Stresul Succesului


Stresul Succesului

Specialiştii atenţionează că stresul provocat de urmărirea și obţinerea succesului poate submina performanţa. Competiţia, concurența, susţinerea unui proiect important, efortul de menţinere într-o poziţie de top, termenele, critica,  sunt generatoare de stres şi pot risipi oportunități.

Explicația acestor fenomene este că, sub presiunea unor situaţii, creierul uman îşi poate epuiza o parte din puterea de creație și procesare, cunoscută şi ca „memorie de lucru”, esențială pentru susţinerea în bune condiţii a activităților de zi cu zi. Oamenii care îşi folosesc la un nivel superior „memoria de lucru”, pot deveni suprasolicitaţi când stresul îi copleşeşte şi îşi pierd puterea de a excela. Astfel, presiunea succesului poate acţiona ca o „intoxicare” şi este deosebit de periculoasă.

Pentru a preveni asemenea derapaje, cine aspira  la succes (dar nu numai) este bine să fie pregătit să  facă faţă provocărilor și stresului respectând câteva principii:

– să-şi stabilească cât mai clar  misiunea personală, alcătuită din obiective, scopuri, strategii, filosofie, etică și morală;
– să rămână focalizat dar și să armonizeze valorile, virtuțile și principiile sale cu acțiunea necesară obținerii succesului;
– să aibă mereu în minte o schiţă a nevoilor de bază pe care să nu le neglijeze în  exercitarea succesului;
– să înțeleagă că „mai mult” nu este un scop în sine;
– să proiecteze pe termen scurt obiective măsurabile pentru a-şi valida progresul;
– să folosească, investească și să îşi recompună energia pe baza misiunii personale;

– să includă și pe alții în proiectul și viața sa.

În plus, oamenii ar trebui să fie conştienţi că, de orice natură sau dimensiuni ar fi, succesul implică întotdeauna şi pierderi, și esec, și dezamăgiri, compromisuri sau sacrificii. Nu poate exista succes în stare pură, eterată, cum nu există, de regulă, nici eşec fără semințe și elemente de succes. De aceea, orice mare reuşită trebuie văzută ca un complex de experienţe cu aspecte atât pozitive cât şi negative.

Într-un fel sau altul, cu toţii suntem în căutarea succesului. Cursa spre obţinerea sa şi obtinerea propriu-zisă atrag, inevitabil, o stare de euforie şi împlinire. Este un lucru firesc şi aceste sentimente minunate nu trebuie înfrânate. Dar, pentru ca visul să nu se năruie înainte de vreme, este necesar să nu-ţi pierzi niciodată busola.

Să nu uiţi cine esti, cine ai fost înainte de succes şi să nu te temi de ce vei fi după ce acesta a pălit. Să nu uiţi de pasiunea care te-a mânat spre realizarea aspiraţiilor tale. Să nu uiţi de valorile și principiile care te-au propulsat şi de oamenii care te-au sprijinit.
Păstrarea controlului asupra acestor lucruri este, de altfel, o componentă definitorie a succesului autentic şi te va ajuta să te bucuri cu adevărat de glorie pe termen lung.


Valorile personale

Valorile personale

Valorile personale sunt un instrument puternic ce îți influențează viața chiar fără să știi.  Pentru cine caută succesul este esențial  să devină  conștient că ele există și  care sunt prioritare. Ele sunt standardele pe care fiecare și le definește  pentru a trăi conform lor și influențează adesea atitudinea și comportamentul nostru. Ele sunt cele care ne influențează deciziile de viață. Si tot ele ne conturează unicitatea și ne definesc autenticitatea și personalitatea.

Caracteristica cea mai importantă a valorilor personale este relevanța.

Valorile personale sunt acele standarde pe care ți le definești pentru a trai conform lor.  Procesul  de definire și redefinire este unul continuu și este influențat atât din interior cât și de mediul extern. Modul în care fiecare își definește valorile personale este unul propriu.  De exemplu, pentru o persoana „să nu furi” poate fi o valoare prioritara pe când pentru altcineva aceasta este una dintre cele 10 porunci creștine (de neîncălcat), iar pentru altcineva este ceva firesc pentru a putea „trai într-o societate evoluată”.  Dacă cei din grupul meu fură iar eu îmi doresc să nu fur și aceasta este valoarea mea prioritară, voi încerca să nu o încalc și să evoluez astfel, să trăiesc după alte standarde decât grupul meu. Dacă cei din jurul meu nu fură și acest lucru este de neconceput în cercul meu de cunoscuți, voi avea o altă valoare prioritară pentru că acest „standard” este deja ceva firesc. Cu alte cuvinte o valoare este o valoare personală (un standard de viață pentru mine) doar în condițiile în care este relevantă pentru mine.

