UN NOU NIVEL AL VALORII ECONOMICE


Voi vorbi despre o schimbare fundamentală care are loc chiar în structura de bază a economiei moderne. Și pentru a vorbi despre asta, mă voi întoarce la începuturi, fiindcă la început au fost materiile prime.

Materiile prime sunt lucruri pe care le crești în pământ, pe pământ sau le scoți din pământ: în esență animale, minerale, plante. Le extragi din pământ, și le vinzi pe piața liberă. Materiile prime au fost baza economiei agrare care a durat un mileniu. Dar apoi a venit revoluția industrială, iar bunurile au devenit oferta economică predominantă, folosind materiile prime ca elemente de bază pentru a fi în stare să producem bunuri.

Apoi ne-am mutat de la o economie agrară la una industrială. Ceea ce s-a întâmplat apoi în ultimii 50 sau 60 de ani, a fost că bunurile au devenit bunuri de larg consum. Comunizate: unde sunt tratate ca un bun de larg consum unde oamenilor nu le pasă cine le face. Le pasă doar de trei lucruri și numai de ele: preț, preț și preț.

Acum, există o tendința si un antidot la comunizare, și anume personalizarea. Aceasta veche dar noua valoare economica începe sa domine, si apare înțelegând că personalizarea unui bun se transformă automat într-un serviciu, fiindcă a fost făcută doar pentru o persoană anume, fiindcă nu a fost inventariată, ci a fost livrată la cerere acelei persoane anume.

Astfel, ne-am mutat de la o economie industrială axata pe consumerism si bunuri tipizate, la  persoana individuală. Dar în ultimii 10 sau 20 de ani, s-a întâmplat că serviciile au devenit și ele de larg consum. Serviciul de telefonie la mare distanță vândut pe bază de preț, preț, preț; restaurante rapide având prețul ca singură valoare; și chiar Internetul face ca nu doar bunurile să fie de larg consum, dar și serviciile.

Asta înseamnă că este timpul să ne mutăm la un nou nivel al valorii economice. E timpul să mergem dincolo de bunuri și servicii și să descoperim, folosind aceleași descoperiri, ce se întâmplă când un serviciu este personalizat? Ce se întâmplă când creezi un serviciu care este așa de adaptat unei singure persoane încât devine exact ce are nevoie în acel moment? Atunci nu te poți abține să nu exclami admirativ „uau”; nu te poți abține să nu transformi asta într-un eveniment memorabil – nu te poți abține să îl transformi într-o experiență.
Si nu te poți abține sa nu faci din asta o afacere.
Așa că ne deplasăm spre o economie bazată pe experiență, în care experiențele personale devin oferta economică predominantă.
Si nu mă pot abține sa nu observ ca acesta este inca un argument pentru implicarea serioasa in Digital Network Marketing.

10426917_930157183668240_7793646595262407166_n


Clopotul lui Gauss

Distribuția normală este o distribuție de probabilitate continuă. Este numită de asemenea distribuția Gauss deoarece a fost descoperită de către Carl Friedrich Gauss. Distribuția normală standard (cunoscută, de asemenea, sub numele de distribuție Z) este distribuția normală cu media zero și variația 1. Acesta este adesea numită curba lui Gauss, deoarece graficul densității de probabilitate arată ca un clopot. – Wikipedia

Faimoasa curbă a lui Gauss în formă de clopot, sau Legea Erorilor — a abaterilor față de comportamentul mediei. Această curbă explică statisticile despre velocitatea particulelor în același mod în care o curbă demografică explică statisticile despre vârstele indivizilor. Este una dintre cele mai importante curbe. Continuă să apară, din nou și din nou, in multe teorii și multe experimente, ca un exemplu grozav al generalității care ne este atât de dragă, nouă, matematicienilor.

Curba Gauss, sau clopotul lui Gauss a jucat în istoria științei și joacă și acum un rol foarte important, iar în medicină foarte multi parametri legați de organismul uman, de legile fundamentale ale viului, sunt repartizați după această curbă. Ce este de fapt această curbă?

