Omul Nou

Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viaţa politică este aceea că vei ajunge să fii condus de inferiorii tăi. – Platon

Citatul lui Platon este valabil  si astazi,  cu atât mai mult cu cât acesta a fost plămădit acum multă vreme, adica a trecut testul timpului. Anii au trecut, şi omul a reuşit cumva să tragă de specia lui, homo sapiens sapiens, astfel că în zilele noastre putem observa cu uşurinţă câteva ramificaţii ale acesteia: homo sapiens sapiens – homo philosophus, homo politicus, homo stupidus s.a.

Din homo philosophus avem: homo poeticus, homo academicus, homo bachus şi homo criticus afectatus ş.a.

Din homo politicus: homo dictatorus, homo coruptus şi homo chiorus (combinaţia letală dintre primele două).

Din homo stupidus: homo cocalarus, homo beizadeaus şi homo analfabetus. Desigur nu avem pretentia de a fi surprins toate varietatile. Aşadar,  dacă ne raportam la realitatea noastra  în care trăim,  noi suferim de pe urma unei simbioze bizare, a unei incrucisari aparent nefiresti  a celor din homo politicus cu homo stupidus;  acestia le oferă celor care au ramas la homo sapiens, priviti desigur ca o specie ramasa in urma si vrednica doar de dispret, pâine şi circ (şi o dată la 5 ani şi mezeluri), iar acestia  din urmă (care nu vor fi niciodata cei dintâi) le arată recunoştinţa prin vot.

Toate aceastea sunt derivate din Omul Nou, care apare in toate  ideologiile de extremă  stanga sau dreapta.

Cel mai celebru dintre toţi aceşti „oameni noi” ai ideologiilor totalitare ale sec. al XX-lea rămâne Omul Nou comunist, în varianta sa sovietică pură sau în cea adaptată la specificul altor societăţi cu regimuri de sorginte marxistă şi de tip totalitar.

Când vorbim de Omul Nou sovietic trebuie să facem o necesară distincţie între felul în care arăta el pe hârtie şi rezultatul obţinut în practică, adică acel Homo sovieticus de care vorbea Aleksandr Zinoviev.

Ca ideal-tip, Omul Nou era liber să acţioneze, fiindcă avea atât voinţa necesară pentru a face acest lucru, cât şi capacitatea de a înţelege legile naturii, ale propriei naturi şi ale societăţii. Printre trăsăturile sale găsim: disciplina de fier, simţul datoriei, dorinţa de a depăşi dificultăţile, caracterul de luptător pentru valorile comunismului, precum şi atitudinea faţă de muncă, văzută nu ca o obligaţie exterioară sau ca un chin, ci ca însuşi centrul existenţei umane.

In China,  Liu Shao-chi îl prezintă pe bunul comunist astfel:  activ, energic, entuziast, decis, lipsit de ambivalenţă, puternic, masculin, neclintit în gândire şi fapte, logic, adept al materialismului ştiinţific şi dispreţuind misticismul şi idealismul filosofic, lipsit de egoism, total dedicat cauzei, subordonându-şi propriile interese celor ale partidului şi poporului şi gata de sacrificiu, inclusiv cel suprem, ceea ce l-ar face cel mai fericit dintre oameni. De asemenea, el este: sincer, cu moralul ridicat, încrezător, cu picioarele pe pământ, cu gusturi simple, modest, auto-critic, progresist, conştient de rolul său în eliberarea oamenilor din lanţuri şi de apartenenţa la o mişcare internaţională măreaţă. În acelaşi timp, este mândru că e chinez, este patriot, naţionalist şi conştient că face parte dintr-o veche şi mare civilizaţie şi dintr-o naţiune care le depăşeşte pe toate în populaţie şi putere potenţială.

În textele unora dintre ideologii comunisti, descrierea omului nou este chiar mult mai entuziastă.  În ceea ce priveşte capacităţile intelectuale şi artistice, „omul de rând se va ridica la înălţimea unui Aristotel, a unui Goethe, sau a unui Marx.  Şi, deasupra acestei culmi, noi piscuri se vor ridica”, afirma Troţki.  Fizic, „corpul îi va deveni mai armonios, mişcările mai bine ritmate, vocea mai melodioasă” şi, căpătând valenţe de supra-om, „va reuşi să-şi stăpânească procesele semi-conştiente şi inconştiente ale propriului organism: respiraţia, circulaţia sângelui, digestia, reproducţia”.

WOW In aceasta perspectiva nu poti decat sa strigi Traiasca Comunismul sau ….  oricum Traiasca si sa ajungem toti Oameni  Noi.

În această perspectivă optimistă,  imortalitatea nu era decât următorul obiectiv de urmărit,  considerat  perfect tangibil, ba chiar inevitabil  Desigur va fi atins intai de secretarul general, apoi de secretarii de partid si abia apoi de catre simplii membrii de partid. Desigur nemembrii de partid nu se vor ridica nicioadata la aceste insusiri minunate.

Omul Nou comunist pare a fi un om-maşină, care îşi putea controla perfect atât corpul, cât şi pulsiunile sau instinctele, un fel de ascet  ce-şi canaliza toată energia doar pentru edificarea societăţii comuniste, muncind din plăcere, neconstrâns, preocupat de a depăşi, stahanovist, normele, şi  fiind, în tot acest timp, fericit.

In 1923, Bukharin părea sigur că apariţia omului nou va fi simplă şi firească. „Nu se va întâmpla niciunei persoane sănătoase şi normale să se opună acestor reguli”, afirma el.  Nu va fi nevoie de coerciţie,  ci doar de  „spitale şi alte instituţii educaţionale (cum ar fi Gulagul, reeducarea sau lagarele de munca)  pentru persoanele care se vor dovedi în mod deosebit incorigibile sau anormale”.

