Complexe

Uşa către putere – puterea de a vă crea propria realitate liberi şi in armonie – este alcătuită din convingerile noastre despre ceea ce este sau nu este omeneşte posibil. Ceea ce blochează uneori uşa şi vă impiedică trecerea este un set anume de convingeri, atitudini şi comportamente pe care il numim „complex”.

Datorită răspandirii psihologiei, ideea complexelor care micşorează eficacitatea unei persoane nu este una străină. Freud şi alţii au dat, in general, crezare acelor descoperiri pe care le-au şi susţinut.  Cuvantul „complex” vine din latină şi inseamnă „foarte apropiat sau o legătură ingemănată sau inrudita”.  In psihanaliză in mod special, el se referă la un grup de atitudini emoţionale care sunt parţial inconştiente şi care afectează comportamentul individului. Exista si rădăcini semantice care au inţelesul de „reţea”.

Să spui că atitudinile emoţionale includ complexe inseamnă să spui că ele sunt parte din subconştient. Complexul este un grup de idei sau atitudini despre un anume subiect pe care subconştientul le crede adevărate. In acest sens larg,  ţara, iubirea şi banii pot fi considerate complexe. Cand intrebăm pe cineva „Ce părere ai despre bani?”, ii cerem să descrie complexul incalcit de convingeri personale construit prin invăţare şi experienţă cu privire la acel subiect.

Ştim că subconştientul inregistrează tot ce ni se intamplă in baza de date a memoriei şi că toate impresiile legate de un anume obiect sau intamplare sunt interconectate intre ele, aşa incat el le poate   reactiva pentru a furniza o amintire completă a unei intamplări sau a unui obiect.

Conceptele abstracte precum iubirea formează de asemenea un fel de centru in jurul căruia experienţele, invăţăturile şi impresiile sunt adunate ca intr-o bancă de date a memoriei pentru stocare şi reamintire.  Felul in care vezi iubirea, de exemplu, depinde de tipurile de experienţe, invăţăminte şi alte impresii legate de iubire pe care subconştientul tău le adună intr-un concept de bază.

Intr-o situaţie normală, inţelegerea ta legată de acest concept creşte pe măsură ce primeşti mai multe informaţii pentru stocat. Fiecare experienţă nouă se adaugă la celelalte şi, in mod ideal, produce o nouă sinteză de fiecare dată.

Din nefericire, un complex de idei şi atitudini care se dezvoltă normal, devine uneori fixaţie. Cand se intamplă asta, nu mai este vorba despre dezvoltare şi acolo nu mai creşte gradul de inţelegere.

Experienţele noi şi invăţămintele care nu sunt conforme cu acea fixaţie sunt date la o parte, intr-o zonă de stocare izolată.

O persoană cu un asemenea complex poate avea amintiri radical diferite cu privire la un subiect anume, dar setul care formează complexul este singurul pe care şi-l aminteşte in mod voit. Celelalte amintiri există pe undeva prin zona uitării.

In orice caz, există un tip de complex care se formează şi este păstrat chiar de mintea conştientă. In acest caz, mintea concepe convingerea şi cooperează pe deplin cu subconştientul pentru a o menţine. Ca exemplu putem să luăm increderea intr-un partid politic sau o teorie ştiinţifică. Aceste convingeri pot fi cu inverşunare susţinute in faţa unei dovezi contrare evidente. Cel mai probabil este vorba despre un sentiment intens de nesiguranţă care face ca aceste complexe să fie active la nivel conştient.

Convingerea complexată reprezintă ceva puternic de care cineva se agaţă. Fixaţiile nu intotdeauna sunt dăunătoare si negative. De exemplu, complexul legat de faptul că se poate răci dacă stai in curent s-ar putea să nu facă rău multora, chiar dacă ţie iţi va cauza multe răceli. Complexul despre fumatul care generează cancer poate chiar să fie folositor. Cand insă un complex incepe să ne stanjenească activitatea şi manifestarea noastră ca fiinţe umane, sau acţionează pentru impiedicarea creşterii noastre spirituale, atunci suntem in pericol. Un complex de inferioritate are un efect inhibitor considerabil.

De exemplu, convingerea că cineva este persecutat de către ceilalţi poate duce la autodistrugere. Complexele care implică ură şi teamă, obsesiile şi viciile pot să te indrepte către tot felul de necazuri.

1079151259972958

Principii de succes

Să aruncăm o privire asupra cuvintelor „principii fundamentale”. Sunt acele principii de bază pe care se clădesc toate realizările. Principiile fundamentale formează începutul, baza şi realitatea din care decurg toate celelalte lucruri.

Este o contradicţie în termeni să vorbeşti despre noi principii fundamentale. E ca şi cum cineva ar pretinde ca a confecţionat antichităţi noi.

Principiile fundamentale sunt vechi de când lumea. Au fost aceleaşi din timpurile biblice şi vor continua să rămână la fel până la sfârşitul lumii. Să folosim cuvintele „principii fundamentale” şi să le aplicăm la conceptul de succes.

Dacă sunteţi în căutarea succesului fundamental, genul de succes care durează, acesta este construit pe o fundaţie solida, atunci va trebui să evitaţi răspunsurile exotice. In ciuda zvonurilor care afirmă contrariul, succesul este un proces simplu. Nu pică din cer. Nu este nici magic, nici misterios,

SUCCESUL NU ESTE ALTCEVA DECÂT CONSECINŢA NATURALĂ A APLICĂRII ÎN MOD CONSECVENT A PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ALE SUCCESULUI ÎN VIAŢĂ.

Acelaşi lucru este adevărat şi în cazul fericirii şi bogăţiei. Şi ele nu sunt altceva decât consecinţa naturală a aplicării în mod consecvent a principiilor fundamentale ale fericirii şi bogăţiei în viaţă. Cheia este să rămâi fidel principiilor fundamentale.

Cu cât mai mult îl doriţi ceva şi cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se şi întâmplă, ca un efect secundar, din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o alte persoane si comunitati.

Succesul trebuie să vină de la sine trebuie să îl laşi să se producă tocmai nepurtându-i de grijă, dar facad tot ce este necesar. Trebuie să ascultaţi ce anume vă porunceşte conştiinţa să faceţi şi să duceţi la bun sfârşit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi apuca ziua când veţi vedea că, pe termen lung – repet: pe termen lung! -, succesul vă va urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la el.

A încerca o prezentare sistematică a subiectului este un lucru foarte dificil, căci psihologia necesită o anumită detaşare ştiinţifică. Dar poate fi într-atât de detaşat omul care face observaţiile? O astfel de detaşare o poate avea doar cineva dinafară, însă respectivul ar fi mult prea îndepărtat pentru a face afirmaţii de certă valoare. Doar omul dinăuntru ştie cum stau lucrurile. Judecăţile lui s-ar putea să nu fie obiective, evaluările lui ar putea fi exagerate.  Este inevitabil.

feng-shui-aspiratii_de_viata

Treatment of Heart Disease with Coenzyme Q10

  Since its discovery in the late 1950’s Coenzyme Q10 (CoQ10) has received much attention as a necessary compound for proper cellular function. It is the essential coenzyme necessary for the production of ATP (adenosine triphosphate) upon which…

Citește în continuare Treatment of Heart Disease with Coenzyme Q10

Efortul

Efortul își arată roadele după ce ai refuzat să te opresti.
Toate aspiratiile par imposibile până când le îndeplinește cineva. De ce sa nu fi tu acela.

Dacă vrei să trăiești fără a mai munci vreodată, trebuie să fii îndeajuns de îndrăgostit de o activitate incat sa ai forta, energia, curajul, perseverenta, inteligenta sa reusesti sa o automatizezi indeajuns incat sa functioneze si fara tine.

Succesul este consecinta inevitabila a utilizarii la maximum a capacităților pe care le posezi.

Există un fel de snobism intelectual-spiritual care îi face pe oameni să creadă că pot fi fericiți fără bani, desi muncesc din greu sa supravietuiasca.

Succesul se pare că este în mare parte dat de capacitatea de a continua atunci când ceilalți abandonează, de forta de a te agata de visurile tale, de decizia de a nu lasa pe nimeni si nimic sa-ti fure aspiratiile.

Pentru cei mai mulți dintre noi, marele pericol nu este ca țintim prea sus și nu reușim, ci că țintim prea jos și reușim.

10449965_930156833668275_380632679395040746_n

Schimbarea

Toți suntem rezistenți la schimbare într-o măsură mai mare sau mai mică. Schimbarea nu ne place. Însă schimbarea este esențială pentru dezvoltarea noastră, ea este cheia secretă care ne deschide ușa către mai bine, către evoluția noastră pe toate planurile. Dacă mâine vrei să-ți fie mai bine, atunci azi e momentul să schimbi ceva. Nu există evoluție fără schimbare.

