental când a făcut afirmaţia: „Gândesc, deci exist”. De fapt, el formulase eroarea fundamentală: echivalarea gândirii cu Fiinţa şi a identităţii cu gândirea. Cel ce gândeşte compulsiv, adică aproape toată lumea, trăieşte într-o stare de separare aparentă, într-o lume nebunesc de complexă, cu conflicte şi  probleme perpetue, o lume care reflectă fragmentarea din ce în ce mai mare a minţii.

Iubirea, bucuria şi pacea sunt stări profunde ale Fiinţei sau, mai curând, trei aspecte ale stării de conectare interioară cu Fiinţa. Prin urmare, nu au un antonim, deoarece vin din afara minţii. Emoţiile, pe de altă parte, prin faptul că aparţin minţii dualiste, sunt supuse legii contrariilor.

Omul este măsura tuturor lucrurilor (Pantón, métron anthrópos)

Contrar opiniei populare, această afirmație nu-i aparține lui Descartes. Sigur, a fost folosită în perioada iluministă până la intoxicare, dar ea aparține unui filosof antic pe nume Protagoras. El a fost clasificat de Platon în rândul sofiștilor, Protagoras este un filozof presocratic. Este considerat, îndeobște, primul filozof profesionist, gânditorul care a ridicat filosofia la un alt nivel de receptivitate. Până la el, se pare, filosofii erau gânditori cu influență locală, asupra cărora părerile oamenilor erau foarte împărțite.

De la Protagoras încoace avem însă o altă prestanță a filosofului în lumea antică. Dictonul menționat aduce omul în centrul universului. Ni se introduc astfel cele două planuri: omul și lucrurile. În raport cu omul, toate lucrurile (inclusiv lumea animală și vegetală) trec pe loc secund. Nimic nu poate concura cu ființa umană din punct de vedere ontologic. Nu știm până unde a dus Protagoras această idee, știm doar că modernitatea a preluat-o și a dus-o la extremă.

Originar din Abdera, Tracia, Protagoras și-a petrecut viața în lungi călătorii, întrerupte de popasuri în Atena, unde s-a împrietenit cu Pericle. La fondarea orașului Thurioi (444 î.Hr.), lui Protagoras i s-a comandat redactarea proiectului constituției noii cetăți. Din cauza scrierii Despre zei (arsă în public la Atena), o lucrare considerată de unii ca fiind atee, a fost acuzat în 411 î.Hr. și obligat să părăsească orașul. A murit, potrivit tradiției, într-un naufragiu în drum spre Sicilia. Se istorisește că Democrit a întâlnit in orașul sau natal, Abdera, un muncitor, care purta foarte ingenios doua lemne pe umerii săi. Democrit începu o discuție cu acesta și, uimit de perspicacitatea cu care el răspundea, îl luă cu sine ca elev. Acest muncitor era Protagoras, cel dintâi și cel mai vestit sofist (Platon, Protagoras).

Protagoras a fost cunoscut ca profesor de retorică și dezbatere, care erau importante în viața socială a Greciei antice. Din bogata sa operă – scrieri de retorică, etică, drept, filosofie și gramatică – nu s-au păstrat decât 20 de rânduri.

Este autorul celebrului aforism: “Omul este măsura tuturor lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există”.

El înțelegea prin aceasta că fiecare individ își creează la nivel ideatic propriul său Univers pe măsura capacității sale subiective de imaginație şi gândire. Protagoras reprezintă ideea – se pare sub influenta lui Heraclit – ca lucrurile sunt supuse unei eterne schimbări, ca de altfel și corpul omenesc. Din această pricină și conținutul senzațiilor noastre despre unul și același obiect va fi mereu altul, așadar modificat nu numai prin schimbarea lucrului însuși, ci și prin boală, vârstă sau prin starea organelor noastre de simț.  Acest fapt l-a făcut pe Protagoras să afirme ca noi nu putem ști niciodată despre un lucru cum este acesta, ci numai cum ne apare într-un anumit moment, așa că nu sunt posibile decât numai judecăți relative. In felul acesta el îndeamnă să-ți amintești că trăiești în Lume.  Aici valorile sunt într-atât de subiective, încât aproape că au luat chip uman – câte chipuri, atâtea valori. De aceea ferește-te de a rătăci printre ele; stabilește-ți propriul set de valori și caută a-ți fi propria măsură!

Lumea este frumoasă când vrem noi să o vedem așa. Pentru noi, oamenii, lumea există când îi dăm noi sens…  Totodată, două persoane care se uită la un tablou nu văd niciodată același lucru. Pentru fiecare însă, există o măsură aparte, relaționată la experiența sa dobândită în timp. Totul este legat de percepții și opinii. Cam asta cred că a vrut să spună Protogaras.

In fond, Socrate însuși cu deviza sa care îndeamnă la cunoaștere de sine nu face decât să dea expresie principiului protagoreic. Acestea însă veneau în conflict cu tradițiile existente, dar relativismul-individualist al sofiștilor lovește în general, adică în chiar fundamentele teoretice ale statului atenian, contestând-le rolul și funcția sa socială.

