Cheia succesului este ACTIUNEA

 

Atunci când Jean-François Gravelet a traversat pe frânghie cascada Niagara în 1855, atitudinea lui nu a fost “Am să încerc. Cred că pot să o fac.”, ci “Pot s-o fac”. Cea mai ușoară umbră de îndoială l-ar fi putut costa viața.

Cuvântul “încercare” nu are ce să caute pe tărâmul succesului. Acesta este un cuvânt între două ape, care implică îndoiala. Ar trebui să figureze pe lista cuvintelor urâte pentru a căror pronunțare copiii sunt pedepsiți. În esență, vrea să spună că “probabil pot să o fac, dar mai bine mă abțin deoarece s-ar putea să dau greș”. A învață să cânți la pian presupune un timp îndelungat, hărnicie şi hotărâre. Dacă te apropii de claviatură adoptând atitudinea “voi încerca să învăţ”, îţi anulezi în mod automat intenţia. Trebuie să-ţi spui “chiar dacă nu voi învăţa imediat să cânt, voi stăpâni pianul.”

Asta nu înseamnă că ceea ce vei îndeplini va fi făcut cu uşurinţă. Suntem doar atât de mari cât ne permite mintea noastră. Un copil poate să fie entuziasmat de ideea de a deveni cândva pompier sau învăţător, dar adevărata probă se va da atunci când se evaluează condiţiile.

Vieţile noastre sunt construite in mare parte pe ceea ce ne-a dictat mediul în care trăim. Unii dintre noi nu vor reuşi să scape de mediul lor. Visurile lor sunt doar o cale de evadare şi ei nu cred niciodată că acele visuri pot cu adevărat să se îndeplinească. Au o vedere “în tunel” şi, dacă nu reuşesc să-şi largească orizontul, copiii lor vor creşte în acelaşi fel.

Interesant este faptul că visurile noastre sunt construite pe cunoştinţele pe care le primim din imediata noastră vecinătate şi de la cunoscuţii noştri. În lumina acestui fapt, nu este nici un motiv pentru care să nu putem să ne vedem visurile transformate în realitate. Ele sunt la îndemâna noastră. Nu fi un idealist care nu acţionează niciodată, dar nici un defetist care realizează doar obiectivele cele mai facile.

Nu încerca, acționează. Astfel nu mai e loc pentru eşec. Nu-ţi permite visuri alternative. De ce să nu fii mulţumit complet de tine însuţi şi de realizările tale? Nu există niciun motiv pentru care să trăieşti sub nivelul capacităţilor tale.

O persoană care trăieşte sub nivelul a ceea ce este cu adevărat capabilă să îndeplinească este cu adevărat o fiinţă profund nefericită. O astfel de persoană este permanent urmărită de eşecurile sale şi măsoară totdeauna măreţia faptelor celorlalţi în lumina propriei sale micimi. Se va întoarce într-o cochilie, refuzând să înfrunte obstacolele din calea sa.

Cheia succesului este ACȚIUNEA.

! Martie

Un buchet de ghiocei şi o primăvară superbă pentru toate doamnele si domnisoarele!

Imaturitatea clasei politice

 

În vreme ce clasa politică se dovedește imatură, primitiva, inadaptabila, inculta politic (si nu numai), neinteligentă politic si civic, arogantă și lacomă, românii au evoluat și s-au maturizat incredibil! Prezentele proteste se desfășoară datorită acestei contradicții sociale fundamentale.

Aceasta este o contradicție creatoare de crize perpetue. În acest moment, clasa politică si populația sunt într-o relaţie antagonică. Dacă nu vor avea loc mutații rapide în rândul clasei politice, situația se va repeta. În mod normal situaţia ar trebui sa fie invers,  așa și este în ţările cu democraţii avansate.

Normalitatea din punct de vedere politic si civic este ca politicienii să se constituie, prin valorile pe care le reprezintă și le practică, în exemple care să tragă partidele în sus pe scara evoluţiei, să fie cu măcar un pas înaintea populaţiei. Aceasta ar trebui să se producă datorită presiunii selecţiei prin vot, prin capacitatea de adaptare la schimbare, prin influenţa unor lideri politic culturalizaţi, smeriţi în faţa poporului, dedicaţi intereselor ţării și care să se constituie, prin valorile pe care le reprezintă și le practică, în exemple care să tragă partidele în sus pe scara evoluţiei,

În România este pe dos si asta duce la contradicţii fundamentale care se vor manifesta în diverse moduri. Protestul este doar unul dintre ele.

