Cauza si efect

Ca ființe umane, suntem măreți și unici prin natura noastră. Avem abilitatea de a depăși obstacolele, de a avea realizări semnificative, de a ne cinsti cele mai importante valori personale, de a găsi fericirea și a contribui la binele celorlalți prin darurile noastre speciale, unice.

Ne putem asuma responsabilitatea de a ne făuri un drum în viață la parametri optimi. Din păcate, trecând prin evenimentele și schimbările aduse de viață, deseori pierdem din vedere toate acestea. De la naștere, pe tot parcursul vieții, întâlnim nenumărate experiențe care pot fie să ne sporească stima față de noi înșine, să ne ridice standardele, să ne crească puterea, fie să le erodeze. Procesul de diminuare a parametrilor fundamentali începe de la o simplă observație că n-am fost la înălțime într-o anumită împrejurare.

Începem să ne judecăm și ajungem la concluzia că nu suntem potriviți pentru ceva ce vrem să facem, că este cazul să ne scădem standardele, că nu suntem atât de buni sau puternici cât am crezut. De aici încolo, dacă nu ne mobilizăm,  nu medităm la ce este de făcut, nu ne păstrăm standardele la nivel înalt, eșecurile vor fi urmări firești.

Idei si idealuri in stiinta

Distincția dintre idealurile științei și ideile din știință trebuie estompată și relativizată. Toate criteriile de raționalitate sunt, într-un fel.  Secolul al XIX-lea credea într-o creștere neîntreruptă, organică a demersului științific în cadrul aceluiași canon de principii raționale. Astăzi a mai rămas foarte puțin din această convingere. Istoricii și filozofii științei au pledat în favoarea relativizării științei, și chiar a raționalității. Am învățat că opțiunea între teoriile rivale depinde în fapt nu doar de meritele lor intrinseci, sau poate nu depinde deloc de acestea, ci si de factori externi: ideologie, credință, condiții sociale, forțe economice, schimbări de generație. Strict vorbind, două teorii oarecare nici nu pot fi realmente comparate una cu alta: teoriile rivale, susțin unii, sunt întotdeauna incomensurabile. Dacă nu se pot construi propoziții analitice riguroase, atunci transferul dintr-un limbaj într-altul, sau din termenii unei teorii în termenii alteia, este imposibil.

Intr-un anume sens, întreaga știință, fiecare argument sau procedură științifică, cuprinde un aspect ideal — și, dacă vreți, fictiv. Este justificarea ultimă a faptului că istoricul științei trebuie să facă distincție între idealuri și argumentele reale, după care să le descopere pe primele chiar în cele din urmă.  Dar idealurile științei sunt greu de identificat. Deseori sunt vagi. Despre idealuri, la fel ca despre virtuți, se vorbește mai cu seamă în momentele de îndoială sau primejdie. Dorinţa de a le articula merge mână în mână cu necesitatea apărării lor; şi polemicile le pot denatura.

Cu cât este mai luminată o societate, cu atât vor fi mai limpezi imaginea despre sine şi conștiința deficiențelor sale.  O societate luminată va căuta întotdeauna să obțină o consecvență mai mare conformându-se „structurii” ei fundamentale, sau schimbându-și structura dacă este necesar.

Statistica si delicatese

 

Analiza datelor statistice este fundamentală pentru  știință. Deschideți aleatoriu (care este o noțiune din probabilități și statistică)  o pagină din articolul dumneavoastră preferat de afaceri, economie, finanțe, medicina, fizica, sociologie etc. și  veți fi inundat cu statistici: t teste, valori p, regresii, cele mai mici pătrate, medii, intervalele de încredere etc.  Statisticienii au oferit oamenilor din științele aplicate unelte de putere enorma  pentru a găsi scopul și sensul în cele mai complexe seturi de date, iar cei care lucrează în aceste domenii  le-au îmbrățișat cu bucurie și le folosesc cu entuziasm în studiile lor. Cu toate acestea, foarte mulți nu au îmbrățișat și educația formală a statisticii de care au atâta nevoie.