In acest context, Socrate este primul care a înțeles pericolul acestei situații și și-a pus, în mod deliberat în slujba acesteia gândirea spre a identifica o soluție de apărare. El a identificat sursa pericolului în interior și este cu atât mai mare cu cât, așa cum se întâmplă adesea, nici măcar nu poate fi numită, fiindcă nu este vorba de oameni, ci de principii teoretice generale, care pun, însă, în mișcare oameni, fiind prin aceasta cu atât mai distructive.

Așadar, are loc o trecere de la omul homeric, guvernat de zei si cu o morală bazată pe acceptarea destinului, la omul atenian, care își asuma răspunderea acțiunilor sale. Protagoras se arătase dispus să predea cu prudență bunele sfaturi cu privire la viața de familie și în cetate.

Avem însă o problema morală: dacă renunțăm la orice formă de călăuzire, este oare omul în stare să urmeze calea cea dreaptă? Este oare el propriul sau stăpân? Dar oare care este calea cea dreaptă? Raportat la ce anume este dreaptă?

Nu este un studiu științific, nu am acoperit statistic experimentul, dar am constatat, desigur empiric, că doar circa 40% dintre oamenii care nu sunt analfabeți pot citi un text (nu un text științific) de o pagină (A4 la două rânduri) și că doar 30% dintre cei care au reușit să citească textul au și înțeles ce au citit, adică doar 12%.

Dacă urcăm testul la două pagini, procentul scade la 20%, iar dintre aceștia doar 20% înțeleg ce au citit, adică 4%.  Interesant este că se pare ca dacă încercăm cu mai multe pagini, procentele nu mai variază semnificativ.

Majoritatea celor care nu au reușit să citească textul au justificat asta prin faptul că s-au plictisit, iar cei care nu au înțeles textul au justificat asta în general prin faptul că nu este de interes pentru ei.

Interesant este și faptul că cei care nu au reușit să citească, sau nu au înțeles ce au citit, au devenit după test mai agresivi.

Să fie oare o corelație cu faptul ca doar 4% dintre oameni sunt independenți financiar?!

Cred că ar merita un studiu adevărat.

Generația secolului XXI

Trăim într-o nouă epocă, epoca informațională și a cunoașterii, în care filosofiile, strategiile, tehnologiile, oportunitățile sau schimbat, sau sunt în curs de schimbare în mod profund.

Aceasta schimbă și regulile succesului.  Avem o noua yoga a succesului. Dezvoltarea personală este absolut necesară, dar nu suficientă. Știința  este necesară, dar nu suficientă. Motivația este necesară, dar nu suficientă. Acțiunea masivă este necesară, dar nu suficientă.  Înțelegerea epocii este necesară, dar nu suficientă.  Înțelegerea filosofiilor noii epoci  este necesară, dar nu suficientă. Îmbinarea acestora este atât necesară cât și suficientă. Îmbinarea acestora face succesul atât previzibil cât și programabil. Îmi propun să discutăm aceste schimbări și să oferim un cadru de dezbatere, care să aducă soluții pentru cei deschiși să înțeleagă și să utilizeze aceste tendințe, pentru creșterea bunăstării nu numai individuale ci și colective.

Este ironic pentru secolul XXI, un secol de relativă prosperitate și oportunități incredibile la îndemâna practic oricui, să vezi că circa 96% din oameni suferă din punct de vedere financiar, oameni al căror venit nu ajunge de la o lună la alta. Să vezi oameni suferind de instabilitate, cu datorii pe care nu sunt siguri că le vor putea susține. Să vezi că majoritatea discuțiilor familiale se produc din cauza  insuficienței banilor. Să vezi că majoritatea divorțurilor vin de la aceste discuții. Să asistam la o creștere exponențială a problemelor psihologice. Asistăm, în zona noastră,  la apariția a ceea ce occidentul a denumit generația prozac. Depresia a devenit uzuală și nu o excepția.

Să ne amintim că până acum 70-80 de ani bogăția se măsura în a avea ce pune pe masă. Din păcate și acum sunt mulți cei pentru care acesta a rămas, sau a revenit ca standard al bogăției.

De ce alcoolul, fumatul, drogurile rămân supapele (false) preferate, deși niciuna din acestea nu rezolva nimic, ba chiar din contră,  provoacă efecte nocive, boli si o accentuare a problemelor?

Si totuși, de ce nu folosesc oamenii oportunitățile incredibile care sunt la îndemână, cu investiții minime sau deloc, care oferă potențial multiplu de câștig, de recunoaștere a meritelor și stabilitate? Poate pentru că astăzi, deși informația este la îndemâna tuturor, iar asta creează pentru mulți un sentiment de autosuficiență și nu mai trec la pasul următor, al înțelegerii. Înțelegerea, selectarea, prelucrarea informației, NU este la îndemâna oricui.  Volumul de cunoștințe ale umanității a crescut exponențial, fiind astfel imposibil unei singure persoane să răspundă la toate întrebările.

Fiziologic suntem ce mâncam și bem. Profesional și uman, nu suntem ce știm, suntem ce am înțeles.

Gandi spunea că „să fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi.”  Traducând liber, ceea ce știm se vede în contribuția, valorile și prioritățile tale. Primul indicator care arată prioritățile și lucrurile de care îți pasa, este timpul pe care îl petreci vizibil pentru anumite activități. Nu poți spune că îți pasă de ceva, sau că ai anumite priorități,  daca timpul afectat acestora este sporadic, puțin sau deloc.