Anticii acordau multă importanță valorilor și virtuților personale. La începutul anilor 1990 cercetătorii  au reînceput să le studieze utilizând tehnologiile moderne de investigație.  S-au făcut liste de sute de valori care mai de care mai interesante , dar au fost  studii care au dorit să afle cum funcționează teoretic și practic pentru fiecare persoană, pentru a putea crea instrumente care să ne ajute să ni le identificăm mai ușor.

Valorile personale se pot grupa în două categorii, valori  vecine și valori opuse. De exemplu, este foarte probabil ca o persoană pentru care contează mult „libertatea” să conteze și „vecina” și „curiozitatea” sau „creativitatea” și mai puțin probabil să conteze o valoare „opusă” precum „respectul pentru tradiție”.  Așadar e probabil să avem mai multe valori din aceeași categorie „la pachet” și mai puțin probabil să ne identificăm cu „antonimele” lor.

Deși valorile personale sunt subiective, ele sunt influențate de mediul exterior: de media, de oamenii-model care apar des la televizor, de reacția celor din jurul nostru la un anumit comportament.

De exemplu: când un profesor iți da nota 5 când tu erai de 8 (comportament), cu convingerea că așa te motivează să înveți mai mult, te poate face să crezi că oricât ai învăța nu vei obține niciodată o notă bună, poate chiar te face să crezi că ești incapabil și îți scade încrederea în tine (atitudine). O persoana care nu este încrezătoare în propriile forte este mai probabil să nu aibă o direcție clară în viață (valoare).

Valorile ne pot face să avem prejudecați.  De exemplu: dacă pentru tine „sentimentul de apartenența la un grup” este o valoare importantă, e posibil să nu ai prea multă îngăduința pentru o persoană care apreciază „solitudinea” și să pui etichete imaginare dar grele pe fruntea persoanei respective.

 

Valorile personale sunt un instrument puternic ce îți influențează viața chiar fără să știi.  Pentru cine caută succesul este esențial  să devină  conștient că ele există și  care sunt prioritare. Ele sunt standardele pe care fiecare și le definește  pentru a trăi conform lor și influențează adesea atitudinea și comportamentul nostru. Ele sunt cele care ne influențează deciziile de viață. Si tot ele ne conturează unicitatea și ne definesc autenticitatea și personalitatea.

Caracteristica cea mai importantă a valorilor personale este relevanța.

Valorile personale sunt acele standarde pe care ți le definești pentru a trai conform lor.  Procesul  de definire și redefinire este unul continuu și este influențat atât din interior cât și de mediul extern. Modul în care fiecare își definește valorile personale este unul propriu.  De exemplu, pentru o persoana „să nu furi” poate fi o valoare prioritara pe când pentru altcineva aceasta este una dintre cele 10 porunci creștine (de neîncălcat), iar pentru altcineva este ceva firesc pentru a putea „trai într-o societate evoluată”.  Dacă cei din grupul meu fură iar eu îmi doresc să nu fur și aceasta este valoarea mea prioritară, voi încerca să nu o încalc și să evoluez astfel, să trăiesc după alte standarde decât grupul meu. Dacă cei din jurul meu nu fură și acest lucru este de neconceput în cercul meu de cunoscuți, voi avea o altă valoare prioritară pentru că acest „standard” este deja ceva firesc. Cu alte cuvinte o valoare este o valoare personală (un standard de viață pentru mine) doar în condițiile în care este relevantă pentru mine.

Anticii acordau multă importanță valorilor și virtuților personale. La începutul anilor 1990 cercetătorii  au reînceput să le studieze utilizând tehnologiile moderne de investigație.  S-au făcut liste de sute de valori care mai de care mai interesante , dar au fost  studii care au dorit să afle cum funcționează teoretic și practic pentru fiecare persoană, pentru a putea crea instrumente care să ne ajute să ni le identificăm mai ușor.