Curba lui Gauss este reprezentarea grafică a probabilității repartizării unor valori în funcție de o media standard. Așadar, dacă evaluam perfect obiectiv performanta angajaților, este foarte posibil ca valorile sa se așeze într-o diagrama precum cea de mai jos.

Graficul unei curbe Gauss ne arată că, spre centru probabilitățile sunt cu atât mai mari cu cât suntem mai aproape de medie, iar spre margini probabilitățile scad apropiindu-se de zero pe măsura ce ne îndepărtam din ce în ce mai mult de medie. Uneori, graficul funcției este denumit “clopotul lui Gauss” datorita formei lui deosebite, asemănătoare unui clopot.

Este împământenită ideea că performanța oamenilor este reflectată în distribuția lui Gauss și multe corporații își evaluează angajații raportându-se la această curbă. Cercetările au arătat că, deși acest grafic este ușor de înțeles, el nu reflectă sau nu poate reflecta cu acuratețe în ce măsura performează oamenii.

Despre această curbă faimosul om de știință Francis Galton afirma: „Ar fi fost idolatrizată de către greci dacă ar fi știut despre ea. Este legea supremă a iraționalului.” Şi nu există o metodă mai bună de a materializa acea zeiță supremă decât cu Tabla lui Galton. În interiorul acestei plăci sunt tuneluri înguste prin care o să cadă aleator niște biluțe, mergând la dreapta sau la stânga, sau la stânga, etc. Totul la întâmplare și într-un haos complet.

Toată știința este așa. Şi explicațiile matematice frumoase nu sunt doar pentru plăcerea matematicienilor. Ele ne schimbă totodată viziunea asupra lumii. De exemplu, Einstein, Perrin, Smoluchowski,  au folosit analiza matematică a traiectoriilor întâmplătoare și curba lui Gauss pentru a explica și dovedi că lumea noastră este formată din atomi.

Distribuția Gauss se poate regăsi și în statistici bizare. Teoretic, orice eveniment are o probabilitate mai mare sau mai mica sa se întâmple. Atunci când te străduiești sa placi la toată lumea, indiferent cât o sa te străduiești nu o sa reușești! Atracția sau gradul de plăcere pe care oamenii îl simt în prezenta ta are de asemenea o distribuție Gauss!

Idei si idealuri in stiinta

Intenția permanentă a științei este de a elabora idei și idealuri noi, noi sensuri categoriale, să participe la înțelegerea și rezolvarea problemelor atât teoretice, dar și practice. Multe dintre acestea, la etapa dată de dezvoltare socială sunt îndreptățite, mai ales de dezvoltarea teoretică imanentă a științei. Înțelegerea modalităților de gândire științifică a devenit în secolul XXI fundamentală.

Dezvoltarea istorică a științei aduce permanente mutații în cultură, formând noi variante, noi linii potențial posibile ale dinamicii culturii. Multiple idei elaborate de știință sunt translate în cultură ca „gene vulcanice” specifice, care în anumite condiții de dezvoltare socială obțin actualizarea lor conceptuală. În aceste situații ele pot stimula elaborarea noilor concepții științifice originale, care apoi se pot concretiza în publicistica științifică, esee, dar și doctrine filozofice, morale și, de multe ori, chiar cu implicații în învățăturile religioase.

Astfel, ideile și idealurile științifice pot obține statutul de fundament conceptual unui sau altui tip concret de cultură. Generând modele categoriale ale lumilor posibile, știința pe parcursul acestui proces paralel elaborează și scheme categoriale, care au capacitatea de a asigura înțelegerea obiectelor sistemului principial nou de organizare în comparație cu cele, care sunt însușite de practica epocii istorice corespunzătoare.

