Stiu, statisticile sunt frustrante

Trăim într-o lume a faptelor alternative, unde oamenii nu văd statisticile ca un teren comun, punctul de plecare pentru dezbatere. Asta e o problemă.  Acum în guvern sunt o gramada de proiecte de OU si legi. Experienta recenta, si nu numai, arata insa ca aceste decizii nu se bazeaza pe date si statistici reale si corecte. De fapt nici nu au, pe multe situatii, astfel de date. Dacă nu au aceste date, desigur nu le avem nici noi, atunci cum pot observa obiectiv situatiile si problemele, și să le mai și rezolve? 

Cu alte cuvinte: cum poate un guvern crea politici corecte dacă nu poate măsura nivelul actual de nedreptate si inechitati? Nu e vorba doar de inechitati, ci despre tot — gândiți-vă. Cum putem legifera sistemul de sănătate dacă nu avem date bune despre sănătate sau sărăcie? Cum putem avea dezbateri publice despre imigrație dacă nici nu putem stabili câți oameni intră și ies din țară? Statisticile vin de la stat, de acolo provine numele. Ideea era să măsoare mai bine populația ca să o servească mai bine.

Deci avem nevoie de cifrele de la guvern, dar nu trebuie să le mai acceptăm sau să le respingem orbește. Trebuie să învățăm metode pentru a recunoaște statistici incorecte. Vreau să vă dau trei întrebări care vă vor ajuta să recunoașteți statistici incorecte.

Prima întrebare:

Vedeți incertitudini? Un lucru care a schimbat relația oamenilor cu numerele și încrederea lor în media a fost sondajul politic care de multe ori este falsificat, sau manipulat. Eu personal am multe probleme cu sondajele politice deoarece cred că rolul jurnaliștilor e să raporteze faptele, nu să încerce să le prezică, mai ales când prezicerile pot deteriora democrația, sugerând oamenilor: „Nu votați pentru el, n-are nicio șansă”. Să lăsăm asta deoparte și să vorbim despre precizia acestui efort.

A doua întrebare

A doua întrebare pe care ar trebui sa v-o puneți este să recunoașteți numerele greșite: Pot să mă văd pe mine în date? Unde ma incadrez in ce spun astia? Întrebarea asta e oarecum despre medii deoarece un motiv pentru care oamenii sunt frustrați de statisticile naționale e că nu spun o poveste despre cine câștigă și cine pierde în politicile naționale. E ușor de înțeles de ce oamenii sunt frustrați de medii globale când nu se potrivesc cu experiențele lor. As fi vrut să arăt oamenilor ce rol au datele în viața cotidiană.  Oamenii mă întreaba de toate: „E normal ca eu și soția mea să dormim in paturi separate?” „Își regretă oamenii tatuajele?”, „Ce înseamnă să mori din cauze naturale?” “ Este produsul X mai bun decat Y?”

Toate întrebările sunt grozave deoarece te fac să te gândești la moduri de a găsi sattistisile si numerele corecte și a comunica aceste numere.  Aceste numere sunt disponibile. Uneori sunt ascunse în apendicele unui studiu academic. Nu sunt enigmatice, pe multe dintre ele le puteti verifica personal.

Ideea nu e neapărat ca fiecare set de date să aibă legătură cu tine. Scopul de a te întreba unde ți-e locul e să ai cât mai mult context, să privești  ansamblul de la un punct la altul, de exemplu rata șomajului e de 5% și vezi cum se schimbă în timp, sau cum se schimbă în funcție de nivelul de educație — de-aia părinții voștri au vrut să mergeți la facultate — sau cum variază în funcție de gen. În prezent, rata de șomaj a bărbaților e mai mare decât cea a femeilor. Până la începutul anilor ’80 era invers. Asta e o poveste despre una din cele mai mari schimbări în societate și e toată în grafice si statistici, dacă priviți dincolo de medii.

A treia și ultima întrebare

A treia și ultima întrebare la care vreau să vă gândiți când vedeți statistici: Cum au fost colectate datele? Până acum am vorbit doar despre cum sunt comunicate datele, dar colectarea contează la fel de mult. Știu că e greu, deoarece metodologiile pot fi opace și destul de plictisitoare, dar sunt niște pași simpli de a verifica asta. Acesta e unul din motivele pentru care statisticile guvernamentale ar trebui sa fie adesea mai bune decât cele private. Companiile private nu sunt foarte interesate să aibă numere corecte, le trebuie doar numerele bune pentru cel care a comandat sondajul.

Statisticienii din guvern nu sunt așa. Cel puțin teoretic, sunt imparțiali, pentru că majoritatea își fac treaba indiferent de cine e la putere. Sunt funcționari publici. Ca să-și facă bine treaba, nu doar vorbesc cu sute de oameni si firme. Au si acces la date la care privatii nu au.  Din pacate, chiar daca statisticienii oficiali isi fac correct treaba, politicienii au abilitatea de a falsifica si manipula concluziile.

Știu, e frustrant.

Dacă vreți să testați o statistică de la o companie privată, puteți cumpăra crema de față s-o încercați cu câțiva prieteni și dacă n-are efect, puteți spune că numerele sunt greșite. Dar cum inspectați statistici de la guvern? Verificați totul. Aflați cum au colectat datele. Aflați dacă vedeți în grafice tot ce trebuie văzut. Nu va luati dupa interpretarile politicienilor. Dar nu renunțați în fața numerelor, pentru că dacă renunțați vom lua decizii despre politici publice pe întuneric, ghidându-ne doar după interesele personale ale unuia sau altuia.

Aici ar trebui sa intervina si jurnalistii corecti, care au si mijloacele si stiinta de a verifica si interpreta datele statistice, dar au si canalele de comunicare catre populatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.