Valorile personale se pot grupa în două categorii, valori  vecine și valori opuse. De exemplu, este foarte probabil ca o persoană pentru care contează mult „libertatea” să conteze și „vecina” și „curiozitatea” sau „creativitatea” și mai puțin probabil să conteze o valoare „opusă” precum „respectul pentru tradiție”.  Așadar e probabil să avem mai multe valori din aceeași categorie „la pachet” și mai puțin probabil să ne identificăm cu „antonimele” lor.

Deși valorile personale sunt subiective, ele sunt influențate de mediul exterior: de media, de oamenii-model care apar des la televizor, de reacția celor din jurul nostru la un anumit comportament.

De exemplu: când un profesor iți da nota 5 când tu erai de 8 (comportament), cu convingerea că așa te motivează să înveți mai mult, te poate face să crezi că oricât ai învăța nu vei obține niciodată o notă bună, poate chiar te face să crezi că ești incapabil și îți scade încrederea în tine (atitudine). O persoana care nu este încrezătoare în propriile forte este mai probabil să nu aibă o direcție clară în viață (valoare).

Valorile ne pot face să avem prejudecați.  De exemplu: dacă pentru tine „sentimentul de apartenența la un grup” este o valoare importantă, e posibil să nu ai prea multă îngăduința pentru o persoană care apreciază „solitudinea” și să pui etichete imaginare dar grele pe fruntea persoanei respective.

 

Lacomia nu e buna

Lăcomia nu e bună

Lăcomie, aviditate, cupiditate, dorință necumpătată de câștig, de avere, tendința de acaparare, insațiabilitate, voracitate, pleonexie, poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult.

Bani, proprietăţi, faimă, salarii mari, familie. În opinia majorităţii oamenilor, acestea sunt unităţi de măsură ale succesului şi garanţia unui viitor sigur. Atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace mulţi oameni urmăresc mai presus de orice să câştige bani şi să urce pe scara socială. Dar interesul faţă de lucrurile spirituale este în declin.

Discuția despre lăcomie merită să fie purtată. De ce suntem lacomi? De unde vine și ce este lăcomia? Vorbesc aici despre lăcomie în sens economic, adică dorința de a poseda cât mai multe bunuri materiale, unele chiar nefolositoare.

In toate timpurile s-a recunoscut farmecul, atracția pe care o are banul asupra omului  dar și faptul că îl împinge să devină lacom și zgârcit. Lăcomia lovește și bogații și săracii, pentru că izvorăște  nu din starea de fapt, ci din sentimentul omului. Aristotel ne invită să fim moderați față de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână niște instrumente, mijloace care să fie în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim. Omul care își lipește inima de bunurile materiale făptuiește o mare nedreptate. Omul nedrept, necinstit este cel care dorește continuu să aibă tot mai mult, el își va irosi viața alergând și stând în compania bunurilor materiale. Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare și uită să ceară bunurile care sunt absolute și care sunt adevăratele bunuri pe care omul ar trebui sa le dobândească.

Lăcomia ruinează viața a milioane de persoane. Ea îi dezumanizează pe cei lacomi, iar victimelor acestora le provoacă durere și necaz. Probabil că în viață ați resimțit din plin efectele lăcomiei. Chiar și furtul obișnuit al mărfurilor expuse în magazine contribuie la creșterea prețurilor bunurilor cumpărate. Dacă veniturile voastre sunt mici, iar preturile lucrurilor necesare vieții de fiecare zi sunt atât de mari încât nu vi le puteți permite, sunteți și victima lăcomiei altcuiva.

Mai mult de jumătate din locuitorii planetei — peste 4 miliarde de oameni — încă mai au un salariu mai mic de 2 dolari pe zi. Pentru săracii acestei lumi divizate în două clase, săraci și bogați, există un teren fertil pentru deznădejde, mânie și frustrare. Această deznădejde este amplificată de faptul că mulți dintre cei bogați parcă nu au nici conștiință, nici compasiune față de starea maselor sărăcite și înfometate.

