Incatusarea in rutina


Incătuşarea în rutină

Fiecare dintre noi este născut într-o anumită celulă a civilizaţiei şi își duce existenţa înăuntrul limitelor culturii sale. Pe măsura trecerii timpului, poate lărgi aceste limite prin experienţă, prin contacte, prin ruptura cu vechile obişnuinţe. Gaston Bachelard, acest înţelept, spunea că „un suflet plin de obişnuinţe este un suflet mort” şi că „tot ceea ce este important se face împotriva a ceva”: afirmaţii verificate prin experienţă şi prin însăşi istoria omenirii.

Incătuşarea în rutină, chiar dacă aduce un iluzoriu sentiment al siguranţei, aduce totodată micime de spirit, meschinărie: ea limitează fiinţa.

Şi invers, efortul de depăşire, voinţa de libertate şi  deschidere interioară, nevoia instinctivă de a te elibera din constrângerea tabieturilor sterilizante îţi îngăduie să mergi dincolo de angoasa care blochează si disponibilitatea, si dimensiunile acţiunii tale în această lume.

Aldous Huxley, întrebându-se cum ar putea omul să continue a se bucura de binefacerile civilizaţiei înăuntrul căreia este înlănţuit, fără a se lăsa. în acelaşi timp, abrutizat şi intoxicat de otrăvurile acesteia, aminteşte de dificultatea majoră: „între fiecare conştiinţă omenească şi restul lumii se ridică o barieră invizibilă, o reţea de structuri tradiţionale, de noţiuni, de senzaţii, de idei deja uzate care s-au prefăcut  într-un fel de  axiome, de vechi  sloganuri socotite drept revelaţii divine. Ceea ce vedem prin ochiurile plasei nu este niciodată lucrul însuşi, imposibil de cunoscut, în majoritatea cazurilor nu este nici măcar lucrul aşa cum se impune simţurilor noastre, aşa cum provoacă din partea organismului nostru o  reacţie spontană. Ceea ce asimilăm si ceea ce ne provoacă reacţiile este un curios amestec de experienţă imediată şi de simboluri condiţionate de civilizaţie, de impresii senzoriale şi de idei preconcepute cu privire la tot ce implică natura lucrurilor…”

In ce măsura suntem conştienţi de universul imediat în care trăim? Şi  acest univers oare nu ne înrâureşte, oare nu ne condiţionează? Cred ca da, si chiar până într-atâta încât, fără sa ne dăm seama de asta. iată-ne nu prizonieri, fiindcă e de ajuns un impuls voluntar pentru a ne desprinde de el, ci încetul cu încetul robotizaţi de maşinăria înconjurătoare.

Sistemul cultural (si care nu are de-a face cu cultura) actual  dă naştere unui mesaj permanent, in special mediatic manipulator, veritabil masaj vibrator care modelează fiinţa.

Să fie oare în toate astea ceva foarte abstract? Nu. Este o experienta concreta, la care suntem supusi fara mila si fara partinire. Banul si interesele de putere sunt cele care dicteaza.

Dar daca, într-o bună dimineaţă, o să-ţi găseşti calmul. Mai înainte o noapte de somn liniştit, apoi trezire fără grabă, baie, şedinţă de relaxare, respiraţie şi concentrare. Fără probleme în minte; să te simţi în ordine, sate simti rostuit, senin. Pe urmă să-ţi petreci ziua ca de  obicei: muncă, telefon, ziare, transport, întâlniri,  lume, discursuri si contradiscursuri … Dar seara să opreşti totul, să te izolezi.

Să meditezi. Să treci în revistă. Recipientul corp-minte, golit dimineaţa, este acum plin, îndeosebi cu nimicuri. Pe parcursul zilei acţiunea eficientă, esenţială, a ocupat foarte puţin loc.

Restul e teatru, manipulare, marketing, mizerie, agitaţie dezlănţuită,  spectacol de marionete si paradă.  Nimic nu s-a petrecut exact aşa cum ne aşteptam, timpul s-a diluat în meandrele limbajului şi ale pretinsei comunicări.

Şi asta zi de zi.

the-15-craziest-things-in-nature-you-wont-believe-actually-exist-6