Începând cam cu anii 1980, cercetătorii au descris numeroase erori în utilizarea statisticii cât și concepții eronate privitor la interpretarea datelor statistice.  Mai mult de jumătate din cei care utilizează statistica cad pradă acestor erori.  Folosirea inadecvata a statisticii face ca multe studii sa se blocheze în incapacitate de a găsi ceea ce se caută,  sau să interpreteze greșit rezultatele din cauza a numeroase valori fals pozitive. Flexibilitatea din analiza datelor te poate face să găsești corelații în cazuri  în care acestea nu există, iar alegerea de modele nepotrivite poate altera  rezultate importante.

Multe astfel de erori rămân nedetectate de cititorii care nu au o formare specifică în statistică.  Complexitatea metodologica a mijloacelor moderne de cercetare face ca cei care lucrează într-un astfel de domeniu dar fără sa aibă cunoștințe cât de cât aprofundate de pregătire statistică nu pot fi capabili să înțeleagă corect lucrările publicate în domeniile lor.

Este la modă să spunem ca trăim în epoca de informațională, lucru normal când atât de multe date și fapte sunt colectate, analizate și diseminate. Este adevărat ca suntem înecați în date și informații și acest aspect se va înrăutăți.

Accesul larg la tehnologia de calcul și la mijloacele electronice de stocare a datelor și diseminare au făcut mai ușor accesul la informații și asta fără să ne mai deplasăm la biblioteci sau arhive. O simplă căutare pe Internet ne duce la sursele de date care pot fi accesate în format electronic, adesea direct de la computerul de acasă.

Cu toate acestea, datele nu au nicio semnificație în sine. Ele trebuie să fie organizate, prelucrate și interpretate de ființe umane, desigur folosind tehnologiile moderne. Deci, pentru a te integra complet la epoca  informațională necesită sa  devii fluent în înțelegerea datelor, inclusiv a modurilor în care sunt colectate, analizate, prelucrate  și interpretate.

Mai mult, aceleași date pot fi interpretate adesea în mai multe moduri pentru a sprijini concluzii diferite,  și asta face ca  oamenii care nu profesează în statistica să trebuiască să înțeleagă solid cum funcționează statisticile.

In mediul academic se susține că rata relativă de schimbare care rezultă din tehnologie și alte fenomene sociale nu creste rapid în mod substanțial, ci se observă un decalaj măsurabil între inovarea tehnică şi aplicarea ei practică. Totuși, oameni de afaceri și profesioniștii din industrie continuă să insiste că intensitatea afacerilor și caracterul de concurență sunt într-o dinamica la viteze din ce in ce mai mari.

Trei lucruri devin clare în primii ani ai secolului 21:

  • primul este că rata de schimbare în afacerile emergente este influențată de mai mulți factori, cum ar fi viteza cu care tehnologia este absorbita în cultura maselor (adică găsită utilă de membrii unei societăți),
  • al doilea este că rata în care tehnologia este adoptată de mediul de afaceri pentru a îmbunătăți performanța firmelor rămâne de multe ori în urmă din cauza inerției obișnuințelor și birocrației pre-existente
  • al treilea este că percepția valorii  mărfurilor și serviciilor produse ca urmare a noilor tehnologi sau de tehnologia în sine, are loc în grupuri sociale și culturale într-o piață globală.

O observație cheie este că tehnologia a inițiat schimbări fundamentale în activitățile de afaceri prin care companiile, indiferent de dimensiunea lor, pot acum să se angajeze în comerțul global cu costuri mult mai mici decât generațiile anterioare de afaceri. Rezultatul evoluției tehnologice continue cât și alți factori fundamentali, cum ar fi educația, cultura, ciclicitatea  cererii, preferințele consumatorilor, frământări politice și sociale contribuie la redefinirea zenitului și nadirului economic.

