Tot despre rețele – Războiul bazat pe rețele

Tot despre rețele

Războiul bazat pe rețele (în engleză Network-centric warfare) este o nouă doctrină militară care a devenit posibilă datorită Revoluției digitale.

Este doctrina actuală a Revoluției în Afacerile Militare, reprezentând cea mai nouă etapă a cursei înarmării. Armele, senzorii și centrele de comandă și control sunt conectate prin rețele de comunicații digitale de mare viteză. Conceptul permite o desfășurare mult mai rapidă și eficientă a operațiunilor militare. Este vorba despre un salt calitativ de neimaginat acum 10 ani.

Dacă în Războiul din Irak din 1991 a fost nevoie de 2 zile din momentul în care o țintă era detectată până la trimiterea de forțe pentru a o distruge, în 2003 acest procedeu a durat aproximativ 20 de minute și va dura mai puțin de un minut în viitor. Este vorba despre o perspectivă „divină”, atotcuprinzătoare, de sus, asupra câmpului de luptă, de care beneficiază toate forțele prin fuziunea de informații.

În 1991, 500.000 de soldați dispuneau de o capacitate de transfer de informații de 100 megabiti/secundă. În 2003, 350.000 de soldați au atins un obiectiv mult mai dificil, grație creșterii ratei de transmisie la 3 Gigabiti/secundă, de 30 de ori mai mult. Se preconizează că în viitor, în primele minute ale începerii ostilităților vor putea fi distruse peste 500 de ținte strategice.

A fost pentru prima dată aplicat pe scară largă, într-o formă embrionară, în Al Treilea Război din Golful Persic.

Conceptul de Război Bazat pe Rețea a apărut pentru prima data în mod public in anul 1988, odată cu lucrarea “Network Centric Warfare: Its Origin and Future”, scrisă de către Vice Amiralul Arthur K. Cebrowski și John J. Garstka. Autorii nu au avansat nici o definiție a acestui concept, denumindu-l ca fiind de fapt o nouă eră în arta războiului, bazată pe tehnologie. Totuși, sunt subliniate unele dintre caracteristicile de bază:

– trecerea de la platformă la rețea;

– trecerea de la individual la parte a unui sistem de rețele;

– trecerea de la informație la cunoaștere.

In plus față de acestea apar alte două aspecte deosebit de importante: Speed of Command (viteza de comanda) si Self-Synchronization (auto – sincronizarea).

Prima definiție dată Războiului Bazat pe Rețea a fost: „modalitate de a genera putere de luptă prin integrare într-o rețea informațională a senzorilor, decidenților și executanților în scopul cunoașterii spațiului luptei, măririi vitezei conducerii, accelerării ritmurilor operațiilor, intensificării efectelor letale, accentuării protecției și realizării unui anumit grad de autosincronizare”.

Avem toate atuurile pentru a afirma că Războiul Bazat pe Rețea nu este altceva decât un concept prin care se fundamentează utilizarea eficientă a tehnologiei în domeniul militar în scopul de a modifica în sens pozitiv parametrii legilor luptei armate.

Premisa de la care s-a pornit în fundamentarea conceptului este aceea că societatea s-a schimbat profund datorita informației, iar domeniul militar nu trebuie să rămână în urma. Schimbările au fost generate de evoluția integrată a proceselor și organizațiilor economice, tehnologiei informației și de afaceri pentru a realiza noi standarde ale eficientei. Operațiile militare trebuie să se desfășoare după regulile unei afaceri economice profitabile și practic urmează să se supună acelorași modele de acțiune caracterizate prin:

– focalizare dinspre platforma, cu limitele ei specifice pentru senzori și acțiuni, către rețea, ceea ce oferă posibilități cvasi-nelimitate;

– tratarea actorilor nu ca elemente independente, ci ca făcând parte dintr-un ecosistem în adaptare permanentă;

– deschidere la opțiuni strategice rapide pentru a se asigura adaptarea sau chiar supraviețuirea în asemenea ecosisteme în schimbare.

Astfel, se va reuși ca in condițiile în care misiunile se diversifica și se înmulțesc, efectivele militare să fie reduse la limite care să nu afecteze credibilitatea armatelor, dar să le mențină acceptabile din punct de vedere politic, social, militar și economic.

Problema eficienţei acţiunilor militare a constituit dintotdeauna o provocare pentru planificatori. Victoriile á la Pirrus, în urma cărora învingătorul era aproape la fel de epuizat ca învinsul, nu au constituit un model tentant. Din motive de eficienţă, în acţiunile militare s-au folosit întotdeauna cele mai moderne instrumente pe care ştiinţa le-a putut oferi. De aceea, războiul a constituit oglinda epocii în care s-a desfăşurat. Era informaţională si a cunoasterii oferă resurse nebănuite pentru mărirea eficienţei tuturor tipurilor de acţiuni umane. Ea relevă ceea ce este comun acţiunilor, indiferent de domeniul în care acestea se desfăşoară. Lumea afacerilor a demonstrat că o sursă eficientă poate fi informaţională şi că deficienţele organizatorice, limitarea resurselor etc. pot fi compensate prin informaţii. Probabil, pentru prima dată în istorie, nu acţiunea militară a constituit un model de urmat pentru lumea afacerilor, ci invers.