Natura este neutră. Ne tratează pe toți la fel, fără discriminări și fără favoritisme. Ne ajută, sau nu, pe toți la fel.  Asta înseamnă că naturii, pieței, societății, copacilor și pădurii, mărului, electronilor, galaxiilor, ecuațiilor nu le pasă cine ești, ce ești sau cum ești.

Corolarul acestei legi spune un lucru simplu, dar esențial pentru succes. Pe de o parte spune că dacă vrei să ai succes într-un domeniu, atunci nu trebuie doar să știi despre acel domeniu, ci să-l înțelegi. Pe de altă parte, spune că dacă faci ceea ce alți oameni de succes într-un anumit domeniu fac, vei obține rezultatele și succesul pe care aceștia deja l-au obținut.

Atunci când înveți, înțelegi și aplici în viața ta, în activitatea ta, în gândurile tale, secretele oamenilor de succes, vei trai experiențele, rezultatele  și recompensele acestora, pe care până in acel moment nu ai reușit să le obții.

Nu vă sfiiți să împărtăşiţi experienţele voastre cu ceilalţi, avem mereu de învăţat câte ceva din povestirile celorlalţi.

In proiectul nostru NetWin, ținem cont de toate acestea, avem recompense foarte bine gândite pentru a recompensa corect, în funcție de performanță, dar punem valorile, principiile și oamenii pe primul loc. Si astfel, poate fi o cale spre acasă.

Pentru un prim contact cu ideile ce stau la baza proiectului puteți accesa linkul de pe ecran

https://bit.ly/2z2CrC1

Dacă ai vreo sugestie,  sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a urmărit postarea și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă ți-a plăcut nu uita să distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile nu uita să te abonezi…

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/

Mentorul

Dicționarul Webster definește mentorul ca pe “o persoană de la care aștepți sfaturi înțelepte și îndrumare.” Un mentor are abilitatea de a încuraja alte persoane pentru a le reduce din pasivitatea acestora. Un mentor spune: “Sunt aici pentru tine.”

Un mentor joacă mai multe roluri, incluzând următoarele:  Ghid, Partener, Prieten,  Profesor înțelept și de încredere,  Coach, Un bun ascultător,  Persoana de legătură pentru alte culturi, atitudini și comportamente,  Vizionar,  Confident,  Model de urmat, Accelerator  în dezvoltarea încrederii de sine,  Tutor.

Spre deosebire de coaching, care este de obicei o profesie, ce presupune specializare formală şi  un salariu, relaţia de mentoring este orientată doar în avantajul discipolului, iar mentorul nu urmăreşte niciun câştig financiar. Totuşi, mentorul poate avea abilităţi de coach şi poate folosi tehnici din diverse domenii ca să-şi ajute discipolul să „crească“.

Un mentor poate fi soluţia care să te ajute să treci la nivelul următor în viaţa ta. Pentru că există o valoare mult mai mare decât aceea a informațiilor și experiențelor pe care le putem acumula ca persoană, și anume aceea a informațiilor și experiențelor pe care le putem împărtăși și schimba cu ceilalți, valoare care nu este doar mult mai extinsă, dar este de o calitate mult superioară. Mentoratul poate fi astfel considerat, prin multitudinea de forme pe care le îmbracă, unul din principalele motoare de progres al omenirii.

Mentorul este acel cineva care știe să te aprecieze atunci când faci lucrurile bine și totodată îți va spune adevărul atunci când lucrurile nu ies chiar atât de bine. Avem nevoie să cunoaștem adevărul și să învățăm să acceptăm critica constructivă ca fiind o treaptă spre excelență.

Mentorul este acea persoană care te motivează și vede în tine mai mult decât ceea ce ești la momentul de față. Îți va deschide oportunități de dezvoltare și îți va favoriza accesul la resurse și informații la care cu greu ai putea avea acces.

Deși  un mentor poate fi un model de urmat, un mentor  adevărat nu îi cere altei persoane “Să fii ca mine.” Un mentor spune, “Te voi ajuta  să devii cine vrei tu să devii”. De fapt, principala sarcină a unui mentor este să crească noi mentori. Pentru că succesul fără succesor este un eșec.

Cuvântul mentor este întâlnit pentru prima dată în literatura greacă,  în „Odiseea“ lui Homer. Mentor este numele unui bărbat care îi poartă de grijă lui Telemah, cât timp Ulise, tatăl său, este plecat în războiul troian. Există în poem o scenă în care însăşi Atena apare sub înfăţişarea lui Mentor, pentru a-l sfătui pe Telemah cum să se poarte faţă de peţitorii mamei sale. Asocierea dintre Mentor şi zeiţa înţelepciunii dă semnificaţia actuală a cuvântului.

Mentoratul este o relaţie care are loc într-un mediu de confort şi siguranţă în care învăţarea şi experimentarea au loc prin analiză, examinare şi reexaminare, reflecţie asupra experienţelor, asupra situaţiilor şi problemelor, asupra greşelilor şi succeselor pentru a identifica oportunităţile de învăţare. Mentoratul este procesul prin care mentorul te ajută să te dezvolți, să-ți dezvolte încrederea în sine, să te ajute să devii independent, autonom şi matur. Este o relaţie specială prin care se formează o legătură construită pe încredere şi respect, deschidere şi onestitate, un cadru unde fiecare parte poate fi ea însăşi.

