Echilibru prin spiritualitate


Societatea, într-o abordare sistemica, reprezinta un sistem global de un fel deosebit. În raport cu celelalte sisteme globale, acest sistem are anumite trasaturi specifice care, într-un fel, îl face unic. Astfel, societatea privita ca sistem global are la baza gândirea si actiunea omului care, pe de o parte, îi da posibilitatea sa se autoreflecte si reflectându-se pe sine, reflecta întrega lume, iar pe de alta parte îi da posibilitatea sa se dezvolte pe linia progresului istoric.

Rezulta ca societatea este singurul sistem global care are capacitatea  de a se autoreflecta si dezvolta. Pentru a exista si dezvolta,  societatea îsi specializeaza anumite domenii, carora le încredinteaza activitati specifice care, împreuna, concura la scopurile urmarite de existenta si progres social.

Un prim domeniu pe care societatea îl specializeaza îl constituie domeniul economic caruia îi sunt încredintate activitati privind producerea, circulatia si desfacerea bunurilor materiale fara de care societatea n-ar putea sa existe si sa se dezvolte.

Un alt domeniu specializat de societate este cel al vietii spirituale a carei menire se refera la autoreflectare si la reflectarea întregului univers pe baza carora, oamenii actioneaza în mod constient pentru asigurarea dezvoltarii sociale.

Existenta si dezvoltarea sociala reclama totodata si un alt domeniu al vietii sociale, domeniul politic caruia îi sunt încredintate activitati privind organizarea si conducerea de ansamblu a societatii, prin intermediul carora se asigura functionalitatea complexului social al unei comunitati umane.

Între domeniile vietii sociale (economic, spiritual, politic) exista legaturi organice de conditionare si potentare reciproca în sensul ca unul fara celelalte nu poate exista si, în acelasi timp, cu cât fiecare dintre ele este mai bun si societatea, în ansamblul ei, functioneaza mai bine.

Legat de locul si rolul domeniilor sociale în ansamblul societatii sunt formulate puncte de vedere diferite.

Astfel, unii sustin ca domeniul economic ar constitui domeniul hotarâtor al vietii sociale, în sensul ca fara de el n-ar putea exista societatea si ca, în acelasi timp, acesta ar determina existenta si viabilitatea celorlalte domenii. Este punctul de vedere capitalist, care s-a dovedit  limitat si generator de mari inechitati sociale si coruptie.

Altii sustin ca domeniul politic ar constitui domeniul hotarâtor al vietii sociale, celelalte sisteme s-ar dezvolta haotic si societatea s-ar autodistruge. Aceasta teza nu se justifica din punct de vedere stiintific si este periculoasa sub aspect politic. Prin intermediul acestei teze marxist-leninistii dar si fascistii  încercau sa formuleze o baza teoretica regimurilor totalitare, politicii de reprimare folosita pe scara larga în societatea socialista, comunista sau fascista, societate pe care au urmarit s-o impuna omenirii.

Aceste doua puncte de vedere, astazi evident eronate, au ca punct de plecare ignorarea, sau acordarea unui rol minor, subordonat, domeniului spiritual. Doar spiritualitatea poate tempera excesele aproape inevitabile la care primele doua  sunt tentate.

În fapt, domeniile vietii sociale (economic, spiritual, politic) sunt toate absolut necesare, fiecare dintre ele având un rol  bine definit în dezvoltarea societatii omenesti si doar un echilibru intre cele trei poate asigura existenta unei societati orientate spre crestere, evolutie, echitate sociala. Doar echilibrul intre economic, politic si spiritual  poate asigura existenta si dezvoltarea sociala.

Discuss-Divine-Comedy-with-Dante-3