Cercetarea constată faptul că în dinamica cunoștințelor științifice un rol deosebit au etapele de dezvoltare, legate de reformarea strategiilor de cercetare, dictate de modificările fundamentelor filosofice ale științei. Aceste etape au căpătat numele de revoluții științifice. Fiecărei etape îi corespund anumite norme și idealuri care asigură constituirea tabloului științific al lumii – element esențial în structura concepției științifice. Descoperirea noilor tipuri de obiecte, care nu-și găsesc explicare în cadrul tablourilor științifice existente, impune schimbarea metodelor de cercetare și o nouă viziune a realității. Acestea duc spre reformarea radicală a științei și constituirea noilor tipuri de raționalitate științifică, care, la etapa contemporană, impun includerea factorilor axiologici în componența tezelor de explicare.

Distincția dintre idealurile științei și ideile din știință trebuie estompată și relativizată. Toate criteriile de raționalitate sunt, într-un fel.  Secolul al XIX-lea credea într-o creștere neîntreruptă, organică a demersului științific în cadrul aceluiași canon de principii raționale. Astăzi a mai rămas foarte puțin din această convingere. Istoricii și filozofii științei au pledat în favoarea relativizării științei, și chiar a raționalității. Am învățat că opțiunea între teoriile rivale depinde în fapt nu doar de meritele lor intrinseci, sau poate nu depinde deloc de acestea, ci si de factori externi: ideologie, credință, condiții sociale, forțe economice, schimbări de generație. Strict vorbind, două teorii oarecare nici nu pot fi realmente comparate una cu alta: teoriile rivale, susțin unii, sunt întotdeauna incomensurabile. Dacă nu se pot construi propoziții analitice riguroase, atunci transferul dintr-un limbaj într-altul, sau din termenii unei teorii în termenii alteia, este imposibil.

Intr-un anume sens, întreaga știință, fiecare argument sau procedură științifică, cuprinde un aspect ideal — și, dacă vreți, fictiv. Este justificarea ultimă a faptului că istoricul științei trebuie să facă distincție între idealuri și argumentele reale, după care să le descopere pe primele chiar în cele din urmă.  Dar idealurile științei sunt greu de identificat. Deseori sunt vagi. Despre idealuri, la fel ca despre virtuți, se vorbește mai cu seamă în momentele de îndoială sau primejdie. Dorinţa de a le articula merge mână în mână cu necesitatea apărării lor; şi polemicile le pot denatura.

Cu cât este mai luminată o societate, cu atât vor fi mai limpezi imaginea despre sine şi conștiința deficiențelor sale.  O societate luminată va căuta întotdeauna să obțină o consecvență mai mare conformându-se „structurii” ei fundamentale, sau schimbându-și structura dacă este necesar.

Romania nu are lideri politici

Atitudinea, moralitatea, modestia, patriotismul, inteligenta,  asumarea totala a responsabilitatii, sunt caracteristici obligatorii ale unui lider politic autentic.  

România de azi are nevoie acuta de lideri. Oameni care să ofere încredere poporului. România are acum nevoie de o pleiadă de lideri autentici şi credibili. Practic, dupa revolutie, Romania nu a avut lideri autentici. A avut conducatori, mai mult sau mai putin tributari imaginii de conducator lasata de Ceausescu. Fiecare a preluat sau imitat ceva din Ceausescu, fiecare si-a dorit ceva dintr-un Ceausescu capitalist. Bineinteles ca nu au reusit.  Tot ce au reusit a fost sa fie doar prosti conducatori si deloc lideri. Conducatorii Romaniei au excelat doar in aroganta, imoralitate, lipsa de patriotism, devenind modele nefaste pentru un popor saracit, jefuit, calcat in picioare.

Este cert că si cei de la putere și cei din opoziție sunt compromiși.  Concentratia nefireasca de corupti, hoti, demagogi, mincinosi, egoisti, aroganti este toxica.  Nici macar discursul lor nu mai oferă mare încredere poporului.