Aceste forțe convergente creează condiții de afaceri în care abordările tradiționale pentru dezvoltarea și executarea strategiei corporației să nu mai fie valabile,  ba chiar să fie incorecte și neproductive.

Complexitatea mediului este în creștere și este nevoie pentru corporații  să devină mult mai flexibile în modul de abordare a activităților de afaceri. Cererea de flexibilitate a inițiat schimbări fundamentale chiar în interiorul companiilor. Structurile organizaționale moderne sunt holistice și adoptă metode precum matricea capabilităților și organizarea de tip rețea (network) sau blockchain.

Cu toate acestea, schimbările din zona afacerilor nu neagă necesitatea strategiilor de dezvoltare și nici nu scutește  companiile de necesitatea de a acționa, gândi și performa în conformitate cu o linie strategică bine fundamentată statistic.

Chiar suntem foarte ocupati?

Pe la anul 300 î.Hr.,  în Atena, un bărbat pe nume Zenon din Kition a ținut multe discursuri de pe o verandă pictată numită „stoa”. Termenul s-a transformat ulterior în „stoicism”.

Zenon a fost comerciant, ca și tatăl său, dar a devenit filozof în timpul unei călătorii prin Attica.  Aici ajunge accidental, cu ocazia unui transport de purpură din Fenicia către Pireu.  Corabia sa eșuează lângă Atena, iar acolo găsește la un librar un text al lui Xenofon. Citind pasajul referitor la moartea lui Socrate, decide să se dedice filosofiei. Studiază sub îndrumarea unor mari filozofi ai epocii (în special reprezentanți ai Școlii din Megara) și începe la rându-i să-și predice concepțiile filozofice în agora din Atena.

Iar în lumea greco-romană, oamenii au folosit stoicismul ca sistem comprehensiv pentru a face multe, multe lucruri. Dar pentru subiectul nostru, principalul era să înveți să separi ceea ce poți controla de ceea ce nu poți controla și să exersezi concentrarea exclusivă pe prima categorie. Acest lucru scade reactivitatea emoțională, care poate fi o superputere.

Ar fi foarte util ca măcar 10 minute să ne gândim la ce vrem. Ce vă doriți? E bine sa știți foarte clar ce vă doriți.

  • Să pierdeți din greutate?
  • Să vă triplați venitul?
  • Să începeți o afacere?
  • Să vă găsiți perechea? ….

Ce anume? Gândiți-vă doar 10 minute pe zi.

Nu analizați. Alegeți ceva. Pornind de aici puteți să începeți să aflați cum să obțineți ce doriți. Iar asta de fapt este simplu. Nu am spus că este și ușor. Este foarte simplu. Dacă vă gândiți bine trăim într-o epocă extraordinară. Indiferent de lucrul la care vă gândiți: o dietă sănătoasă,  să aveți grijă de cei în vârstă, să demarați un proiect sau o afacere, să vă triplați venitul, să vă mutați… Puteți intra într-o librărie și să cumpărați zece cărți scrise de specialiști despre cum să faceți ceva. Ați putea căuta pe internet. Si ați găsi probabil mii de bloguri cu informații detaliate despre orice vă interesează și despre altcineva care deja face. Vă puteți inspira de la cineva. Le puteți călca pe urme, doar să căutați. Faceți ce au făcut și alții pentru că ei deja au rezultate!

De când devenim adulți ne străduim să ne încadrăm viața într-o rutină stabilă, iar apoi ne plictisim! Ne trezim la aceeași oră, mâncam cam același lucru, mergem la muncă pe același drum, ajungem acolo, suntem ocupați, dăm telefoane, ne uitam pe Facebook, mergem la întâlniri, luam notițe, ne uităm iar pe Facebook, facem planuri pentru seară, părem foarte ocupați, apoi mergem acasă pe același drum, mâncam același lucru sau ceva asemănător, ne uităm la aceleași programe și apoi dormim. Si tot așa zi de zi, an de an!

