Barbati si Femei

Este ştiut că bărbaţii şi femeile gândesc diferit şi reacţionează diferit în faţa aceloraşi probleme. Oamenii de ştiinţă spun că totul se explică prin dispunerea conexiunilor nervoase din creier.

Sexele sunt programate cu diferite abilități. Aceasta este concluzia cercetătorilor, care au descoperit că bărbații și femeile gândesc în moduri diferite, grație unor variații genetice subtile intre creierele lor.

Pe baza identificării a sute de gene existente în creierele feminine și cele masculine, autorii unui studiu recent au depistat zeci de abilități care diferă în cazul celor doua sexe.

Printre acestea se numără empatia, agresiunea, asumarea riscului, navigația și calitățile pe care le apreciază cel mai mult la partenerul sexual. Existenta acestor diferențe este acum acceptată pe scara largă, dar cercetătorii nu s-au putut pune de acord complet pâna acum asupra felului in care biologia influențează rolul social al bărbaților si femeilor.

Un studiu amplu a demonstrat că motivul pentru care femeile și bărbații gândesc și interacționează diferit este din cauza modului în care funcționează creierul la cele două sexe. N-ai nevoie de studii de specialitate ca să îți dai seama că femeile gândesc aproape totul diferit față de bărbați.

Studiile făcute de-a lungul anilor au arătat că bărbaţii au mai mulţi neurotransmiţători în interiorul emisferelor cerebrale, iar femeile au mai mulţi neurotransmiţători între emisferele cerebrale. De aceea modul de gândire este diferit, dar şi complementar, un semn de ce bărbaţii şi femeile se completează reciproc.  Ca să explicăm mai simplu, creierul bărbaţilor are mai multe sertare unde se stochează informaţii pe anumite categorii. La femei creierul este ca un ghemotoc de aţă, iar informaţii din mai mute domenii pot fi accesate în acelaşi timp. Această caracteristică a creierului la bărbaţi şi la femei este demonstrată de studii şi este o generalitate pentru toată populaţia. Asta nu înseamnă că toţi bărbaţii şi femeile sunt la fel. Modul de gândire se dezvoltă şi în timp prin educaţie şi studiu, dar în general există câteva caracteristici care definesc fiecare gen în parte.

Bărbaţii şi femeile au evoluat diferit pentru că n-au avut încotro. Bărbaţii au vînat si au semanat, femeile au avut grija de casa si au cules recolta. Bărbaţii au protejat, femeile au hrănit. Ca urmare, corpurile şi minţile lor au evoluat complet diferit.

Pe măsură ce din punct de vedere fizic corpul lor s-a schimbat în bine, pentru a se adapta funcţiilor specifice, acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu mintea lor. Bărbaţii au crescut mai înalţi şi mai puternici decît majoritatea femeilor, în vreme ce mintea li s-a dezvoltat pentru a le servi diverselor îndeletniciri specifice. Femeile erau bucuroase că bărbaţii lor îşi vedeau de treabă în vreme ce ele se îngrijeau de focul din peşteri, de copii, de prepararea hranei.  Astfel, creierul li s-a dezvoltat in așa fel încât să se adapteze funcţiilor lor în viaţă.

Femeile pot fi atente în mai multe locuri şi pot face fără probleme mai multe lucruri deodată. Ele sunt mai intuitive şi mult mai atente la detalii. O femeie observă orice nuanţă şi are tendința să fie mai analitică. Bărbaţii de obicei preferă să rezolve pe rând problemele, să se concentreze pe un singur lucru deodată. Ei sunt mai pragmatici, preferă să nu discute îndelung problemele, ci să găsească rapid o soluție. De aici pot apărea şi unele neînțelegeri în relații, iar bărbaţii sunt acuzaţi că nu ştiu să asculte, să comunice suficient.

Femeile sunt  construite mult mai mai complex decât bărbații. La bărbați totul e simplu, la femei- complicat. Știți de ce? Pentru că avem un creier cu o cu totul altă construcție biologică.

Creierul bărbătesc – un dispozitiv în care domnește ordinea ideală.  La noi totul e pus în cutii separate. Sexul e într- o cutie, sportul- în alta, munca- în a treia. Avem cutii pentru orice. Avem cutie pentru mașină, pentru bani, avem o cutie unde păstrăm gândurile despre lucru. Avem o cutie unde se păstrează gândurile vizavi de voi, femeile. Este o cutie separată pentru copii, alta pentru gândurile despre mamă- ea e undeva pe la subsol. Noi totul, întotdeauna, împărțim  pe cutii. Și avem o regulă: atât timp cât te bagi într-o cutie, pe altele nu ai voie să le atingi. Dacă discutăm o problemă oarecare, atunci accesăm cutia care are toate file-urile necesare vizavi de această problemă. Iată de ce noi discutăm doar pe teme concrete, pentru că avem o atitudine foarte grijulie față de conținutul cutiilor despre care, la moment, nu se discută.

Creierul de femeie- e un balon enorm înfășurat cu fire de gânduri. Totul e conectat cu toate. Banii sunt legați de mașină, mașina cu serviciul, copii cu mama, mama cu bunica, și bunica e conectată, neapărat, la ceva. Ca rezultat, procesul de gândire la femei e ca o autostradă cu o mulțime de benzi, unde totul este condus de o singură formă de energie- emoțiile. Iată de ce, de regulă, femeile țin minte totul. Pentru că dacă veți alege orice eveniment din viața voastră și îl veți conecta la emoții, el va rămâne în memoria voastră pe vecie.

De ce la bărbați totul e altfel? Pentru că, în primul rând, deseori uităm să revizuim cutiile noastre. In al doilea rând, suntem creaturi cu mult mai puține emoții. Sunt mult mai puține lucruri de care ne pasă cu adevărat. Iar femeile, de regulă, au grijă de toate odată. Ele pur și simplu adoră acest proces.

Și încă ceva, în creierul bărbatului mai este o cutie, despre care femeile nici nu bănuiesc. E o cutie goală. E cutia noastră preferată. Dacă bărbații au posibilitatea s-o facă, atunci vor scoate anume această cutie din subconștient. Ce poate fi mai minunat decât un creier absolut gol timp de câteva ore? Iată de ce noi iubim atât de mult pescuitul.

Și, de fapt, ceea ce spun eu aici e confirmat științific. Cu câțiva ani în urmă, Universitatea din Pennsylvania a făcut un studiu și a constatat că bărbații într-adevăr pot să se deconecteze și să nu se gândească la nimic, și totodată să respire. Spre deosebire de femei. Ele nu au această abilitate.

Timp de milioane de ani, structura creierului bărbaţilor şi al femeilor a continuat să se schimbe în mod diferit. Acum știm că sexele prelucrează informaţiile în mod diferit. Gândesc diferit, cred in lucruri diferite, au percepţii, priorităţi şi comportamente diferite.

Ideea de a pretinde că lucrurile stau altfel este nu numai nenaturală, dar  presupune numai dureri de cap, confuzii și o deziluzie pe viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.