Dacă ne uităm la așa-zișii lideri politici găsim: mincinoși, indivizi lipsiţi de valori și valoare, inculţi, analfabeţi politic, mitocani, îngâmfaţi, egoiști, manipulatori, aroganţi, hoţi. Găsim trădători de neam și ţară, indivizi predispuși la jocuri mărunte și imorale de culise, indivizi incapabili să înţeleagă și să găsească soluţii optime pentru situaţia politică, economică, socială. Găsim indivizi care una spun și alta fac, pentru care minciuna face parte din valorile personale, indivizi incapabili de bun-simţ sau de rușine. De aici contradicţia aceasta fundamentală si ireductibilă. Antagonismul este prezent, puternic și extrem de dăunător.

În 1989 situaţia era asemănătoare. Pe de o parte o clasă politică comunistă, închistată, rămasă în urmă, calcifiată, incapabilă să înţeleagă și să se adapteze, să evolueze versus o populaţie care evoluase politic si civic.

În democraţie, votul este cel care ar trebui să reașeze aceasta contradicţie fundamentală în făgașul normal. În România, votul din 11 decembrie 2016 nu a făcut acest lucru, iar câștigătorii alegerilor se manifestă acum de pe o treaptă inferioară celei de pe care se află populația, nemaifiind în stare să o reprezinte. Observând manifestările descalificante ale liderilor politici, saltul acesta absolut necesar nu pare a fi și posibil.

Desigur, aceasta distruge și legitimitatea celor aflaţi la putere. Legitimitate care va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de recâștigat în condiţiile în care nu au loc mutaţii importante în interior care să reașeze acest raport evolutiv.

Umanitatea

Umanitatea, în ansamblul ei, a ajuns la un nivel de maturitate care îi permite sa aprecieze mai mult valorile umane, sa încurajeze si sa sustina exprimarea lor, în respect reciproc. Desi au fost împartite în drepturi si obligatii si le regasim în regulamente interioare, acolo unde lucram, în legi la nivel comunitar sau statal, în reglementari internationale, acestea nu ne stirbesc libertatea de manifestare, credinta sau actul de creatie. Mai mult, ele sunt respectate si protejate de aceste legi. Totul depinde de noi.

E drept ca nu peste tot în lume este asa, dar suntem o familie si ne putem ajuta. Nu mai este necesar sa purtam razboaie, sa întretinem conflicte sau sa ne amestecam în treburile ce privesc o anumita comunitate. Ajutorul umanitar deja se practica în lumea moderna, tocmai pentru ca sufletele oamenilor vibreaza la suferintele fratilor lor. Pe lânga acesta, ne putem ruga pentru ei,  putem sa transmitem iubire, speranta, credinta si lumina, cât mai multa lumina. Toate acestea îi vor ajuta pe fratii nostri sa treaca cu bine peste încercarile care le zdruncina viata la un moment dat.

Despre motivatie

Potrivit lui F. W. Herzberg exista doua categorii de factori care influenteaza motivatia: factori ce aduc satisfactia, adica motivatori si factori care genereaza insatisfactii, pe care i-a numit de igiena.

Factorii de igiena:
– politicile si administrarea  corporatiei
– supravegherea
– relatiile cu colegii
– conditiile de munca
– castigurile
– securitatea postului

Factorii de motivatie:
– realizarile
– recunoasterea
– munca insasi
– responsabilitatea
– avansarea
– posibilitatea de crestere personala

Factorii de igiena, extrinseci muncii, sunt aproximativ echivalentul nevoilor de rang inferior din ierarhia lui Maslow. Actiunea acestor factori previne insatisfactia dar nu conduce la satisfactie. Numai factorii care aduc satisfactie motiveaza indivizii in munca, acestia fiind, aproximativ, echivalenti nevoilor de rang superior ale lui
Maslow.

Conform teoriei lui Herzberg, un individ este motivat cu adevarat de un continut interesant, incitant, al muncii, al activitatii sale, oamenii de astazi percepand ca fiind normale conditiile sigure de munca si un venit corect. Oamenii din ziua de astazi sunt mai motivati de nevoile de rang superior, respectiv cele de stima si autorealizare.

 

Despre religie

Au fost propuse mai multe definiţii diferite pentru a defini religia. Unele dinre acestea sunt fenomenologice, încercând să stabilească ceea ce este comun tuturor formelor de religie recunoscute; de pildă, religia este o ” recunoaştere umană a unei puteri controlatoare supranaturale şi în special a unui Dumnezeu sau a unor zei ce au drept de ascuItare şi de venerare” (Concise Oxford Oictionary).

