Cei neorganizati sunt taxati de cei organizati

Istoria civilizaţiei este, in mare parte, povestea convingerilor originale sau adoptate de către indivizi influenţi. Fiecare mişcare politică, fiecare religie, fiecare filosofie îşi are începuturile în exprimarea cu încredere a unei convingeri.

Convingerea iniţială este probabil prezentată iniţial ca un comentariu spontan. Cu cât mai multă atenţie va atrage această convingere, cu atât mai mult va fi repetată. Cum ar fi: stai departe de lup că s-ar putea să te mănânce.

Când convingerea se repetă, ea se va difuza şi va capăta statutul de ştiinţă. Ca şi ştiinţă, poate fi folosită să sprijine alte convingeri. De exemplu: nu este sigură padurea. De ce? Acolo trăiesc lupul si ursul.

Astfel, se formează sisteme de convingeri.

In timp, anumiţi indivizi, anumite familii, triburi, şi în final partide politice si chiar organizaţii guvernamentale au dezvoltat un interes puternic direcţionat în susţinerea unor sisteme de convingeri.

In multe cazuri, sistemul de convingeri a devenit baza supravieţuirii grupului.  Partidele se declara ca fiind subordonate unor sisteme de convingeri „adevarate”.  Partidele vând sisteme de convingeri (sau de fapt statutul social obţinut din cadrul sistemelor de convingeri), si asta  a devenit scopul fondator pentru mari partide sau organizaţii.

Taxarea celor neorganizaţi de către cei organizaţi a început.

Asa au început convingerile despre război.

Când un grup vedea erodarea puterii şi influenţei lor care le-au fost atribuite de către sistemul lor special de convingeri, prin introducerea unor sisteme concurente de convingeri, atunci tinerii erau îndoctrinaţi cu convingerile grupului şi astfel formau armata. Orice istorie detaliată va scoate la iveală o luptă iniţială între convingeri ca factor fundamental pentru conflicte pe această planetă.

Războaiele rareori au adresat intrebarea care convingeri ar crea cele mai bune experienţe, favorizeaza mai bine evolutia sau bunastarea, ci erau mai mult un concurs de determinare care convingeri vor supravieţui. În final, corectitudinea unei convingeri era determinată de cine era invingator.

Ironia războiului a fost că civilizaţii întregi au luptat să pastreze sisteme de convingeri care au degenerat in asuprire, tiranie, dictatura şi au adus o şi mai mare auto-distrugere decât cea mai puternică armă a duşmanului.

Convingerile erau puse pe tron. Şcoala obligatorie a îndoctrinat cu forţa generaţii întregi cu convingeri doar presupus adevarate. Convingerile au crescut în importanţă până când erau mai valoroase decât viaţa. Orice membru care nu se lupta şi care nu-şi risca viaţa pentru convingerile grupului său, era considerat un laş. Nu există un egal în inumanitatea luptei duse în numele “convingerilor adevărate”.

Nici un pas nu era lăsat când oamenii luptau pentru o convingere impusa ca fiind „sacră”. Nu exista mila către oameni  şi nu se aştepta mila de la omul care era convins ca valorile si convingerile cu care a fost indoctrinat, ba chiar  salvarea sufletului său, depindeau de distrugerea duşmanului său care avea “credinţe greşite”.

Cu cât mai mult sânge era vărsat în susţinerea unei convingeri, cu atât mai sacră şi toxica devenea pentru generaţiile viitoare. Nu odată, convingeri despre ţară, despre Dumnezeu, şi despre nevoi economice au oferit justificarea necesară pentru războaiele mondiale care au lăsat civilizaţiile victorioşilor şi invinşilor în cenuşă.

Toleranţa ar putea fi cea mai importantă lecţie de învăţat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.