Manipularea este o acțiune de determinare a unui actor social (persoană, grup, organizație…) de a gândi și acționa în conformitate cu dorințele și interesele factorului de influență, uneori chiar împotriva propriilor interese, în acest scop se folosesc tehnici speciale de persuasiune care implică distorsonarea adevărului, utilizarea unor sofisme și argumentații voit nevalide, pe fondul inducerii unor sofisme și argumentații de ordin emoțional, care să susțină adoptarea unor atitudini convenabile manipulatorului.

Aristotel spunea că sofistul este un logician impostor, care urmăreşte inducerea în eroare cu bună ştiinţă , speculând naivitatea  şi credulitatea oamenilor, inventând  oriunde, oricând şi oricum aparenţele adevărului.

Scepticismul este o atitudine mentalã aproape sinonimã cu îndoiala. Gândirea este o activitate psihicã permanent dubitativã. Finalitatea gândirii consta însã in concluzii, îndoiala fiind doar mijlocul obtinerii lor. Dacã ele lipsesc, ca în cazul scepticismului, poate apare inconfortul si deciziile absurde în situatii critice. Gândirea este mobilã, pe când scepticismul este doar o fazã primarã a gândirii.

Ca atitudine cvasi-permanentã, scepticismul se opune credulitãtii dar de multe ori o favorizeaza. Credulul trage concluzii fãrã a verifica vreodatã ipotezele, scepticul lanseazã continuu ipoteze fãrã a ajunge vreodatã la concluzii. Evident cã sunt douã extreme care reflectã abateri fatã de actul de gândire corect.

În stiintã, scepticismul este sãnãtos, dar el nu dureazã prea mult, ci pânã la confirmarea sau infirmarea ipotezelor initiale. Ulterior savantul înlocuieste scepticismul cu convingerile sale, dobândite în urma analizei riguroase a faptelor. Rezultatele stiintei se prezintã publicului drept convingeri, niciodatã ca interogatii sau îndoieli.

Influentatã poate de atitudinea onoratilor savanti, societatea a preluat aceastã pozã, dar într-un mod denaturat, necritic, de genul „este cool sã fii sceptic„. Declarându-se mândru drept „sceptic”, omul neinstruit considerã cã astfel se afirmã în fata celorlalti ca un om inteligent, incredul, nesuperstitios, fãrã prejudecãti, realist, neinfluentabil, macho etc. Este mai mult o armã cu care sã-si impunã egoul în mediul social.

Atitudinea cea mai „cool” a momentului este creduloscepticul. Ca sa dau un exemplu, desigur fabricat, un credulosceptic este cineva care nu crede cercetarile stiintifice care spun ca este sanatos sa mananci varza, dar este un fan si un raspandac al unei postari pe facebook in care cineva, nu e clar cine, afirma ca varza face rau sanatatii.  Argumentatia fiind de tipul „e clar ca”, „eu stiu ca”, „stiu din surse sigure”…  Creduloscepticul  se indoieste de orice adevar demonstrat riguros (este prea riguros ca sa fie adevarat), dar accepta fara rezerve si trage concluzii fara a verifica sursa sau ipotezele aproape orice sofism.

Devine însã o sabie cu douã tãisuri atunci când se confundã scepticismul cu materialismul, pretinzând cã gândirea sãnãtoasã se bazeazã numai pe evidente concrete, materiale. Ca si cum gândirea nu ar fi de folos decât în chestiuni palpabile si nu ar putea fi validatã decât în modul primitiv cum se adreseazã Divinitãtii poetul „Vreau sã te pipãi si sã urlu: este!„. De fapt, procesul gândirii este pur informational, iar sfera sa de cuprindere depãseste cu mult partea concretã, acoperind si domenii ce nu au legãturã directã cu grijile subzistentei, dar care sunt esentiale pentru progresul umanitãtii (arta, filosofia, muzica, teoriile stiintifice etc).