Omul Nou

Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viaţa politică este aceea că vei ajunge să fii condus de inferiorii tăi. – Platon

Citatul lui Platon este valabil  si astazi,  cu atât mai mult cu cât acesta a fost plămădit acum multă vreme, adica a trecut testul timpului. Anii au trecut, şi omul a reuşit cumva să tragă de specia lui, homo sapiens sapiens, astfel că în zilele noastre putem observa cu uşurinţă câteva ramificaţii ale acesteia: homo sapiens sapiens – homo philosophus, homo politicus, homo stupidus s.a.

Din homo philosophus avem: homo poeticus, homo academicus, homo bachus şi homo criticus afectatus ş.a.

Din homo politicus: homo dictatorus, homo coruptus şi homo chiorus (combinaţia letală dintre primele două).

Din homo stupidus: homo cocalarus, homo beizadeaus şi homo analfabetus. Desigur nu avem pretentia de a fi surprins toate varietatile. Aşadar,  dacă ne raportam la realitatea noastra  în care trăim,  noi suferim de pe urma unei simbioze bizare, a unei incrucisari aparent nefiresti  a celor din homo politicus cu homo stupidus;  acestia le oferă celor care au ramas la homo sapiens, priviti desigur ca o specie ramasa in urma si vrednica doar de dispret, pâine şi circ (şi o dată la 5 ani şi mezeluri), iar acestia  din urmă (care nu vor fi niciodata cei dintâi) le arată recunoştinţa prin vot.

Toate aceastea sunt derivate din Omul Nou, care apare in toate  ideologiile de extremă  stanga sau dreapta.

Cel mai celebru dintre toţi aceşti „oameni noi” ai ideologiilor totalitare ale sec. al XX-lea rămâne Omul Nou comunist, în varianta sa sovietică pură sau în cea adaptată la specificul altor societăţi cu regimuri de sorginte marxistă şi de tip totalitar.

Când vorbim de Omul Nou sovietic trebuie să facem o necesară distincţie între felul în care arăta el pe hârtie şi rezultatul obţinut în practică, adică acel Homo sovieticus de care vorbea Aleksandr Zinoviev.

Ca ideal-tip, Omul Nou era liber să acţioneze, fiindcă avea atât voinţa necesară pentru a face acest lucru, cât şi capacitatea de a înţelege legile naturii, ale propriei naturi şi ale societăţii. Printre trăsăturile sale găsim: disciplina de fier, simţul datoriei, dorinţa de a depăşi dificultăţile, caracterul de luptător pentru valorile comunismului, precum şi atitudinea faţă de muncă, văzută nu ca o obligaţie exterioară sau ca un chin, ci ca însuşi centrul existenţei umane.

In China,  Liu Shao-chi îl prezintă pe bunul comunist astfel:  activ, energic, entuziast, decis, lipsit de ambivalenţă, puternic, masculin, neclintit în gândire şi fapte, logic, adept al materialismului ştiinţific şi dispreţuind misticismul şi idealismul filosofic, lipsit de egoism, total dedicat cauzei, subordonându-şi propriile interese celor ale partidului şi poporului şi gata de sacrificiu, inclusiv cel suprem, ceea ce l-ar face cel mai fericit dintre oameni. De asemenea, el este: sincer, cu moralul ridicat, încrezător, cu picioarele pe pământ, cu gusturi simple, modest, auto-critic, progresist, conştient de rolul său în eliberarea oamenilor din lanţuri şi de apartenenţa la o mişcare internaţională măreaţă. În acelaşi timp, este mândru că e chinez, este patriot, naţionalist şi conştient că face parte dintr-o veche şi mare civilizaţie şi dintr-o naţiune care le depăşeşte pe toate în populaţie şi putere potenţială.

În textele unora dintre ideologii comunisti, descrierea omului nou este chiar mult mai entuziastă.  În ceea ce priveşte capacităţile intelectuale şi artistice, „omul de rând se va ridica la înălţimea unui Aristotel, a unui Goethe, sau a unui Marx.  Şi, deasupra acestei culmi, noi piscuri se vor ridica”, afirma Troţki.  Fizic, „corpul îi va deveni mai armonios, mişcările mai bine ritmate, vocea mai melodioasă” şi, căpătând valenţe de supra-om, „va reuşi să-şi stăpânească procesele semi-conştiente şi inconştiente ale propriului organism: respiraţia, circulaţia sângelui, digestia, reproducţia”.

WOW In aceasta perspectiva nu poti decat sa strigi Traiasca Comunismul sau ….  oricum Traiasca si sa ajungem toti Oameni  Noi.

În această perspectivă optimistă,  imortalitatea nu era decât următorul obiectiv de urmărit,  considerat  perfect tangibil, ba chiar inevitabil  Desigur va fi atins intai de secretarul general, apoi de secretarii de partid si abia apoi de catre simplii membrii de partid. Desigur nemembrii de partid nu se vor ridica nicioadata la aceste insusiri minunate.

Omul Nou comunist pare a fi un om-maşină, care îşi putea controla perfect atât corpul, cât şi pulsiunile sau instinctele, un fel de ascet  ce-şi canaliza toată energia doar pentru edificarea societăţii comuniste, muncind din plăcere, neconstrâns, preocupat de a depăşi, stahanovist, normele, şi  fiind, în tot acest timp, fericit.

In 1923, Bukharin părea sigur că apariţia omului nou va fi simplă şi firească. „Nu se va întâmpla niciunei persoane sănătoase şi normale să se opună acestor reguli”, afirma el.  Nu va fi nevoie de coerciţie,  ci doar de  „spitale şi alte instituţii educaţionale (cum ar fi Gulagul, reeducarea sau lagarele de munca)  pentru persoanele care se vor dovedi în mod deosebit incorigibile sau anormale”.

Confruntarea cu realitatea a arătat, însă, că preconizatul Om Nou s-a născut cu forcepsul şi prezenta multiple malformaţii. Chiar şi folosind teroarea în anumite perioade, sau resocializarea mai subtilă în altele, rezultatele obţinute au fost, ca sa zicem asa,  modeste faţă de aşteptări.  Doar malformatiile au intrecut asteptarile.

În locul Omului Nou a apărut Homo coruptus, homo politicus si hibridul Homo politicus coruptus. Acesta este mai degrabă caracterizat de indiferenţa faţă de munca sau rezultatele muncii şi proprietatea comună, din care nu se sfieste să-şi însuşească o parte „chiar” prin furt (dacă avea posibilitatea) sau coruptie, avea tendinţe de idolatrizare a culturii vestice, care era „fructul oprit”, şi accepta, dar pasiv,  politicile impuse de partid, în loc să dea dovadă de iniţiativă şi entuziasm, aşa cum se prezisese.  Homo coruptus priveste proprietatea de stat sau proprietatea comuna ca fiind de fapt si de drept a lui, si datoria divina pentru el este sa  faca orice, dar orice, pentru ca aceasta proprietate sa devina chiar a lui, cu acte in regula.

Aşadar, Omul Nou nu era omul perfect preconizat, ci unul fără remuşcări cînd era vorba să fure din avutul obştesc, iar înaltul lui spirit civic se manifesta uneori în trimiterea de anonime în care îşi înfiereaza  inamicii personali sau în colaborarea, adesea interesată, cu Securitatea, siguranta, SRI etc.  De asemenea, s-a dezvoltat limbajul dublu, caracterul duplicitar, minciuna ca virtute şi „dubla gândire de tip orwellian”, iar luptătorul pentru binele umanităţii şi propăşirea societăţii socialiste multilateral-dezvoltate este preocupat numai de propria parvenire.

