Comunităţile Online și Efectul de Turmă
Se pare că, în general, fiinţele umane sunt foarte uşor de influenţat, mai ales în situaţiile despre care o persoană sau alta are puţine informaţii. Atunci tendinţa de a-i imita pe alţii, fără discernământ, este foarte puternică.
Efectul de turmă este extrem de vizibil atunci când cel “imitat” are notorietate, are un anumit statut social sau i se atribuie cunoştinţe, calităţi pe care “imitatorul” nu le are.
Psihologul Robert Cialdini spune că, la modul cel mai general, efectul de turmă, conformarea la punctul de vedere al majorităţii (într-un grup sau la nivelul societăţii) se manifestă în absenţa respectului de sine sau din comoditate, din frica unui individ de a nu fi marginalizat, din dorinţa acestuia de a fi “validat” de ceilalţi, din pricina unui nivel de instrucţie şi de educaţie precar.
Într-un studiu de neurobiologie, din 2005, s-a folosit RMN-ul pentru a se observa mecanismele neurologice care conduc la efectul de turmă, în condiţii de presiune socială faţă de o situaţie în care o persoană se confruntă cu informaţii eronate. S-a putut constata că respectiva persoană a ajuns să vadă situaţia ca toţi ceilalţi, altfel spus, presiunea socială (a unei colectivităţi mai restrânse sau mai largi) poate modifica percepţia pe care cineva o are asupra realităţii.
Comunităţile online sunt, astăzi, un adevărat fenomen social şi oricine are o adresă de e-mail şi este prezent, într-un fel sau altul, în reţelele sociale, în alte comunităţi online, pe forumuri etc., a devenit un “netizen” – un cuvânt inventat în 1992, de către Michael Hauben, specialist în teoria Internetului şi care înseamnă “cetăţean digital” / “cetăţean al net-ului”.
Într-o carte intitulată “Netizens: On the History and Impact of Usenet and the Internet”, Michael Hauben observa că dezvoltarea Internetului şi accesul la tehnologie au oferit oricărui utilizator “posibilitatea de a se implica şi de a interveni în marile întrebări ale lumii şi de a se face util la nivel planetar”.
Problemele se ivesc în momentul în care unii “cetăţeni virtuali”, dorind, în mod firesc, să fie ascultaţi, acceptaţi, “incluşi”, să schimbe opinii, impresii, să comenteze experienţe, informaţii, “să se facă utili” etc., nu exprimă idei, informaţii, opinii, ci afişează doar un comportament gregar, ale cărui resorturi psihologice sunt deja cunoscute.
În lumea reală, ca şi în cea virtuală, numai conştientizarea şi evitarea efectului de turmă, respingerea tentaţiei de a imita comportamente, atitudini derizorii, grija pentru performanţele intelectuale şi valorile morale elementare reprezintă singura cale pentru ca “evoluţia umană să poată continua”, cum spunea americanul Howard Rheingold (cel care a inventat conceptul de “comunitate virtuală”), şi pentru a evita astfel ceea ce tinde să devină un pericol major pentru lumea secolului al XXI-lea – mediocraţia, declinul inteligenţei şi al abilităţilor intelectuale, tendinţa de “stupidizare” a umanităţii.
