Slujirea


Slujirea

Cui i-ați da un bacșiș mai mare: chelnerului care v-a servit cu amabilitate, respect, grijă și considerație sau celui care v-a servit neglijent, cu evidenta lipsa de interes?

A mânca într-un restaurant este un mod direct de a simți pe propria piele efectele slujirii. Întotdeauna mă mir când sunt servit în mod neglijent, căci există întotdeauna o corelație directă între calitatea serviciului și recompensa primită.

Dacă sunteți salariat, atunci calitatea serviciului vostru nu are un impact atât de imediat și evident asupra recompensei;  însă adevărata natură a slujirii înseamnă mult mai mult decât echivalarea ei în bani.

Sentimentul slujirii apare din dorința de a-i ajuta pe alții, combinată cu întelegerea faptului ca ajutând-i pe alții te ajuți în fond pe tine. Cea mai bună metodă de a-ți creste energia și a-ți crea un mediu care să-ți permită succesul, este să ajuți pe alții.

Am observat ca mulți oameni, nu neapărat egoiști sau răi, au mari reticente în a ajuta pe alte persoane. Si asta pentru că exista câteva mituri despre slujire care ne împiedică să oferim din toata inima.

Cel mai important mit este că slujirea presupune un sacrificiu, sub o formă sau alta: de timp, de bani, de efort sau experiență. Există însă o deosebire uriașă între slujire și sacrificiu.

Slujirea se bazează pe o vocație înnăscută, prezentă la majoritatea oamenilor – aceea de a-ți aduce o contribuție și a schimba ceva în viața celorlalți.  Cu această vocație ne naștem, dar mulți oameni o pierd pe drum.  Sacrificiul izvorăște din ideea greșită că pentru a face bine trebuie să te lipsești de ceva de valoare. Puteți vedea diferența în rezultatele acțiunilor voastre. Daca slujiți cu adevărat, atunci dați tot ce este mai bun în voi și vă simțiți bucuroși și împliniți. In final veți fi mai energici, mai mulțumiți, mai bine echilibrați. Dacă faceți un sacrificiu, vă simțiți epuizați, secătuiți și neîmpliniți.

A sluji cu adevărat înseamnă să aveți grijă atât de nevoile voastre, cat și de nevoile celorlalți.  Știu ca nu pot fi eficient în munca mea dacă mi-am sacrificat propriile nevoi pentru a-i ajuta pe alții; cel mai bun mod în care pot fi de ajutor este să mă retrag în propria lume și să am grijă de mine însumi – înainte de a mă pune din nou în slujba celorlalți.

Un alt mit este că pentru a sluji trebuie să părăsești  lumea tranzacțiilor comerciale. La baza lui stă credința că slujirea și banii n-au nimic în comun, iar cea dintâi se mărginește la voluntariat ori caritate. Slavă Domnului că omenirea începe să realizeze că și în domeniul tranzacțiilor comerciale este esențial să ai inimă!

Transformându-ne munca într-o formă de slujire, ne facem în realitate un dar, darul auto împlinirii prin alții.

Vom ajunge să știm acel adevăr despre care vorbea Rabindranath Tagore:  „Am dormit și am visat că viața este bucurie, m-am trezit și am văzut că viața este slujire, am slujit și iată, viața este bucurie.”

Situația ideală este să activezi în ceva în care dacă ajuți pe alții te ajuți pe tine, așa cum se întâmplă de exemplu în Network Marketing.