Regimurile totalitare însele au renunţat  la ambiţia iniţială de a edifica Omul Nou, cu toate caracteristicile sale imposibil de atins, şi s-au mulţumit cu individul dependent, oportunist şi laş, care nu prezenta pericol de instabilitate socială. Până la urmă, supusul ideal al regimului totalitar nu este comunistul convins, ci omul care nu mai face diferenţa între realitate şi ficţiune sau între adevărat şi fals.

Căderea   regimurilor comuniste din Europa le-a lăsat moştenire democraţiilor în tranziţie industrii neperformante şi societăţi schimonosite.   „Cu mincinoşi, cu şmecheri, cu oameni cu două feţe şi cu două grăiri nu poţi alcătui ansambluri sociale viabile şi în progres”, spunea Steinhardt. Şi totuşi, cu aceşti oameni cu două feţe şi cu două grăiri a trebuit să pornească edificarea democraţiei româneşti post-revoluţionare.  Acest tip uman, omul nou,  este cel dominant in politica, partlament, administratie si afaceri.

Foarte interesant este comportamentul  Omului Nou, creat de regimul totalitar, în economia de piaţă postcomunistă. Omul Nou nu a renegat complet principiul marxist „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, la reevaluat si reformulat. A constatat rapid că are posibilităţi limitate, dar nevoi foarte mari.  Simţul de proprietate şi interesul faţă de proprietatea privată existase şi în perioada comunistă,  astfel  că,  după schimbarea regimului, acesta nu a făcut decât să se exprime fără oprelişti  în noile condiţii. S-a modificat, însă, atitudinea faţă de expunerea averii proprii. Teama de Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit, căreia i se spunea, simplu, „legea ilicitului”, i-a determinat pe indivizi să fie, până la căderea regimului, reţinuţi în ceea ce priveşte etalarea bogăţiei. Acum, expunerea averii nu numai că nu  mai este evitată, dar a devenit chiar un scop în sine, pentru unii mai important decât însăşi atingerea bunăstării.  Aşa se explică, probabil,  accentul patologic pus într-o parte mare a societăţii pe semnele exterioare, vizibile,  ale bogăţiei (masina, vestimentaţie, telefon mobil etc.), chiar şi atunci când sunt obţinute cu sacrificii în alte domenii sau pe credit.

Propensiunea spre consumism (explicabilă, poate, şi prin privaţiunile anterioare) a condus spre necesitatea găsirii unor mijloace de a satisface cheltuielile crescânde ale unui  Om Nou care, după ce visase ani de zile să poată bea  Pepsi pe săturate, a constatat cu uimire că în orăşelul său au răsărit mai multe supermarketuri şi hypermarketuri. Vechea sa strategie de supravieţuire, care şi-a dovedit utilitatea în perioada regimului totalitar, descrisă prin verbul „a te descurca”, a rămas, în consecinţă, necesară şi de actualitate.

Din omul nou teoretic si din efigia sa triumfătoare a rămas doar o caricatură, un experiment nereuşit, o malformatie a unei nerecomandabile inginerii sociale. Mai mult, omul nou real creat de regimul totalitar, a cărat cu el în societatea postcomunistă un bagaj periculos de reflexe mentalitare şi comportamente care se constituie ca principala piedica in realizarea unei democratii reale.

etica-greceasca

Principiul lui Huygens

Urmarind  cu interes fenomenul manipularii masive legata de alegerile prezidentiale, am constatat cateva aspecte cu un mare aspect de generalitate, dar acum mai evidente.

Schimbarea  nu  rezulta dintr-o proletarizare a omului  si nici dintr-o socializare a economiei.  Asistam, dimpotriva, la o masificare, adica  un amestec  si o malaxare a categoriilor sociale. Proletari sau capitalisti,  oameni cultivati sau ignoranti, fara deosebire de origine: aceleasi cauze produc aceleasi efecte. Un complex uman omogen ia nastere din diverse fragmente eterogene,  masa compozita  a oamenilor-masa.

Acestia sînt actorii istoriei si eroii timpului nostru.  Motivele acestei stari de lucruri nu trebuie  cautate, dupa  cum cere conceptia societatii de clasa, în concentrarea bogatiilor, mijloacelor de productie si a schimbului, ci în mijloacele de comunicare,  ziare,  radio etc. si în fenomenul de influenta. Patrunzand în fiecare camin, prezente la locurile de munca,  insinuîndu-se pe plaja,  dirijand opiniile si uniformizandu-le, aceste mijloace transforma  spiritele individuale în spirit de masa.

Printr-o anume telepatie sociala, aceleasi gînduri si imagini sunt evocate la milioane de indivizi si se propaga  din aproape în aproape, la fel ca undele radio, sau in principiul lui Huygens.  Astfel ca ei sunt pregatiti în permanenta sa se regaseasca în masa.

Cand  lucrul acesta se produce într-adevar, se observa  spectacolul nelinistitor  si de neuitat al unei multimi de necunoscuti care, fara sa se fi vazut vreodata, fara sa se fi pus de acord, sunt strabatuti de o emotie identica, raspund la unison la o muzica sau la un slogan, fuzioneaza spontan într-o singura  fiinta  colectiva.

Principiul_lui_Huygens_(cover)

 

Limbajul

Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica  fiinta dotata cu gandire si limbaj ( ” homo cogitarius”, „homo loguens”).Cele doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului, fiindui specifice si deosebindul astfel,radical,de celelalte vietuitoare.

Ingemanarea celor doua fenomene reiese mai intai din apartenenta lor la ceea ce numim „intelect” ,acel ansamblu de elemente care permit cunoasterea prin detasarea de experienta nemijlocita si se constituie treptat, in ontogeneza, prin interactiunea cu mediul socio-cultural.

Gandirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operatiilor mintale ( analiza,sinteza,comparatia, abstractizarea,generalizarea ),reflecta insusirile esentiale si relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii,sub forma notiunilor,propozitiilor ( judecatilor si rationamentelor ) .

Notiunea,fiind elementul de baza al gandiri,rezulta ca limbajul se evidentiaza chiar din definitia acestui complex fenomen psihic,intrucat notiunea este tocmai semnificatia cuvantului ca element constitutiv al limbajuluisi ,deoarece semnificatia cuvantului ca element constitutiv al limbajului si,deoarece semnificatiile,intelesurile,sunt de natura ideala si nu pot exista independent de un purtator material ( cuvantul rostit ,scris,citit ),apare ca evidenta legatura dintre gandire si limbaj.

Limbajul  este activitatea individuala de comunicare prin intermediul limbii,ori comunicarea ( transmitera de informatii ) presupune vehicularea unor semnificatii intr-un „emitator” si un „receptor  „, ceea ce nu se poate realiza decat priun utilizarea unor „coduri” care sa permita,materializarea acestor ” mesaje” , codurile putand fi semnele ( cuvintele ) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular. O alta componenta esentiala a unui sistem de comunicare este conexiunea inversa  ce are rolul de a regla emisia mesajelor in functie de efectele produse.

Limbajul fiind „limba in actiune ” sau limba preluata (interiorizata )  si utilizata de fiecare subiect uman  (care o gaseste la nastere gata constituita), inseamna ca limbajul preia si latura semantica a limbii.  Latura semantica a limbajului  nu se suprapune insa integral pe cea a limbii intrucat, pe de o parte,  individul nu-si poate insusi toate semnificatiile tuturor cuvintelor existente in lexicul unei limbi,iar pe de alta parte,fiecare individ adauga semnificatiei principale a unui cuvant alte sensuri secundare, strans legate de experienta sa personala.

feng-shui-aspiratii_de_viata

Deprinderile

Persoanele care doresc să ajungă în lumea de excelenta a unei activitati trebuie să ia în considerare puterea obişnuinţei şi trebuie să înţeleagă faptul că practica este cea care ceează deprinderi. Trebuie să acţioneze rapid şi să distrugă acele obiceiuri care îi pot distruge la rândul lor şi să se grăbească să adopte acele practici ce se vor transforma în obişnuinţe care îi vor ajuta să obţină succesul dorit.