Frica noastră de schimbare, de a păși în sfera unor noi realități, este atât de profundă, încât ne agățăm cu disperare de lumea pe care o cunoaștem, de situațiile și oamenii pe care îi știm și sunt previzibile pentru noi. Adeseori confundăm familiaritatea cu siguranța, iar confortul perceput, alături de nevoia de control ne face să trăim în iluzia propriilor povești. Nu ne place să riscăm și atunci ne agățăm de ceea ce avem și ne opunem incertitudinii necunoscutului.

Schimbarea se produce oricum, ea e înscrisă în genele noastre. Schimbarea este peste tot in jurul nostru, in tot universul. Planetele și pozițiile lor sunt in continua schimbare, natura se schimba în funcție de anotimp, noi ne schimbăm în funcție de etapele vieții, etc. Lumea în care trăim este în acest moment într-o profundă schimbare de la epoca industrială la cea digitală. Suntem într-o continuă schimbare fie că ne dăm seama, fie că nu. Schimbarea, adaptabilitatea sunt atribute al vieții.

Practic nu putem sta pe loc atâta timp cat suntem în viată. Stagnarea înseamnă involuție, iar involuția duce la moarte. Oare nu e mai bine să fac schimbările conștient decât să le las la voia întâmplării și ele să se producă haotic? Daca tot are loc schimbarea și nu pot s-o evit, oare nu e mai bine să o fac eu însumi în sensul în care îl doresc – către mai bine, în direcția care să mă ducă spre atingerea succesului, prosperității și fericirii?

Hai s-o luam și altfel! Oare schimbarea nu înseamnă și reînnoire? Credeți ca e cineva care nu vrea să se înnoiască? Nu, cu toții ne dorim înnoirea deși suntem reticenți la cuvântul schimbare. Haideți atunci sa privim schimbarea ca pe o înnoire și cu siguranță ne va fi mult mai ușor, pentru că mintea noastră rațională și ego-ul nu se vor mai opune, lăsând cale libera lucrurilor noi să intre în viața noastră, iar cele vechi vor dispărea de la sine, se vor topi pur si simplu.

Este ca atunci când nu te înduri să renunți la perechea ta de pantofi preferată în care te simți comod, confortabil, chiar dacă realizezi că nu mai arata așa de bine, pe ici – pe colo au început poate să dea semne de uzură…  Nu, nu poți renunța la ei! OK, nu-i arunca, dar ce zici de niște pantofi noi?  Bineînțeles că vreau! Credeți că e cineva care să zică “Nu Vreau !?!” Iar odată luați pantofii cei noi, sigur îi vei purta atrăgând-te tocmai noutatea, iar daca cei din jur vor observa și vei mai fi și admirat, atunci chiar îi vei purta cu bucurie, chiar cu mândrie… iar pantofii cei vechi vor rămâne nepurtați acolo undeva într-un sertar, într-un dulap în care când va veni vremea să faci ordine vor fi primii de care vei vrea sa scapi.

imagesffff

Cateva reguli

Oamenii de succes sunt mereu în căutare de oportunități  si de cai pentru a ajuta pe alții. Conexiunea umană prin comunicarea corecta prin toate mijloacele este cheia succesului  in viata si în cariera.  Nu exista pe pămînt nici un lucru pe care sa nu-l poţi avea, odată ce ai acceptat mental faptul ca îl poţi opţine.

Oricine doreşte succes constant trebuie sa-şi schimbe  atitudinea, mentalitatea si comportamentul  odată cu vremurile. In vremea actuala, caracterizata de schimbari multe si profunde in toata domeniile, acest lucru este nu numai important ci si esential.

Fericirea se afla in  bucuria de realizare si fiorul date de eforturile individuale si colective, masive si creative pentru o cauza mare si importanta cu deschidere si efecte pentru multi oameni.

Obtinerea succesului contine si capacitatea de a trece peste eşecurile inerente drumului catre oricare vis fără  pierderi importante de energie, de entuziasm, de credinta.

Nu poti ajunge la un succes echilibrat si stabil fara profesionalism, perseverenta, creativitate, pregatire, actiune masiva.

Pietrele de temelie pentru succes  sunt – inainte de profesionalism, pregatire, perseverenta, actiune masiva – onestitatea, caracterul, integritatea, credinta, dragostea, empatia.

560974_10150890957637257_1977454236_n

Lumea mentala

Fiecare om îşi are propria sa lume mentală, modul său de a
gândi, propriile căi de înţelegere a lucrurilor şi căile sale de acţiune.
Aşa cum faţa şi vocea unui om diferă de ale celorlalţi, la fel
diferă şi modurile de a gândi şi de a înţelege. Aceasta este motivul
pentru care apar atât de des neânţelegerile între oameni, chiar şi
între cei apropiaţi sau prieteni.

De regulă, noi nu putem înţelege corect viziunea celuilalt. De
aici, fricţiuni, rupturi şi certuri ce se produc într-un minut, chiar
între prietenii vechi. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile nu
durează niciodată prea mult.

Ca să ne putem înţelege empatic unii pe alţii, ar trebui mai întâi
să ne acordăm pe frecvenţa vibraţiilor mentale ale celuilalt,
renunţând pe moment la propria noastră frecvenţă. Dacă ne blocăm
accesul la modul „lui” de gândire (la frecvenţa sa de emitere
mentală), nu îl vom putea înţelege niciodată, percepându-l doar întrun mod critic, în funcţie de propriul nostru filtru mental (care
distorsionează realitatea gândirii celuilalt).

Unde nu există empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentică. Gândurile de ură, gelozie, egoism sau desfrâu, produc imagini distorsionate în minte, determinând întunecarea înţelegerii,
pervertirea intelectului, pierderea memoriei şi confuzia mentală.

heilige_geometrie12

Despre Cunoastere

Autor:   Angel Popescu

Cea mai înaltă formă de activitate a fiinţelor vii este Cunoaşterea. Prin fiinţe vii înţelegem regnul vegetal, regnul animal, specia umană, îngerească cât şi alte forme superioare de manifestare a Divinităţii (Conştiinţei superioare, Principiului Unic Primar, Sine etc.). Nu exclud existenţa unei astfel de activităţi chiar la nivelul unor regiuni inferioare regnului vegetal.

Dar, până la regnul uman cunoaşterea pare o activitate „inconştientă” la nivel de individ şi „conştientă” la nivel de specie. De exemplu, adaptarea la mediu este o formă de cunoaştere, dar extrem de simplistă, supusă „reflexului” condiţionat sau altor imperative ale speciei. Oricum, conştienţa sau conştiinţa de sine apare la un nivel de evoluţie superior, chiar şi în cazul speciei umane. În general, puţini oameni sunt „conştienţi” clipă de clipă de ceea ce fac, adică foarte puţini oameni „judecă” tot timpul.

Odată cu evoluţia fiinţelor vii, evoluează şi capacitatea lor de cunoaştere până la forma superioară de auto-cunoaştere sau de Realizare-de-Sine, adică până la descoperirea prin introspecţie a acelui resort intim universal, unic şi atemporal din care apare şi fiinţează manifestarea noastră ca indivizi, în aparenţă separaţi.

Cunoaşterea lumii fizice cu legile ei de manifestare se face prin ştiinţele exacte cum ar fi: fizica, chimia, biologia, medicina etc. Nu includem aici matematica deoarece ea apare ca formă de cunoaştere la nivelul lumii mentale si nu la acela al lumii fizice brute. Chiar daca pare că „experienţa” comună ar induce conceptele matematice, lucrurile sunt invers, lumea fizică este modelată după o „logică” care se reflectă în obiectele simţurilor, dar nu face parte dintre acestea. Matematica apare ca activitate cognitivă cel mai jos în lumea mentală sau în lumea „ideilor” cum ar zice Platon. Cum apar acestea ca reflectare a CEVA de la nivelul Fiinţei, nu ştiu!

