Democratia 2

Winston Churchill spune in faimoasa sa butada: „Democraţia este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat si testat până acum”.

Cum putem întelege acest lucru? Fara îndoiala ca pe un postulat al starii de minim: cautarea celui mai mic rau în viata în comun, binele venind ca un adaos. In felul acesta, democratia se opune dictaturii, care se reclama de la postulatul starii de maxim: cautarea celui mai bine plasat posibil bine în viata de toate zilele, raul venind ca o lipsa.

Aceasta explica contrastul juridic, politic si moral dintre ele. Fiecare îsi propune sa optimizeze ceva dar nu acelasi lucru si nu în acelasi sens: o democratie care promite sa fie cel mai mare bine, se impregneaza de dictatura.  O dictatura care se prezinta ca cel mai mic rau imita democratia, înainte de a se dezagrega în anarhie sîngeroasa si catatonica.

Descrierea formelor multiple în care s-a manifestat aceasta confuzie de postulate care a pervertit numeroase spirite si a distrus numeroase vieti este o tentativa aproape inevitabila. Un turn Babel al popoarelor în versiune contemporana, iata expresia perfecta a acestei situatii.

Data fiind nuanta ironica a frazei, postulatul lui Churchill formuleaza democratia ca pe o optiune între mai multe regimuri posibile, optiune a carei lunga traiectorie nu este cazul sa o reconstituim.  Democratia s-a schimbat mereu. De la democratia ateniana, la cea romana,  la cea  occidentala  mizele si premizele s-au schimbat mereu. Atîta doar ca peste tot si întotdeauna, dupa cît se stie si indiferent de denumire, democratia a fost aleasa ca o alternativa disidenta la dictatura, fie sub forma ei tiranica, fie despotica, fie de idolatrizare a unui individ.

Niciodata nu a fost resimtita ca o norma de referinta, ci doar ca o solutie de schimb, de regim de tranzitie, ca o carte pe care popoarele o tin în mîneca pentru ocaziile faste în care îsi iau revansa împotriva asupritorilor. Ori, ceea ce înseamna acelasi lucru, în intervalele care separa doua tiranii, cînd oamenii ar putea sa-si manifeste vointa de a trai, de a-si sacrifica instincte în favoarea inteligentei, de a-si linge ranile imense facute de tirani.

Rational si Irational

Nu trebuie sa operam o separare între fapte si valori, un anume lucru putînd fi simultan si fapt si valoare. O idee greu de admis de catre logica comuna si de-a dreptul subversiva pentru stiinta,  aceasta fiind fondata tocmai pe o astfel de separare. Astfel încît este preferabil sa fie trecuta sub tacere.

Matricea lor comuna, credinta, are extraordinara putere de a schimba un fapt în valoare si invers, în conditiile în care este însufletit de o  pasiune colectiva. Dovada o gasim în alchimia simbolurilor.

Din aceasta idee decurge o alta nu mai putin evidenta: ratiunea nu poate fi nici singura justificare, nici singura stapana a vietii noastre publice sau private. Ea nu are forta de a reglementa în mod exclusiv optiunile sau actele noastre. Iata motivul pentru care gresim atunci cînd ne ferim de irational, cînd îl lasam neglijat, nedefrisat si uneori chiar batjocorit.

Dimpotriva, ar fi necesar sa-l cultivam, sa-l asociem ratiunii în viata publica si privata . pentru a-i multiplica puterile si a-i arata sensul. Este cazul, poate, sa fiu mai precis.

Lumea conceputa de ratiune da nastere melancoliei, iar cea traita de catre irational, maniei. Nimeni n-ar putea rezista multa vreme fara a trece de la una la alta, fara a se expune riscului. nu unei prea mari nebunii (aceasta ar fi, dupa Socrate, o binecuvîntare), ci unei prea mari normalitati, adevaratul nostru blestem. De fapt, de fiecare data cînd ratiunea îsi depaseste limitele si reuseste sa domine puterile irationalului, se produce un big bang social, chiar daca  nimeni nu l-a prevazut si daca nu este perceput decît mult mai tîrziu.

Traim atunci sentimentul unei intentii eficace, al unei existente devenita cauza lui. Natura acestei intentii nu are importanta, principalul este eficacitatea sa. Putem vorbi asadar despre big bang-ul social care metamorfozeaza democratia în valoare, iar evolutia sa în sistem de credinta.

Democratia

Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.

De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.

În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație directă, prin care toți cetățenii discutau periodic problemele cetății în agora și luau împreună decizii.

În ziua de astăzi, termenul este de cele mai multe ori folosit cu sensul de democrație liberală, dar există multe alte varietăți iar metodele de a guverna pot diferi.

Democraţia reala are un caracter de clasă şi nu este altceva decît o formă politică a dictaturii clasei sau claselor dominante.

Democraţia burgheză (capitalistă) oligarhica – formă de guvernare care sprijină interesele burgheziei, ale capitaliştilor, a unei minorităţi a populaţiei; este de fapt o dictatură burgheză, cu limite istorice determinate, generate de interesele menţinerii capitalismului, ale apărării şi dezvoltării sistemului de exploatare şi asuprire a oamenilor, împiedică participarea lor reală şi deplină la viaţa politică şi îi supune diverselor forme de manipulare politică şi ideologică.

