Omul este măsura tuturor lucrurilor (Pantón, métron anthrópos)

Omul este măsura tuturor lucrurilor (Pantón, métron anthrópos)

Contrar opiniei populare, această afirmație nu-i aparține lui Descartes. Sigur, a fost folosită în perioada iluministă până la intoxicare, dar ea aparține unui filosof antic pe nume Protagoras. El a fost clasificat de Platon în rândul sofiștilor, Protagoras este un filozof presocratic. Este considerat, îndeobște, primul filozof profesionist, gânditorul care a ridicat filosofia la un alt nivel de receptivitate. Până la el, se pare, filosofii erau gânditori cu influență locală, asupra cărora părerile oamenilor erau foarte împărțite.

De la Protagoras încoace avem însă o altă prestanță a filosofului în lumea antică. Dictonul menționat aduce omul în centrul universului. Ni se introduc astfel cele două planuri: omul și lucrurile. În raport cu omul, toate lucrurile (inclusiv lumea animală și vegetală) trec pe loc secund. Nimic nu poate concura cu ființa umană din punct de vedere ontologic. Nu știm până unde a dus Protagoras această idee, știm doar că modernitatea a preluat-o și a dus-o la extremă.

Originar din Abdera, Tracia, Protagoras și-a petrecut viața în lungi călătorii, întrerupte de popasuri în Atena, unde s-a împrietenit cu Pericle. La fondarea orașului Thurioi (444 î.Hr.), lui Protagoras i s-a comandat redactarea proiectului constituției noii cetăți. Din cauza scrierii Despre zei (arsă în public la Atena), o lucrare considerată de unii ca fiind atee, a fost acuzat în 411 î.Hr. și obligat să părăsească orașul. A murit, potrivit tradiției, într-un naufragiu în drum spre Sicilia. Se istorisește că Democrit a întâlnit in orașul sau natal, Abdera, un muncitor, care purta foarte ingenios doua lemne pe umerii săi. Democrit începu o discuție cu acesta și, uimit de perspicacitatea cu care el răspundea, îl luă cu sine ca elev. Acest muncitor era Protagoras, cel dintâi și cel mai vestit sofist (Platon, Protagoras).

Protagoras a fost cunoscut ca profesor de retorică și dezbatere, care erau importante în viața socială a Greciei antice. Din bogata sa operă – scrieri de retorică, etică, drept, filosofie și gramatică – nu s-au păstrat decât 20 de rânduri.

Este autorul celebrului aforism: “Omul este măsura tuturor lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există”.

El înțelegea prin aceasta că fiecare individ își creează la nivel ideatic propriul său Univers pe măsura capacității sale subiective de imaginație şi gândire. Protagoras reprezintă ideea – se pare sub influenta lui Heraclit – ca lucrurile sunt supuse unei eterne schimbări, ca de altfel și corpul omenesc. Din această pricină și conținutul senzațiilor noastre despre unul și același obiect va fi mereu altul, așadar modificat nu numai prin schimbarea lucrului însuși, ci și prin boală, vârstă sau prin starea organelor noastre de simț.  Acest fapt l-a făcut pe Protagoras să afirme ca noi nu putem ști niciodată despre un lucru cum este acesta, ci numai cum ne apare într-un anumit moment, așa că nu sunt posibile decât numai judecăți relative. In felul acesta el îndeamnă să-ți amintești că trăiești în Lume.  Aici valorile sunt într-atât de subiective, încât aproape că au luat chip uman – câte chipuri, atâtea valori. De aceea ferește-te de a rătăci printre ele; stabilește-ți propriul set de valori și caută a-ți fi propria măsură!

Lumea este frumoasă când vrem noi să o vedem așa. Pentru noi, oamenii, lumea există când îi dăm noi sens…  Totodată, două persoane care se uită la un tablou nu văd niciodată același lucru. Pentru fiecare însă, există o măsură aparte, relaționată la experiența sa dobândită în timp. Totul este legat de percepții și opinii. Cam asta cred că a vrut să spună Protogaras.

In fond, Socrate însuși cu deviza sa care îndeamnă la cunoaștere de sine nu face decât să dea expresie principiului protagoreic. Acestea însă veneau în conflict cu tradițiile existente, dar relativismul-individualist al sofiștilor lovește în general, adică în chiar fundamentele teoretice ale statului atenian, contestând-le rolul și funcția sa socială.

In acest context, Socrate este primul care a înțeles pericolul acestei situații și și-a pus, în mod deliberat în slujba acesteia gândirea spre a identifica o soluție de apărare. El a identificat sursa pericolului în interior și este cu atât mai mare cu cât, așa cum se întâmplă adesea, nici măcar nu poate fi numită, fiindcă nu este vorba de oameni, ci de principii teoretice generale, care pun, însă, în mișcare oameni, fiind prin aceasta cu atât mai distructive.

Așadar, are loc o trecere de la omul homeric, guvernat de zei si cu o morală bazată pe acceptarea destinului, la omul atenian, care își asuma răspunderea acțiunilor sale. Protagoras se arătase dispus să predea cu prudență bunele sfaturi cu privire la viața de familie și în cetate.

Avem însă o problema morală: dacă renunțăm la orice formă de călăuzire, este oare omul în stare să urmeze calea cea dreaptă? Este oare el propriul sau stăpân? Dar oare care este calea cea dreaptă? Raportat la ce anume este dreaptă?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.