Motivatia 3

Sistemul motivaţional

Componentele sistemului motivaţional sunt numeroase, variază ca origine, mod de satisfacere şi funcţii. Aşa cum se  stie, motivaţia umana include trebuinţe, motive, interese, convingeri, tendinţe, intenţii, dorinţe, aspiraţii

Trebuinţele sau necesitatile  sunt componente ale motivaţiei care semnalizează o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Modelul ierarhic al trebuinţelor umane al lui  A .Maslow  ne demonstrează faptul că trebuinţele umane sunt organizate într-o structură ierarhică, la baza fiind plasate trebuinţele fiziologice, iar în vârful piramidei trebuinţele referitoare la realizarea de sine.

Modelul ierarhic al trebuinţelor umane elaborat de Maslow cuprinde următoarele categorii:

  1. trebuinţe fiziologice (trebuinţa de hrană, de apă, trebuinţa sexuala, trebuinţa de odihnă)
  2. trebuinţe de securitate (apărare, protecţie, echilibru emoţional)
  3. trebuinţe de iubire şi apartenenţă la grup ( trebuinţa de a aparţine unui grup, de a fi acceptat, de a oferi şi primi afecţiune )
  4. trebuinţe de stimă de sine ( trebuinţa de prestigiu, de a beneficia de aprobare şi preţuire, de a atinge obiective)
  5. trebuinţe cognitive (trebuinţa de a înţelege, de a cunoaşte, de a explora, de a descoperi)
  6. trebuinţe estetice (trebuinţa de frumos, de ordine, de simetrie, de armonie)
  7. trebuinţe de autorealizare şi de valorificare a propriului potenţial (trebuinţa de a-şi utiliza potenţialul creativ, de a găsi autoîmplinirea).

Trebuinţele lui Maslow sunt trebuinţe de deficienta (primele patru clase de trebuinţe) şi trebuinţe de creştere sau dezvoltare (dorinţa omului de a avea succes, de a şti,  de a-şi valorifica aptitudinile  şi care includ ultimele trei clase de trebuinţe).

În viziunea lui Maslow, o trebuinţă superioară nu se exprima decât atunci când sunt satisfăcute,  măcar parţial,  trebuinţele de nivel inferior, iar cu cât o trebuinţă se află mai spre vârful piramidei,v cu atât ea este mai specific umana, iar satisfacerea ei produce mulţumire şi dezvoltă o tensiune plăcuta în organism.  Cea mai înalta motivaţie, autoactualizarea, poate fi atinsă dacă celelalte nevoi sunt satisfăcute.

Trebuinţele mai sunt clasificate şi astfel:

  1. Trebuinţe inferioare prezente la om şi la animale, dar satisfăcute de primul diferit şi trebuinţe superioare specifice omului şi plasate spre vârful piramidei.
  2. Trebuinţe homeostazie şi trebuinţe de creştere. Homeostazia este o noţiune împrumutata din fiziologie şi care denumeşte tendinţa organismului de a menţine constanţi parametrii mediului intern. Trebuinţele homeostazice explică doar activitatea de adaptare. Trebuinţele de creştere nu urmăresc menţinerea stării date, ci atingerea unor parametrii superiori, ce presupun perfecţionarea.

Cunoaşterea ierarhiei trebuinţelor este utila în explicarea comportamentelor deoarece:

  • diferite trepte apar pe rând în funcţie de dezvoltare psihică, prima cuprinzând trebuinţe dezvoltându-se în copilărie, adolescenţă sau mai târziu
  • intensitatea trebuinţelor scade de la baza spre vârf
  • trebuinţa superioară nu se satisface decât dacă n-au fost satisfăcute într-o oarecare măsură, cele inferioare ei, (este dificil pentru un profesor sa activeze trebuinţa de a şti a unui elev daca cele de hrana şi adăpost nu sunt satisfăcute)
  • cu cât o trebuinţă este mai înaltă, cu atât este mai caracteristică pentru om.

Maslow-Hierarchy1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.