Democraţie proletară (socialistă sau comunista) – formă de guvernare care reprezintă interesele majorităţii populaţiei; echivalent al termenului de dictatură a proletariatului. Democraţia proletară nu este doar democraţie reprezentativă, este democraţie participatorie, directă. Prima formă de democraţie proletară a fost Comuna din Paris (26 martie – 30 mai 1871). 

In secolul XX a aparut un tip superior de democraţie, într-o societate în care se creează condiţiile obiective şi subiective ale egalităţii între oameni (în domeniul politic şi social-economic, în domeniul instrucţiei şi educaţiei, al culturii), posibilitatea pentru toţi membrii societăţii de a participa efectiv la viaţa socială, precum şi exercitarea reală a celor mai largi drepturi şi libertăţi.  Democraţia socialistă cuprinde atît libertăţile politice: libertatea cuvîntului, a presei, a mitingurilor şi adunărilor etc., dreptul de a alege şi a fi ales pe baza votului universal, egal şi secret, cît şi drepturile sociale: dreptul la muncă, la odihnă, la învăţămînt, la asigurarea materială în caz de boală şi de pierdere a capacităţii de muncă etc. 

Iată zece lucruri despre ce înseamnă democraţia şi cum a evoluat ea.

  • Noţiunea de democraţie care a apărut în Grecia Antică a fost alăturată unor concepte ca egalitatea tuturor în faţa legilor, liberatea, egalitatea puterii, libertate egală de exprimare, considerându-se că doar democraţia ar putea să le realizeze pe toate, celelalte forme de guvernământ având chiar mai multe defecte.
  • Realizările instituţionale ale democraţiei greceşti s-au dezvoltat în interiorul polis-ului, structurându-se în special, în adunarea cetăţenilor din Atena, modelul fiind transmis ulterior oraşelor din Liga delio-atică.
  • În perioada republicană, Roma a exercitat o puternică influenţă asupra ideii de democraţie, afirmându-se liberul acces al cetăţenilor la diferitele funcţii după ce Legea celor XII Table stabilise egalitatea juridică dintre patricieni şi plebei.
  • În Roma, adunările comiţiilor exercitau puterea legislativă şi judiciară, iar Senatul, care rămânea o emanaţie a patriciatului, se reînnoia prin cooptarea celor care ocupaseră în trecut funcţii publice.
  • În Evul Mediu, redescoperirea filosofiei politice clasice, în special a cele aristocratice, dar şi apariţia primelor teorii contractualiste au dus la afirmarea principiului legitimităţii populare, alături de tradiţionala ideea a originii puterii divine.
  • Sub efectul ideilor lui Toma d’Aquino, influenţat de scrierile lui Aristotel, capătă formă principiul unui contract originar, prin care membrii societăţii se supuneau Principelui. Astfel, începând cu secolul al XIV-lea, puterea suverană constă în a face legi în beneficiul poporului (sau a cea parte a lui care este predominantă).
  • În gândirea iluministă şi în ideologiile revoluţionare din America şi Franţa s-au afirmat principiile democratice în mod definitiv împotriva absolutismului, îmbinându-se ideea contractului social cu cea a existenţei unei voinţe generale a colectivităţii.
  • Toate ideile formate şi consacrate în perioada iluministă şi-au găsit aplicarea la sfârşitul secolului al XVIII-lea în constituţia SUA, dar şi în legile create de Revoluţia franceză, ceea ce a determinat legarea conceptului de democraţie cu cel de reprezentare politică şi de existenţa unei adunări alcătuite din delegaţi ai poporului.
  • În secolul al XIX-lea, atenţia teoreticienilor democraţi s-a îndreptat spre garantarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, militându-se pentru integrarea maselor populare în stat şi împotriva restricţiilor de tip censitar asupra dreptului de vot.
  • Primul Război Mondial modifică viziunea, ideea unei democraţii directe, descentralizate, cu un puternic control de jos în sus, organizată la locul de muncă aflându-se în centrul elaborării gândirii marxiste şi preluată la nivel teoretic de „revoluţia bolşevică”.
  • Secolul al XX-lea deschide şi discuţia asupra viziunii elitiste a teoriei clasice politice, care duce la reinterpretarea democraţiei ca o modalitate de selectare şi de recrutare a deţinătorilor puterii.

In limbajul contemporan savant sau popular, ar fi greu de gasit vreun concept expus la mai multe alegorii sau definit într-un mod mai vag decît „democratie”.  Este unul dintre acele cuvinte sclipitoare a caror splendoare ne depaseste puterea de patrundere.

Nici nu este necesar sa cautam vocabule mai putin  obscure sau substitute mai potrivite pentru exprimarea realitatii al carei sens
este atît de ferm desemnat. Ce este democratia?  Iata  o întrebare la care nu exista raspuns.  Fiecare o întelege în felul sau, ceea ce nu e rau.