Altele sunt interpretative. Există astfel definiţii psihologice – de pildă, “sentimentele, faptele şi experienţele indivizilor în singurătatea lor, în măsura în care aceştia se percep pe ei înşişi ca aflându-se într-o reIaţie cu indiferent ce consideră ei că este divin” (William James).

Altele sunt sociologice – de pildă, “un set de credinţe, practici şi insituţii pe care oamenii le-au dezvoltat în diferite societăți” (Talcott Parsons). Altele sunt naturaliste – de pildă,  “un grup de scrupule care ne împiedică exercitarea liberă a propriilor facultăţi”  (Salomon Reinach) sau, cu ceva mai multă îngăduinţă, “etică intensificată, stârnită şi aprinsă de sentimente” (Matthew Arnold).

Altele sunt definiții religioase ale religiei – de pildă,  “religia
este recunoaşterea că toate lucrurile sunt manifestări
ale unei Puteri care transcende cunoaşterea noastră”
(Herbert Spencer) sau “reacția omenirii faţă de divinitate”.

Dar astfel de definiţii au un rol determinant: ele sunt cele care decid cum să se folosească termenul şi impun acest lucru sub forma unei definiii. Poate că o perspectivă mai realistă este aceea că termenul “religie” nu presupune un singur sens corect şi că diferitele fenomene pe care le cuprinde sunt înrudite în felul pe care Ludwig Wittgenstein l-a caracterizat drept asemănare de familie.

Propriul său exemplu a fost cuvânul “joc” . Nu poi defini un joc ca fiind jucat de plăcere (fiindcă unele sunt jucate penru profit) sau ca fiind competitiv (fiindcă unele sunt jucate fără oponent) sau ca cerând îndemânare (fiindcă unele depind de noroc).

Si totuşi toate aceste tipuri de jocuri se suprapun ca paricularitate cu alte tipuri,care la rândul lor se suprapun în diferite moduri cu
alte tipuri, astfel încât întreaga colecție ramificată se ține  laolaltă într-o reţea complexă de asemănări şi diferenţe pe care  ittgenstein le-a asociat cu asemănările şi diferenţele ce apar în cadrul unei falnilii.

Am putea aplica ideea lui Wittgenstein la cuvântul ” religie” . Poate că nu există o singură caracteristică comună tuturor tipurilor
de religie, ci mai degrabă un set de ” asemănări de familie”.
În cele mai multe religii există un cult al unui  Dumnezeu sau al unor zei, dar, de pildă, în buddhismul theravada nu există aşa ceva. Religia este de multe ori un factor de coeziune socială; şi totuși, în unele aspecte ale ei, este caracterizată pe bună dreptate ca fiind “ceea ce
face omul în singurătatea sa” (A. N. Whitehead).

Religia este de multe ori un factor al armoniei interioare a individului; şi totuşi unii dintre cei mai mari inovatori religioşi au părut pentru contemporanii lor că sunt dezechilibraţi şi chiar nebuni. Modelul asemănării de familie permite astfel de diferenţe; şi totodată ne permite să recunoaştem atât asemănările cât şi diferenţele dintre exemplele mult mai obişnuite de religie şi acele credinţe seculare cum este marxismul.

Marxismul îşi are propriul ideal escatologic al societăţii fără clase, propria doctrină a predestinării prin necesitatea istorică, propriile scripturi, proprii profeţi, sfinți şi martiri. Astfel, putem să observăm că are unele elemente comune cu familia religiilor, dar că îi lipsesc altele care sunt probabil mult mai centrale.

Dar întrebarea dacă o mişcare este de ordin religios nu se pune în termeni de “totul sau nimic”,  ci se referă la poziţia ocupată de aceasta în cadrul unei reţele larg răspândite de asemănări şi diferenţe.

Uitam

Din păcate, de multe ori, cele mai importante obiective ale noastre nu ni le fixăm cu convingerea că vom reuşi, aşa că, nu după mult timp, simţim cum ni se taie elanul. Uităm că trebuie să ne  concentrăm atenţia mai degrabă asupra realizărilor decât asupra eşecurilor şi greşelilor. Uităm să ţinem cont în viaţă de lucrurile la care ne pricepem bine, astfel că încrederea în noi şi în forţele proprii scade.

