Concurenta Neloiala


Succesul, bunăstarea, educația, sănătatea sunt  lucruri la  care toți ar trebui să avem acces în mod egal.  Ar trebui ca accesul la oportunități egale sa fie asigurat. Ceea ce descoperim este însă că, cu cât ești mai bogat, ești mai înclinat să urmărești o viziune a unui succes personal, de realizări și împliniri, în detrimentul altora din jurul tău.  Ne aflăm la niveluri nemaiîntâlnite de inegalitate economică. Bogăția nu doar a devenit tot mai concentrată în mâinile unui grup de indivizi, dar visul succesului devine tot mai de neatins pentru majoritatea oamenilor, nu pentru că nu ar fi capabili pentru aceasta, ci pentru că intră  într-o competiție  cu cei care au acces la privilegii speciale. Si cum cu cât ești mai bogat, cu atât te simți mai îndreptățit să ai acea avere, și ești mai dispus să acorzi prioritate propriilor interese mai presus de interesele altor oameni, ești mai dispus și predispus să trișezi, ești mai dispus și predispus să faci lucruri pentru interesul propriu călcând in picioare, uneori chiar cu plăcere interesele altora. Nu are rost să sperăm că aceste tipare se vor schimba de la sine. De fapt, există motive să credem că se vor înrăutăți și așa vor arăta dacă lucrurile rămân la fel, la aceeași rată lineară, și în următorii 30 de ani.

De profunda inegalitate economică existentă  ar trebui cu toții să ne îngrijorăm, și nu doar pentru cei săraci sau foarte săraci, ci pentru toată lumea.  Sunt multe lucruri care sunt subminate în timp ce inegalitatea economică se înrăutățește. Mobilitatea socială, lucrurile importante la care ținem, sănătatea, educația, stabilitatea, securitatea, încrederea socială, liniștea sociala, toate scad în timp ce inegalitatea crește.  Acestea  sunt însă rezultate ale unui sistem defect și generalizat.  Chiar și oamenii din vârf resimt aceste rezultate și ar trebui să mediteze la asta, să înceapă să se teamă de efecte și să dorească să schimbe sistemul. Nu cred că soluțiile vor veni de la cei bogați sau de la actualii oameni politici, majoritatea lor nefiind altceva decât profitori și reprezentanți ai acestui sistem de privilegii (legale sau ilegale dar oricum protejate) care aduși întru-un sistem meritocratic corect și concurențial nu au abilitățile necesare să facă față.

Idei și oportunități sunt multe și le putem discuta. Proiectul nostru poate fi una dintre ele. Dacă ai vreo sugestie, ai o altă opinie sau doar vrei să vorbim, aștept comentarii sau mesaje. Chiar m-aș bucura să știu că cineva a fost atent și a înțeles mesajul … sau, și mai bine, că am putut fi de folos.

Mult succes și să auzim numai de bine. Dacă v-a plăcut nu uitați să distribuiți.

Mergeți și pe  https://bww.ro/armeanu/


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.