 Există trei mari provocări cu care se confruntă oamenii în ziua de astăzi:   lipsa timpului, presiunile financiare şi lupta permanentă pentru a menţine un echilibru sănătos între munca şi familie.

 Viaţa pe care o trăim este determinată de alegerile pe care le facem şi modul în care răspundem fiecărei situaţii.

 Dacă aveţi obiceiul de a face frecvent alegeri proaste, bazate pe emotii, dezastrul este iminent.

 Tot ceea ce am facut si facem va influenţa felul  în care vom trăi: in succes si prosperitate sau nu. Totuşi uşa oportunităţilor rămâne întotdeanua deschisă.

 Deprinderile joacă un rol important în determinarea  viitorului.

 Este bine să ne revizuim toate deprinderile şi să le implementăm pe cele care ne aduc cele mai mari recompense.

 Oamenii de succes au deprinderi de succes

 Deprinderile din prezent ne stabilesc viitorul.

 Deprinderea este ceva ce facem foarte des, încât devine automatism. Cu alte cuvinte, este un comportament care se repetă. Dacă persistăm în dezvoltarea unui obicei nou, acesta se transformă într-un reflex.

 Cu toţi suntem produse ale obişnuinţei.

 Un viitor financiar mai bun depinde numai şi numai de angajamentul luat de noi.

 Dacă vrem să ne distanţăm de marea masă şi să ne bucurăm de un stil de viaţă unic, trebuie să înţelegem următoarea afirmaţie: Obişnuinţele sunt cele care ne vor hotărî viitorul.

 Este nevoie de atenţie focalizată, disciplină personală şi multă energie pentru ca lucrurile să se mişte in directia dorita.

 Ca să fii bogat cu adevărat nu înseamnă să ai doar libertate financiară, ci şi relaţii armonioase, o sănătate bună şi un echilibru solid între carieră şi familie.

Iata care sunt  deprinderile  eficacitătii  asa cum le prezinta Stephen R. Covey

Fii proactiv® …identifică oportunitătile cu determinare si iau initiativa pentru a le fructifica; nu asteaptă ca lucrurile să se schimbe si nu pozează în “victime”. Au un puternic simt al autonomiei.
Începe cu gândul la final® …sunt conduse de o misiune, viziune si strategie puternice, alături de un set de valori si competente esentiale. Sunt orientate puternic către rezultate.
Pune prioritatile pe primul loc® …sunt persoane concentrate pe obiective ambitioase, clare, articulate si măsurabile, critice pentru realizarea misiunii. Factorul lor de succes este disciplina de a-si urmări prioritătile, timpul este drămuit, nu risipit.
Gândeste câstig-câstig® …sunt parteneri de încredere pentru furnizori si clienti, caută beneficii mutuale împreună cu acestia, stabilind astfel relatii pe termen lung.
Încearcă mai întâi să întelegi si apoi sa fii înteles® …înteleg factorii de influentă ai organizatiei – piata, clientii, angajatii – si dovedesc orientare către clienti, oferind servicii de calitate.
Actionează în sinergie® …pretuiesc diversitatea si colaborarea creativă. În aliante si parteneriete caută în mod constant solutii inovatoare si a “treia cale”.
Ascute ferăstraul® …sunt preocupati de îmbunătătirea fiecarui proces cheie si a fiecărei relatii importante. Pun mare pret pe învătarea în organizatie. Trăiesc o viată echilibrată si se reînnoiesc în mod constant.


Mitul pesterii

„Mitul peşterii” este una din alegoriile principale ale lui Platon pe care a scris-o după moartea lui Socrate (care a fost omorât pentru că a încercat să aducă lumina şi adevărul).

Platon foloseşte simboluri care erau cunoscute în vremea lui: peştera reprezintă lumea întunecată, locul unde trăiau oamenii în antichitate de frica animalelor. În această alegorie peştera este cu o lumină artificială, lungă, pietruită, coboară până în adâncurile pământului.

Aici există un grup de oameni, despre care Platon spune că sunt „mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere încă din copilărie”. În traducere termenul este de sclavi. În perioada antică scalvii nu aveau dreptul la o gândire independentă şi erau priviţi ca persoane inferioare. Aceşti oameni sunt ca nişte prizonieri, au lanţuri la gât care nu le permit să întoarcă capul dintr-o parte în alta – ei pot privi doar înainte. Platon face aluzie la lanţurile care ne leagă pe noi, oamenii, din copilărie şi care nu ne permit să ne desfăşurăm, să avem păreri. Oamenii sunt închişi în propia lor gândire.

Există un zid, iar mai sus este un foc, care nu se stinge niciodată. În spatele zidului există tot feluri de lucruri, dar oamenii nu pot să le vadă în mod direct. Singura modalitate este doar prin refelectarea umbrelor focului. Această modalitate este o iluzie, însă oamenii cred că ceea ce văd este adevărul. Ei văd acele umbre, le interpretează în mod subiectiv şi prin simţurile lor şi creează filozofii despre ele, în care cred orbeşte.

Zice Platon în continuare: închipuiţi-vă că într-o zi apare o forţă exterioară şi îl dezleagă pe unul din cei aflaţi în peşteră. Prima reacţie pe care o are este o durere puternică; de teama omul vrea să se întoarcă – preferând în continuare durerea şi suferinţa – acele lanţuri care reprezintă de fapt ideile celor din peşteră, valorile lor, după care se ghidau orbeşte – decât o schimbare necunoscută, care îi provoacă teamă şi suspiciune. Aceeaşi forţă îl împinge să urce spre lumină, spre ieşirea din peşteră. Urmează o călătorie lungă, cu durere, suferinţă şi obstacole.

Din cauză că venea de la întuneric, ajuns la ieşirea din peşteră, el nu poate să se uite direct în lumina soarelui, care, din punctul de vedere al lui Platon, este lumina adevărului, lumina inteligibilului. Ca să poată ajunge să privească la soare, mai întâi trebuie să urmeze câţiva paşi ocolitori: să privească toate lucrurile prin reflecţia în apă, ca să nu îşi strice vederea. Intervin astfel transformări în ideile lui, în mintea lui, ca la urmă să poată privi lucrurile din jur şi să îşi dea seama că sunt adevărate.

Din punctul de vedere al lui Platon ieşirea omului de la întuneric la lumină necesită: răbdare, înţelepciune, până să ajungă la realizarea sufletească şi la o pace interioară. Platon pune foarte mult accent pe închisorile simţurilor şi că ideea este cea importantă, este superioară; lumea ideilor este constantă, pe când fenomenele se schimbă; aici Platon vorbeşte despre adevăr şi iluzie. Acum cel care a reuşit să ajungă la lumină după ce a cunoscut adevărul începe să se gândească la cei rămaşi în peşteră, la trecutul lui.

Si îşi pune întrebarea: Pot oare să mă bucur doar eu de lumina soarelui sau trebuie să ajut şi pe poporul meu, rămas jos în peşteră?

Se hotărăşte să coboare în peşteră, dar el poate orbi din cauză că acum vine de la lumină la întuneric. În acest aspect este foarte multă încărcătură simbolică, metaforică. Cei de jos îl văd că el este nedumerit, nehotărât şi atunci ei nu acceptă pe cel ieşit din peşteră, considerând că viaţa lor, pe care ei o numesc libertate, este mult mai bună, decât ceea ce le propune cel ieşit la lumină.