Nu-i de mirare că suntem plictisiți! Rutina ne omoară! De ce ne blocăm? Cred că toți am citit despre piramida trebuințelor a lui Maslow. Avem aceleași nevoi de bază. Iar corpul ne trimite semnale. Când ne simțim blocați, nemulțumiți de viață, e un semnal. Nu un semnal că viața vă e distrusă. Ci că o nevoile de bază nu e îndeplinită. Cel mai adesea nevoia de explorare.

Totul în viața noastră, crește! Celulele se regenerează, părul, unghiile cresc toată viața. Iar sufletul are nevoie să exploreze și să crească. Si realizam asta numai ieșind din zona de confort. Obligându-ne să ieșim din din zona de confort. Nu-i vorba de asumarea de riscuri, ci de a ieși din zona de confort.  Problema e acțiunea, nu lipsa de idei. Dacă întrebi pe cineva dacă are 6-7  ore pe săptămână pentru ceva, răspunsul standard este: NU, sunt foarte ocupat.

Sa analizam puțin. Sunt 168 de ore într-o săptămână. 24 multiplicat cu 7 dă 168 de ore. E mult timp. Dacă ai o slujbă cu normă întreagă, adică 40 ore/săptămână, dormi opt ore pe noapte, deci 56 pe săptămână — rămân 72 de ore pentru alte lucruri. E mult timp. Spuneți că lucrați 50 ore săptămânal, poate o slujbă principală și ceva pe lângă. Asta ne lasă cu 62 ore pentru alte lucruri. Spuneți că lucrați 60 de ore. Atunci rămân 52 de ore pentru alte lucruri.

Totuși, în 168 ore/săptămână cred că găsim timp pentru ce contează pentru noi. Poate vrei să petreci timp cu copiii, să studiezi mai mult, să faci sport sau voluntariat, sau să începi un proiect sau o afacere noua.

Deci avem timp berechet, ceea ce e super, deoarece nici n-avem nevoie de mult timp ca să facem lucruri extraordinare. Dar când majoritatea avem „bucățele” de timp, ce facem? Majoritatea scoatem telefonul. Începem să navigam pe internet. Ne învârtim prin casă fără rost sau ne uităm la televizor.

Dar clipele pot avea o putere mare. Putem folosi frânturile de timp pentru frânturi de bucurie. Poate să citim ceva minunat în autobuz în drum spre serviciu. Pauzele de la serviciu pot fi folosite pentru meditație sau rugăciune. Dacă cina cu familia pică datorită programului nebun de lucru, poate micul dejun poate fi un bun substitut.

Înseamnă să privești timpul în ansamblu și să vezi unde se potrivesc chestiile bune. Chiar cred asta. Este timp. Chiar dacă suntem ocupați, avem timp pentru ce contează. Și când ne concentrăm pe ce contează, putem să ne clădim viețile pe care le vrem în timpul pe care-l avem.

ARISTOTEL DESPRE EDUCATIE

Interesul pentru educație a fost dintotdeauna o preocupare majoră a societăților și a elitelor lor. În perioada modernă, începând cu revoluția industrial, când accesul la școală s-a generalizat, învățământul a devenit o prioritate pentru toate clasele sociale,
fie și doar din speranța, justificată, că individul să se poată ridica deasupra  condiției date de familia, locul și circumstanțele în care s-a născut.

Uriașul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitatea sa (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzimea abordării, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice de mai târziu și a reprezentat axul culturii și educației Occidentului.

