Cei mai fericiţi şi cei mai de succes oameni, în fiecare zi din viaţa lor cresc, evolueaza câte puţin. Ei cresc din punct de vedere fizic, mental, emoţional, relaţional şi spiritual.
Alege o viaţă de creştere. Oamenii care îşi ating potenţialul sunt aceia care gândesc în termeni de perfecţionare. Dacă doreşti să fi un lider mai bun, trebuie să creşti ca un lider. Dacă doreşti să ai copii mai buni, trebuie să devii un părinte mai bun. Singurul pe care poţi să-l perfecţionezi eşti tu însuţi. Şi singura cale către creştere este să alegi să creşti.
Începe să creşti azi. Nu amana, nu tergiversa, nu gasi scuze sa incepi saptamana viitoare. Nu este vorba despre ceea ce ai de gând să faci, ci despre ceea ce ai de gând să faci ACUM. Aceasta contează. Mulţi oameni au aşa-zisa boală „într-o zi voi face”. Sa vina momentul potrivit. Dar „într-una din zilele acestea” înseamnă de fapt în NICI UNA din aceste zile? Nu aştepta. Începe azi.
Invaţă. Ceea ce înveţi pe lângă ceea ce şti – este tot ce contează! Oamenii de succes întotdeauna învaţă, se antrenează şi încearcă să se perfecţioneze. Nu te opri niciodată din învăţat. Când cineva se opreşte din învăţat, a imbatranit cu adevarat, indiferent de varsta.
Concentrează-te asupra dezvoltării personale, nu asupra realizării personale. Asta însemna sa cautati si sa gasiti o cale pentru realizarea personala in toate domeniile, adica, din punct de vedere fizic, mental, emoţional, relaţional şi spiritual.
Aceasta face ca fericirea devina posibila si să devină un scop. Realizarea personală înseamnă să-ţi dezvolţi potenţialul astfel încât să poţi atinge scopul pentru care ai fost creat. Te vei simţi multumit, binecuvantat, fericit. E bine sa fii constient ca vei avea parte de tristeţe şi lupte în acest proces.