Nu este atitudine mai condamnată public decât lăcomia, dar mai îmbrățișată în plan personal. În plan individual, ca opțiune umană, cei mai mulți oameni se pronunță vehement împotriva lăcomiei, dar o practică insistent în viața de zi cu zi. Este o adâncă prefăcătorie aici, oamenii se pronunță împotriva lăcomiei, dar puși în fața vieții zilnice sunt lacomi fără să clipească.

Dacă studiem  modelele de abundență folosite de oameni, este ușor de  remarcat că cel mai apreciat și răspândit model este cel bazat  pe „lipsuri-lăcomie”. Comunitatea umană  trăiește și  acționează dominant în funcție de acest model.  Si asta de câteva mii de ani. Care sunt rezultatele? Cum putem explica acest lucru? Şi chiar mai important, ce putem face pentru a schimba mentalitatea de abundență bazată pe lăcomie, pentru a schimba  modul nostru de a fi.  Ce ar trebui să facem și  cum să facem pentru ca  valorile spirituale forte al umanității  să devină dominante?

Ideea modelului bazat pe „lipsuri-lăcomie”, ca un model de bază a lumii, a infectat și infectează în continuare, ca un virus toxic,  multe dintre cele mai importante domenii de interes uman. În zona de negociere și rezolvarea conflictelor, stabilește că soluția va implica oricum compromisuri, dominare și supunere. Idea că oricum cel mai tare îl va supune și exploata pe cel mai slab. În zona  economică, management și conducere duce la jocuri de tipul cineva va decide, cineva va conduce, cineva câștigă și ceilalți pierd, ostilitate, greve, munca ostilă, “câștig prin intimidare,” etc.

Personal și interpersonal,  semințele unor astfel de idei ca “strânge cureaua”, promovarea de  legi pentru a limita creșterea, suspiciunea că alții vor primi prea mult și nemeritat, resentimente atunci când altcineva “câștigă” sau reușește, competitivitatea împotriva colegilor pentru promoțiile lor, refuzul de a împărtăși ideile  noi, refuzul de a cita sau recomanda colegilor lucruri utile, lipsa de atitudine colegială, procese pentru rezolvarea conflictelor, etc.

După ce am mușcat din mărul cunoașterii binelui și răului, ne-am luat sarcina de a construi o lume proprie, pentru care starea de grație a unei morale depline este un țel de atins la limită. Nu suntem indiferenți la lux și oamenii pot fi lacomi indiferent de starea lor materială. Păcatul adunării de avuție cu orice preț este unul comun, de care scapă numai cei cu adevărat educați, personalitățile complexe, cu o viziune proprie, clară, asupra destinului lor. Oamenii comuni, obișnuiți, sunt lacomi aproape prin definiție.

Prețul extrem de ridicat pe care umanitatea și fiecare dintre noi îl plătim  pentru modelul bazat pe „lipsuri-lăcomie” include o serie de jocuri ale ego-ul, care pornesc de la „orice facem, facem pentru a obține un avantaj față de alții”, „oricum cineva câștigă și altcineva pierde”, ori aceasta stabilește antagonisme, mai degrabă decât co-operațiuni, impune atitudini critice  mai degrabă decât atitudini de susținere și cooperare.

Lăcomia este rea în ordinea considerațiilor de tip deontologic dar  este rea și prin consecințele pe care le aduce cu sine, atât asupra oamenilor ca indivizi, dar și prin efectele pe care le are asupra majorității celor care alcătuiesc o societate sau o comunitate?

În primul caz, cel deontologic, lăcomia este un fapt rău în sine însuși pentru că ea contrazice datoriile morale absolute și necondiționate: cele fără de care omul nu este om cu adevărat, nu este ființă morală deplină. Sunt concordante, în acest sens, și porunca a zecea din Decalog  și obligațiile formulate de stoici, de la cei vechi la cei noi (Seneca, Epictet, Marc Aurelian), dar și prescripțiile din Talmud, și cele din Evanghelii referitoare la lăcomie, ca defect periculos, ca rău ce trebuie să fie evitat, ca mare viciu sau ca păcat intolerabil. „Să nu râvnești la nimic din ceea ce este al aproapelui tău”, din porunca a zecea, trimite explicit la cupiditatea în sine, ca rău major, în accepțiunea monoteismului etic iudaic, după cum, în sapiențialele scrieri talmudice, lăcomia, alături de invidie, de orgoliu și de manie, sunt defecte omenești întru totul, fără niciun rest, detestabile în ele însele.