Prin urmare, lumea corpului fizic, adică lumea senzaţiilor, percepţiilor şi a gândurilor aplicate pe obiectele obişnuite, comune, de zi cu zi, este cea mai grosieră formă de manifestare în regnul uman. Desigur că pe scara manifestării Fiinţei Absolute (Divinitătii, Principiului Unic Primar etc.), în ordine ascendentă, apar şi alte planuri: lumea eterică sau energetică, lumea astrală, lumea mentală (sau a ideilor) şi lumea spirituală propriuzisă. Fiinţa umană este un complex de corpuri, interconectate între ele în ambele sensuri, corpuri ce se manifestă fiecare pe planul corespunzător lumilor mai sus amintite. Corpul fizic, cu organele de simţ, organele interne, sistemul nervos, circulator, creierul, celulele etc., toate acestea sunt o manifestare a Fiinţei Absolute in planul fizic. Corpul eteric al omului este manifestarea acestuia în lumea eterică, adică în lumea energiilor. Fiecare organ fizic este dublat de unul energetic şi aceste energii pun în mişcare toată activitatea organelor din corpul nostru fizic grosier. Mai departe, un loc aparte îl are corpul astral uman care este legat de emoţii, trăiri „sufleteşti”, „impresii” sau „sugestii” (venite din planuri mai înalte) despre BINE, FRUMOS, ADEVĂR etc. şi care apar şi se dezvoltă numai la nivel intuitiv, de cele mai multe ori prin intermediul artelor (muzica, pictura, literatura de calitate şi chiar matematica pură-partea ei intuitivă, „muzicală”). De exemplu, actul „eroic”, inexplicabil raţional, apare ca manifestare directă din corpul astral. Lumea viselor face parte tot din planul astral etc. Lumea astrală are legi exacte, are o existenţă proprie la fel ca cea fizică. Legile ei „ au o dimensiune în plus” faţă de legile lumii fizice.

Omul are şi o manifestare în lumea mentală, acolo unde operează mintea „raţională”, unde facem calcule matematice, construim idei, facem proiecte „pentru viitor” etc. Aici intuiţia poate fi de folos deoarece ea acţionează din planul Fiinţei Absolute şi deci ea se reflectă în toate planurile inferioare Acesteia. În partea ei grosieră, de jos, lumea mentală ne-conştientizată poate crea „monştri”. Din acest motiv se spune că iadul se află acolo şi de aceea se recomandă în toate religiile sau în toate disciplinele spirituale (cum ar fi Yoga) „tăcerea minţii”. De exemplu, în creştinism, rugăciunea Inimii se zice că are ca efect coborârea minţii în Inimă, adică încetarea gândirii dezordonate, mizere, care produce „iadul” şi transmutarea acesteia pe o treaptă mai înaltă, aceea a unei „minţi pure”, „curate”, de natură Cristică etc., în Inimă, adica în locul de contact dintre omul ca individ şi omul ca entitate cosmică, direct conectată la Divinitate (vezi Ramana Maharshi pentru explicaţii mai complete, provenite din trăirea lui directă)

Atâta timp cât omul rămâne conştient NUMAI în planul mental, oricât de curată şi pură i-ar fi mintea, nu a atins încă planul Spiritului Absolut, lumea Dumnezeirii, adică nu este „mântuit” de păcatul origiar, care, simplist vorbind, constă în apariţia simţământului fals  că el este o individualitate (eu, ego) separată de Fiinţa Divină. Până nu devine lucid, conştient de această confuzie, el nu poate fi în starea de dumnezeire, în care a fost, de exemplu, Cristos.

În această stare, omul nu mai are individualitate, se contopeşte cu Fiinţa Divină şi devine „una cu D-zeu”, aşa cum spune Isus Cristos în Noul Testament. De aceea, este adevărat că „oameni” ca Isus Cristos, Buddha, Krishna, Ramana Maharshi şi alţii, sunt „dumnezei”, adică s-au întors COMPLET  la Sursă, la acel Principiu Primar, numit Sine în Advaita Vedanta (Cunoaşterea nonduală). Această stare este dincolo de orice reprezentare mentală a noastră, dincolo de ceea ce în mod obişnuit numim Dumnezeu personificat (adică o construcţie mentală legată de o anumită reprezentare „inexactă” a Fiinţei Absolute, aşa cum apare ea în ritualuri, credinţe, tradiţii etc.). Pentru că există o tendinţă simplificatoare a omului obişnuit (complet explicabilă) de a şi-L imagina pe Dumnezeu „dupa chipul şi asemenea lui, adică a corpului lui fizic sau, mă rog, astral, aşa cum apar sfinţii pictaţi în biserici…, au apărut atât de multe curente religioase, legate de nivelul de cunoaştere şi de interpretare dat Fiinţei Absolute de grupuri mari de oameni, de regulă prin intermediul unor „iluminaţi”, adevăraţi sau falşi. Neputinţa omului ignorant, dar cu o scânteie divină (de la origine) în el, a făcut ca el să sufere atâtea convulsii pe drumul către Adevăr.

Prin urmare, Cunoaşterea are forme diverse de manifestare, depinzând direct de planul în care se desfăşoară, adică de planul unde Fiinţa se manifestă. Vom avea deci o cunoaştere a planului fizic, una a planului astral, alta în mental şi o Cunoaştere TOTALĂ ce se petrece în planul Divin (vezi Rudolf Steiner sau Scarlat Demetrescu). Aceste tipuri de cunoaştere poartă amprenta planului unde se desfăşoară. Desigur că sunt fiinţe umane care sunt conştiente numai de actul de cunoaştere desfăşurat în lumea fizică, după cum sunt fiinţe umane pentru care actul de cunoaştere se desfăşoară numai planurile mental şi Divin, restul de cunoaştere (minimum necesar pentru experienţe în planurile „inferioare”, fizic şi astral) fiind o reflexie pură a celei din planul Divin (vezi marii sfinţi autentici ai tuturor religiilor sau a altor fiinţe „superioare” încarnate de-a lungul vremii, în afara oricăror dogme religioase, şi care au întemeiat uneori religii fără însă să vrea asta-Krîshna, Buddha, Cristos, Ramana Maharshi etc.). Aici, cuvintele „inferior” sau „superior” nu sunt folosite în sensul obişnuit. Ele semnifică cât de „eliberată de păcate”, adică cât de „îndumnezeită” sau cât de mult s-a dezbrăcat de falsul eu (ego, individualitate) şi s-a „îmbracat în lumina Sursei iniţiale” este o fiinţă umana.

Până la planul mental (inclusiv), cunoaşterea pare a fi o activitate ce pune în evidenţă un subiect (cunoscătorul), un obiect (cel cunoscut) şi informaţia ca atare ce ne dă iluzia că obţinem ceva nou în legătură cu obiectul. La nivelul Conştiinţei Supreme sau a Supraconştiinţei, subiectul, obiectul şi fluxul de informaţii se contopesc într-un singur Sine (vezi Advaita Vedanta, experimentată magistral în sec. 20 de Sri Ramana Maharshi, fără a avea vreo cunoştinţă despre această filozofie mai înainte!). În acel moment, fiinţa umană este deja contopită cu Sursa, cu Eul ei superior, adică cu TOTUL. Atunci nu mai există simţământul de separare, deci nu mai există „ceva de cunoscut”, deoarece iluzia diferenţierii (atât de necesară pe treptele anterioare!) între subiect, obiect şi informaţie, diaspar complet. Chiar egoul individual nu mai apare ca entitate separată. Are loc atunci cunoaşterea „instantanee”, de tip transcendental, nu de tip algoritmic. Marii creatori ai lumii, în lumea ştiinţei, dar cu precădere în lumea artelor,

s-au bucurat de o astfel de cunoaştere „binecuvântată”, dar nu continuu, deoarece nu ajunseseră complet contopiţi cu Sursa, adică aveau numai „clipe de îndumnezeire”, netrăind lucid sau conştient în lumea Divinului.