Mentoratul este un proces foarte complex și diferă de la situație la situație, si el poate fi interpretat diferit de la persoană la persoană. Este important ca scopul și intențiile mentoratului într-un context particular să fie stabilite și clarificate. Părțile implicate, în particular mentorul și discipolul, ar trebui să clarifice ce este mentoratul în contextul relației lor pentru a stabili o bază comună de înțelegere a procesului și pentru a împărtăși o viziune comună asupra mentoratului la începutul acestei relații.

Un mentor sprijină o persoană să parcurgă un proces de tranziție pentru a face față unor situații noi precum cea în care devine voluntar sau o schimbare majoră în circumstanțele personale, în cariera sau în dezvoltarea personală. Mentorul este un expert în domeniul tău de activitate, care te poate ajuta să-ţi creşti încrederea în forţele proprii, provocându-te să dai tot ce ai mai bun în ocazii importante.

Astăzi, informația este la îndemâna tuturor. Dar înțelegerea, selectarea, prelucrarea informației, NU. Volumul de cunoștințe ale umanității a crescut exponențial, fiind astfel imposibil unei singure persoane să răspundă la toate întrebările.

Ca orice om, un mentor are defectele și limitările sale, minusurile sale profesionale, erorile sale de judecată. Folosește-ți propria rațiune să-i cântărești spusele, atunci când ele trezesc în tine îndoieli. Nu te feri să-i adresezi întrebări de clarificare. Dacă nu este dispus să răspundă şi are pretenţia să iei totul de bun, atunci nu este un adevărat mentor.

Găsește-ți un mentor. Mentorul  te poate ajuta să economisești  ani de zile din  curba ta de creștere. Mentorul te poate  salva din a face greșeli, sau să refaci greșelile pe care el sau alții le-au făcut deja. Apoi ești liber să faci alte greșeli și să înveți din ele. Un mentor nu îl găsești oriunde, la orice colț de stradă, dar cu siguranță există oameni care au o pasiune pentru ceea ce fac și nu îi văd pe cei care vin din urma lor ca o posibilă amenințare pentru propriul succes.

Ar fi nenumărate argumente de bun-simț în sprijinul ideii de a avea un mentor sau mai mulți. “Singura, adevărata înțelepciune stă în a ști că nu știi nimic” – spunea Socrate. Aș porni cu această înțeleaptă afirmație pentru a susține motivul pentru care oricât de inteligenți ne-am considera, atitudinea noastră față de cunoaștere și experiență trebuie să înceapă cu modestia.

Un mentor este poate un membru al familiei, poate un prieten sau partener de afaceri. Este o persoana mai experimentată  care a ajuns la excelență în activitatea care te interesează,  care este dispusă  să-ți  dea  din timpul lui, să-ți dea  sfaturi și suport. Cu siguranță ai în viața ta oameni care ți-au marcat pașii într-un fel sau altul. Mama, tata, bunicii, prietenii, profesorii sau alte persoane pot fi cei care ți-au transmis din valorile și cunoștințele lor și cărora le ești recunoscător pentru felul în care și-au pus amprenta în viața ta. Poate nu i-ai numit mentori, dar ei îți sunt mentori în diverse domenii ale vieții tale.

Dacă îți dorești cu adevărat să excelezi în ceea ce faci, te poți gândi la posibilitatea de a-i da cuiva voie să te însoțească prin experiența, cunoștințele și tot ceea ce reprezintă persoana respectivă pe drumul pe care îl ai de parcurs. Vei vedea că un adevărat mentor, dincolo de relația profesională, te va învăța de multe ori indirect principii și valori de viață care îmbogățesc, consolidează și oferă conturul omului care poți deveni.

Mentorii  nu fac acest lucru pentru bani. Aceștia intră în relație pentru că vor să vă ajute. Mentorul vede  potențialul din tine și vede poate un pic din ei înșiși în tine. Ei pur și simplu doresc să ajute.

Pe lângă consultanță și coaching, mentorul  te  poate  ajuta deschizându-ți  uși,  permițându-ți să utilizezi numele lui în anumite situații, sau prezentându-te unor contacte cheie. Poate te include în unul dintre proiectele lui, sau strecoară  numele tău în conversații.

Mentoratul nu este cerut, ci îţi este acordat. Sper să găseşti şi tu o astfel de persoană care să-ţi fie un adevărat înger în viaţa ta. Și poate că vei fi atât de plăcut surprins de frumusețea de a avea un mentor încât vei dori să fii și tu la rândul tău mentor, un om care formează oameni cu principii și valori demne de urmat.

Printre altele, mentoratul face atât de valoros proiectul nostru NetWin de Network Marketing.

