Standarde

Trăim într-o lume  in care societatea nu ne oferă de fiecare dată numai satisfacții. Vedem zilnic în jurul nostru tot felul de oameni, unii mai buni, alții mai răi. Vedem frecvent oameni de asa zis „succes” (de regula financiar sau politic) fara scoala, fara cultura, fara virtuti, fara valori. Putem sa tragem lesne concluzia ca se poate si asa. Nimic mai fals. Daca vei privi cu atentie, vei constata ca nu au platit pretul educatiei, au trisat, au inselat, au tradat, dar au platit sau vor plati un altfel de pret, care de regula este foarte mare si riscant.

Este foarte important sa studiezi, dar să nu consideri niciodată că o notă îți va decide viitorul. O notă este o notă la școală, și atât! Chiar dacă unii dintre profesori  te judeca în funcție de note  trebuie sa sti  că atâta timp cât tu esti constient de  ce vrei să faci, de visul pe care il urmezi poti reuși orice.

Întotdeauna îi încurajez pe oamenii din jur să facă ceea ce le place si pentru ce sunt dotati în viață. Am observat că foarte mulți oameni  nu știu ce le place și își aleg o slujbă doar pentru ca asa este trendul in clasa sau in scoala, că așa le-a spus un prieten, mama, soțul, fratele. Acesta este un alt exemplu tipic de lipsă de informare, care îți poate distruge viața. Gândește-te cum ar fi să fii obligat zilnic să faci un lucru care nu îți place, dar știi că trebuie să-l faci pentru că așa poti supraviețui. Învață să faci ceea ce-ți place, află  ce te pasionează, și luptă să ajungi să obții ceea ce îți dorești. Cu siguranță vei întâmpina dificultăți în drumul tău spre a obține rezultatul dorit, dar trebuie să înțelegi că orice are un preț care trebuie plătit, si ca daca un lucru nu costă nimic, și e foarte ușor de realizat, acel lucru nu valorează nimic. Gândește-te atent la asta!

Ai grijă să-ți alegi standarde de înaltă clasă în viață, deoarece tu ești singurul care poate alege pentru tine.

education