De aceea, la un nivel „inferior”, simplist, filozofia indiană foloseşte noţiunea de Iluzie generalizată (Maya). Desigur că activitatea de Cunoaştere desfăşurată pe acest plan pare o „iluzie” raportată la aceeaşi activitate desfăşurată pe alt plan superior celui dintâi. Deci şi Iluzia este o iluzie! De exemplu, lumii mentale i se subordonează (se reflectă ca proiecţie ce „denatureaza”, „pentru că trece la o dimensiune mai mică”, deci „defectează”…) lumea astrală, căria i se subordonează cea eterică şi, acesteia din urmă i se subordonează lumea fizică.  Tot acest complex este interdependent. Chiar şi manifestarea Divină nu poate fiinţa (evolua!) făra a avea reprezentări şi experienţă în lumi „inferioare”. Deoarece anumite părţi din laboratorul de creaţie al Sferei Divine nu sunt la un nivel acceptabil de conştiinţă de sine şi deci trebuie să-şi capete progesiv această luciditate prin experienţă directă în „lumea păcatului”, să sufere, să înveţe ca să poată să se reîntoarcă „întregite” la Tatăl (vezi povestea fiului risipitor din Biblie!). Deci, acestă lume a Iluziei nu trebuie hulită, numită „păcătoasă” etc., deoarece ea este foarte necesară în procesul greu de descris al „economiei” Divine. Desigur că anumite egouri se pot îndepărta mult de Sursă, devenind „puternice” şi influente în lumile „de jos”, clamând libertatea totală faţă de Divin, încercând să construiască „o lume fără

D-zeu”.  Legeile Binelui Absolut nu permit distrugerea sau anihilarea acestor egouri supradimensionate artificial, deoarece şi ele sunt la origini „fii ai Domnului”, rătăciţi, dar mereu rămânând fii ai Domnului. Aceşti „luciferi” îşi vor autodistruge egourile artificiale în timpi mai mult sau mai puţin îndelungaţi. Sigur este că mai devreme sau mai târziu şi ei se vor contopi cu Sursa. Nicio rătăcire nu poate dura o veşnicie, adică „iadul” nu este veşnic pentru nicio entitate cosmică, deci nici pentru om, aşa cum primitiv şi „cu interese lumeşti” se afirmă în anumite cărţi. Sursa Divină ne vrea liberi, înţelepţi, conştienţi de ceea ce face Ea, conştienţi de noi înşine, responsabili şi pozitiv-creatori  „după chipul şi asemenea Ei”. De aceea Cristos, mai mult decăt oricare alţi întemeietori de religii, a propovăduit „iertarea”, „iubirea de duşmani”,etc., deoarece El a spus că „Eu, voi, Tatăl, una suntem” (în esenţă!).

Ceea ce este de remarcat este faptul că orice act de cunoaştere, la orice nivel, oricăt de mic, pune în mişcare întreg mecanismul de „cunoaşteri” din toate nivelele superioare. De exemplu, atunci când admirăm un copac secular, mai întâi îşi fac treaba organele văzului, căile nervoase, creierul etc. care transmit aceste „senzaţii” undeva la „creierul”  corpului eteric. Această informaţie devine „mai clară” aici, dar şi ea la rândul ei este transmisă la „creierul astral” . Acesta o mai prelucrează „din punctul lui de vedere” şi retransmite totul „creierului mental”. Abia aici se fac raţionamente asupra ceea ce „am văzut cu ochii”: mărimea copacului, vârsta lui, culoarea frunzelor etc., totul comparându-se cu modele deja cunoscute din trecut. Dacă fiinţa receptoare a rămas la stadiul de evoluţie lucidă mentală, în partea inferioară a acesteia, va raporta tot felul de date „numerice” despre copac (prin retransmitere inversă către creier?, nu ştiu!, poate direct de acolo!). Dar, noi nu conştientizăm toate acestea „din creierul fizic”, ci din cel mental! Dacă însă fiinţa receptoare are şi „o percepţie” mai sensibilă a creierului astral şi mai este luminată în plus şi de Sursa Divină, care se află şi în spatele, adică  în „interiorul” acelui copac, atunci se produce o uşoară contopitre a subiectului cunoscător cu obiectul (copacul ca reprezentare a lui în Sursă) şi noi începem să sesizăm frumuseţea intrinsecă a acestui copac. Începem sa-l IUBIM!,…, ca pe noi înşine; depăşim ideea de a-l gândi ca ceva de o utilitate imediată (să-l expoatăm ca exponat muzeal, sa-l tăiem pentru a face obiecte din el etc.).

Iată deci că Fiinţa Divină are un fel de activitate de autocunoaştere, prin fiecare dintre noi, ca părţi (fii!) ale Ei (Tatăl). Adică, noi cunoaştem deoarece o forţă superioară nouă (din care facem parte!) cunoaşte prin noi, dar …nu ceva dinafara Ei, deoarece TOTUL este în EA. Adică, creaţia nu este în afara EI (cum se spune în anumite concepţii filozofice), ci este chiar EA Însăşi! Mintea noastră „algorimică”, obişnuită cu judecăţi finite nu poate concepe acest lucru. Numai o funcţionare lucidă a noastră ACOLO ne-ar putea lămuri.

Prin cunoaştere spirituială se înţelege orice activitate de cunoaştere desfăşurată dintru început şi conştient pe plane superioare celui fizic (acela al lumii materiale, fizice). Ce este omul obişnuit de fapt? Este un complex de manifestări, pe toate aceste planuri, a CEVA (scânteie divină-vezi Scarlat Demetrescu) care este de  natură Divină (da, TOTUL este de natură divină!) sau, mai exact, care este „o parte” a Sinelui Însuşi (vezi Ramana Maharshi).

Senzaţia de separare, de individualitate, apare în planele fizic, astral şi mental. Ignoranţa (păcatul!) apare numai din confuzia că noi am fi identici numai cu vreunul dintre corpurile noastre: fizic, astral sau mental. Atunci când vom ajunge la Cunoaşterea-de-Sine, adică atunci când vom epuiza experimental răspunsul la întrebarea „Cine suntem de fapt?” (printr-o autoinvestigaţie sinceră, lucidă şi continuă), vom scăpa de ignoranţă, adică de păcatul originar (vom reveni în „Rai”, de unde în realitate nu am plecat deloc-dar nu am fost în stare să realizăm sau să înţelegem asta!; de fapt, în aparenţă, „am fost izgoniţi de ACOLO” ca să ne  cunoaştem pe noi înşine…adică esenţa Divină din noi).

De aceea se consideră (până în prezent!) că stadiul cel mai înalt al evoluţiei umane este acela de jnanin (cel care are cunoaşterea). Se presupune (vezi Sri Ramana Maharshi) că fără ajutorul „Graţiei Divine” (echivalentul Sfântului Duh), adică a părţii celei mai profunde şi „sfinte” a fiinţei noastre (adică a lui Dumnezeu manifestat în noi) nu vom putea numai prin forţe proprii (ale egoului nostru) să atingem acest stadiu. Dintr-un punct de vedere foarte înalt, al „Hristosului din noi”, nu avem nimic de realizat sau de atins, deoarece „suntem deja realizaţi” (Ramana Maharshi, Poonja) adică, în esenţă suntem de natură divină, numai că nu conştientizăm acest lucru.

„Rămâi doar tăcut”, adică nu lăsa alte gânduri să te perturbe, în afară de acelea care „te identifică” cu D-zeu, este sfatul lui H. W. L. Poonja. Desigur că în afară de „Calea Cunoaşterii” (Jnana) naturii noastre proprii, există şi alte căi (indirecte) de perfecţionare evolutivă a fiinţei umane: Karma Yoga (activitatea dedicată celorlaţi), Bhakti Yoga (calea devoţiunii integrale Principiului Unic, adică calea Iubirii de D-zeu, detaşată de orice) şi alte căi, specifice nivelelor mai „de jos” ale regnului uman sau ale altor regnuri.

Totul este „Yoga”, adică dorinţa de „unire” cu Sursa Divină sau cu Principiul Unic Primar, din care toate aceste manifestări au purces. Cum toate însă se află mereu în Această Sursă, fără însa ca toate să fie conştiente de acest lucru, evoluţie spirituală înseamnă tendinţa lor de a „reveni” ACOLO. Repetăm însă că este vorba de eliminarea treptată, prin „trezvie”, adica prin conştientizare sau prin auto-luciditate, a acestei non-cunoaşteri (iluzia) că suntem altceva decât (o parte-când nu mai avem „spaţiu”, nu mai avem nici diferenţierea dintre parte şi întreg!) aceea Sursă. Până atunci, ca şi în cazul procesului obişnuit de învăţare, procedăm sistematic, în paşi mici, succesivi, spre autoperfecţionare spirituală, etică, cognitivă, creând diverse alte „aproximări succesive” (alte „iluzii’, dar mai apropiate de Adevăr!) cum ar fi miturile, ritualurile, credinţele, religiile etc., auto-creaţii care ne conduc la ceea ce curent numim „lupta dintre bine şi rău”, o alta mare …iluzie!

Desigur că a promova în viaţa de zi cu zi BINELE, FRUMOSUL, ADEVĂRUL, este un lucru benefic pe Calea ce duce la Sursă. Dar, să nu uităm ca toate acestea: BINELE (etica înaltă, dezinteresată, neataşată), FRUMOSUL (auto-cunoaşterea prin arte), ADEVĂRUL (cunoaşterea prin eleminarea falsului, minciunii), sunt numai reflexii ale acelei Surse Divine sau a Principiului Unic Absolut care este motorul a tot ceea ce există.

Atât ştiu eu până acum din studiul Scripturilor, experienţă meditativă personala sau de la Alţii, infinit mai luminaţi decât mine.

