Cultura cooperarii


Trăim într-o epocă extraordinară și contradictorie. Mulți oameni ascultă știrile de dimineață cu frică și teamă. În fiecare zi citim despre împușcături, sărăcie, inegalitate, poluare, dictatură, război, corupție.

Natura umană a fost binecuvântată cu resurse care deschid un spațiu pentru un fel de izbăvire. Suntem înzestrați cu puterea de a combina ideile recursiv, să avem gânduri despre gândurile noastre. Avem un instinct pentru limbă, permițându-ne să împărtășim roadele ingenuității și experienței noastre. Suntem înzestrați cu capacitatea de a înțelege, simțim milă, avem imaginație, compasiune, compătimire. Aceste dotări au găsit modalități de a-și mări propria putere.

Dacă istoria ne învață ceva, e că lucrurile ar putea fi altfel. Nimic nu e inevitabil în felul în care ne-am structurat societatea și economia acum. Ideile pot și chiar schimbă lumea. Cred că mai ales în ultimii ani a devenit extrem de clar că nu putem menține situația actuală, că avem nevoie de idei noi.

Știu că mulți dintre noi privim cu pesimism viitorul marcat de o crescândă inegalitate, sărăcie, xenofobie, poluare, dictatură, război, corupție și schimbări climatice. Dar nu-i suficient să știm la ce ne opunem, ci și cum să ne opunem. Trebuie să știm și ce susținem. Soluția poate fi structurarea în comunități.

Îmi doresc să putem schimba ceva aici și sper ca mulți oameni să înțeleagă conceptul și împreună să facem ceva în privința asta. Este nevoie să vorbim mai mult despre oameni și nevoile lor. Este nevoie să ajutăm și să încurajam câți mai mulți oameni să-și urmeze visurile. Este nevoie să ajutăm și să încurajăm câți mai mulți oameni să-și ducă viața în bunăstare și mulțumire. Este nevoie să ajutăm și să încurajăm câți mai mulți oameni să devina antreprenori.

Îmi doresc să reușim să adunăm laolaltă într-un proiect comun bărbați și femei deschiși la schimbare, oameni curajoși care se conectează când semenii lor, în esență, se deconectează. Și apoi, conectând toți acești oameni în jurul unor valori și idealuri comune, între diferite niveluri educaționale, culturi și regiuni, să construim comunități puternice, care să se poată transforma într-o mișcare a cooperării, cu vectorul îndreptat spre bunăstare și fericire prin cooperare.

Cred într-un viitor în care valoarea muncii nu e dată de avere, venit sau salariu, ci de câtă bunăstare și fericire transmiți și de cât de multă însemnătate oferi. Cred într-un viitor în care educația nu te pregătește doar pentru o meserie, ci pentru o viață trăită în bunăstare. Cred într-un viitor în care viața fără sărăcie să nu mai fie un privilegiu, ci un drept meritat de toți oamenii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.