În vremurile moderne părerile oamenilor despre educație sunt împărțite. Nu este o părere general împărtășită despre ceea ce tinerii ar trebui să învețe, atât în relație cu virtuțile morale dar și cu succesul în viață. Nu este clar nici dacă educația ar trebui să fie
mai degrabă preocupată cu dezvoltarea intelectului sau a  caracterului.
Evenimentele contemporane au făcut problema și mai dificilă și nu este cert  dacă educația ar trebui să fie în primul rând vocațională, morală sau culturală. Unii le  recomandă pe toate trei. – Aristotel

Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. El consideră problema educației ca fiind mult prea importantă pentru a fi încredințată oricui, motiv pentru care aceasta ar trebui să fie atent organizată de autoritățile statului. Intuind deopotrivă atât funcțiile educative ale jocului, care îl împiedică pe copil să devină leneș și-l pregătesc pentru viața adultă cât și faptul că educația trebuie să fie
adecvată nivelului de dezvoltare al celui care se educă, Aristotel este considerat ca fiind primul care a realizat o periodizare a vârstelor abordabile în educație. De asemeni el recomanda ca fiecărui tip de suflet să i se adreseze o anumită formă de educație.

Acela care și-a construit întreaga personalitate morală, conform crezului etic susținut și practicat de către Aristotel, nu poate fi decât răspunzător de buna guvernare într-un regim democratic, apreciat ca având drept principiu fundamental libertatea, care, în plan practic, însemna să conduci și să fii condus pe rând, adică o libertate a unor oameni superiori,  virtuoși – chiar egali întru virtute – ceea ce
îngăduie fiecăruia, după ce va fi fost condus, să conducă, la rândul său. Așadar, cei chemați să înfăptuiască buna guvernare trebuiau să aibă inteligenta de a accepta să fie, mai apoi, ei înșiși conduși, după cum, ab initio, aceiași ar fi trebuit să fi fost deja conduși, pentru a ști ce așteptări au cei care sunt conduși de la cei care îi conduc.

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Cetatea bine guvernată este aceea în care legile reglementează siguranța cetățeanului, armonia dintre interesele diferite dominante, pacea și, nu în ultimul rând, o bună educație pentru cetățenii săi. Educația este pusă  în legătură directă cu tipul de regim al cărei susținere trebuie să o asigure cetățenii săi, mai exact, prin educație
trebuie cultivate acele valori care reprezintă fundamentul moral al regimului respectiv. Regimul politic nu face decât să oglindească cu fidelitate modul de existență al unei cetăți.

Cetatea bine guvernată este aceea care, totodată, este alcătuită, în principal, în majoritate, de către cei care aparțin clasei de mijloc. Clasa de mijloc trebuie susținută, în cazul unei bune guvernări, deoarece aici se vor găsi acei mulți oameni dornici de o viață  virtuoasă, obținută pe o solidă bază educațională. Doar aici oamenii, fiind relativ egali, consimt să fie, pe rând, conducători și conduși, să se dedice permanent, în ambele ipostaze, binelui cetății. Cei care alcătuiesc clasa de mijloc se vor opune atât exceselor celor înstăriți, cât și revendicărilor neîntemeiate ale celor nevoiași, asigurând un echilibru între tendințele divergente ce se manifestă în societate.

De la Aristotel întrebările despre rolul și scopul educației viitoarelor generații transcend granițe și perioade istorice. Provocarea pentru noi astăzi este de a căuta și încerca să creăm o lume mai bună cu materialul avut și în contextul social, uman, istoric și geografic contemporan al României.

 

 

Biologia cuanticA

Biologia cuantică se află încă la început. Este încă speculativă. Dar se bazează pe știință solidă.  Cred că în următorii ani vom vedea că, de fapt, ea insuflă viața, că lumea vie a evoluat si prin mecanisme cuantice. 

Inseparabilitatea cuantică  (în engleză quantum entanglement) este un fenomen cuantic în care stările cuantice ale mai multor obiecte sau particule elementare diferite sunt „cuplate” între ele. Cuvântul englez „entanglement” înseamnă „încurcătură complicată”.

În sens matematic, funcția de undă globală care descrie sistemul de obiecte entanglate nu poate fi redusă („factorizată”) într-un produs de mai multe funcții elementare independente corespunzând fiecare câte unui obiect individual, chiar dacă obiectele respective sunt separate spațial.