Să nu luaţi cele de mai sus ca ceva finit, complet. Sunt numai „aproximaţii” despre Adevărul Absolut, adevăr care în realitate nu poate fi descris prin cuvinte, cuvântul fiind numai un produs mental. Cuvântul este o proiecţie infinit mai simplificată calitativ a ceea ce se cheamă „Logosul” iniţial, care este dincolo de orice raţiune, adica dincolo de lumea mentală.

Experienţa proprie, sinceră, continuă şi serioasă ne va conduce acolo unde trebuie să ajungem, nu unde ni se pare nouă că ar trebui să fim.

Referinţe   

 

  1. Scarlat Demetrescu, Din Tainele Vieţii şi ale Universului.
  2. Rudolf Steiner, Din Cronica Akasha.
  3. Paul E. Chu, Life before birth, Life on Earth, Life after Death, o sinteză de popularizare a antropozofiei lui R. Steiner, care este totodată şi întemeietorul sistemului educativ Waldorf.
  4. *** Talks with Sri Ramana Maharshi (există şi o versiune românească: „Înţeleptul de la Arunachala”, de Ramana Maharshi).
  5. W.L. Poonja, Rămâi doar tăcut.


Comment

Comment:
Toate acestea sunt adevarate  daca le privim la nivelul vietii noastre obisnuite, terestre, adica din punctul de vedere al corpului fizic traitor.  Explicatia lor insa, se afla in alte nivele de „transcendenta”, adica pe alte paliere ale existentei umane. Voi comenta si voi completa (poate!) ultimele doua fraze din acest exceptional  mini-eseu. Ele sunt:
„Dacă am fi detaşaţi şi separaţi, în ce fel ne-ar mai atinge nenorocirea?
Iată pentru ce, dacă  cinsteşti lumea ca pe tine însuți, poti lua cu adevarat parte la conducerea ei.   Cel care  iubeşte oamenii ca pe sine însuşi, este demn să o cârmuiască.”

Ce  inseamna sa fim  detasati?  Dar separati?  Detasati si separati de lume?  Adica de o parte a creatiei lui D=zeu? Nu,  noi nu trebuie sa o ignoram. Trebuie sa o intelegem si trebuie sa ajungem la a constientiza menirea ei, a noastra etc. Lumea, asa cum este ea, ca parte a imperfectei nostre reflectari a Perfectiunii,  este „rea”, „dezagreabila” etc.,  numai din cauza interpretarii noastre. Si aceasta  deficienta de interpretare vine din  NECONSTIENTIZAREA  „lucrarii lui D=zeu”, adica din nerealizarea Sursei din care noi venim.
Nu trebuie sa „ne separam de ceva”;  trebuie sa „imbratisam” TOTUL, sa iubim acet TOT, sa eliminam  complet sentimentul de separare, pentru ca, de fapt suntem UNUL. Neputinta noastra de a realiza asta ne face sa cautam „sa ne separam”, „sa ne detasam”, sa clasificam in bine si rau diferitele aspecte de viata neintelese.
Virtutea apare (asa cum spune Lao-Tze) ca urmare a ignorantei noastre in ceea ce priveste identitatea noastra cu Sursa reala.  Deci,  am inventat „virtutile” dintr-o ignoranta a unei Cunoasteri  ce vine din  IUBIRE  si din cercetarea nivelelor superioare ale fiintei noastre.
Desigur ca marii  mistici (Exp. Meister Eckehart) vorbesc de „detasare” ca despre detasarea  de „iluzii”, de falsa cunoastere, etc.
Poti „iubi” lumea fara sa vrei sa o carmuiesti.  Dupa cum  (se vede cu ochiul liber in zilele noastre!) poti s-o carmuiesti fara sa o iubesti.  Ce se intelege prin a „iubi lumea?”
Nu inseamna sa faci ce crede lmea ca i-ar fi bine!  Un om ignorant trebuie ajutat sa treaca de aceasta stare. Nu trebuie impins pe o treapta mai de jos a ignorantei sale.  Cel mai bun leac pentru a transcede de la o treapta inferioara la una superioara este experienta proprie care, de regula implica suferinta.  Din compasiune, din empatie, din dorinta de „a ajuta” noi putem sa „amelioram” aceasta suferinta. Dar, daca nu insotim acest „ajutor”  cu o educatie spirituala adecvata, daca „nu invatam pe cel neajutorat de langa noi „sa prida peste”, in zadar ii vom da noi peste sa manance. Deci, „iubirea de lume” este bine sa fie practicata cu multa intelepciune.  Empatia  fara „trezvie”, adica fara constientizarea de Sine, poate uneori crea monstri (vezi comunismul!- necesar de altfel evolutiei umane !!!).
Amelioreaza conditia umana, … numai daca ti-ai ameliorat-o pe a ta, adica … daca POTI!  Totusi, sa nu exageram, si intentia conteaza. Dar, sa nu uitam ca in lumea obisnuita „drumul catre Iad este pavat cu intentii bune”.
Despre Rai si Iad, …  altadata.

Autor:   Angel Popescu

Inteleptul infaptuieste totul in armonie

Inţeleptul înfăptuieşte totul în armonie, potrivit împrejurărilor şi rămâne în repaus  la momentul necesar.  Scăldat în lumină şi putere, el va putea părea neştiutor pentru cel incapabil să intuiască adevărata sa natură.  El creează premisele înţelepciunii în toate fiinţele şi le hrăneşte pe cele pregătite.  Le creează şi nu se poartă cu ele ca un stăpân.  Face binele detaşat fără dorinta sau speranţa răsplatei. Domneşte asupra oamenilor cu dragoste fără să-i stăpânească. Aceasta este adevărata virtute.

Spiţele se unesc în butucul roţilor, însă golul din centru îngăduie folosirea. Argila este modelată în formă de oală, dar golul din interior face posibilă folosirea. Pereţii sunt străbătuţi de uşi şi ferestre, golul lor îngăduie folosirea casei.  Tot astfel fiinţa constituie natura lucrurilor, dar Nefiinţa permite folosirea lor.

Goana după bogăţie vatămă adesea sănătatea. Prin urmare înţeleptul trebuie să se preocupe de viaţa sa interioară esenţială şi nu de simţuri. Omul intelept sta departe de cei ce alearga catre bogatie cu orice pret şi se îndreaptă spre aceia care cu adevărat o merită.

Gloria şi ruşinea sunt nedespărţite de teamă.  Ce se înţelege de fapt prin aceasta? Gloria este un lucru de care sa te feresti, căci atunci când o ai te cuprinde teama să nu o pierzi; tot astfel eşti cuprins de nelinişte când nu o ai. De aceea gloria şi ruşinea sunt nedespărţite de teamă.  Putem socoti că avem ceea ce ne vine ca fericire sau nenorocire pentru că asa le privim.  Dacă am fi detaşaţi şi separaţi, în ce fel ne-ar mai atinge nenorocirea?

Iată pentru ce, dacă  cinsteşti lumea ca pe tine însuți, poti lua cu adevarat parte la conducerea ei.   Cel care  iubeşte oamenii ca pe sine însuşi, este demn să o cârmuiască.

prayer2

Nu preaslaviti

Nu preaslăviţi decât pe oamenii cu adevărat aleşi, loiali si dedicati tarii  şi poporul nu va lupta pentru măriri deşarte.

Nu preţuiţi ceea ce este  efemer şi poporul nu va fura.

Nu arătaţi oamenilor nimic ce i-ar îmboldi excesiv la dorinţe desarte, şi inima lor nu  se va tulbura.

Principalele sfaturi ale înţelepciunii:

  • golirea inimii de dorinţă,
  • umplerea cu virtute,
  • potolirea patimilor,
  • amplificarea iubirii pure,
  • sporirea puterilor.

Conducatorii să caute să aducă mereu poporul spre bunastare fizica si spirituala, dincolo de dorinţe, către înţelepciune.  Să împiedice pe cei ce ştiu, care sunt geniali, să lucreze numai din vanitate. Daca procedează aşa constant, perseverent, loial si devotat,  poporul va fi bine cârmuit.

Virtutea este asemenea apei. Apa şi virtutea dăruiesc detaşate binefacerile lor tuturor fiinţelor şi lucrează fără luptă. Ambele se menţin în locurile pe care omul ignorant le dispreţuieşte.  Când virtutea există, iubeşte tot si toate. În inima omului virtutea este vidul beatific. În binefacere, virtutea este fermecătoarea omenie. În vorbă este sinceritate. În administraţie este conducerea bună.  În activitate este puterea realizatoare.  În acţiune este timpul, stăruinţa, clipa cea mai prielnică.   Singură virtutea lucrează fără luptă, si astfel nu-şi face duşmani.

