Cei mai mulţi dintre noi suntem învăţaţi încă de mici să ne temem de schimbare, iar această teamă rămâne alături de noi atât timp cât îngăduim acest lucru. Trebuie sa reinvatam si să ne eliberam de această frică,  înţelegand mai bine ce înseamnă schimbarea, cum funcţionează şi cum o putem stăpâni.

In calitate de europeni, sîntem cei care am facut cea mai complicata istorie a planetei. Schimbarea pare a fi starea naturala  a Europei si europenilor. Nimic nu ar trebui asadar sa ne surprinda. Cu toate acestea,  înca nu  am gasit cuvintele pentru descrierea acelor valuri de rupturi, a acelui big bang social, a acelor  singularitati, a acelor fracturi si fractali  care taie viata generatiei noastre,  ba chiar si continutul, în doua perioade distincte: înainte si dupa sfîrsitul dictaturilor.

Unii,  asa cum este si cazul meu, sunt supravietuitorii pe care destinul i-a salvat, i-a protejat si i-a smuls din diferite genocide colective sau individuale, si în inimile carora n-au ramas doar schije arzînde, ci si o intelegere profunda,  dublata  de o teama imensa.  O  intelegere care ne aduce  la pragul genialitatii, dar si o teama care ne impiedica sa trecem acest prag.  Sunt si acei posedati care credeau ca beneficiaza de carisme deosebite în istorie si a caror exorcizare finala în tarile din Est abia începe.  Occidentul inca nu intelege estul, inca are impresia ca exportul de capitaluri, politici si „libertate” este suficient.

Estul are insa nevoie de exorcizare, de cicatrizare, de  regasire, de unitate. Ori aceasta exorcizare nu poate veni decat din interior si inca nu s-a produs, nici macar nu a inceput.  Este nevoie doar de cateva persoane vizionare, care sa-si depaseasca fricile si frustrarile si sa se lase in voia genialitatii colective binefacatoare  care  sa permita manifestarea  prin ei a „miracolului”  asteptat de toata lumea.  Spiritualitatea si cultura estica este esential diferita, si greu sau chiar  ne–inteleasa,  de cea occidentala, mult prea impregnata  si infranata de credinta in stiinta si de civilizatia untului.

Intr-un anume fel, miracol este recenta înaltare a democratiei în calitate de cultura, de re-ligio, adica de reunire de semnificatii si credinte în jurul unei finalitati superioare, apte sa raspunda vointei noastre de a trai si de a întelege.

Ar  fi de-a dreptul riscant sa ne pronuntam asupra compozitiei universului pe care îl va crea. Insa faptul ca s-a asternut rugina pe majoritatea formelor de viata pe care le vazusem aspirînd la un destin mesianic, ne conduce catre judecatile noastre asupra istoriei; iar ca democratia a depasit atîtea încercari mortale ale caror rataciri le cunoastem,  violenta, criza, inovatia continua,  pare o promisiune a istoriei.