Nevoia de lideri politici autentici – de creatori şi ziditori – nu a fost niciodată mai mare ca acum în România. Partidele politice româneşti au intrat în cea mai gravă criză de administrare a intereselor şi averii publice, incapacitate care a devenit cronică si periculoasa pentru viitorul Romaniei. În plus, şi acesta este unul din factorii de risc cei mai serioşi şi periculoşi la adresa stabilităţii democraţiei româneşti, aşteptarea opiniei publice la o îmbunătăţire a situaţiei este la fel de scăzută, ca şi încrederea în politicienii români.

Ţara are nevoie de o viziune strategică şi de o direcţie a dezvoltării, cu atât mai mult cu cât societatea românească şi aproape toţi cetăţenii sunt dominaţi de un sentiment profund de insecuritate. De fapt, caracteristica zilei de astăzi în România este sentimentul de insecuritate. Internă şi externă. Aici este domeniul cheie unde noii lideri politici trebuie să lucreze şi să acționeze, iar aceia care vor ameliora sentimentul național de insecuritate vor fi nu doar lideri vizionari, ci şi de succes politic şi electoral pe termen lung.

Sentimentul de insecuritate din sufletul omului, starea de insecuritate din societatea românească vor putea fi eradicate doar printr-o comunicare cinstită şi transparentă. Comunicarea este destinată să deschidă inimile închise şi speriate ale românilor, transmițându-le din partea noilor lideri încrederea atât de necesară. Obiectivele strategice ale României, interesele naționale ce vor fi definite de lideri trebuie susținute de o comunicare cât mai largă şi eficientă și trebuie întemeiate pe un sistem colectiv al încrederii.

Se vede cu ușurința,  ca astăzi, Romania are nevoie de lideri noi, de oameni capabili nu doar sa coaguleze sprijinul popular, dar care sa fie și capabili  sa aduca soluții la traumele profunde acumulate ale fragilei democrații romanești. Care sa fie în stare nu doar sa captiveze printr-un discurs scurt, simplu și coerent, dar sa aibă și competențele necesare să conducă țara altfel decât în  modul dezastruos în care a fost condusă până acum.

Totodata sa fie un model personal puternic, demn de urmat, aceasta fiind cea mai importantă armă a unui lider.  

Altfel,  Romania n-are nicio șansă.

Romania

Greselile si retelele stau la baza  progresului

Greşelile și rețelele stau la baza  progresului

Sunt mulţi factori care contribuie la succesul unei persoane, la un progres către o viaţă mai prosperă. Dar dintre toţi, unul este absolut esenţial. În absenţa lui nu poate exista niciun progres. Doar așa se ajunge la evoluţie şi prosperitate!

Şi SINGURUL mod prin care am putut evolua atât de mult ca oameni este datorită învăţării. Am învăţat în permanenţă, din experienţa și greșelile înaintaşilor noştri, fie că ea ne-a fost transmisă prin viu grai sau în scris. Învăţăm în continuare, din propriile noastre realizări dar (mai ales) din propriile noastre greșeli. Dar mai mult decât atât, învăţăm mult mai eficient şi mai rapid din experiența și greșelile altora, care au ajuns deja în locul în care ne dorim şi noi să ajungem. Ideea potrivit căreia oamenii și organizațiile ar trebui să învețe din greșeli există dintotdeauna. Dar să înveți să greșești inteligent, ca parte a unei strategii de viață sau de business menite să promoveze inovarea și progresul, este noutatea zilelor noastre.

Cu 2500 de ani in urma, Lao Tzu spunea: “Greșeala este fundamentul succesului și mijlocul prin care acesta este atins”. Eu cred ca numai cei care gândesc pozitiv pot fi de acord cu aceasta și doar ei vor ști să folosească greșelile pentru a progresa, iar eu mă socotesc printre cei care învață din greșeli. In primul rând, îmi asum greșeala. Apoi fac o analiza de identificare a informației care trebuie stocată și folosită ulterior pentru a nu repeta greșeala respectivă. Observație: cu cât greșeala e mai mare, cu atât mai importantă este lecția pe care poți s-o înveți din ea! Toleranta fata de greșelile celorlalți vine în primul rând din atitudine și apoi din educație.