Şi aici Platon făcând analogie cu moartea lui Socrate concluzionează că nu e bine ca cel luminat să se întoarcă din nou în întunericul din care a plecat, pentru că cei rămaşi acolo jos vor decide să îl omoare pe înţelept. Astfel „Mitul peşterii” ne vorbeşte la modul metaforic despre libertatea omului.

Cat de actual este acest mit pentru poporul roman.

mitul-pesterii

 

Creduloscepticul

Manipularea este o acțiune de determinare a unui actor social (persoană, grup, organizație…) de a gândi și acționa în conformitate cu dorințele și interesele factorului de influență, uneori chiar împotriva propriilor interese, în acest scop se folosesc tehnici speciale de persuasiune care implică distorsonarea adevărului, utilizarea unor sofisme și argumentații voit nevalide, pe fondul inducerii unor sofisme și argumentații de ordin emoțional, care să susțină adoptarea unor atitudini convenabile manipulatorului.

Aristotel spunea că sofistul este un logician impostor, care urmăreşte inducerea în eroare cu bună ştiinţă , speculând naivitatea  şi credulitatea oamenilor, inventând  oriunde, oricând şi oricum aparenţele adevărului.

Scepticismul este o atitudine mentalã aproape sinonimã cu îndoiala. Gândirea este o activitate psihicã permanent dubitativã. Finalitatea gândirii consta însã in concluzii, îndoiala fiind doar mijlocul obtinerii lor. Dacã ele lipsesc, ca în cazul scepticismului, poate apare inconfortul si deciziile absurde în situatii critice. Gândirea este mobilã, pe când scepticismul este doar o fazã primarã a gândirii.

Ca atitudine cvasi-permanentã, scepticismul se opune credulitãtii dar de multe ori o favorizeaza. Credulul trage concluzii fãrã a verifica vreodatã ipotezele, scepticul lanseazã continuu ipoteze fãrã a ajunge vreodatã la concluzii. Evident cã sunt douã extreme care reflectã abateri fatã de actul de gândire corect.

În stiintã, scepticismul este sãnãtos, dar el nu dureazã prea mult, ci pânã la confirmarea sau infirmarea ipotezelor initiale. Ulterior savantul înlocuieste scepticismul cu convingerile sale, dobândite în urma analizei riguroase a faptelor. Rezultatele stiintei se prezintã publicului drept convingeri, niciodatã ca interogatii sau îndoieli.

Influentatã poate de atitudinea onoratilor savanti, societatea a preluat aceastã pozã, dar într-un mod denaturat, necritic, de genul „este cool sã fii sceptic„. Declarându-se mândru drept „sceptic”, omul neinstruit considerã cã astfel se afirmã în fata celorlalti ca un om inteligent, incredul, nesuperstitios, fãrã prejudecãti, realist, neinfluentabil, macho etc. Este mai mult o armã cu care sã-si impunã egoul în mediul social.

Atitudinea cea mai „cool” a momentului este creduloscepticul. Ca sa dau un exemplu, desigur fabricat, un credulosceptic este cineva care nu crede cercetarile stiintifice care spun ca este sanatos sa mananci varza, dar este un fan si un raspandac al unei postari pe facebook in care cineva, nu e clar cine, afirma ca varza face rau sanatatii.  Argumentatia fiind de tipul „e clar ca”, „eu stiu ca”, „stiu din surse sigure”…  Creduloscepticul  se indoieste de orice adevar demonstrat riguros (este prea riguros ca sa fie adevarat), dar accepta fara rezerve si trage concluzii fara a verifica sursa sau ipotezele aproape orice sofism.

Devine însã o sabie cu douã tãisuri atunci când se confundã scepticismul cu materialismul, pretinzând cã gândirea sãnãtoasã se bazeazã numai pe evidente concrete, materiale. Ca si cum gândirea nu ar fi de folos decât în chestiuni palpabile si nu ar putea fi validatã decât în modul primitiv cum se adreseazã Divinitãtii poetul „Vreau sã te pipãi si sã urlu: este!„. De fapt, procesul gândirii este pur informational, iar sfera sa de cuprindere depãseste cu mult partea concretã, acoperind si domenii ce nu au legãturã directã cu grijile subzistentei, dar care sunt esentiale pentru progresul umanitãtii (arta, filosofia, muzica, teoriile stiintifice etc).

nebuleuse-helice

Simptome

Daca analizam un pic mai atent dorintele obisnuite, cele din viata de zi cu zi, descoperim cu usurinta ca acestea au cel putin o caracteristica importanta, si anume ca, de obicei, sunt mai degraba mijloace pentru atingerea unui scop, decat scopuri in sine.

Vrem bani ca sa ne putem cumpara o masina. Vrem masina pentru ca si colegii au si nu vrem sa ne simtim inferiori lor, ca sa nu ne scada stima de sine si sa putem fi iubiti si respectati.

De obicei, cand analizam o dorinta constienta, putem intui dincolo de ea alte teluri, fundamentale, ale individului. Altfel zis, regasim aici o situatie care se aseamana foarte bine cu rolul simptomelor in medicina si in special in psihologie. Simptomele sunt importante nu atat in sine, cat pentru semnificatiile si indicatiile pe care ni le dau despre adevarata cauza.

Omul modern face de multe ori eroarea, care duce la alienare si bulversare, de  a confunda simptomele cu cauzele, si face din masina, calatorie, tabieturi scopuri in sine.

zodii1

Era dopaminei

Noi oamenii suntem o specie aparuta intr-o vreme in care resursele erau limitate, iar pericolele erau omniprezente si pandeau la tot pasul. In aceste conditii, inclinatia fireasca care s-a format a fost de a coopera, colabora si de a impartasi.

In momentul in care exista resurse multe si pericole putine, aceasta inclinare naturala este bulversata si a intrat in dificultate. Cand avem putin, tindem sa fim deschisi sa colaboram si sa impartim ce avem. Atunci cand suntem prosperi si avem mult, culmea, devenim mai preocupati sa protejam ce am acumulat. Paradoxal si nu prea, cu cat avem mai mult, cu atat gardul este mai inalt, mai perfectionat sistemul de securitate si cu atat mai putin suntem dispusi sa impartim din bunastarea sau informatiile noastre. Dorinta noastra de mai mult creste, si in combinatie cu reducerea relatiilor si comunicarii cu “oamenii de rand” incep sa ne rupa de realitate.

Mediul in care ne ducem viata, sistemul educational, mediul de afaceri, societatea, mediul politic, sistemul media sunt ghidate de un nou set de valori – un sistem de valori artificial, bazat pe concurenta si performanta prost inteleasa guvernate de dopamina, care ne recompenseaza realizarile individuale, in detrimentul valorilor cooperarii, relationarii, comunicarii.

Valorile cooperarii, crearii de legaturi de incredere si loialitate, bunastarii colective, impartasirii, sunt recompensate de serotonina si oxitocina.   Asta duce la un dezechilibru periculos un favoarea dopaminei.

Acest dezechilibru este responsabil de crizele pe care le traim la nivel individual, corporatist  si chiar global. Efectul combinat al eforturilor politicienilor, oamenilor de afaceri si nu numai de a prezerva sistemele existente nu fac decat sa accentueze acest dezechilibru si sa ne introduca intr-un cerc vicios.  Astfel sanatatea, educatia, stabilitatea economica, politica sunt in pericol.