Abundența, ca noțiune relațională ascunsă în interiorul unei nominalizări desemnând   un proces de „îmbogățire”, se poate referi  la diferite tipuri de abundență.  Acest lucru înseamnă că, în termenul “abundenţă”, avem multiple semnificații.  Acest lucru ne indică să  recunoaştem că sensul ei depinde de nivelul de abstractizare sau contextul  în care îl punem.  Iată  principalele interpretări:

1) se poate referi la un tip de abundență statică.  De exemplu o moștenire mare, un câmp cu recoltă abundentă de porumb, un piersic încărcat  abundent cu fructe, etc.  Adică lucruri tangibile.

2) se poate referi  la un tip de abundență dinamică. Aceasta ar include orice fel de abundență care se poate auto-reînnoi printr-un  proces intern:  o holdă sau o livadă la care  vom putea lucra și îmbunătăți  pentru a  face recolte mai mari, mai fructuoase, sau o minte creativă cu idei din abundență, etc.  Adică procese tangibile.

3) sau se poate referi  la un tip  de abundență sistemică.  Aici avem  abundența care creste continuu cu fiecare buclă de feedback într-un sistem.  De fiecare dată  când sistemul  respectiv, poate  creierul, poate o echipa de oameni, sau o companie, un cuplu, o rețea de network marketing  acționează  și interacționează,  se obțin mai multe resurse, acestea se întorc în sistem și îl hrănesc și îl dezvoltă, s.a.m.d.  îmbogățind astfel sistemul  mai mult la fiecare ciclu. Acestea sunt procesele intangibile.

Cel mai important lucru care trebuie înțeles despre abundență este că sunt foarte mici şanse ca cineva să-şi sporească abundenţa din viaţa sa dacă el nu o regăseşte deja  în propria existenţă, manifestată într-o formă sau alta.

Trebuie să fii echipat cu conștiința abundenței dacă vrei să vezi alte semne viitoare de abundentă. Nu se poate construi un proiect de abundență pentru viitor pe temelia constatării unei lipse în prezent. De aceea este recomandabil să căutăm orice canal, nu numai cel financiar, prin care se revarsă abundenţa în viaţa noastră ACUM.

Există o presiune atât de mare să ne concentrăm pe lipsuri, pe probleme, pe defectuoasa gândire de tip “Voi fi fericit când voi avea …” încât recunoașterea contrariului, și anume “Sunt fericit pentru că am …”, oferă o perspectivă prea puțin încercată, dar atât de reconfortantă, care ne face să ne apreciem viaţa mai mult şi să nu o considerăm mediocră.

Generozitatea nu se mărgineşte numai la bani, deşi nici aspectul financiar nu este de neglijat. Insă putem oferi deopotrivă compasiune, empatie, răbdare, putem insufla speranţă, încredere, entuziasm. Sunt „lucruri“ de nepreţuit, de care mulţi semeni de-ai noştri sunt privaţi şi de care au mare nevoie. In plus, oferind astfel de daruri imateriale, sursa din noi nu va seca, dimpotrivă, se va îmbogăţi.

Insuflând altora speranţă sau entuziasm, noi înşine vom fi cuprinşi de şi mai multă speranţă şi entuziasm. Oferind, vom dobândi.

Printre altele asta face atât de valoros proiectul nostru NetWin de network marketing.

Adevaruri si Logica

Multi oameni cred anumite lucruri ca fiind adevărate numai pentru că există un acord general asupra lor. Intru-cat nu este o modalitate sigură de descoperire a adevărului, în cele mai multe probleme de viata, adoptam anumite „adevaruri” pornind de la opinia sau credinta majoritatii.

Dar, din simplul fapt că există un acord general asupra unei afirmaţii nu decurge că acea afirmaţie este adevărată. Dacă experţii vremii au opinii cu privire la ceva, e probabil ca ceea ce cred ei să fie adevărat sau să se apropie de adevăr. Totuşi, nu faptul că ei au o opinie cu privire la acel lucru îl face pe acesta să fie adevărat, ci adevărul opiniei lor depinde de concordanţa ei cu realitatea. Chiar dacă experţii într-un domeniu se întâmplă să fie de acord în legătură cu o problemă, nu decurge că punctul de vedere asupra căruia sunt de acord trebuie să fie adevărat, deşi, dacă nu eşti specialist, ar fi potrivit să tratezi foarte serios concepţia asupra căreia experţii au realizat un consens.

Dar atunci când oameni, care nu sunt specialişti, sunt de acord într-o problemă, nu există deloc un bun temei pentru a trata consensul lor ca pe un indicator al adevărului.

Un motiv pentru care consensul nu este un indiciu sigur al adevărului este că oamenii sunt adeseori foarte creduli: sunt uşor de manipulat sau de indus în eroare în legătură cu multe lucruri, după cum ştie orice şarlatan sau om politic.

În plus, cei mai mulţi dintre noi suntem înclinaţi spre gândirea deziderativă – credem ceea ce am dori să fie adevărat, chiar dacă nu concordă cu faptele, iar uneori chiar în pofida dovezilor copleşitoare ce contrazic opiniile la care ţinem. In plus suntem inclinati sa tragem concluzii pornind de la informatii insuficiente sau particulare.

Acolo unde nu există consens, o metodă chiar mai puţin sigură de determinare a adevărului este să ne bazăm pe opinia majorităţii. În cele mai importante probleme, majoritatea oamenilor sunt prost sau insuficient informaţi, asta luand situatia favorabila.

