Conform statisticilor, majoritatea suntem de acord ca Romania merge intr-o directie gresita.

Aristotel avertiza cu mult timp în urmă că „ … o tiranie se poate transforma în altă tiranie …”

Daca analizam ce se intampla in Romania, constatam ca ne indreptam spre un model social latino-american sau rusesc, o forma „neoriginala”  si nelegiuita de oligarhie. Fosta conducere comunista impreuna cu aparatul de represiune, dupa ’90, au  acaparat politicul,  economia si au  dat nastere la oligarhie.

Oligarhia reprezintă guvernarea statului de către un grup, pervertit prin abuzul de putere. Oligarhia reprezintă o formă de guvernământ în care cea mai mare, sau întreaga putere politică, este deținută de un mic segment al societății, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al puterii, segment care se caracterizează fie prin avuție,  înrudire,  putere militară sau influență politică.   Cuvântul își are rădăcinile în limba greacă și provine din ‘oligo’ – puțini și  ‘arkhos’ – a conduce.  Oligarhia este tot o forma de tiranie, dar mascata de unele aparente democratice de multe ori foarte bine regizate.

In sistematizarea gandirii politice grecesti derivate de la Aristotel, conceptul a fost inteles ca „guvernarea celor bogati” si, ca atare, ca o forma degenerata a aristocratiei. Termenul, cu semnificatie negativa, indica si stapanirea unor grupuri restranse de persoane in alte medii decat cel politic (oligarhia economica, birocratica, militara, financiara). In epoca moderna conceptul a fost reluat de teoria elitelor  care a identificat o „lege de fier a oligarhiei”, adica tendinta oricarei mari organizatii, incepand de la partidele politice, de a dezvolta minoritati dominante stabile.

În mod tradițional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii importante, ale căror copii sunt formați pentru a deveni moștenitorii acestei puteri.  Oligarhia este inca mai rea decat aristrocratia.  În contrast cu aristocrația, forma de guvernământ în care “cei mai buni, mai nobili” dețin puterea, oligarhia reprezintă adeseori o manifestare a puterii exprimată în mod nedemocratic, în care personalitățile-cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor economice.

O societate poate deveni o oligarhie într-un anumit moment al evoluției ei printr-un mecanism de acumulare graduală și netransparentă de mijloace economice de către un grup restrâns de indivizi. Exact ce sa intamplat  la noi dupa 1990.

Oligarhia are tendința de a-și crea structuri suprastatale, și nu poate funcționa în absența unui control strict al justiției. Ecuația oligarhiei include în mod obligatoriu infiltrarea politică, controlul mass-media, accesul privilegiat la resursele energetice și îmblânzirea justiției.  Orice bresa in controlul justitiei este considerata de oligarhi un mare pericol si acestia reactioneaza uniti prin toate mijloacele, mai ales politice si media pentru a repara bresa.

Și in Thailanda legii marțiale și in Ucraina ruptă de separatiști, scânteia turbulențelor s-a aprins de la corupția guvernamentală. Același combustibil anti-corupție a pârjolit Turcia protestelor de anul trecut, gata gata să izbucnească iar, când cu accidentul minier și neregulile operatorilor minieri licențiați suspect. China însăși desfășoară o campanie virulentă și spectaculoasă împotriva nomenclaturiștilor corupți de înalt rang, din Partid sau din Securitate. Iar americanii își urmăresc și ei ferm coruptiii, fapt redemonstrat prin  amend  de peste 2.5 miliarde de dolari împotriva unei bănci elvețiene unde cei mai bogați americani își ascundeau veniturile. Toata lumea stie pericolele oligarhiei si a subprodusui sau, coruptia.

Cu toate acestea, politicienii dau legi si reglementari nu pentru a ameliora imperfecţiunile pieţei asociate monopolurilor sau pentru a scădea inegalităţile sociale, din contră, aceştia doresc să răspundă la nevoile grupurilor de interese, adica ale oligarhilor ce se află în situaţia de a oferi în schimb alte beneficii politicienilor.  Scopul şi caracterul acţiunilor de reglementare reflectă interesele grupurilor care se află în conjunctura de a putea să influenţeze politicienii.

Politicienii „vând” reglementarea celui care „licitează” mai mult, pe o piaţă unde „licitaţiile” sunt sub forma mitelor,  coruptiei, voturilor şi altor surse cuantificabile valabile pentru politicieni sau alţi factori decizionali.

Cam asta s-a intamplat si se intampla  in Romania. Evenimentele din ’89 au fost deturnate spre o democratie aparenta care sa mascheze oligarhia, cu institutii fardate democratic, dar, doar partial  functionale  sau chiar nefunctionale.