Istoria ne arata ca daca aceste dezechilibre nu sunt corectate metodic, sistematic, pas cu pas, dezechilibrele se vor autocorecta brusc, agresiv, dureros.

memorie5

Observatia

Observaţia şi gîndirea sînt cele două puncte de pornire pentru întreaga strădanie spirituală a omului, în măsura în care el este conştient de o asemenea strădanie. Realizările, înfăptuirile minţii omeneşti obişnuite, precum şi cele mai complicate cercetări ştiinţifice se sprijină pe aceşti doi stîlpi fundamentali ai spiritului nostru. Filosofii au pornit de la diferite contradicţii iniţiale: idee şi realitate, subiect şi obiect, fenomen şi lucru în sine, eu şi non-eu, idee şi voinţă, noţiune şi materie, energie şi substanţă, conştient şi inconştient. Se poate însă uşor vedea că tuturor acestor contraste trebuie să le premeargă contrastul dintre observaţie şi gîndire, ca fiind cel mai important pentru om.

Orice principiu am stabili, trebuie să arătăm că acesta este un principiu pe care l-am observat undeva, sau trebuie să-l exprimăm sub forma unui gînd clar, pe care să-l poată cugeta oricare om. Orice filosof care începe să vorbească despre principiile sale originare, trebuie să se folosească de forma conceptuală, deci de gîndire. Prin aceasta el admite indirect că gîndirea premerge elaborării noţiunilor. Deocamdată nu discutăm dacă gîndirea, sau altceva, este elementul principal al evoluţiei lumii. Dar este un lucru evident că filosoful nu poate dobîndi fără gîndire nici o cunoştinţă despre evoluţie. La naşterea unui fenomen cosmic, gîndirea poate juca un rol secundar, dar la naşterea unei concepţii despre acel fenomen, gîndirii îi revine, fără îndoială, un rol principal.

În ceea ce priveşte observaţia, putem spune că avem nevoie de ea datorită organizării noastre. Gîndul nostru despre cal şi obiectul cal sînt două lucruri care ni se înfăţişează separat. Iar acest obiect nu ne este accesibil decît prin observaţie. Pe cît de puţin ne putem forma o noţiune despre cal prin simplul fapt că îl privim, tot atît de puţin sîntem în stare să producem prin simpla gîndire un obiect corespunzător.

În succesiunea lor temporală, observaţia premerge gîndirii. Căci şi gîndirea trebuie cunoscută mai întîi prin observaţie.   Gandirea se aprinde în contact cu un fenomen şi  depăşeşte apoi realităţile date fără contribuţia ei,  astfel am  descris o observaţie. Abia prin observaţie devenim conştienţi de toate cîte intră în sfera trăirilor noastre. Cuprinsul senzaţiilor, percepţiilor, concepţiilor, sentimentelor, actele de voinţă, imaginile viselor, jocul fanteziei, reprezentările, noţiunile şi ideile, toate iluziile şi halucinaţiile ne sînt date prin observaţie.

Dar gîndirea, ca obiect de observaţie, se deosebeşte esenţial de toate celelalte obiecte.  Observarea unei mese, a unui pom,  are loc de îndată ce aceste obiecte apar în orizontul trăirilor mele. Dar nu observ concomitent şi gîndirea asupra acestor obiecte. Masa o observ, iar gîndirea asupra ei o dezvolt, dar nu o pot observa în clipa în care ea se desfăşoară.

Trebuie să mă situez mai întîi pe un punct de vedere din afara activităţii mele, dacă pe lîngă masă vreau să observ şi gîndirea mea asupra mesei. În timp ce observarea obiectelor şi a fenomenelor, precum şi gîndirea asupra lor sînt stări obişnuite, care umplu viaţa mea curentă, observarea gîndirii este o stare excepţională.

Acestui fapt trebuie să i se dea toată importanţa, dacă vrem să determinăm raportul gîndirii faţă de toate celelalte conţinuturi ale observaţiei. Trebuie să înţelegem clar că în procesul de observare al gîndirii aplicăm un procedeu care,  pentru observarea întregului rest al cuprinsului lumii constituie starea normală, dar care, ca o consecinţă a acestei stări normale, nu se aplică gîndirii însăşi.

m_9344

Sinele

Experienţa Sinelui sau „cunoaşterea de sine” înseamnă centrarea punctului nostru de referinţă în propriul nostru spirit, şi nu asupra obiectelor experienţei noastre. Opusul centrării în sine este centrarea asupra obiectelor. Atunci când suntem centraţi asupra obiectelor noi depindem întotdeauna de obiectele din lumea exterioară, inclusiv de situaţii, circumstanţe, oameni şi lucruri.

Cei care sunt centraţi asupra obiectelor caută întotdeauna aprobarea celor din jur. Gândirea şi comportamentul lor reprezintă inevitabil anticiparea unui raspuns din exterior. De aceea, acest tip de comportament  are la bază teama (ca anticiparea lor să nu se împlinească).  Cei care sunt centraţi asupra obiectelor simt tot timpul nevoia de a controla lucrurile. Ei simt nevoia de a deţine o putere asupra lumii exterioare.

Nevoia de aprobare, de control asupra lucrurilor şi de putere asupra lumii exterioare are la bază teama. Acest tip de putere nu are nimic de-a face cu puterea potenţialităţii pure, adică a Sinelui, care este puterea reală. Atunci când experimentăm puterea Sinelui teama dispare; la fel şi dorinţa de a controla, sau lupta pentru aprobare ori pentru puterea exterioară.

În cazul centrării asupra obiectelor, punctul de referinţă interioară este egoul. Noi nu suntem însă tot una cu egoul nostru.  Acesta nu este decât o imagine de sine, o mască socială, rolul pe care îl jucăm. Masca noastră socială este cea care are nevoie de aprobare. Ea este cea care doreşte controlul şi care caută puterea exterioară, întrucât trăieşte din teamă.

Sinele real, care este spiritul sau sufletul nostru, este complet liber. El este imun la critici, nu se teme de nici o provocare şi nu se simte inferior nimănui. Pe de altă parte, el este umil, smerit  şi nu se simte superior nimănui, căci ştie că toată lumea este identică cu el,  este acelaşi spirit sub diferite înfăţişări.

univers-3

Demotivatorii

Una dintre caracteristicile  fascinante ale fiintelor umane este aceea ca au o parere despre orice, indiferent daca  se pricep sau nu,   si, dintr-un motiv oarecum ciudat, li se pare ca daca isi exprima o parere negativa vor parea mai destepti si mai interesanti.

Asa se face ca aceleasi persoane care „asteapta”, „analizeaza”  si „se gandesc” indelung  dar nu ajung niciodata la actiune, evident din motive „intemeiate”, sunt extrem de eficiente cand este vorba de a critica, de a-si bate joc sau de a-i descuraja pe cei care incearca sa actioneze.  De fiecare data cand incercati sa faceti ceva, veti gasi foarte usor sute de persoane gata sa va explice cum si de ce ceea ce doriti sa faceti nu are nici o sansa de a reusi sau,  chiar daca a reusit deja  cineva, tu nu ai cum sa  reusesti.

Daca nu sunteti suficient de convinsi ca ceea ce faceti este bine, daca nu intelegeti psihologia falimentara si invidioasa care sta in spatele criticilor, este foarte usor sa va lasati sugestionati si descurajati, mai ales la inceput. Prin asta nu vreau sa spun ca nu trebuie sa ascultati sfaturi inteligente sau sa profitati de experienta altora; de multe ori, a asculta pe cineva mai priceput decat noi ne poate impiedica sa ne bagam in mari necazuri.