Este un fenomen din mecanica cuantică. Stările cuantice a două sau mai multe obiecte fizice entanglate sunt legate între ele în așa fel, încât un obiect neseparat cuantic (entanglat cu altul sau altele) nu mai poate fi descris fără a lua în considerație celelalte obiecte, chiar dacă ele sunt separate spațial. O astfel de interconexiune duce la corelații încă neelucidate între proprietățile fizice observabile ale sistemelor depărtate.

Entanglarea cuantică apare când două particule sunt depărtate, însă rămân cumva în legătură una cu cealaltă. E cam straniu. Până și Einstein ura idea asta. A numit-o „acțiune macabră la distanță.”

Ei bine, măcăleandrul european migrează din Scandinavia spre sud, către Mediterană, în fiecare toamnă și, ca multe alte animale marine și chiar insecte, el navighează percepând câmpul magnetic terestru. Câmpul magnetic terestru este foarte, foarte slab; de 100 de ori mai slab decât un magnet de frigider  şi totuși afectează cumva chimia dintr-un organism viu. Ornitologii au demonstrat  că măcăleandrul își găsește drumul percepând cumva câmpul magnetic terestru pentru informații direcționale, având un fel o busolă încorporată.

Enigma este alta. Cum reușește asta?  Ei bine, deocamdata singura teorie existentă e că reușește prin entanglement cuantic. În retina măcăleandrului e o proteină, numită criptocrom, sensibilă la lumină. În cadrul criptocromului, o pereche de electroni sunt entanglați cuantic.  Doi electroni entanglați cuantic într-o singură moleculă dansează un dans delicat, sensibil la direcția în care zboară pasărea în câmpul magnetic terestru.

Nu știm dacă e explicația corectă, dar nu ar fi incredibil dacă mecanica cuantică ar ajuta păsările să navigheze?

Evidente care inseala

Ce anume ne face capabili să ne imaginăm ceva, şi ne poate spune acest lucru ceva despre ceea ce ne putem imagina? 

Există aspecte ale universului care vor fi întotdeauna dincolo de înţelegerea noastră, dar nu dincolo de înţelegerea unei inteligenţe superioare?

Există aspecte ale universului care sunt, în principiu, dincolo de pătrunderea oricărei minţi, oricât de superioară ar fi ea? 

Istoria ştiinţei a fost o lungă înşiruire de brainstorminguri violente, pe măsură ce generaţii succesive au acceptat nivele din ce în ce mai stranii ale universului.  Acum suntem atât de obişnuiţi cu ideea că pământul se roteşte – mai degrabă decât că Soarele se mişcă deasupra cerului – incat ne este greu să înţelegem ce revoluţie mentală cutremurătoare trebuie să fi fost aceasta.

În definitiv, pare evident că Pământul este mare şi imobil, Soarele mic şi mobil. Dar merită să ne reamintim comentariile lui Wittgenstein cu privire la acest subiect.  “Spune-mi”, l-a întrebat pe un prieten, “de ce oamenii afirmă tot timpul că a fost firesc pentru om să presupună că Soarele se rotea în jurul Pământului mai degrabă decât că Pământul se rotea?”  Prietenul lui i-a răspuns, “Ei bine, evident pentru că, Soarele arată ca şi cum s-ar mişca în jurul Pământului”.  Wittgenstein i-a răspuns, “Păi şi cum ar fi arătat dacă Pământul s-ar fi rotit în jurul lui?”

Ştiinţa, spre deosebire de tehnologie, deseori violează bunul simţ. 

CRACIUN FERICIT

Va dorim un Craciun plin de lumina si bucurie! Sa se reverse din ceruri asupra casei voastre zambete, pace, intelegere si sa va bucurati cu cei dragi de un Craciun ca in povesti. Sa fiti sanatosi si puternici ca sa puteti imparti cu generozitate in jurul vostru ganduri si fapte bune!