Este cu siguranţă mai bine să ne încredem în minoritatea experţilor care au avut timp să studieze datele existente, care opereaza cu date verificate si folosesc metode corecte de aflarea sau aproximarea adevarului,  decât în concepţiile formate în grabă a majorităţii.

Prin urmare, atunci când cineva începe o propoziţie cu „Există un acord general asupra faptului că…” sau „Majoritatea oamenilor cred că…”, ar trebui să stabilim clar ce intenţii se ascund în spatele acestor expresii. De ce are importanţă consensul general? Chiar este vorba de o majoritate? Suntem obligaţi să conchidem despre ceva că trebuie să fie adevărat numai pentru că majoritatea oamenilor cred asta? Care majoritate crede asta?

Desigur, ar putea fi adevărat, dar dacă temeiul pentru care credem acest lucru este că majoritatea oamenilor cred că este adevărat, aceasta este o justificare nesatisfăcătoare.

Cine a citit o carte de marketing sigur a fost surprins de cantitatea mare de termeni si metafore militare: obiective, strategii, tactici, teritoriu, harta, pozitionare, nise, arma, atac, guerilla…
Explicatia este simpla, intr-o economie de piata concurentiala, concurenta inseamna competitie, desigur avand scopuri diferite, dar supuse acelorasi legi si principii.
In timp ce in razboi se incearca cucerirea de teritorii, in afaceri se cauta cote de piata; nu se folosesc de militari si arme care ucid sau scot din lupta, ci promotori, vanzatori, distribuitori, publicitate … care isi propun sa reduca sau chiar sa anihileze concurenta.
Principiile strategice de baza raman aceleasi si o buna pregatire in acest sens se va dovedi intotdeauna foarte pretioasa.

Citind lucrarile clasicilor antici veti gasi analize, strategii, principii si filozofii de afaceri mai eficace si mai sintetic prezentate decat in tratatele moderne.
Asta nu ar trebui sa ne uimeasca pentru ca desi  mediul de afaceri si resursele tehnologice sunt profund modificate, omul, psihologia oamenilor si necesitatile lor, comportamentul social, reactiile umane, principiile de comportament sunt aceleasi.
In plus, in antichitate, neputand conta pe mijloacele pe care le avem la dispozitie astazi, rezultatul bun al oricarei operatiuni era determinat,  de capacitatea de a fructifica la maximum resursele umane aflate la dispozitie.

Sa dau exemplu  de, probabil , cel mai spectaculos manual despre succes in afaceri scris vreodata, extrem de actual si de folosit si astazi in era informationala, manual scris prin  anul 400 i.C.  Este vorba despre cartea “Arta Razboiului” a generalului Sun Tzu   (n. c. 544 î.Hr. – d. 496 î.Hr.) si contine o culegere de sfaturi de urmat in lumea razboiului, dar … si a afacerilor. Acestea fiind spuse, sa vedem ce spune Sun Tzu despre victorie.  Desigur va trebui sa inlocuiti cuvintele de natura militara cu corespondentul lor de marketing.

Cinci lucruri sunt esentiale pentru victorie:
– va invinge cel care stie cand sa lupte si cand sa nu lupte;
– va invinge cel care stie cum sa-si foloseasca fortele superioare si inferioare;
– va invinge cel care are o armata animata de acelasi spirit la toate nivelurile;
– va invinge cel care, dupa ce s-a pregatit pe el insusi, va sti sa astepte momentul in care inamicul este nepregatit;
– va invinge cel care, avand pregatire militara, nu va suporta amestecul guvernantilor.

In proiectul nostru NetWin, ținem cont de toate acestea, avem recompense foarte bine gândite pentru a recompensa corect, în funcție de performanță, dar punem valorile, principiile și oamenii pe primul loc.

Pentru un prim contact cu ideile ce stau la baza proiectului puteți accesa linkul

https://bit.ly/2z2CrC1

Dacă aveti vreo sugestie,  sau doar vreti să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a urmărit postarea și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă ți-a plăcut nu uita să distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile nu uita să te abonezi…

SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască.

Dacă mergeți pe stradă și sunteți atenți la oamenii din jur, veți observa  foarte mulți oameni care prin vorbe, atitudine, limbajul trupului sau altfel, își arată nemulțumirea pentru aproape orice, de la guvern pana la trafic, de la sistem la alți semeni, de la americani pana la ruși și chinezi, de la oamenii de cultură pana la cerșetori…  Acești oameni se încruntă când plătesc facturile,  când stau la stop,  când trec strada, când mănâncă, când muncesc … se plâng  tot timpul și văd probleme la fiecare pas.

Ce legătură are asta cu scopul acela mare al fiecăruia? Are, pentru că atunci când nu tinzi spre idealuri înalte, te împiedici de mărunțișuri.  Nu spun că problemele mărunte nu ar fi serioase, ci doar că în absența unui scop mare, important, chiar mai mare decât tine, micile probleme le  privești ca fiind catastrofale. Odată ce ai un scop mare. orice probleme vor apărea în viața ta vor fi atât de mărunte comparativ cu mărimea și importanța scopului tău, încât vei zâmbi și vei persevera pana îți vei atinge visul, știind că restul se poate rezolva.

