Sinele

Experienţa Sinelui sau „cunoaşterea de sine” înseamnă centrarea punctului nostru de referinţă în propriul nostru spirit, şi nu asupra obiectelor experienţei noastre. Opusul centrării în sine este centrarea asupra obiectelor. Atunci când suntem centraţi asupra obiectelor noi depindem întotdeauna de obiectele din lumea exterioară, inclusiv de situaţii, circumstanţe, oameni şi lucruri.

Cei care sunt centraţi asupra obiectelor caută întotdeauna aprobarea celor din jur. Gândirea şi comportamentul lor reprezintă inevitabil anticiparea unui raspuns din exterior. De aceea, acest tip de comportament  are la bază teama (ca anticiparea lor să nu se împlinească).  Cei care sunt centraţi asupra obiectelor simt tot timpul nevoia de a controla lucrurile. Ei simt nevoia de a deţine o putere asupra lumii exterioare.

Nevoia de aprobare, de control asupra lucrurilor şi de putere asupra lumii exterioare are la bază teama. Acest tip de putere nu are nimic de-a face cu puterea potenţialităţii pure, adică a Sinelui, care este puterea reală. Atunci când experimentăm puterea Sinelui teama dispare; la fel şi dorinţa de a controla, sau lupta pentru aprobare ori pentru puterea exterioară.

În cazul centrării asupra obiectelor, punctul de referinţă interioară este egoul. Noi nu suntem însă tot una cu egoul nostru.  Acesta nu este decât o imagine de sine, o mască socială, rolul pe care îl jucăm. Masca noastră socială este cea care are nevoie de aprobare. Ea este cea care doreşte controlul şi care caută puterea exterioară, întrucât trăieşte din teamă.

Sinele real, care este spiritul sau sufletul nostru, este complet liber. El este imun la critici, nu se teme de nici o provocare şi nu se simte inferior nimănui. Pe de altă parte, el este umil, smerit  şi nu se simte superior nimănui, căci ştie că toată lumea este identică cu el,  este acelaşi spirit sub diferite înfăţişări.

univers-3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.