CRACIUN FERICIT!

Luciditatea

Luciditatea sta la baza cunoașterii de sine. Luciditatea este calitatea unei persoane, a unei comunități sau popor de a avea o minte lucida, o stare de conștientă, trezie, limpezime, claritate in gândire. Inainte de a a obtine libertatea, este nevoie sa obtinem luciditatea. Pentru realizarea cunoașterii de sine este necesar sa vezi cum ai fost, cum ești acum, ca sa poți începe o schimbare benefica pentru viitor. Pentru a te cunoaște pe așa cum ești in prezent, cu bune si cu rele, sa te accepți pe tine si sa iți dorești schimbarea, ai nevoie de luciditate. Cu cat știi mai multe despre tine, cu atât vei avea puterea de a-ti controla  propriile gânduri, propria ta viață, pentru ca luciditatea îți aduce claritate in gândurile tale si daca ea exista, atunci primești puterea de a face alegerile necesare corect. Necesitatea regăsirii privirii lucide se impune și, pentru a ne edifica un viitor (posibil numai daca suntem capabili a ne lua în posesiune trecutul), este nevoie de a trece peste iluzii, depășind această etapă cu îndrăzneală. Istoria este un magistru al vieții noastre morale și semnificațiile ei se înfățișează adeseori cu o claritate ce impresionează. Este indicat a spune românilor de azi ca şi celui de mâine că pentru a exista ca individualitate îi sunt necesare nu doar o limbă, dar şi o conștiință pe măsura valorilor sufletești ce s-au vehiculat în românește. Patria nu-i, de fapt, numai limba română, ceea ce ar însemna o îndepărtare de o întreagă lume de locuri şi de amintiri ce formează ideea de românitate; ea este mai mult decât atât, adică „râul” şi „ramul” ce asigură omului de aici dreptul la propria memorie. De fapt, legătura cu această realitate superioară (deopotrivă, o însumare de elemente fundamentale şi încă o parte, inefabilă, pe deasupra acestora) ce se include îndeobște în ideea de Patrie este ireductibilă și inerentă. În fond, anumite maladii, sociale, politice si culturale, revin în lumea noastră esențial carpatică şi danubiană în chip periodic, şi nu-i fără sens a le face etiologia şi a încerca descrieri ce au, de bună seamă, şi caracter profilactic. Iată de ce noi, ca români, ce purtam in noi o lunga istorie plina de convulsiuni, avem mai mult decât alții sentimentul datoriei față de o cultură ce își recucerește cu greu memoria după episoade de predominanță a spiritului total străin, ajungând astfel să ne impunem într-o lume occidentala unde este loc, alături de alte universalii, şi pentru români si cultura lor. Lipsa de luciditate a clasei politice românești se poate vedea cu ușurință. Una peste alta, marea majoritate a “somităților” politice si nu numai, şi-au  găsit în huzurul imoral si senil țelul, scopul, idealul, unica rațiune și justificarea perfectă a carierei de politician. Comprimată, această unanimitate etică suna cunoscut: “Trai, neneacă, pe banii românului!”.

Argumente deductive

În cărţile de logică, argumentele, în special cele deductive sunt foarte simple, cu premisele distinse clar faţă de concluzie şi cu concluzia indicată prin cuvântul „deci”. În viaţa de zi cu zi, structura argumentelor nu este aşa de uşor de identificat. De obicei, cel puţin o premisă este asumată, şi nu enunţată explicit; concluziile nu urmează întotdeauna premiselor, deseori le preced pe acestea şi sunt rareori indicate ca „deci” şi „prin urmare”. De aceea este necesar ca înainte de a încerca să evaluăm argumentul, să clarificăm relaţia exactă dintre premise şi concluzie.

Exemple tipice de argumentatie ilogica gasiti in discursurile politicienilor.

DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM. SUM ERGO DEUS EST

error: Content is protected !!