Dar inainte de a va lasa blocati, verificati adevarata competenta in domeniu a celui care incearca sa va descurajeze: in noua cazuri din zece veti descoperi ca nici nu stie despre ce este vorba.
Citat-Karl-Popper

False limite

Pictorul suprarealist  belgian Rene’ Magritte a pictat un tablou  foarte frumos care reprezinta, la prima vedere, un barbat asezat, invelit intr-o manta si care are capul acoperit de o palarie. Dar mantaua este desfacuta si lasa sa se vada ca in locul trupului barbatului este o colivie cu doua pasari mici si albe. Usa coliviei este deschisa, dar pasarile nu dau impresia ca ar vrea sa iasa. Titlul tabloului, pe care cititorii familiarizati cu istoria artei l-au recunoscut imediat, este „Mintea omului”.

Tema omului prizonier intr-o colivie creata de propriile convingeri, colivie din care s-ar putea iesi cu un minim de efort si de curaj, Se regaseste foarte des in toata arta contemporana occidentala, iar lucrul acesta nu trebuie sa ne mire: majoritatea oameniior, dupa ce au luptat pentru a-si castiga libertatea politica sau de exprimare, se trezesc prinsi intr-o capcana de reguli pe care ei insisi l-au creat, mai mult sau mai putin inconstient.

Lumea afacerilor este principalul domeniu unde, daca avem ceva de spus sau de facut, putem sa dam toata masura capacitatilor noastre. Iar credinta ca posibilitatile noastre au anumite limite o sa ne reduca de la inceput sansele de a reusi. Multi, foarte multi oameni au capacitatea de a face niste lucruri care i-ar mira in primul rand pe ei insisi, dar, ciudat, adopta o atitudine pasiva si se limiteaza, intr-un fel mai mult sau mai putin metaforic, la a sta asezati si a astepta. Asteapta ca cineva sa se apuce de o afacere si astfel sa le creeze lor locuri de munca. Asteapta ca cineva sa faca un film, sa compuna un cantec sau sa scrie o carte si astfel sa se poata ei distra. Asteapta ca cineva sa deschida un magazin si astfel sa aiba ei de unde sa cumpere. Asteapta sa fie legume in piata, sa mearga autobuzele, sa fie programe la televiziune, sa se construiasca blocuri, sa curga apa la robinet …  Iar cand aceste lucruri nu se intimpla, sau nu se intampla cum au droit, stau asezati si se pling.

Spunand  asta  vreau sa pun accentul pe factorul psihologic, aflat deasupra altor factori ca: motivatia, ambitia, disciplina, care constituie caile oricarui succes. Si, mai ales, am vrut sa spun ca, pentru a obtine orice rezultat, conditia „sine qua non” este convingerea interioara ca suntem in stare sa obtinem acel rezultat. Ceea ce nu am spus este ca eu cred cu fermitate ca fiecare dintre noi are deja talentul, capacitatea si energia pentru a atinge, practic, orice obiectiv.

Trebuie doar sa ne eliberam de limitele pe care ni le-am impus singuri si sa fim dispusi sa facem acel pas, asa de mic si totusi atat de mare, care sa ne permita sa iesim din colivie.

Reflectati la cantitatea enorma de lucruri pe care deja le stiti, la capacitatile si talentele pe care le posedati deja si care asteapta sa fie transformate in actiuni si rezultate concrete. Puneti-va intrebarea: „In acest moment, aici si acum, folosesc intr-adevar toate resursele pe care le am? Dau intr-adevar tot ce am mai bun in mine?”. Si  poate ca raspunsul va va fi de ajutor pentru a face acel pas care inseamna, de fapt, asumarea raspunderii pentru propria existenta. Incepeti sa faceti lucruri fara a astepta ca altcineva sa le faca in locul vostru.

Alegerea va apartine.

La-Thérapeute-Rene-Magritte-1941

Creativitatea

Fiecare om are  capacitatea de a atinge rezultate de valoare maximă în cel puţin un domeniu – nu trebuie decât să descopere care este acesta, sa invete ce are de facut, sa-si gaseasca un mentor si sa persevereze pana obtine excelenta.

S-a demonstrat că nivelul la care se situează inteligenţa şi creativitatea este direct proporţional cu cantitatea şi calitatea stimulării mentale administrate.  Ca si un  muşchi, şi „muşchiul creativităţii”, adică intelectul, devine cu atât mai puternic cu cât  este mai bine antrenat.

La fel de valabilă este şi reciproca: Cu cât este mai puţin stimulată şi utilizată, cu atât mintea devine mai confuza si mai puţin performantă. Atunci când studiezi un anumit subiect, îţi vin din ce în ce mai multe idei pe măsură ce aprofundezi cele studiate. Dacă două sau mai multe persoane studiază împreună, ele se stimulează una pe alta, iar rezultatul direct al acestei concentrări multiple îl constituie apariţia ideilor noi. Mintea şi imaginaţia pot fi stimulate în primul rând prin lectură.

Din păcate, majoritatea oamenilor renunţă la a citi  îndată după încheierea studiilor.  Cititul, mai mult decât orice, stimulează fluxul ideatic, iar acesta se îmbogăţeşte şi îşi sporeşte debitul cu atât mai mult cu cât este alimentat prin exerciţiu.  Zicala „îl laşi, te lasă” nu e niciodată mai adevărată decât atunci când este aplicată creativităţii înnăscute. Teoria relativităţii a prins contur în imaginaţia lui Einstein şi nu pe tabla unei săli de clasă. Visând cu ochii deschişi, fizicianul şi-a imaginat că ar călători călare pe o rază de lumină. Gradul în care îţi accepţi şi îţi dezvolţi creativitatea nativă determină exact cât de departe poţi ajunge.

Din vremuri străvechi există ideea conform căreia mintea omenească este o parte dintr-un întreg mental mult mai puternic, o parte din subconştientul universal, din inteligenţa infinită, din subconştientul colectiv, din supra-conştient sau superconştient. Dispunem cu toţii de un supraconştient, la care facem apel în mod constant şi, totodată, în mod dezorganizat.

Entuziasmul, emoţia, intuiţia şi capacitatea de pătrundere, creativitatea şi imaginaţia, motivaţia şi inspiraţia izvorăsc din acest supraconştient şi se supun controlului său. Această bogată rezervă de talent ne stă la îndemână, dar trebuie să găsim căile de acces către ea.

heilige_geometrie12

Incurajarea

Nu există medicament mai bun decât încurajarea. Puterile sale vindecătoare îl pot ridica pe cel descurajat, îi alină durerile, îl întăresc şi îi reaprind focul speranţei în suflet. Încurajarea este ca un vaccin de care e nevoie atunci când boala este virulentă şi duce la slăbirea organismului.

Lumea din jurul nostru ne oferă din plin motive pentru a fi descurajaţi: somaj, conturi fără acoperire în bănci, probleme de sănătate, pierderea unei persoane dragi, ratarea unei promovări, divort, scăderea capacităţilor fizice ale trupului odată cu înaintarea în vârstă, angajamente încălcate. Proabil că şi tu poţi adăuga la această listă multe alte surse care provoacă decurajare personală.

Atunci când privim la problemele globale ale acestei lumi, se pare că factorii care provoacă descurajarea sunt din ce în ce mai numeroşi: economia, terorismul mondial, războaiele, sărăcia, nenumărate forme de abuzuri, tulburări sociale de toate tipurile.

Pericolul care ne paşte atunci când ne concentrăm prea mult asupra acestor motive de descurajare este acela că în percepţia noastră motivele se pot amplifica, aşa cum ochii unei albine amplifică lucrurile pe care le văd. Totul devine denaturat şi dezordonat!