În cel de al doilea caz, lăcomia este evaluată ca fiind nu rea în sine, ci ca fiind imorală prin consecințele sale de neacceptat pentru cineva care alege rațional gândindu-se la principiul celei mai mari fericiri pentru cel mai mare număr de oameni. Raționamentul simplificat al acestei abordări ar suna cam așa: egoismul omului lacom are efecte asupra altor oameni, le produce acestora o suferință, o durere, prin urmare, aduce, prin atitudinea sa, nefericire celor mai mulți. Nu există, astfel, justificări din punctul de vedere al utilității pentru lăcomia excesivă, pentru spiritul hrăpăreț lipsit de orice limită sau măsură. Lăcomia este un păcat capital, pentru că manifestă o dorință dezordonată de a câștiga tot mai mult, fără o reală necesitate. Lăcomia este dorința exagerată de a obține și deține bunuri materiale și asta este baza tuturor păcatelor. Prin intermediul bogăției, un om câștigă posibilitatea de a înfăptui orice păcat, ca să-și satisfacă toate dorințele și plăcerile păcătoase.

Foarte rar  oamenii de succes, vorbesc despre prețul psihologic și spiritual pe care l-au plătit ca să ajungă atât de sus material; dacă s-au folosit de mijloace ilegale sau imorale pentru a se realiza și ce fapte bune vor face cu banii câștigați. Omul care își pune speranța și încrederea în bani, făptuiește un fel de idolatrie care îl orbește și nu-i permite să înțeleagă cât de mult pierde la nivel social, familial, personal și spiritual. Ideea că lăcomia este bună și ca bogăția garantează o viață plăcută și liniștită, este evident falsă. Oamenii caută banul cu toate puterile sale, convins de faptul că acesta îi poate deschide și garanta accesul peste tot în lume. Să nu uităm că banul a fost inventat pentru a fi un instrument care să-i folosească omului la schimbul de mărfuri, la comerț. Depășind-și atribuțiile, banul a invadat întreaga minte a omului și a inversat toate valorile. Totul se petrece în funcție de câștig. Banul nu mai este un ajutor pentru om, ci un patron al omului. Azi se încheie tot mai multe afaceri murdare. Omul se folosește de computer ca să intre în posesia banilor altora. Unii clonează carduri în acest sens, iar justiția nu îi poate ține sub control. Mai mult, cineva care fură milioane prin corupție, primește o pedeapsă mult mai mica fată de cel care fură câțiva bănuți sau o pâine, cu toate că impactul social este mult mai mare..

Bătălia cu lăcomia este bătălia cu defectele noastre. Prin lipsa lui de bun-simț și raționalitate, populismul amestecă lucrurile. Salvarea lumii este posibilă, iar morala înal­tă a omului modern se bazează pe prosperitate și educație, nu pe lozinci inventate de analfabeții care, din păcate, ne guvernează azi.

Si trebuie să înțelegem cât mai mulți că secretul de a fi fericit, este de a face lucruri bune pentru alte persoane!

 

Intrebari si Raspunsuri

Intrebari si Raspunsuri
La 4-5 ani știm toate întrebările. La 18-25 ne purtam de parca am ști toate răspunsurile. După 25 de ani, multi dintre oameni chiar au aroganța de a crede că știu toate răspunsurile, dar de fapt nu și-au înțeles întrebările.

Unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le înțelegem pe măsură ce creștem și trecem prin diverse experiențe este să ne dăm seama cât de puține știm de fapt.

La sfârșitul vieții se spune despre sir Isaac Newton că ar fi rostit următoarele cuvinte: “Nu știu cum arăt eu în fata lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joaca pe malul mării și se distrează cautând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoica roșie, in timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fata mea.”

De regulă, oamenii se mint pe ei înșiși când spun că vor sa facă o schimbare. In realitate ne e teamă de schimbări și ele apar doar în urma unor declanșatori psihologici foarte puternici care ne determină să acționăm.

