Idei si idealuri in stiinta

Intenția permanentă a științei este de a elabora idei și idealuri noi, noi sensuri categoriale, să participe la înțelegerea și rezolvarea problemelor atât teoretice, dar și practice. Multe dintre acestea, la etapa dată de dezvoltare socială sunt îndreptățite, mai ales de dezvoltarea teoretică imanentă a științei. Înțelegerea modalităților de gândire științifică a devenit în secolul XXI fundamentală.

Dezvoltarea istorică a științei aduce permanente mutații în cultură, formând noi variante, noi linii potențial posibile ale dinamicii culturii. Multiple idei elaborate de știință sunt translate în cultură ca „gene vulcanice” specifice, care în anumite condiții de dezvoltare socială obțin actualizarea lor conceptuală. În aceste situații ele pot stimula elaborarea noilor concepții științifice originale, care apoi se pot concretiza în publicistica științifică, esee, dar și doctrine filozofice, morale și, de multe ori, chiar cu implicații în învățăturile religioase.

Astfel, ideile și idealurile științifice pot obține statutul de fundament conceptual unui sau altui tip concret de cultură. Generând modele categoriale ale lumilor posibile, știința pe parcursul acestui proces paralel elaborează și scheme categoriale, care au capacitatea de a asigura înțelegerea obiectelor sistemului principial nou de organizare în comparație cu cele, care sunt însușite de practica epocii istorice corespunzătoare.

Cercetarea constată faptul că în dinamica cunoștințelor științifice un rol deosebit au etapele de dezvoltare, legate de reformarea strategiilor de cercetare, dictate de modificările fundamentelor filosofice ale științei. Aceste etape au căpătat numele de revoluții științifice. Fiecărei etape îi corespund anumite norme și idealuri care asigură constituirea tabloului științific al lumii – element esențial în structura concepției științifice. Descoperirea noilor tipuri de obiecte, care nu-și găsesc explicare în cadrul tablourilor științifice existente, impune schimbarea metodelor de cercetare și o nouă viziune a realității. Acestea duc spre reformarea radicală a științei și constituirea noilor tipuri de raționalitate științifică, care, la etapa contemporană, impun includerea factorilor axiologici în componența tezelor de explicare.

Distincția dintre idealurile științei și ideile din știință trebuie estompată și relativizată. Toate criteriile de raționalitate sunt, într-un fel.  Secolul al XIX-lea credea într-o creștere neîntreruptă, organică a demersului științific în cadrul aceluiași canon de principii raționale. Astăzi a mai rămas foarte puțin din această convingere. Istoricii și filozofii științei au pledat în favoarea relativizării științei, și chiar a raționalității. Am învățat că opțiunea între teoriile rivale depinde în fapt nu doar de meritele lor intrinseci, sau poate nu depinde deloc de acestea, ci si de factori externi: ideologie, credință, condiții sociale, forțe economice, schimbări de generație. Strict vorbind, două teorii oarecare nici nu pot fi realmente comparate una cu alta: teoriile rivale, susțin unii, sunt întotdeauna incomensurabile. Dacă nu se pot construi propoziții analitice riguroase, atunci transferul dintr-un limbaj într-altul, sau din termenii unei teorii în termenii alteia, este imposibil.

Intr-un anume sens, întreaga știință, fiecare argument sau procedură științifică, cuprinde un aspect ideal — și, dacă vreți, fictiv. Este justificarea ultimă a faptului că istoricul științei trebuie să facă distincție între idealuri și argumentele reale, după care să le descopere pe primele chiar în cele din urmă.  Dar idealurile științei sunt greu de identificat. Deseori sunt vagi. Despre idealuri, la fel ca despre virtuți, se vorbește mai cu seamă în momentele de îndoială sau primejdie. Dorinţa de a le articula merge mână în mână cu necesitatea apărării lor; şi polemicile le pot denatura.

Cu cât este mai luminată o societate, cu atât vor fi mai limpezi imaginea despre sine şi conștiința deficiențelor sale.  O societate luminată va căuta întotdeauna să obțină o consecvență mai mare conformându-se „structurii” ei fundamentale, sau schimbându-și structura dacă este necesar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.