Lacomia nu e buna

Lăcomia nu e bună

Lăcomie, aviditate, cupiditate, dorință necumpătată de câștig, de avere, tendința de acaparare, insațiabilitate, voracitate, pleonexie, poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult.

Bani, proprietăţi, faimă, salarii mari, familie. În opinia majorităţii oamenilor, acestea sunt unităţi de măsură ale succesului şi garanţia unui viitor sigur. Atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace mulţi oameni urmăresc mai presus de orice să câştige bani şi să urce pe scara socială. Dar interesul faţă de lucrurile spirituale este în declin.

Discuția despre lăcomie merită să fie purtată. De ce suntem lacomi? De unde vine și ce este lăcomia? Vorbesc aici despre lăcomie în sens economic, adică dorința de a poseda cât mai multe bunuri materiale, unele chiar nefolositoare.

In toate timpurile s-a recunoscut farmecul, atracția pe care o are banul asupra omului  dar și faptul că îl împinge să devină lacom și zgârcit. Lăcomia lovește și bogații și săracii, pentru că izvorăște  nu din starea de fapt, ci din sentimentul omului. Aristotel ne invită să fim moderați față de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână niște instrumente, mijloace care să fie în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim. Omul care își lipește inima de bunurile materiale făptuiește o mare nedreptate. Omul nedrept, necinstit este cel care dorește continuu să aibă tot mai mult, el își va irosi viața alergând și stând în compania bunurilor materiale. Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare și uită să ceară bunurile care sunt absolute și care sunt adevăratele bunuri pe care omul ar trebui sa le dobândească.

Lăcomia ruinează viața a milioane de persoane. Ea îi dezumanizează pe cei lacomi, iar victimelor acestora le provoacă durere și necaz. Probabil că în viață ați resimțit din plin efectele lăcomiei. Chiar și furtul obișnuit al mărfurilor expuse în magazine contribuie la creșterea prețurilor bunurilor cumpărate. Dacă veniturile voastre sunt mici, iar preturile lucrurilor necesare vieții de fiecare zi sunt atât de mari încât nu vi le puteți permite, sunteți și victima lăcomiei altcuiva.

Mai mult de jumătate din locuitorii planetei — peste 4 miliarde de oameni — încă mai au un salariu mai mic de 2 dolari pe zi. Pentru săracii acestei lumi divizate în două clase, săraci și bogați, există un teren fertil pentru deznădejde, mânie și frustrare. Această deznădejde este amplificată de faptul că mulți dintre cei bogați parcă nu au nici conștiință, nici compasiune față de starea maselor sărăcite și înfometate.

Nu este atitudine mai condamnată public decât lăcomia, dar mai îmbrățișată în plan personal. În plan individual, ca opțiune umană, cei mai mulți oameni se pronunță vehement împotriva lăcomiei, dar o practică insistent în viața de zi cu zi. Este o adâncă prefăcătorie aici, oamenii se pronunță împotriva lăcomiei, dar puși în fața vieții zilnice sunt lacomi fără să clipească.

Dacă studiem  modelele de abundență folosite de oameni, este ușor de  remarcat că cel mai apreciat și răspândit model este cel bazat  pe „lipsuri-lăcomie”. Comunitatea umană  trăiește și  acționează dominant în funcție de acest model.  Si asta de câteva mii de ani. Care sunt rezultatele? Cum putem explica acest lucru? Şi chiar mai important, ce putem face pentru a schimba mentalitatea de abundență bazată pe lăcomie, pentru a schimba  modul nostru de a fi.  Ce ar trebui să facem și  cum să facem pentru ca  valorile spirituale forte al umanității  să devină dominante?

Ideea modelului bazat pe „lipsuri-lăcomie”, ca un model de bază a lumii, a infectat și infectează în continuare, ca un virus toxic,  multe dintre cele mai importante domenii de interes uman. În zona de negociere și rezolvarea conflictelor, stabilește că soluția va implica oricum compromisuri, dominare și supunere. Idea că oricum cel mai tare îl va supune și exploata pe cel mai slab. În zona  economică, management și conducere duce la jocuri de tipul cineva va decide, cineva va conduce, cineva câștigă și ceilalți pierd, ostilitate, greve, munca ostilă, “câștig prin intimidare,” etc.

Personal și interpersonal,  semințele unor astfel de idei ca “strânge cureaua”, promovarea de  legi pentru a limita creșterea, suspiciunea că alții vor primi prea mult și nemeritat, resentimente atunci când altcineva “câștigă” sau reușește, competitivitatea împotriva colegilor pentru promoțiile lor, refuzul de a împărtăși ideile  noi, refuzul de a cita sau recomanda colegilor lucruri utile, lipsa de atitudine colegială, procese pentru rezolvarea conflictelor, etc.