Confruntarea cu realitatea a arătat, însă, că preconizatul Om Nou s-a născut cu forcepsul şi prezenta multiple malformaţii. Chiar şi folosind teroarea în anumite perioade, sau resocializarea mai subtilă în altele, rezultatele obţinute au fost, ca sa zicem asa,  modeste faţă de aşteptări.  Doar malformatiile au intrecut asteptarile.

În locul Omului Nou a apărut Homo coruptus, homo politicus si hibridul Homo politicus coruptus. Acesta este mai degrabă caracterizat de indiferenţa faţă de munca sau rezultatele muncii şi proprietatea comună, din care nu se sfieste să-şi însuşească o parte „chiar” prin furt (dacă avea posibilitatea) sau coruptie, avea tendinţe de idolatrizare a culturii vestice, care era „fructul oprit”, şi accepta, dar pasiv,  politicile impuse de partid, în loc să dea dovadă de iniţiativă şi entuziasm, aşa cum se prezisese.  Homo coruptus priveste proprietatea de stat sau proprietatea comuna ca fiind de fapt si de drept a lui, si datoria divina pentru el este sa  faca orice, dar orice, pentru ca aceasta proprietate sa devina chiar a lui, cu acte in regula.

Aşadar, Omul Nou nu era omul perfect preconizat, ci unul fără remuşcări cînd era vorba să fure din avutul obştesc, iar înaltul lui spirit civic se manifesta uneori în trimiterea de anonime în care îşi înfiereaza  inamicii personali sau în colaborarea, adesea interesată, cu Securitatea, siguranta, SRI etc.  De asemenea, s-a dezvoltat limbajul dublu, caracterul duplicitar, minciuna ca virtute şi „dubla gândire de tip orwellian”, iar luptătorul pentru binele umanităţii şi propăşirea societăţii socialiste multilateral-dezvoltate este preocupat numai de propria parvenire.

Regimurile totalitare însele au renunţat  la ambiţia iniţială de a edifica Omul Nou, cu toate caracteristicile sale imposibil de atins, şi s-au mulţumit cu individul dependent, oportunist şi laş, care nu prezenta pericol de instabilitate socială. Până la urmă, supusul ideal al regimului totalitar nu este comunistul convins, ci omul care nu mai face diferenţa între realitate şi ficţiune sau între adevărat şi fals.

Căderea   regimurilor comuniste din Europa le-a lăsat moştenire democraţiilor în tranziţie industrii neperformante şi societăţi schimonosite.   „Cu mincinoşi, cu şmecheri, cu oameni cu două feţe şi cu două grăiri nu poţi alcătui ansambluri sociale viabile şi în progres”, spunea Steinhardt. Şi totuşi, cu aceşti oameni cu două feţe şi cu două grăiri a trebuit să pornească edificarea democraţiei româneşti post-revoluţionare.  Acest tip uman, omul nou,  este cel dominant in politica, partlament, administratie si afaceri.

Foarte interesant este comportamentul  Omului Nou, creat de regimul totalitar, în economia de piaţă postcomunistă. Omul Nou nu a renegat complet principiul marxist „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, la reevaluat si reformulat. A constatat rapid că are posibilităţi limitate, dar nevoi foarte mari.  Simţul de proprietate şi interesul faţă de proprietatea privată existase şi în perioada comunistă,  astfel  că,  după schimbarea regimului, acesta nu a făcut decât să se exprime fără oprelişti  în noile condiţii. S-a modificat, însă, atitudinea faţă de expunerea averii proprii. Teama de Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit, căreia i se spunea, simplu, „legea ilicitului”, i-a determinat pe indivizi să fie, până la căderea regimului, reţinuţi în ceea ce priveşte etalarea bogăţiei. Acum, expunerea averii nu numai că nu  mai este evitată, dar a devenit chiar un scop în sine, pentru unii mai important decât însăşi atingerea bunăstării.  Aşa se explică, probabil,  accentul patologic pus într-o parte mare a societăţii pe semnele exterioare, vizibile,  ale bogăţiei (masina, vestimentaţie, telefon mobil etc.), chiar şi atunci când sunt obţinute cu sacrificii în alte domenii sau pe credit.

Propensiunea spre consumism (explicabilă, poate, şi prin privaţiunile anterioare) a condus spre necesitatea găsirii unor mijloace de a satisface cheltuielile crescânde ale unui  Om Nou care, după ce visase ani de zile să poată bea  Pepsi pe săturate, a constatat cu uimire că în orăşelul său au răsărit mai multe supermarketuri şi hypermarketuri. Vechea sa strategie de supravieţuire, care şi-a dovedit utilitatea în perioada regimului totalitar, descrisă prin verbul „a te descurca”, a rămas, în consecinţă, necesară şi de actualitate.

Din omul nou teoretic si din efigia sa triumfătoare a rămas doar o caricatură, un experiment nereuşit, o malformatie a unei nerecomandabile inginerii sociale. Mai mult, omul nou real creat de regimul totalitar, a cărat cu el în societatea postcomunistă un bagaj periculos de reflexe mentalitare şi comportamente care se constituie ca principala piedica in realizarea unei democratii reale.

etica-greceasca

Un gând despre „Omul Nou”

  1. Omul nou comunist este: Delator, mincinos, barfitor, invidios, neispravit, betiv, lenes, stricator, furacios. iresponsabil, ignorant, apreciaza binele altuia mai mult decat binele propriu, isi alunga copiii de acasa, egoist la extrem, avar la extrem etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.