Conceptul de Război bazat pe Rețea  este o încercare de extrapolare în domeniul militar a principiilor, procedurilor, subtilităţilor, mijloacelor folosite în competiţia economică, la fel de intensă, activă şi densă în neprevăzut ca o acţiune militară dinamică. Conceptul se bazează pe exploatarea imprevizibilităţii informaţionale, care va permite cunoaşterea aprofundată a spaţiului luptei, ca premisă hotărâtoare pentru a-l modela în folos propriu.

Societatea s-a schimbat profund datorită informaţiei, iar domeniul militar nu poate să rămână în urmă. Schimbările au fost generate de evoluţia integrată a proceselor şi organizaţiilor economice, tehnologiei informaţionale şi de afaceri pentru a realiza noi standarde ale eficienţei. Operaţiile militare trebuie să se desfăşoare după regulile unei afaceri economice profitabile şi, practic, urmează să se supună aceloraşi modele.

Războiul Bazat pe Rețea este un concept de avangardă tehnologică, accesibil, deocamdată, numai entităţilor care dispun de tehnologii de vârf (high-tech), de tehnologia informaţiei (IT) şi de structurile hardware şi software necesare folosirii acestora. Distanţa dintre avangardă şi ariergardă, în acest complex marş spre viitor, s-a mărit aproape insuportabil, ceea ce a generat o filosofie complicată a simetriei, disimetriei (nonsimetriei) şi asimetriei în spaţiul confruntării. De aceea, Războiul bazat pe Reţea poate fi privit din cel puţin două unghiuri:

– ca război de teatru, adică în calitate de confruntare într-un teatru de operaţii bine definit, atât ca arie geografică şi din punct de vedere al angajării, ceea ce menţine dimensiunile simetrice şi disimetrice ale confruntării, cât şi ca filosofie şi praxeologie a operaţiilor şi acţiunilor concrete;

– ca război extins şi în alte domenii decât cele specifice luptei armate, îndeosebi în ciberspaţiu şi în media.

Ambele dimensiuni reclamă noi abordări ale acestui fenomen şi noi modalităţi de investigare, cunoaştere şi înţelegere a spaţiului, sensului, scopului şi rolului confruntării în relaţiile internaţionale. Una dintre problemele cele mai tulburătoare şi mai greu de soluţionat se referă la implicaţiile acestui tip de război în fizionomia noilor conflicte militare.

Ne putem lipsi de teorie?

Nu sunt puţini cei care cred că ne putem lipsi de teorie, dar sunt şi mai puţini cei care cred că ştiu ce anume face un sistem să funcţioneze cum trebuie și să împlinească așteptările partenerilor de proiect.
Această postare îşi propune să contribuie la înţelegerea modului de funcţionare a sistemelor de lucru din Network Mareting. Dacă reformăm sistemul, partenerii vor putea ţine pasul cu reforma? Depinde performanţa unei rețele de fundalul său social, economic şi cultural? Dacă transformăm și adaptăm sistemele la noul ecosistem bazat pe digitalizare, informație și cunoaștere, se vor dezvolta rețelele existente în noul context la fel cum au făcut-o în cel vechi ? Intenţiile noastre sunt și teoretice dar mai ales și practice.
Metoda noastră este științifică, dar se raportează permanent și la datele empirice, formulând concluzii nu doar pe baza unor teorii. Cercetarea ne va conduce spre descoperirea esenţei caracterului vieţii din Network Marketing, spre logica acţiunii colective, însă călătoria noastră va începe din diversitatea existentă în sistemele de lucru din acest domeniu fascinant.

Evoluţia conceptuală a acestui proiect a fost cel puţin la fel de complexă ca şi dezvoltarea Network Marketingului însuşi. Se spune în general că, în zona socială, ipotezele trebuie deduse direct din teorii, trebuie adunate dovezi şi apoi trebuie formulate concluzii. Deşi teoriile şi dovezile au ocupat un loc important şi în acest proiect, parcursul lui general seamănă mai degrabă cu o palpitantă poveste poliţistă, în care apar mereu noi suspecţi ce trebuie verificaţi, în care se urmăresc piste false, se creează teorii parţiale, în care unele suspiciuni sunt lăsate deoparte, iar altele sunt interpretate în lumina unor dovezi nou apărute, în care fiecare enigmă rezolvată deschide o alta, iar detectivul nu este niciodată sigur cum se va sfârşi întreaga poveste.

Întrebarea esențială și legitimă care, de la afirmarea Network Marketingului cu 70 de ani în urmă, s-a pus de nenumărate ori in cele mai diverse forme, ar putea fi formulată astfel: de unde a izvorât interesul, într-adevăr ieșit din comun, pentru această abordare nouă a ideii de bunăstare, mai direct spus, care a fost și, parțial, este încă, motivul real ce a determinat marele public să se alăture acestei “mișcări” cu o pasiune neegalată înainte de alte tentative? 

Răspunsurile, desigur, n-au contenit să vină, atât din partea grupului numeros al performerilor, cât și din partea celor care, pe un ton ce a variat, de la critica zisă „obiectivă” până la pamflet, sau chiar situate în tabăra anti-Networking. Un lucru rămâne însă cert, dacă încercăm să evaluăm global și obiectiv acest fenomen, anume că astăzi nu se mai poate susține în mod serios că, având în vedere evoluția creatoare permanentă, dar și energia spirituală degajată,  Network Marketing ar fi un simplu efect al modei, sau al unor fenomene sociale trecătoare ce țin de gust și capriciu.