Căutarea avidă a bogăţiilor nu are valoarea inestimabilă a moderaţiei. Mânuirea şi ascuţirea fără încetare a uneltei o face în final nefolositoare. Un palat plin cu aur şi pietre nestemate expune la pierderea totului.  A avea onoruri, bogăţie şi a fi mândru de ele înseamnă a chema nenorocirea.

Dimpotrivă, dacă se adună merite nepieritoare, rămâne renumele chiar şi atunci când corpul fizic piere.  Aceasta este Calea care conduce la libertate şi înţelepciune.

evolutiovxbhm xn

Solutia este in noi

Ceaţa iluziei ne orbeşte.  Privind dezastrele şi ororile din jurul nostru, de la ştiri sau din filme, ne vine greu să credem că în orice om există o forţă care poate contracara această latură negativa, că oamenii au avut dintotdeauna puterea de a găsi pacea, fericirea şi eliberarea de întuneric.

Secretul rezidă în cuvântul „conştiinţă”.  Atunci când aud această soluţie, mulţi oameni reacţionează prin dezamăgire.

Conştiinţa li se pare o soluţie de mult uzată. Sunt atâtea decenii de când tot auzim de ea, încă din anii feminismului sau ai altor mişcări colective de eliberare. Conştiinţa superioară a fost fluturată ca stindard şi prezentată ca o promisiune de foarte multe mişcări spirituale. Aproape că îţi vine să arunci acest concept în tomberonul cu idealuri frânte, căci dincolo de toate încercările sincere de a eleva conştiinţa umanităţii, aceasta continuă să se confrunte astăzi mai mult ca oricând cu războaie, crime şi violenţe, la fel cum indivizii continuă să se confrunte cu aceleaşi temeri şi dureri.

Am ajuns cu toţii la o răscruce de drumuri. Fie conştiinţa trebuie aruncată la gunoi, alături de celelalte soluţii care au dat greş,  fie sa intelegem ca nu a fost folosită în mod corect la nivel de mase. Personal, înclin să cred că al doilea răspuns este cel adevarat. Singura soluţie de durată a laturii întunecate a naturii umane este conştiinţa superioară. Greşită este nu această soluţie, ci aplicarea ei. Există nenumărate modalităţi de a vindeca sufletul, la fel cum există nenumărate tratamente alternative pentru cancer. Nimeni nu are însă suficient timp şi suficientă energie pentru a le experimenta pe toate.

Dacă doreşti să ajungi la destinaţia dorită, este esenţial să o apuci pe o cale corectă. În acest scop  este necesară însă o analiză mult mai completă si complexa a conceptului de sine si constiinta. Dacă îţi vei aborda superficial propria constiinta, partea negativa din tine  va continua să persiste, întrucât ea nu reprezintă un duşman la fel de uşor de înţeles precum o boală, un demon sau chiar răul cosmic. Partea negativa  reprezintă un aspect al realităţii absolut elementar, iar singura care se poate confrunta cu ea este înţelegerea perfectă.

Primul pas către înfrângerea negativului din noi  constă în renunţarea la orice idee referitoare la înfrângerea lui.  Latura întunecată a naturii umane se naşte tocmai din luptă, din conflict, din egoism  şi din război.  De îndată ce începi să vorbeşti despre „înfrângerea” ei, ai pierdut deja bătălia. Ai căzut în capcana dualităţii binelui şi răului. Din această perspectivă duală, nimeni şi nimic nu poate pune capăt acestei dualităţi.  Binele nu are şi nu va avea niciodată puterea de a învinge pentru totdeauna răul.

Ştiu că această concluzie este greu de acceptat. În viaţa fiecăruia dintre noi au existat în trecut acţiuni de care ne este ruşine şi cu toţii ne confruntăm în prezent cu impulsuri cărora le opunem rezistenţă.  Dovezile în această direcţie abundă pretutindeni în jurul nostru. Avem de-a face zilnic cu o violenţă extremă.  Războaiele şi crimele devastează societăţi întregi. Oamenii se roagă disperaţi unei puteri superioare pentru restaurarea luminii asupra întunericului.

Noi trebuie să ne reprimăm instinctele sălbatice şi atavice pentru a le putea controla. Oricât de mari ar fi eforturile noastre în acest scop, ne vom confrunta cu numeroase eşecuri. Lumea în care trăim este sfâşiată de o violenţă colectivă, la fel cum noi suntem sfâşiaţi de propria noastră violenţă personală. Solutia este in noi, in fiecare dintre noi si in noi ca fiinta colectiva.

Caracter001Citat-Cicero

Sinele

Principalul conflict care există în conştiinţa noastră este cel dintre ceea ce suntem şi ceea ce ne dorim să fim. De fapt, esenţa experienţei umane este dualitatea. Viaţa şi moartea, binele şi răul, speranţa şi resemnarea coexistă în toţi oamenii şi se manifestă în toate aspectele vieţii noastre. Dacă nu am experimenta teama, nu am putea cunoaşte curajul. Dacă nu ne-am confrunta cu necinstea, nu am putea recunoaşte onestitatea. Şi totuşi, marea majoritate a oamenilor îşi contestă propria natură dualistă.

Atât timp cât trăim cu prezumţia că suntem o fiinţă unitară care dispune de o gamă limitată de calităţi umane, merită să ne punem întrebarea de ce nu suntem mai satisfăcuţi de viaţa noastră actuală.

De ce avem acces la atât de multă înţelepciune, dar nu avem tăria şi curajul de a ne pune în aplicare cele mai bune intenţii şi de a face alegeri inspirate? Şi ceea ce este mai important, de ce continuăm să acţionăm în detrimentul sistemului nostru de valori şi al principiilor în care credem?  Răspunsul la întrebările de mai sus are legătură cu sinele nostru, care conţine în el întreaga noastră putere  şi de care nu suntem conştienţi deoarece nu ne cunoaştem suficient de bine pe noi insine si propria viaţă.  In sinele nostru există cheia care poate debloca întreaga noastră putere, fericirea şi capacitatea noastră de a ne trăi deschis visurile.

Nu există persoană care să nu fi fost afectată de mânie sau de teamă. Ştirile de la televizor prezintă natura umană în ipostaza ei cea mai teribilă, uitând, din păcate, de latura pozitivă a acesteia. Dacă suntem cinstiţi cu noi înşine, trebuie să recunoaştem însă că impulsurile întunecate sunt libere să hoinărească prin mintea noastră oricând doresc, iar preţul pe care îl plătim pentru a fi un om bun (aspiraţie pe care o au, în esenţă, toţi oamenii) este ţinerea sub control a  răului  din interiorul nostru, care ar putea da totul peste cap.

secretele-ochiului-3

Imaginea mentala a succesului

Care este diferenta dintre un om care viseaza sa construiasca o afacere, o cariera sau o familie  si reuseste acest lucru si un altul care ramane cu visurile?  Care este diferenta care face diferenta dintre cei doi?

Raspunsul se afla in felul in care ne reprezentam in creier experientele traite efectiv si afectiv.  Nu exista doi oameni care sa isi reprezinte identic o experienta comuna.   Cu alte cuvinte, pentru ca visurile tale sa aiba sanse mari sa devina realitate, trebuie sa stii cum sa visezi.

In trei pasi, acest lucru se poate face astfel:

  1. Formuleaza scopul cat mai clar si in mod pozitiv

Stabileste ceea ce vrei sa obtii si formuleaza acest obiectiv sub forma unei declaratii care include rezultatul pozitiv spre care tinzi. Nu formula un scop in termeni negativi!  Mintea ta nu proceseaza negatia in mod logic. Este mai bine sa spui „vreau sa fiu suplu”  decat  „nu mai vreau sa fiu gras”.  Este mai bine sa spui „vreau sa triesc in bunastare”  decat  „nu mai vreau sa fiu sarac”.  In felul acesta te indrepti spre rezultat.

  1. Amplifica-l mental

Amplifica energia  mentala a rezultatului ales.  Da-i stralucire, culoare si adauga un mesaj  vizual, un mesaj  kinestezic si un mesaj sonor potrivit. Daca imaginea pe care o formezi  mental  despre rezultatul dorit este foarte mica,  atunci  nu o vezi bine, ce sa mai vorbim de motivare. In general, imaginile mari, luminoase sunt ingredientele entuziasmului.  La aceasta se adauga fundalul  sonor.  Una este sa pornesti  intr-o cursa cu obstacole in sunet de fanfara si alta e sa pornesti  cand in mintea ta se aud sunetele invechite de patefon,  care repeta obstinant „tu nu poti reusi…” , „de ce tocmai eu…?” ,  „e greu !” etc.