Fiecare dintre noi avem un set de valori, fiecare dintre noi avem un set de virtuți pe care le considerăm importante și definitorii pentru noi și personalitatea noastră. Sunt valori, virtuți și principii la care ținem atât de mult, încât, atunci când ne sunt amenințate, reacționăm involuntar și instantaneu. Aceleași valori, virtuți și principii, atunci când sunt stimulate sunt lucrurile care ne determină să acționăm. Dacă iți vei afla valorile, virtuțile și principiile, vei afla ce anume te motivează de fapt și de ce iei deciziile pe care le iei.

Ai tras concluzia că vrei să faci o schimbare? Este foarte bine. Schimbarea bine chibzuită este poarta către succes. Cum iți ajuți creierul să nu-ți pună piedici? Aliniază-ți strategia, tacticile, obiceiurile și acțiunile cu valorile, virtuțile și principiile pe care le ai. Gândește-te cum să iți stimulezi valorile, virtuțile și principiile prin ceea ce faci.

Fiecare dintre noi are valori diferite și e motivat de lucruri diferite.
Descoperă-ți valorile și apoi descoperă cum să ți le stimulezi și vei declanșa acțiunea, chiar acțiunea masivă, singura care te poate duce la succes. Acțiunea masivă nu înseamnă muncă multă, înseamnă munca perseverentă, cu strategii bine formulate, subordonată principiilor de succes.

De aici trebuie să începi ca să te ajuți să te schimbi.

Prima regula a succesului

Efortul își arată roadele după ce ai refuzat să te oprești. Toate aspirațiile par imposibile până când le îndeplinește cineva. De ce sa nu fii tu acela. Dacă vrei să trăiești fără a mai munci vreodată, trebuie să fii îndeajuns de îndrăgostit de o activitate încât să ai forța, energia, curajul, perseverența, inteligența să reușești să o automatizezi îndeajuns încât să funcționeze chiar și fără tine.

Succesul este consecința inevitabilă a utilizării la maximum a capacităților pe care le posezi. Am observat că există un fel de snobism intelectual-spiritual care îi face pe oameni să creadă că pot să fie fericiți fără bani, deși muncesc din greu să supraviețuiască. Contradicția este evidentă. Ar fi așa de ușor să facă o analiză, să găsească o oportunitate care să i se potrivească, și, chiar cu mai puțin efort, să elimine problema financiară din viața lor și a familiilor lor.

Succesul se pare că este în mare parte dat de capacitatea de a continua atunci când ceilalți abandonează, de forța de a te agăța de visurile tale, de decizia de a nu lăsa pe nimeni și nimic să-ți fure aspirațiile. Pentru cei mai mulți dintre noi, marele pericol nu este că țintim prea sus și nu reușim, ci că țintim prea jos și reușim.  Mulțumirea micilor reușite acționează ca un drog paralizant.

Probabil cea mai cunoscută replica a lui Gandhi este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”.  Mii de oameni o repetă, de cele mai multe ori mecanic, în diverse situații și probleme, fără să aprofundeze ideea din spatele ei.

Poți să te plângi de oamenii din jurul tău, de colegi, de rude, de prieteni, de șefi, de patroni, de politicieni, de societate, de condițiile de viață, de trafic, de lipsa autostrăzilor, de lipsa banilor, de corupție, de ipocrizie, de lipsa de loialitate, etc.

In realitate nu poți schimba nimic, sau aproape nimic la ceilalți, singurul moment când ești în control este când decizi să te schimbi pe tine. Nu e nimeni de vină pentru că viața ta nu este așa cum ți-ai dori, că nu ai recunoașterea care ți se cuvine, că nu ai contul în bancă care să-ți aducă liniștea pe care ți-o dorești … Tu ești singurul care poate să  facă o schimbare asupra singurului lucru pe care îl poți controla, tu însuti. Deciziile tale sunt cele care te-au adus în momentul în care ești acum și tot deciziile pe care le iei te pot ajuta să schimbi ceva.

Daca vrei ca oamenii să fie mai optimiști, mai muncitori, mai entuziaști, mai amabili , mai implicați, mai corecți, mai loiali,  fii tu însuti mai optimist, mai entuziast, mai implicat, mai muncitor, mai empatic, …

Este prima regula a succesului!