Cineva scria că  ’’Cel care este descurajat Îl măsoară pe Dumnezeu după propriul său model mic şi contractat şi limitează puterea infinită prin priceperea sa finită, de om.’’

head-and-heart

 

Poti invinge

De multe ori gandim ca ne putem debarasa de un dusman, ca l-am putea invinge, vorbind fara incetare impotriva lui.  Ei bine, nu!  Nu ne putem invinge dusmanii purtand peste tot imaginea lor ; mai devreme sau mai tirziu , ei vor fi invingatorii. Nu-i putem invinge pe cei rai prin rautate, calomniatorii prin calomnie, gelosii prin gelozie, prostii prin prostie, violentii prin violenta  sau pe cei furiosi prin furie pentru ca prin acestea ne identificam cu ei, devenim egali cu ei, intram in aceeasi categorie si luptam nu numai cu arme in care ei au o mare experienta, dar si vom decadea spiritual.

Pentru a ne proteja , pentru a fi invulnerabili, trebuie schimbat nivelul, frecventa, deci nu ramineti in acelasi vibratii, aceleasi slabiciuni, aceleasi emanatii ale inamicului vostru, pentru ca, daca este mai puternic, va va atinge. Trebuie sa urcati , adica sa atingeti regiunile cele mai nobile, mai pure, mai luminoase.

Odata ce ati urcat prin actiune, vointa, meditatie, rugaciune, dusmanul vostru nu va mai poate atinge, pentru ca vibratiile voastre sunt diferite de ale sale.  Si din moment ce sunteti protejati,  baricadati cu lumina, iubire,  putere universala,  nu numai ca gandurile rele nu va vor putea atinge, dar se vor intoarce impotriva celor care le-au emis.

Nu poti invinge decat ridicandu-te deasupra dusmanilor.

10375979_532681166837467_8530839079183610063_n

Starile negative

Aveti stari negative?  Opriti-va pentru a da o alta orientare gindurilor si actiunilor voastre.

Sunteti in curs de a face un lucru si  constatati ca l-ati inceput intr-o stare de agitatie sau nervozitate ?!…  De indata ce observati, opriti-va imediat.  Daca nu va opriti deindata, veti continua in aceasta agitatie fara sa va mai puteti opri.  Intrerupeti activitatea, apoi reincepeti in alt ritm. Noua stare se va perpetua la rindul sau.

De ce o persoana furioasa arunca sau loveste  obiecte, de ce trinteste usile, loveste mobilele?  Pentru ca ar vrea sa se debaraseze de aceasta forta negativa pe care nu stie cum sa o stapineasca.  Dar cu cit se agita, cu atit se agita mai tare. Trebuie  sa faca contrariul, sa se opreasca din miscare un moment, sa-si ordoneze si linisteasca gandurile si starea si abia apoi sa-si continue lucrul.

Sa presupunem ca aceasta perturbare se manifesta prin voi atunci cind mergeti pe strada. Nu va veti putea debarasa continuind sa mergeti. Opriti-va.  Ca sa nu fiti observati de trecatori, opriti-va in fata unei vitrine cu aerul ca priviti ceva… si acolo, fortati-va sa va rezolvati problema care este sursa agitatiei voastre. Din momentul in care ati intrerupt miscarea puteti da o alta orientare gindului vostru.

In timp ce va simtiti prost dispus, trist, nelinistit,  incercati sa meditati pentru a risipi acel nor in loc sa-l alimentati cu reflectiile voastre negative. Daca veti reusi veti constata ca soarele, Dumnezeu , este mereu acolo, ca era numai ascuns de proprii vostri nori…

Si daca faceti asta la scara mica , de ce n-ati face-o si la scara mare? Odata ce sunteti capabili sa va risipiti norii vostri, veti putea incerca sa dispersati norii colectivi care apasa asupra celor din jurul tau. In timp ce ati plantat un bob de griu si ati constatat ce frumoase spice v-a dat, veti putea insaminta un cimp intreg cu mii de boabe asemanatoare, pentru ca nu va indoiti ca si celelalte boabe plantate vor da asemenea spice . Acelasi lucru este si pentru munca interioara. Cind ati reusit pentru voi, fiti sigur ca gratie muncii voastre, puteti ajuta intreaga omenire.

gerontas-efraim-tapeinosi-600x380

Valori si prioritati

Valorile se refera la ce este important pentru noi, la calitati pe care dorim sa le aiba un produs, un film, o relatie, noi insine, … orice. Libertatea, familia, munca, banii – totul poate fi privit ca valoare, adica ceva ce poate fi important pentru noi si care ne poate determina sa trecem la actiune.

Dar,  bineinteles,  ceea ce determina actiunile noastre,  mai mult decat valoarea in sine,  este prioritatea relativa pe care o acordam unui anumit lucru.  Chiar daca, la prima vedere, s-ar putea crede ca valorile sunt nenumarate, de fapt ele se pot grupa in numai sapte categorii principale, care  definesc  un set de  valori naturale pe care toti le impartim.  Ele sunt:

1.  Senzualitatea – importanta relativa pe care dam oricarei experiente fizice;
2.  Empatia – importanta relativa pe care dam faptului de a ne simti conectati cu ceilalati;
3.  Bogatia – importanta relativa pe care o are orice proprietate;
4.  Puterea – importanta relativa pe care are controlul asupra mediului;
5.  Estetica – importanta echilibrului, a frumusetii, a ordinii etc.
6.  Angajamentul – importanta faptului de a urmari un anumit obiectiv;
7.  Cunostinta – importanta invatarii si intelegerii.

Eu si voi, ca de fapt orice om,  impartim aceste valori, dar daca ar trebui sa le aranjam in ordinea importantei  le vom aranja in moduri  diferite.  Si de aceasta diferenta depinde  felul in care vom reactiona intr-o anumita situatie.

Daca valoarea mea cea mai importanta este puterea, iar a voastra cunostinta, comportamentele noastre, in mod clar, vor fi destul de diferite. Nu exista un aranjament al valorilor mai bun decat altul, dar este foarte important sa cunoastem in ce ordine stau aceste valori pentru noi insine, pentru a fi in stare sa descoperim cum putem sa ne impingem spre rezultate pozitive in  domeniu nostrum de interes (dat tot de valori).

Pentru a cunoaste aceasta ordine, raspundeti in scris la urmatoarele intrebari, scriind primele lucruri care va vin in minte, fara sa va ganditi prea mult.
–  Ce calitati apreciati mai mult la un prieten?
–  Ce trasaturi de caracter trebuie sa aiba persoana pe care o iubiti?
–  Ce ar trebui sa invete copiii la scoala?
–  Daca ati putea schimba lumea in vreun fel, care ar fi acest fel?
–  Daca ati avea o suma practic nelimitata de bani, ce ati face cu ea?
Acum uitati-va la raspunsuri si observati in care dintre cele sapte valori mentionate mai sus se incadreaza.  Veti observa ca toate raspunsurile (care de fapt sunt raspunsuri la o singura intrebare: Ce este important pentru mine?)  vor avea caracteristici comune si vor evidentia aceleasi valori.

Traim intr-o societate în care spatiul si-a mai pierdut din importanta, iar timpul este perceput ca fiind cel mai aprig duşman.  In absenta unor busole si sextante  este uşor să te pierzi, lăsându-te distrat  si abatut de la calea ta de lucrurile care nu sunt cu adevărat importante pentru tine. Cunoasterea valorilor si prioritatilor te menţine pe calea aleasă, ţi-o luminează, îţi aminteşte că ai ales să îţi trăieşti viaţa conform valorilor tale.  Cu alte cuvinte, ai ales să trăieşti cu sens si semnificaţie. Ai ales sa-ti triesti legenda personala.

