Greselile si retelele stau la baza  progresului


Greşelile și rețelele stau la baza  progresului

Sunt mulţi factori care contribuie la succesul unei persoane, la un progres către o viaţă mai prosperă. Dar dintre toţi, unul este absolut esenţial. În absenţa lui nu poate exista niciun progres. Doar așa se ajunge la evoluţie şi prosperitate!

Şi SINGURUL mod prin care am putut evolua atât de mult ca oameni este datorită învăţării. Am învăţat în permanenţă, din experienţa și greșelile înaintaşilor noştri, fie că ea ne-a fost transmisă prin viu grai sau în scris. Învăţăm în continuare, din propriile noastre realizări dar (mai ales) din propriile noastre greșeli. Dar mai mult decât atât, învăţăm mult mai eficient şi mai rapid din experiența și greșelile altora, care au ajuns deja în locul în care ne dorim şi noi să ajungem. Ideea potrivit căreia oamenii și organizațiile ar trebui să învețe din greșeli există dintotdeauna. Dar să înveți să greșești inteligent, ca parte a unei strategii de viață sau de business menite să promoveze inovarea și progresul, este noutatea zilelor noastre.

Cu 2500 de ani in urma, Lao Tzu spunea: “Greșeala este fundamentul succesului și mijlocul prin care acesta este atins”. Eu cred ca numai cei care gândesc pozitiv pot fi de acord cu aceasta și doar ei vor ști să folosească greșelile pentru a progresa, iar eu mă socotesc printre cei care învață din greșeli. In primul rând, îmi asum greșeala. Apoi fac o analiza de identificare a informației care trebuie stocată și folosită ulterior pentru a nu repeta greșeala respectivă. Observație: cu cât greșeala e mai mare, cu atât mai importantă este lecția pe care poți s-o înveți din ea! Toleranta fata de greșelile celorlalți vine în primul rând din atitudine și apoi din educație.

A greși este omenește… spune un citat celebru! Cu toții greșim, fie că ne place fie că nu ne place să acceptăm lucrul acesta. Un om trebuie să fie destul de mare să-și recunoască greșelile, suficient de deștept ca să învețe din ele și îndeajuns de tare ca să le îndrepte… Dacă stăm să analizăm obiectiv, nu toate greșelile sunt chiar așa de rele. Dintr-o greșeală, Columb a descoperit America!

Greşelile reprezintă cheia progresului, ele sunt cea mai bună oportunitate de a învăţa. De altfel, noi înşine suntem rezultatul unei serii de încercări şi greşeli, acest proces stând la baza selecţiei naturale

Fiecare om deţine un sistem foarte, foarte bun de copiere în celulele sale. De exemplu, în corpul nostru se găsesc mii de miliarde de celule, iar fiecare dintre acestea deţine o copie perfectă sau aproape perfectă a genomului nostru, o «reţetă» de 3 miliarde de simboluri ce a apărut atunci când sperma tatălului şi ovulul mamei s-au împreunat. Din fericire, maşinăria de copiere nu este perfectă, căci dacă ar fi, procesul evoluţiei s-ar opri. Aceste mici greşeli din procesul de copiere sunt sursa tuturor modelelor uluitoare şi complexe din naturănett.

De multe ori mi-am încurajat studentii să îşi cultive obiceiul de a face greşeli, pentru ca asta oferă cele mai bune oportunităţi de învăţare.

Cel mai important lucru în ceea ce priveşte greşelile este să nu le ascundeţi – mai ales să nu le ascundeţi de propria persoană. În loc să negaţi atunci când comiteţi greşeli, ar trebui să le studiaţi ca şi cum ar fi opere de artă. Reacţia standard la orice greşeală ar trebui să fie „aha, nu o să mai fac asta niciodată”.

Noi, oamenii, ne mândrim cu inteligenţa noastră, iar una dintre trăsăturile specifice ei este faptul că putem să ne amintim ceea ce am gândit în trecut, să reflectăm la ce ne amintim şi să înţelegem de ce a fost tentantă alegerea iniţială şi apoi de ce a rezultat o greşeală. Nu ştiu să existe dovezi care să ateste că mai există vreo altă specie pe planetă care deţine acest mecanism. Dacă ar putea, ar fi aproape la fel de inteligentă ca noi. Aşadar, atunci când comiteţi o greşeală ar trebui să o studiaţi cu atenţie şi fără pasiune gândurile ce au precedat-o. Nu este uşor; reacţia naturală a oamenilor când greşesc este să se ruşineze şi să se înfurie, iar pentru a depăşi aceste manifestări emoţionale este nevoie de mult efort. Încercaţi să vă dezvoltaţi obiceiul de a vă savura greşelile, bucurându-vă de identificarea micilor capricii ce vă fac să greşiţi. Apoi, după ce aţi savurat toate beneficiile unei greşeli, o puteţi lăsa în urmă, mergând mai departe spre următoarea oportunitate. Dar asta nu e suficient: ar trebui să căutaţi în mod activ oportunitatea de a face greşeli mari, dar nu grave, doar pentru a vă putea reveni în urma lor.

În ştiinţă, greşelile sunt făcute în public, pentru că acest lucru permite ca toată lumea să înveţe de pe urma lor. Astfel putem beneficia de experienţele tuturor celoralţi oameni şi nu doar de ale noastre.

Recunoașterea publică a greşelilor este unul dintre motivele pentru care noi, oamenii, suntem mai inteligenţi decât toate celelalte specii: nu neapărat pentru că avem un creier mai mare sau mai puternic, sau pentru că reflectăm asupra greşelilor din trecut, ci pentru că împărtăşim cu alţii beneficiile acumulate de creierul fiecăruia în urma încercărilor şi greşelilor individuale. Asta este unul dintre marile avantaje de a trăi în rețele.