  1. Asociaza si repeta imaginea mentale a succesului

Imagineaza-te pe tine insuti obtinand rezultatul dorit.  Asociaza imaginea  vie a succesului cu felul in care te simti cand ai obtinut acest succes si repeta procesul.   Este important sa intri cit mai bine in rol,  in mintea ta.  Daca in imaginea mentala initiala te vezi pe tine facand ceva,  intra tu insuti in imagine si vezi realitatea prin ochii personajului (care esti tu).  Este ca si cand te-ai afla la teatru si pe scena se joaca o piesa in care tu  esti personajul principal. Daca initial te afli in primul rand, ca spectator, si  te joci cu sunetele  si  imaginile, acum e momentul sa intri in pielea personajului. Acum devii actor!  Este important sa repeti acest proces de cateva ori pentru a „batatori”  calea neurologica a succesului.

Privita ca o tehnica, aceasta metoda in trei pasi ramane doar atat: o tehnica. Numai aplicarea ei te poate determina sa o apreciezi ca fiind buna sau proasta.

In momentul in care ai aplicat-o, este important sa faci cat mai repede ce trebuie la nivel comportamental.  Orice calatorie incepe cu primul pas.  Daca nu faci pasul, cel mai minutios plan este inutil. Dupa pregatirea  mintii, urmeaza actiunea.  Actiunea masiva, perseverenta si inteligenta.

Yoda

Cum sa ajungi la pacea interioara

Dar cum sa ajungi la pacea interioara?
Culmea pacii interioare este CONSTIENTA, nu binele, raul etc., care sunt relative. Un om (ma refer aici la TOT complexul de niveluri ale fiintei umane, adica la “gradele de transcendenta”, de jos in sus, primul fiint corpul fizic cu mintea calculatorie, pe care-l folosim pentru a percepe si cantari lumea inconjuratoare) ajunge la “constienta”, adica la “trezire”, sau “trezvia” din crestinism, daca poate sa acceada “constient”, adica folosind partile rafinate ale ratiunii sale, la stari de nivele cat mai inalte. Are nevoie pentru asta de CUNOASTERE si de IUBIRE in acelasi timp.
Calmul, relaxarea, pacea generala, sunt numai stari de PACE trecatoare. Ele de ajuta pentru a avea mintea limpede si sa actionezi “eficient” in aceasta lume, dar nu pentru CUNOASTEREA DE SINE, adica pentru trairea aceea legata direct de SURSA de unde venim, vietuim acum si unde ne vom duce candva. Restul, sunt nume si forme tranzitorii, adica sunt “scenarii” pe care le face componenta “de jos” a fiintei umane din neputinta de a intelege pe D=zeu, adica acel cuvant care in orice religie desemneaza SURSA de care am vorbit mai sus.
Pacea interioara nu se castiga prin diverse “metode”, “algoritmi”, etc. Aceea este impresia noastra despre PACE, si atat. Cum si Dumnezeul la care ne inchinam nu este altceva decat “telurizarea” pe care o face omul din neputinta atunci cand vrea sa spuna ceva despre SURSA.
Numai ca despre SURSA nu trebuie vorbit, ci trebuie trait direct in ea.
Cum se poate face asta? Printr-o interogatie sincera si constanta, dincolo de minte, prin intrebarea: “Cine sunt eu de fapt?” Pas cu pas vei ajunge la o traire fara ganduri, faca scenarii, fara rugaciuni mentale, fara inchipuiri de dumnezei facuti dupa chipul tau, la o existenta intr-o alta dimensiune, care de fapt conduce in esenta existenta ta de aici. Acolo vei gasi adevarata Pace Interioara. De fapt, acolo nu mai exista “interior” si “exterior”, “bun” si “rau”, “eu” si “tu”, adica nu mai exista nicio dualitate. Exista numai UNUL, da, acela de care vorbea si Eminescu…

autor Angel Popescu

 

Homo Ludens

Homo Ludens  înseamnă „omul care se joacă, se distrează” și este folosită pentru a descrie că umanitatea în care trăim iubește să se bine-dispună, să se ghidușească.

E simplu să observăm cât de mare putere are homo ludens  în viața oamenilor de pretutindeni. Împărații romani au știut că pot mulțumi poporul dacă le dau „pâine și circ”, adică hrană și distracție. Una din cele mai dezvoltate industrii ale vremurilor noastre este industria divertismentului. Pentru a fi distrați și a se distra, oamenii plătesc sume astronomice – mai mari uneori decât pentru hrană, educație, ajutorarea săracilor etc. Forța lui homo ludens este ca debitul unui fluviu puternic pe care niciun baraj nu-l poate stăvili.

Televiziunea reflectă și ea aspirațiile lui homo ludens. Uitați-vă cât accent se pune în grila emisiunilor TV pe divertisment, pe bârfe, știri de scandal și tot felul de alte găselnițe execrabile. Ca să fie distrați cum se cuvine oamenii propulsează pe scena celebrității, burdușindu-le conturile cu bani, actori, cântăreți, sportivi, comedianți și chiar….predicatori!

Nu, nu, nu am greșit! Puterea lui homo ludens este așa de puternică încât reușește să-i facă pe oameni să ajungă până acolo încât să-și aleagă păstori și predicatori care să-i distreze. Biblia spune că  „va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” (2Timotei 4:3). Lumea este deja plină de astfel de predicatori și învățători.

Jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noţiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca să le înveţe să se joace. Ba chiar se poate afirma, fără risc, că civilizaţia omenească nu a adăugat nici o caracteristică esenţială noţiunii generale.

Animalele se joacă întocmai ca şi oamenii. Toate trăsăturile funda­mentale ale jocului sânt prezente şi în cel al animalelor. Nu avem decât să urmărim joaca unor căţeluşi,  ca să identificăm în vesela lor zbenguială toate aceste trăsături.

Căţeluşii se invită unii pe alţii la joacă printr-un soi de atitudini şi gesturi ceremoniale. Respectă regula că nu trebuie să-i muşte de urechi pe camarazii lor de joacă. Se comportă ca şi cum ar fi înspăimântător de răi. Şi mai ales: se vede cât de colo că toate acestea îi bucură şi îi amuză enorm. O asemenea joacă a unor căţei care zburdă nu este decât una dintre cele mai simple forme ale jocului animalelor. Există altele, cu un conţinut mult mai elevat, mult mai dezvoltat: veritabile competiţii, fer­mecătoare reprezentaţii date în faţa unor spectatori.

Aici, este cazul să notăm un punct foarte important. Chiar şi în cele mai simple forme ale sale, şi chiar în viaţa animalelor, jocul este mai mult decât un fenomen pur fiziologic sau decât o reacţie psihică deter­minată pur fiziologic. El depăşeşte ca atare limitele unei activităţi pur biologice sau cel puţin pur fizice. Jocul este o funcţie plină de tâlc. In joc „intră în joc” ceva care trece dincolo de instinctul de conservare nemijlocit, ceva care pune în acţiune un tâlc. Fiecare joc înseamnă ceva.

Dacă acest principiu activ, care îi conferă jocului esenţa îl numim intelect, spunem prea mult, iar dacă îl numim instinct, nu spunem nimic. Oricum l-am privi, o dată cu această „intenţie” a jocului se vădeşte, ân orice caz, în în­săşi esenţa lui, un element imaterial.

Eugen-Ionesco

Leadership

A fi un leader inseamna, in primul rand, a fi viu, a-ti pastra creativitatea, curiozitatea, compasiunea si dragostea pentru oameni chiar si atunci cand esti umilit, inabusit sau redus la tacere. Dar oameni de toate tipurile, din orice colt al lumii, se autoprotejeaza si se izoleaza din frica de esec.  Auto-protejarea are sens atata timp cat pericolele sunt adevarate.

Atunci cand te ascunzi si nu mai esti tu insuti, cand lupti sa supravietuiesti si sa te autoconservi, risti, in egala masura, sa pierzi insasi esenta – inocenta, curiozitatea si compasiunea. Acestea devin cinism, aroganta si nesimtire. Cea mai dificila sarcina a unui leader este sa invete sa treaca peste suferinta. Virtutea unei inimi curate sta in curajul de a pastra inocenta si curiozitatea, indoiala, compasiunea si dragostea, chiar si in cele mai sumbre si dificile momente.

A conduce si, totodata, a-ti depasi stress-ul personal care vine odata cu procesul de conducere, necesita disciplina interioara. A conduce inseamna a-ti dezvolta capacitatea de a te gestiona singur, de a-ti administra cu intelepciune propriile resurse psihice si fizice.