Daca știi pentru ce trăiești și care sunt visurile tale, vei continua să ai la fel de multe dificultăți, dar ți se vor părea mărunte în comparație cu țelul tău măreț și vei face tot ceea ce îți stă în putință  pentru a trece peste orice obstacol care iți sta  în cale.

Unii recunosc, alții evită răspunsul, însă toata lumea știe cât este de important să știi unde vrei să ajungi și pentru ce muncești și lupți.

Un scop mare va fi catalizatorul tău. Te va face să te ridici din pat dimineața entuziasmat și seara să te duci în pat mulțumit. Munca pentru realizarea unui scop important este transformată în  distracție și  plăcere pentru că o faci cu bucurie și curiozitate. Munca pentru realizarea unui scop important este transformatoare și va accentua capacitatea de adaptare și evoluția pe toate planurile.

Scopurile te ajută să-ți definești în mod clar țintele, strategia și  tacticile, te ajută să-ți canalizezi energiile, abilitățile  și resursele. Spiritul uman are capabilități imense de a realiza aproape orice, dar în absenta unor scopuri precis definite, aceste capabilități sunt mult diminuate și diluate. Scopurile înalte vor deschide canale prin care energiile, abilitățile  și resursele nu numai ca vor fi mai bine, mai eficient folosite, dar și alimentate și crescute.

In lipsa unui scop important, tot timpul va exista un gol și o voce interioară critică, ce vrea să fie luată în seamă. Iar acest gol nu-l pot umple nici gadgeturile, nici petrecerile, nici prietenii, nici iubirile. Este responsabilitatea ta și numai a ta.

Si poate cel mai important aspect, este  că, prin scopul tău, ai posibilitatea să lași ceva în urma ta. E datoria ta să o faci. Celor din jurul tău, când se vor uita la tine și îți vor spune visurile  lor cele mai arzătoare, ce le vei răspunde?

Le vei spune „ Nu se poate, e greu, mai gândește-te, vei fi dezamăgit, am auzit de cineva care nu a reușit.” … SAU le vei spune  „ Te susțin, am încredere în tine, poți reuși, merită să lupți! Pentru că și eu am luptat și am reușit!”

Pe drumul  spre scopul tău, vei descoperi oameni noi, mentori, parteneri de drum, situații și experiențe noi, iar atunci, mânat de pasiune, nu va mai exista nici o zi din viața ta în care să te încrunți la mărunțișuri.

In proiectul nostru NetWin, avem recompense foarte bine gândite pentru a recompensa corect, în funcție de performanță, dar punem valorile, principiile și oamenii pe primul loc. Asta face ca NetWin să fie un loc foarte bun în care să-ți împlinești scopurile.

Pentru un prim contact cu ideile ce stau la baza proiectului puteți accesa

https://bit.ly/2z2CrC1

Dacă ai vreo sugestie,  sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a urmărit postarea și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos. Poți să-mi scrii și pe email   arnetbww@gmail.com

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă ți-a plăcut nu uita să distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile nu uita să te abonezi…

Termenul factor de producţie aparţine epocii industriale, invocând imaginea arhaică a unei fabrici. Geoffrey Hodgson, autorul termenului „learning economy” (introdus în 1999), se referă şi el la o deplasare a accentului de la o economie dominată de bunurile fabricate şi munca manuală spre una în care ar prevala ideile, activele intangibile, serviciile şi abilităţile relaţionale. Economiştii teoriilor mainstream au supralicitat importanţa mijloacelor fizice de producţie, ignorând cunoştinţele şi activele intangibile.

Robert Solow, laureat al premiului Nobel, care a încercat să demonstreze (în 1957), că fenomenul creşterii economice este tributar atât sporirii inputurilor (factorii de producţie „clasici” – munca şi capitalul), cât şi progresului tehnic, pe care l-a tratat în teoria sa sub numele de „rezidual”. Concluzia, la care ajunsese Solow, a fost uluitoare: între 1909 şi 1949, creşterea economică a SUA s-a datorat, în proporţie de 85%, „rezidualului”.

În opinia reprezentanţilor teoriei „noii creşteri economice”, societăţii post-industriale îi este mai potrivită o abordare computerizată, precum cea propusă de Nelson şi Roamer (1996): hardware, software  şi wetware.  „Hardware” cuprinde latura materială, fizică – pământul, infrastructura, investiţiile în tehnologie. Cunoştinţele (idei şi abilităţi) se împart, în schimb, în „software” şi „wetware”. Deosebirea conceptuală dintre ele constă în nivelul de codificare. „software” se referă la cunoştinţele ce pot fi articulate prin cuvinte, simboluri sau alte mijloace de exprimare, ele existând în afara creierului uman. Acestea prezintă „capitalul structural” al organizaţiilor private şi publice.

Cunoştinţele din categoria „wetware” nu pot fi obiectul formalizării, rămânând mereu în formă tacită şi existând în creierul uman. Acestea constituie „capitalul uman” al organizaţiilor publice şi private, know-how-ul, resursele intangibile cu potenţial de infl uenţare a dezvoltării şi creşterii accelerate a întreprinderii.