A greși este omenește… spune un citat celebru! Cu toții greșim, fie că ne place fie că nu ne place să acceptăm lucrul acesta. Un om trebuie să fie destul de mare să-și recunoască greșelile, suficient de deștept ca să învețe din ele și îndeajuns de tare ca să le îndrepte… Dacă stăm să analizăm obiectiv, nu toate greșelile sunt chiar așa de rele. Dintr-o greșeală, Columb a descoperit America!

Greşelile reprezintă cheia progresului, ele sunt cea mai bună oportunitate de a învăţa. De altfel, noi înşine suntem rezultatul unei serii de încercări şi greşeli, acest proces stând la baza selecţiei naturale

Fiecare om deţine un sistem foarte, foarte bun de copiere în celulele sale. De exemplu, în corpul nostru se găsesc mii de miliarde de celule, iar fiecare dintre acestea deţine o copie perfectă sau aproape perfectă a genomului nostru, o «reţetă» de 3 miliarde de simboluri ce a apărut atunci când sperma tatălului şi ovulul mamei s-au împreunat. Din fericire, maşinăria de copiere nu este perfectă, căci dacă ar fi, procesul evoluţiei s-ar opri. Aceste mici greşeli din procesul de copiere sunt sursa tuturor modelelor uluitoare şi complexe din naturănett.

De multe ori mi-am încurajat studentii să îşi cultive obiceiul de a face greşeli, pentru ca asta oferă cele mai bune oportunităţi de învăţare.

Cel mai important lucru în ceea ce priveşte greşelile este să nu le ascundeţi – mai ales să nu le ascundeţi de propria persoană. În loc să negaţi atunci când comiteţi greşeli, ar trebui să le studiaţi ca şi cum ar fi opere de artă. Reacţia standard la orice greşeală ar trebui să fie „aha, nu o să mai fac asta niciodată”.

Noi, oamenii, ne mândrim cu inteligenţa noastră, iar una dintre trăsăturile specifice ei este faptul că putem să ne amintim ceea ce am gândit în trecut, să reflectăm la ce ne amintim şi să înţelegem de ce a fost tentantă alegerea iniţială şi apoi de ce a rezultat o greşeală. Nu ştiu să existe dovezi care să ateste că mai există vreo altă specie pe planetă care deţine acest mecanism. Dacă ar putea, ar fi aproape la fel de inteligentă ca noi. Aşadar, atunci când comiteţi o greşeală ar trebui să o studiaţi cu atenţie şi fără pasiune gândurile ce au precedat-o. Nu este uşor; reacţia naturală a oamenilor când greşesc este să se ruşineze şi să se înfurie, iar pentru a depăşi aceste manifestări emoţionale este nevoie de mult efort. Încercaţi să vă dezvoltaţi obiceiul de a vă savura greşelile, bucurându-vă de identificarea micilor capricii ce vă fac să greşiţi. Apoi, după ce aţi savurat toate beneficiile unei greşeli, o puteţi lăsa în urmă, mergând mai departe spre următoarea oportunitate. Dar asta nu e suficient: ar trebui să căutaţi în mod activ oportunitatea de a face greşeli mari, dar nu grave, doar pentru a vă putea reveni în urma lor.

În ştiinţă, greşelile sunt făcute în public, pentru că acest lucru permite ca toată lumea să înveţe de pe urma lor. Astfel putem beneficia de experienţele tuturor celoralţi oameni şi nu doar de ale noastre.

Recunoașterea publică a greşelilor este unul dintre motivele pentru care noi, oamenii, suntem mai inteligenţi decât toate celelalte specii: nu neapărat pentru că avem un creier mai mare sau mai puternic, sau pentru că reflectăm asupra greşelilor din trecut, ci pentru că împărtăşim cu alţii beneficiile acumulate de creierul fiecăruia în urma încercărilor şi greşelilor individuale. Asta este unul dintre marile avantaje de a trăi în rețele.