 

Leadershipul este principala componenta a schimbarii, asigurand viziunea, viteza, strategia dar si dedicarea necesara pentru materializarea acesteia. Desi rezultatele impresionante ale liderilor lasa impresia ca nu pot fi atinse decat printr-o abilitate innascuta, leadershipul este, de fapt, o abilitate ce se formeaza prin educatie, experiente inedite, interactiune cu oameni inspirationali si, desigur, practica. Pentru a intelege si pentru a dezvolta cat mai bine abilitatile de leadership, este important ca procesul sa fie inceput cat mai devreme, de la varste cat mai mici. Un aspect important in educatia pentru leadership este faptul ca ea nu se realizeaza numai intr-un cadru formal, un rol deosebit avand modelele de leadership din societate, dar si oportunitatile de a practica leadership-ul.

Aparitia leadershipului depinde intotdeauna de interactiunea dintre lideri, followeri si situatie. Din acest motiv, nu exista o „formula” de leadership care poate fi aplicata universal, fiecare persoana, grup, companie avand propriul stil de leadership. Aceasta natura situationala a leadershipuului face posibil ca, in functie de context, o persoana sa fie deopotriva lider sau follower.

Eficienta leadershipului depinde in mare masura de modul in care lideri isi definesc, urmeaza si impartasesc viziunea catre followeri. Liderul este responsabil de a-si face viziunea cat mai relevanta pentru followeri si de a-i motiva pe acestia in procesul de materializare a viziunii.

Asadar, un bun lider este acela care are abilitatea, dar si responsabilitatea, de a determina, motiva, inspira si cauta metode de actiune, facandu-se astfel urmat. Interactionand cu peste 500 de vorbitori – traineri, antreprenori, manageri de top, artisti si sportivi – invitati in cadrul programelor pe care le dezvoltam, am observat ca principalele trasaturi ale liderilor autentici, indiferent de domeniul lor, sunt: viziunea, integritatea, competenta, responsabilitatea, credibilitatea, responsabilizarea, empatia si entuziasmul.

Principalele componente ale leadershipului sunt asadar: viziunea si integritatea. Viziunea orienteaza liderul spre viitor, iar integritatea si realismul sunt cele care il fac sa traiasca in prezent.

quote-strategy-without-tactics-is-the-slowest-route-to-victory-tactics-without-strategy-is-the-noise-sun-tzu-334777

Motivatia

Unul dintre motivele esentiale pentru care oamenii urmeaza scoala, cu precadere dupa încheierea învatamântului obligatoriu este reusita sociala: mergem la scoala pentru a reusi în viata, pentru a promova în societate, pentru a câstiga un statut social superior.

De aceea, coordonatele valorice (implicite sau explicite) ale modelului dominat de reusita sociala reprezinta elemente fundamentale ale motivatiei învatarii, influentând totodata dinamica pietei fortei de munca, învatarea pe durata întregii vieti si din toate activitatile si situatiile de viata (lifelong learning / lifewide learning ) si, în ultima instanta, calitatea capitalului uman si tipul societate spre care ne îndreptam.

Ce este motivatia? Succint, putem spune ca este procesul care conduce, ghideaza si mentine comportamentele, de la cele elementare (ex. a mânca) pâna la cele mai complexe, determinând preferinta persoanei pentru anumite actiuni sau comportamente.

Psihologia educatiei opereaza diferentierea formala dintre motivatia intrinseca (determinata de dorintele, interesele si preferintele strict personale) si cea extrinseca (determinata, prin impunere, din exterior). Simplu spus, a munci exclusiv pentru bani sau  a merge la scoala pentru ca asa cer parintii corespunde unei motivatii predominant  extrinseci: performarea unui anumit comportament are ca motiv obtinerea unei recompense sau evitarea unei pedepse.

Psihologii de diverse orientari sunt de acord asupra faptului ca persoanele motivate predominant extrinsec tind sa fie mai putin satisfacute de activitatea depusa în comparatie cu cele motivate intrinsec. De aceea, atunci când dispare presiunea externa, oamenii tind sa abandoneze activitatile a caror motivatie este predominant externa.

Ca urmare, având în vedere ca educatia este o activitate care va trebui sa continue pe tot parcursul vietii si în toate aspectele vietii, sistemele educationale sunt nevoite, acum, sa dubleze motivatia “externa” (care, ca si în cazul activitatilor de munca nu poate fi evitata în totalitate) cu cea “interna”.  Ele  trebuie sa ofere activitati interesante si atractive pentru participanti, numai astfel  acestia  vor continua sa învete si atunci când nu vor mai fi obligati.

Modelele (si non-modelele) de succes pot fi un factor motivational de tip intrinsec deosebit de important pentru evolutia individului. Importanta inerenta a modelului de succes poate sa fie plasata nu numai la nivel constient, ci si la cel al subconstientului, al comportamentului imitativ: “reteta de succes” este preluata în mod natural de individ, dar fara a-si pierde forta motivationala.  Pe 20 ianuarie 2004, cotidianul Evenimentul Zilei publica un material cu subtitlul “Tânara generatie, fascinata de „descurcareti” si „tupeisti”, aici notându-se ca tinerii: “Nu-i admira pe cei care au reusit, ci pe cei care s-au descurcat. Pe cei care sunt smecheri, au tupeu si dau în toata lumea. Pe cei care arata bine, sunt îmbracati misto si stiu sa faca bani. Sunt sedusi de personajele slobode la gura, agresive, care  nu au figuri în cap. De cei care vorbesc pe limba lor…”.

Motivatia este factor principal al succesului. Numeroase studii  ofera dovezi concrete în sprijinul presupozitiei conform careia o motivatie puternica si încrederea în propriile puteri reprezinta cel mai important factor pentru realizarea unor performante  superioare.

Aceste rezultate au fost utilizate în unele sisteme orientate spre succes pentru reorientarea politicilor educationale: educatia  nu trebuie sa ofere numai instruire, ci trebuie sa ajute persoanele implicate sa-si descopere si  dezvolte atitudinile si abilitatile necesare obtinerii de performante si succes.

Unele sisteme bazate pe educatie si cunoastere, asa cum este si sistemul nostru de Internet Network marketing,  ofera persoanelor implicare  mai multe sanse de a utiliza în viata ceea ce învata în cadrul sistemului, comparativ cu altele. Ne aflam într-o competitie în care aceste semnale nu pot fi ignorate,  pentru binele  nostru, dar si pentru progresul  al comunitatilor si societatii românesti.

Prezenta sau lipsa motivatiei pentru învatare are o miza extraordinara pentru viitorul societatii românesti. Reorientarea vectorului de crestere trebuie, si subliniez TREBUIE, sa fie facuta in directa societatii cunoasterii si a economiei cunoasterii.

kant

Reusita nu este un secret, este un sistem

Un om fericit este întotdeauna întrebat: Care este secretul reusitei tale?

Niciodata nu va fi întrebat cel care a avut un fiasco: Care este secretul esecului tau?  Asta se ghiceste usor  si de altfel, aceasta nu intereseaza pe nimeni.  Oamenii doresc sa stie cum se poate deschide poarta secreta care duce la succes.

Reusita este posibila pentru fiecare, dar uneori se pare ca ea se ascunde în spatele unei porti sau al unui zid. Ce fel de ziduri ai ridicat tu în jurul  tau? Adeseori este ridicat un zid din resentimentele tale; resentimente pe care le încerci fata de un om sau fata de un lucru si care te separa de binele care îti este destinat.

Daca tu ai esuat si succesul altuia te irita, îti îndepartezi astfel reusita. A-ti iubi munca, a o face cu placere, aceasta deschide poarta secreta a succesului.

Iata unul dintre Secretele Succesului! Sa stii sa prezinti, tie si altora, ceea ce te intereseaza într-o maniera captivanta. Daca faci totul cu plăcere, ceilalți te vor gasi interesant și te vor urma in intreprinderea ta.  Un caracter agreabil, un surâs ajung deseori pentru a deschide poarta secreta a reușitei. Un proverb chinez  spune ca dacă nu ai o fată surâzatoare trebuie să te abții de a deschide o prăvălie.

Reusita nu este un secret, este un sistem.

Mulți oameni se lovesc de zidurile descurajării. Ori curajul și tenacitatea fac parte din sistem. Este o constatare care se face citind biografia tuturor celor care au reușit în viață.

Există oameni  care abandonează partida tocmai în momentul în care șansa  este pe punctul de a le surâde. Cel care vrea să reușească nu abandonează niciodată.

zen-garden