Pe măsură ce îţi vei monitoriza progresul, s-ar putea să vrei să schimbi direcţia. Fă asta, dacă este necesar!  Chiar dacă ai o viziune clară asupra vieţii tale, chiar dacă ai scopuri bine definite şi planuri elaborate minuţios de a ajunge acolo unde îţi doreşti, fii flexibil!

Găseşte echilibrul, fă faţă conflictelor, creşte-ţi productivitatea, lucrează în echipă, fii lider, comunică, stabileşte şi menţine relaţii, dobândeşte abilităţi. Cum? Alege-ţi un mentor  care-ţi poate schimba viaţa. Fă toate astea într-o lume aflată în permanentă schimbare. Învaţă să faci alegeri şi asumă-ţi responsabilitatea faptelor tale.

Nimic nu se compară cu sentimentul de a deţine controlul asupra propriei vieţi!  Primul pas, afla  valorile si prioritatile  tale.

jedi-master-yoda-quotes-meditation-school

Cererea consumatorilor

In ultimul secol si in special in ultimele doua decenii, cererea din ce in ce mai mare din partea consumatorilor s-a dovedit insatiabila. Cu cat castigam mai mult, cu atat cheltuim mai mult: cu cat cheltuim mai mult, cu atat obtinem mai mult; cu cat obtinem mai mult, cu atat vrem mai mult si, cu cat vrem mai mult, cu atat parem mai dispusi sa muncim pentru a castiga mai mult.

In prezent, aproape 92% dintre lucrurile pe care dam banii – pe care majoritatea dintre noi le consideram de necesitate – nici nu existau atunci cand ne-am nascut.  Chiar si necesitatile de baza, cum ar fi  mancarea, imbracamintea si locuinta, nu mai reprezinta necesitati in sensul traditional al cuvantului, deoarece apelam in exces la ele, ceea ce depaseste cu mult nevoile noastre de baza.

Motivul pentru care cererea consumatorilor este atat de nelimitata are legatura cu natura celor doua tipuri de cerere din societatea noastra tehnologica: cererea cantitativa si cererea calitativa.

In timp ce aceasta cerere cantitativa reflecta cererea consumatorilor pentru o cantitate mai mare dintr-un un produs existent, cererea calitativa reflecta apetitul pentru un tip de produs diferit sau imbunatatit.

10455921_932506533433305_6559932904254010601_n

Echipe si retele

Trăim într-o perioadă a realizărilor in echipa sau retea. Niciodată nu au realizat  oamenii cuplati la echipe sau retele mai multe lucruri în domenii diferite, decât realizează în zilele noastre. Cauza acestei mutatii de la individual la echipa este raspandirea quasi-generala a internetului, care a facut posibila colaboararea prin facilitarea comunicarii si raspandirii informatiei. Deja au aparut domenii intregi in care succesul individual nu mai este posibil, in care apartenenta la o echipa sau o retea potenteaza si multiplica abilitatile si efortul individual.

Echipele si retelele obţin succesul într-un ritm mai rapid decât în orice altă perioadă din istorie. Niciodată nu au existat mai multe ocazii de a vă transforma visurile individuale în realitate decât există astăzi, cu conditia sa-ti gasesti echipa potrivita.

Futurologi de frunte şi oameni de afaceri importanţi susţin că intrarea in era informationala a adus omenirea  în pragul unei Ere de Aur a cooperarii. Idealurile occidentale de democraţie, libertate individual, cooperare şi liberă iniţiativă sunt prezente pe tot globul şi aduc prosperitate, dezvoltare şi libertate umană, acolo unde sunt aplicate în mod serios si dublate de un leadership de calitate.

Probabil că nu a existat o perioadă mai bună pentru ca noi să obţinem mai mult succes, mai multă libertate, fericire şi o independenţă financiară mai mare decât acum.

Cum să vă atingeţi scopurile şi cum să vă folosiţi întregul potenţial pentru a avea succes şi fericire?

Indiferent cine sunteţi şi care este situaţia voastră, aveţi în voi  capacitatea să realizaţi mai mult decât oricând pana acum. Aveţi potenţialul de a vă depăşi toate nivelurile anterioare de realizare. Puteţi fi, avea şi face mai mult decât v-aţi imaginat vreodată.

Tot ceea ce trebuie să faceţi este sa decideti ca va doriti succesul cu adevarat, să învăţaţi cum, iar apoi să aplicaţi practic ceea ce aţi învăţat. Dar mai intai sa va gasiti o echipa potrivita, dublata de un leadership de calitate.

COE_cards_70

Incredere

Traim într-o lume plina de incertitudini. De fapt, singura  garantie astazi este schimbarea. Pentru a-i face fata, trebuie sa recurgem la rezervele personale de putere si de încredere în sine, care ne ajuta sa mergem mai departe. Ai nevoie de multa încredere pentru a recunoaste ca poti alege cum sa obtii ceea ce vrei în viata. Fie lupti, te zbati si avansezi dînd din coate, fie alegi calea opusa, care presupune sa fii dispus sa iesi din tipare si sa te încrezi în cursul firesc al vietii.

A crede în puterea care te-a creat – numind-o asa cum vrei: Dumnezeu, iubire, esenta, spirit – te elibereaza de teama, îndoielile si nesigurantele ce te-au împiedicat sa te bucuri de adevarata fericire si de succes. Cred ca daca  te întorci în timp, oprindu-te la miracolul propriei nasteri,  poti forma caramizile cu care sa-ti construiesti încrederea.  Tot mai multi oameni sînt interesati astazi de dimensiunea  spirituala a vietii.

Stiinta si tehnologia ne-au îmbunatatit enorm modul de viata, dar ele nu umplu complet golul resimtit de multi dintre noi. Acest gol marcheaza linia de separare de sinele nostru spiritual.  Devenind mai constienti  de dimensiunea spirituala, sîntem la rîndul nostru întariti.

Iata cîteva modalitati practice de a deveni mai constienti de spiritualitatea voastra în viata de zi cu zi:

Petreceti mai mult timp în natura. Chiar daca locuiti într-un oras, puteti sa va plimbati în parc, sa contemplati copacii, sa va minunati de frumusetea florilor, sa priviti iarba, cerul, soarele, stelele. Concomitent, observati inteligenta existenta în orice fiinta vie. Reflectati asupra miracolului creatiei naturii.

Îngaduiti-va sa taceti, îngaduiti-va doar sa fiti. Poate veti dori sa învatati sa meditati. Daca deja o faceti, atunci  sînteti constienti de puterea tacerii, a imobilitatii si a reflectiei. A fi tacut îti linisteste mintea si te ajuta sa te concentrezi asupra lucrurilor cu adevarat importante din viata ta.

Practicati atentia. Atentia presupune pur si simplu sa  fii constient de momentul prezent si sa traiesti în el. Ne petrecem  atîta timp fie blocati în trecut, fie preocupati de viitor,  încît rareori sîntem cu adevarat prezenti aici si acum. Practicarea  atentiei presupune sa observi ideile, sentimentele si  evenimentele din viata ta, eliberîndu-te în acelasi timp de  consecintele lor. De vreme ce întreaga ta putere de creatie  e concentrata în momentul prezent, cu cît dai mai mult prezentului,  cu atît primesti mai mult de la prezent.

Dezvoltati-va creativitatea. Cu totii avem un potential  creator, el nu exista doar la artisti.  Vazîndu-te pe tine însuti  ca pe o fiinta creativa, te contopesti cu energia creatoare a  spiritului.

Orlando 350