După ce am mușcat din mărul cunoașterii binelui și răului, ne-am luat sarcina de a construi o lume proprie, pentru care starea de grație a unei morale depline este un țel de atins la limită. Nu suntem indiferenți la lux și oamenii pot fi lacomi indiferent de starea lor materială. Păcatul adunării de avuție cu orice preț este unul comun, de care scapă numai cei cu adevărat educați, personalitățile complexe, cu o viziune proprie, clară, asupra destinului lor. Oamenii comuni, obișnuiți, sunt lacomi aproape prin definiție.

Prețul extrem de ridicat pe care umanitatea și fiecare dintre noi îl plătim  pentru modelul bazat pe „lipsuri-lăcomie” include o serie de jocuri ale ego-ul, care pornesc de la „orice facem, facem pentru a obține un avantaj față de alții”, „oricum cineva câștigă și altcineva pierde”, ori aceasta stabilește antagonisme, mai degrabă decât co-operațiuni, impune atitudini critice  mai degrabă decât atitudini de susținere și cooperare.

Lăcomia este rea în ordinea considerațiilor de tip deontologic dar  este rea și prin consecințele pe care le aduce cu sine, atât asupra oamenilor ca indivizi, dar și prin efectele pe care le are asupra majorității celor care alcătuiesc o societate sau o comunitate?

În primul caz, cel deontologic, lăcomia este un fapt rău în sine însuși pentru că ea contrazice datoriile morale absolute și necondiționate: cele fără de care omul nu este om cu adevărat, nu este ființă morală deplină. Sunt concordante, în acest sens, și porunca a zecea din Decalog  și obligațiile formulate de stoici, de la cei vechi la cei noi (Seneca, Epictet, Marc Aurelian), dar și prescripțiile din Talmud, și cele din Evanghelii referitoare la lăcomie, ca defect periculos, ca rău ce trebuie să fie evitat, ca mare viciu sau ca păcat intolerabil. „Să nu râvnești la nimic din ceea ce este al aproapelui tău”, din porunca a zecea, trimite explicit la cupiditatea în sine, ca rău major, în accepțiunea monoteismului etic iudaic, după cum, în sapiențialele scrieri talmudice, lăcomia, alături de invidie, de orgoliu și de manie, sunt defecte omenești întru totul, fără niciun rest, detestabile în ele însele.

În cel de al doilea caz, lăcomia este evaluată ca fiind nu rea în sine, ci ca fiind imorală prin consecințele sale de neacceptat pentru cineva care alege rațional gândindu-se la principiul celei mai mari fericiri pentru cel mai mare număr de oameni. Raționamentul simplificat al acestei abordări ar suna cam așa: egoismul omului lacom are efecte asupra altor oameni, le produce acestora o suferință, o durere, prin urmare, aduce, prin atitudinea sa, nefericire celor mai mulți. Nu există, astfel, justificări din punctul de vedere al utilității pentru lăcomia excesivă, pentru spiritul hrăpăreț lipsit de orice limită sau măsură. Lăcomia este un păcat capital, pentru că manifestă o dorință dezordonată de a câștiga tot mai mult, fără o reală necesitate. Lăcomia este dorința exagerată de a obține și deține bunuri materiale și asta este baza tuturor păcatelor. Prin intermediul bogăției, un om câștigă posibilitatea de a înfăptui orice păcat, ca să-și satisfacă toate dorințele și plăcerile păcătoase.

Foarte rar  oamenii de succes, vorbesc despre prețul psihologic și spiritual pe care l-au plătit ca să ajungă atât de sus material; dacă s-au folosit de mijloace ilegale sau imorale pentru a se realiza și ce fapte bune vor face cu banii câștigați. Omul care își pune speranța și încrederea în bani, făptuiește un fel de idolatrie care îl orbește și nu-i permite să înțeleagă cât de mult pierde la nivel social, familial, personal și spiritual. Ideea că lăcomia este bună și ca bogăția garantează o viață plăcută și liniștită, este evident falsă. Oamenii caută banul cu toate puterile sale, convins de faptul că acesta îi poate deschide și garanta accesul peste tot în lume. Să nu uităm că banul a fost inventat pentru a fi un instrument care să-i folosească omului la schimbul de mărfuri, la comerț. Depășind-și atribuțiile, banul a invadat întreaga minte a omului și a inversat toate valorile. Totul se petrece în funcție de câștig. Banul nu mai este un ajutor pentru om, ci un patron al omului. Azi se încheie tot mai multe afaceri murdare. Omul se folosește de computer ca să intre în posesia banilor altora. Unii clonează carduri în acest sens, iar justiția nu îi poate ține sub control. Mai mult, cineva care fură milioane prin corupție, primește o pedeapsă mult mai mica fată de cel care fură câțiva bănuți sau o pâine, cu toate că impactul social este mult mai mare..

Bătălia cu lăcomia este bătălia cu defectele noastre. Prin lipsa lui de bun-simț și raționalitate, populismul amestecă lucrurile. Salvarea lumii este posibilă, iar morala înal­tă a omului modern se bazează pe prosperitate și educație, nu pe lozinci inventate de analfabeții care, din păcate, ne guvernează azi.

Si trebuie să înțelegem cât mai mulți că secretul de a fi fericit, este de a face lucruri bune pentru alte persoane!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.