Cuvantul care zideste


Cuvântul este puterea prin care noi cream sau distrugem. Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul.

Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ. Orice putere creatoare folosită rău, nepotrivit, poate deveni putere distructivă. Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită poate deveni magie neagră. Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni.

Pentru a incerca sa ne explicam puterea cuvintelor de a transmite experienta si emotia umana, va propun sa plecam de la urmatoarele premise:

– fiecare cuvant este un simbol, o clasa de echivalenta, o sinteza a unei descrieri, care pentru a fi inteles trebuie sa se bucure de o semnificatie impartasita de cel care ne asculta;

– fiecare cuvant este un instrument folosit pentru a face distinctii, pentru a semnaliza o diferenta: cu cat mai bogat este vocabularul cu atat mai bogata este experienta ce poate fi transmisa si viceversa;

– fiecare cuvant declanseaza o stare emotionala atat vorbitorului cat si ascultatorului, cela doua fiind mai mult sau mai putin asemanatoare;

– fiecare cuvant declanseaza, aduce cu sine, in afara de sensul propriu, o cantitate de informatie paralela despre cel care il foloseste: varsta, profesia, nivelul cultural, credinte, afinitati politice…;

– fiecare cuvant contine o judecata, o opinie despre obiectul pe care-l descriem;

– fiecare cuvant pentru a fi inteles trebuie sa fie asociat unei imagini mentale si, ca o consecinta, aceasta imagine ne vine in minte de fiecare data cand auzim sau folosim cuvantul respectiv;

– daca un cuvant se refera la o stare emotionala, pentru a fi inteles el trebuie sa fie asociat cu starea respectiva, dar aceasta relatie poate fi parcursa si in sens invers (aceasta constatare sta la baza celor mai puternice tehnici de manipulare oculte, despre care o sa avem ocazia de a vorbi intr-un numar viitor al revistei).

Plecand de la aceste premise, este clar ca limbajul alcatuit din cuvinte are o imensa putere si influenta asupra receptorului, a celui care asculta. Cel mai adesea  nu ne gandim la un lucru, evident de altfel,  ca primii care „asculta” cuvintele noastre suntem…chiar noi!

Binenteles acest lucru nu este valabil doar in cazul in care transmitem cu voce tare un mesaj. Din momentul in care ne trezim dimineata, punem in functiune un mecanism de gandire bazat de fapt tot pe modelul verbal.  Ar trebui sa  ne punem intrebarea: daca anumite cuvinte, propozitii, fraze, tonalitati, gesturi, pot provoca o reactie negativa, o stare neplacuta interlocutorului nostru, care poate fi efectul acestui bombardament asupra propriei persoane?

Prea adesea folosim cuvântul pentru a ne împrăştia emoţiile noastre toxice, otrăvite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvântul e cel mai preţios şi mai puternic dar pe care îl are umanitatea, dar noi îl folosim şi împotriva noastră.

Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribilă şi mai puternică este cuvântul nepotrivit care poate să distrugă fără să lase urme. Noi ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.

Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită,  dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta. Când  nu acceptăm  emoţia toxica, otrăvită,  aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.

În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin atenta alegere a cuvintele create de gândire, se poate spune ca atinge maturitatea.

Prin ură, răutate şi furie nu vei rezolva niciodată nimic. Numai iubirea recompensează. Ura face mai multe ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă. Oamenii se ucid între ei mai degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea. Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.

In general si cel care foloseste cuvinte negative, fraze, idei negative, si cel care asculta au de suferit.  In general si cel blestemat si cel care blesteama au de suferit.  Intotdeauna.

Rostul cuvantului este sa zideasca.

lainceput_thumb2


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.