România a fost recunoscuta ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul  1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege.

Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano și Berlin, România a obținut a patra sa provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța. În 1913 Carol I a implicat România în al II-lea război balcanic, care se va termina prin înfrângerea Bulgariei.

Tratatul de la București din 1913 consfințește statutul regatului României ca putere regional-balcanică și, totodată, aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu județele Durostor și Caliacra. În 1914 regele Carol I moare și rege al României devine Ferdinand I (1914-1927).

Banatul, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României după Primul Război Mondial. După cel de-al Doilea Război Mondial și ocuparea României de către trupele sovietice, ultimul rege al țării, Mihai I, a fost silit să abdice în data de 30 decembrie 1947.

Romania de astazi are o mare problema. Nu are partide politice si nu  are politicieni dedicati neconditionat si loiali Romaniei si poporului roman.  Lucrul acesta este evident, dar in aceste momente se vede si mai clar. Romania are doar grupuri de indivizi asociați în vederea apărării unor interese comune financiare si de putere (ca sa nu zicem mafii mascate in partide). Eventualele ideologii sau doctrine „politice” sunt facute doar de forma, pentru ca asa trebuie. De aici si „partide” de stanga care promoveaza masuri de dreapta, „partide” de dreapta care sustin idei socialiste, colaborari „politice” intre „partide” care nu au ideologic nimic in comun. De aici nepotismul, incompetenta, netransparenta, traseismul. De aici coruptia generalizata si transpartinica etc. etc. etc.

Solutia nu este  de sus in jos, adica infiintarea de noi partide, care inevitabil vor ajunge tot acolo, care vor culege din piata poate cativa oameni onesti, dar se vor polua instantaneu cu oameni care nu vor decat sa parvina. Solutia este pornirea  de jos in sus, de la oameni, cu situatiile si problemele lor,  si construind pe aceasta legatura. Trebuie pornit tinand seama de piramida lui Maslow, de la dorinta sincera de ai ajuta pe oameni.

Soluția este simplă, dar ea necesită timp, răbdare și muncă. Ea se numește activism. Grassroots Movement. Community Organizing, Occupy wall street …  Obama a inceput asa.  Nicușor Dan, așa cum e el, e un exemplu de activist care face ceva.

Va lua ani  căutând oameni care să impacteze comunitățile unde locuiesc în mod pozitiv. Activiști. Organizatori. Militanți.  Nea Vasile de la scara 2, care a făcut memorii la Primărie și ne-au asfaltat strada. Gigel de la Iași, care a schimbat semne de circulație cu insistența sa la Poliție. Tanti Getuta care s-a batut pana s-a facut gradinita… Oameni care se bat pentru comunitatile in care traiesc.

Oameni de acest gen. Mari și mici. Ar fi diferiți de smecherii politici actuali, ar fi diferiți de rapandulele care populeaza partidele politice actuale , ar fi…diferiți.

Intelectualii sunt buni si necesari intr-un astfel de proces care are nevoie de credibilitate si trebuie sa duca si la limpeziri ideologice. Dar nu oameni de genul Preda sau Lăzăroiu care pe langa ca sunt inactivi politic, dar mai si așteaptă sa fie adulati si să li se dea funcții politice si salarii mari, doar ca sa apara pe la televiziuni. E nevoie de oameni obișnuiți să lupte pentru idei sau probleme și să le cucerească. Si asta fara recompense.

Problema cu activismul si societatea civila este însă delicată la noi.

Întâi, pentru că oamenii muncesc destul de mult, și la sfârșitul zilei vor doar să se prăbușească pe canapea și să uite de tot, deci timpul e o problemă.

In al doilea rand, nu exista o constiinta a comunitatii si cooperarii. Ea va trebui formata si impusa ca solutie viabila pentru bunastarea atat colectiva cat si individuala.

Apoi, pentru că oamenii nu știu să protesteze. De exemplu, erau niste cetateni de la, parca,  „uniti salvam” care blocau Piața Universității, enervând doar șoferii care aveau treabă pe acolo. Alții, cei din Prelungirea Ghencea, protestează în weekend, într-un colt de strada, stârnind zâmbete. Și, de fapt, nu e greu, trebuie doar să vină cineva cu ideea “hai să protestăm la primărie, azi la ora 3 sau la ora 5, să blocăm primăria, să îl facem pe  ăla sau aia de la …………..  sau de la …………… să iasă să stea de vorbă cu noi”. Hai să blocăm Palatul Victoria sau Palatul Parlamentului, să nu poată cei care ar trebui sa fie sclavii noștri care lucrează acolo pentru noi să iasă și să îi forțăm să vină să stea de vorbă cu noi.

Și mai e ceva. Oamenii și activiștii trebuie obișnuiți cu activismul. Nicușor Dan apare de două ori pe an în presă și susține câte ceva, după care dispare iar în beznă. Nu așa se face. Comunicarea cu oamenii pentru care lucrezi trebuie făcută nu frecvent, nu din cand in cand, trebuie facuta  continuu. De aia există bloguri, de aia există Facebook, de aia există internet, de aia există afișaj public. Si sa nu uitam lucrul de la om la om care poate construi primul partid adevarat din Romania.  Si care sa preia si sa duca la bun sfarsit proiectul inceput in 1878 de construire a unei tari puternice, unite, un loc al bunastarii.