Cunoştinţele de tip „software” se deosebesc prin costurile reduse de reproducţie şi dinamica sporită a diseminării, luând în considerare cheltuielile înalte pe care le reclamă producerea lor. Pe de altă parte, transmiterea cunoştinţelor „wetware” este complexă, costisitoare şi lentă.

La un nivel relevant, „wetware” (capitalul uman) este un bun „rival”, „cu excludere” – poate fi folosit numai de către posesorul său. Pe de altă parte, „software” este un bun „nonrival”, din moment ce un număr foarte mare de oameni poate beneficia de aceleaşi cunoştinţe codificate. Aşa cum a declarat J. Stiglitz (1999), cunoştinţele sunt foarte aproape de un bun public pur, fiind „complementare capitalului public şi privat”, deci non-rivale şi fără excludere.  Excepţie fac cunoştinţele apărate de legile proprietăţii intelectuale,  copyright-uri şi patente.

Însă non-rivalitatea cunoştinţelor „software”şi costurile minime de distribuţie creează situaţia în care drepturile de proprietate sunt, practic, inaplicabile pentru ele. Nivelul avansat al telecomunicaţiilor permite utilizarea uşoară şi ieftină a informaţiilor codificate. Prin contrast, caracterul rival şi excludabil al „wetware” dictează aplicabilitatea lor pentru condiţiile de piaţă, atunci când sunt oferite suficiente stimulente pentru producerea genului respectiv de cunoştinţe.

Dat fiind faptul că producerea de idei si cunoştinţe reclamă un cadru instituţional mult mai complex decât acela oferit de piaţă, pentru stat există două alternative de implicare la acest nivel:

(1) asumarea rolului central în producţia de idei (cunoştinţe) prin producerea directă sau subvenţionarea ei, de exemplu asumând finanţarea la nivel de universităţi;

(2) crearea instrumentelor specifice pentru reglementarea relaţiilor din sfera proprietăţii intelectuale: patente, mărci comerciale, drepturi de autor etc.

Pe de altă parte, aşa cum s-a menţionat, piaţa dispune de suficiente stimulente pentru „wetware”. Capitalul uman este inputul complementar crucial pentru tehnologie. Aşa cum capitalul fizic prin el însuşi nu explică nimic – nici pământul, nici munca nu produc prin sine porumb sau automobile, putând s-o facă însă, în caz că se combină, – exact aşa capitalul uman este cheia ideilor şi cunoştinţelor, precum pământul este complementar pentru muncă. Poţi apela la capitalul fizic al lumii întregi şi tot nu va lucra, dacă nu există capitalul uman, care să-l facă să produca.

Faptul că noile tehnologii nu se bazează doar pe ştiinţă, ci şi pe noile cunoştinţe în întregime, înseamnă că tehnologia nu mai este separată de cultură  şi situată în afara ei, ci este o parte integrantă a acesteia. Ideea dată precede viziunea deja instaurată, că inovarea tehnologică nu apare de la sine la un moment istoric potrivit, ci se condiţionează printr-un mediu propice. Unii critici ai socialismului sugerează, eronat, că piaţa şi proprietatea privată sunt, prin sine înseşi, suficiente pentru antreprenoriat şi creativitate. Experienţa variatelor sisteme capitaliste arată, că inovarea depinde şi de un specific suport cultural şi instituţional.

Capitalismul creează bunăstarea nu doar datorită proprietăţii private, pieţei libere şi a urmăririi profitului – într-o oarecare măsură toate acestea au existat şi în era precapitalistă. Trăsătura sa fundamentală este receptivitatea faţă de noile idei.

Nu doar cunoştinţele dictează apartenenţa finală a unui stat la grupul de ţări prospere sau sărace, ci şi modul în care sunt utilizate aceste cunoştinţe. Educaţia formală nu mai este suficientă, deşi valoarea ei este în afara oricăror discuţii. Faptul că un impact asupra creşterii economice este evident mai ales în ţările afluente, cu un nivel general înalt de şcolarizare, atestă că adoptarea tehnologiei avansate este intrinsec legată de nivelul de instruire al forţei de muncă. Totuşi, nivelul de şcolarizare dintr-o ţară, deşi prezintă avantajul cuantificării, nu vorbeste nimic despre potenţialul utilizării cunoştinţelor.

Pentru o societate post-industrială, mai ales dacă insistăm pe aplicabilitatea termenului „societate bazată pe cunoaştere”, este crucial cadrul lifelong learning – al instruirii continue. Acesta presupune că învăţarea are loc pe parcursul întregii vieţi a individului. Trăsăturile esenţiale ale formării continue sunt: centralitatea individului şi prioritatea subiectelor de care este nemijlocit interesat; accentul pe motivaţia personală şi conştientizată de a învăţa; multiplicitatea obiectivelor educaţionale şi recunoaşterea faptului că obiectivele de studiu se pot schimba pe parcursul vieţii individului.  În situaţia, în care producerea bunurilor şi serviciilor solicită din ce în ce mai multe cunoştinţe, companiile sunt tentate să învestească mai mult în cunoştinţele, abilităţile şi instruirea continuă a angajaţilor, decât în capitalul fi zic. Acest lucru este relevant în special pentru firmele care activează în domeniul tehnologiilor înalte.