Noi, oamenii, avem o capacitate fantastică de a ne reaminti eşecurile, în timp ce reuşitele le dăm uitării. Amintirea neîmplinirilor ne îngustează perspectivele şi ne diminuează încrederea în noi înşine. Problemele cu care ne confruntăm paralizează orice iniţiativă şi nu le mai putem face faţă. În timp ce în anumite domenii ale vieţii noastre poate că suntem puternici şi capabili, se pare că, în faţa
problemelor care ne afectează cel mai mult, forţele ne părăsesc.

Oamenii de succes

De-a lungul multor ani în care am lucrat cu oamenii, am observat că majoritatea celor care au realizări deosebite, au cel puţin un lucru în comun: disciplina personală. Oamenii de succes doresc să facă lucrurile dificile pe care oamenii obişnuiţi nu le fac.

Am avut ocazia să cunosc şi să-i consiliez pe mulţi dintre cei mai buni profesionişti şi oameni de afaceri din Network Marketing, lideri în domeniile lor de activitate. Ei mi-au spus multe lucruri despre succes şi despre trăsăturile de caracter necesare pentru a-l dobândi.

Am observat că oamenii de succes dau dovadă de auto-disciplină în şase domenii importante. Oamenii de succes îşi stăpânesc emoţiile. Ei îşi conduc viaţa bazându-se pe angajamentele pe care şi le asumă, nu pe emoţii. Fac ceea ce este drept şi ceea ce trebuie făcut în lumea aceasta. Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri.

Oamenii de succes sunt atenţi la cuvintele lor. Îşi folosesc mintea înainte de a deschide gura. Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui.

Oamenii de succes îşi înfrânează reacţiile. Cât de mult rezişti înainte de a-ţi pierde calmul, înainte ca emoţiile să preia controlul? Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile.

Oamenii de succes îşi respectă activităţile planificate. Dacă nu îţi faci un program după care să-ţi petreci timpul, fii sigur că ţi-l vor face alţii! Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

Oamenii de succes ştiu să-şi administreze banii. Ei învaţă să trăiască cu mai puţin decât câştigă şi investesc diferenţa. Valoarea unui buget constă în faptul că „spune” banilor tăi unde să meargă aşa cum doreşti tu; astfel nu o să te miri unde s-au dus (aşa cum se întâmplă când nu există buget). Comori de preţ sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte.

Oamenii de succes se îngrijesc de sănătatea lor. Având grijă de sănătatea lor fizică, ei pot face mai multe şi se pot bucura mai mult de realizările lor. Fiecare din voi să-şi ţină trupul sub control, să-l păstreze pur şi să-l trateze cu respect.

În ce domeniu ai  nevoie de mai mult auto-control? Disciplina pe care ţi-o stabileşti astăzi va determina nivelul succesului tău de mâine. Simpla dorinţă de a-ţi păstra auto-controlul nu este însă de ajuns. Doar intenţiile bune nu sunt suficiente. Ai nevoie de acțiune, chiar de acțiune masivă!

Autoevaluarea

Supraevaluarea resurselor proprii, direcţionată spre menţinerea momentană a unei imagini şi a stimei de sine, ca şi subevaluarea, având ca scop autoprote­jarea în caz de eşec, sunt puncte de plecare neproductive pentru o strategie de reuşită. Numeroasele cazuri de persoane cu dotare intelectuală peste medie, con­ştiente de potenţialul lor, dar cu realizări profesionale modeste, dovedesc că evalu­area realistă a resurselor proprii, fără un nivel de aspiraţii pe măsură şi fără eforturi, nu constituie o condiţie absolută a reuşitei profesionale. Valorificarea dotării intelectuale depinde de o categorie aparte de resurse interne – trăsăturile de perso­nalitate – care să favorizeze afirmarea de sine (aspecte ale Eului, interese, moti­vaţii, atitudini) şi relaţionarea cu mediul socio – organizaţional al succesului (com­petenţa socială).

Chiar dacă persoana se autoevaluează realist şi este capabilă de o gestiune efi­cientă a resurselor proprii, evoluţia sa profesională va fi condiţionată de tipul de organizaţie în care munceşte, de con­diţiile economice, de alţi factori conjunc­turali. Organizaţia este, prin definiţie, un mediu succesual: rostul ei este de a folosi resursele de care dispune – umane, ma­teriale, financiare, informaţionale – pentru atingerea unor scopuri într-un mod efi­cient. Ca atare, orice organizaţie va căuta să stimuleze eficienţa individuală şi va promova un sistem de valori succesuale şi de sancţiuni premiale care să constitu­ie pentru individ valori de asimilat, sco­puri de atins, recompense de dorit, mode­le comportamentale de urmat. În viaţa profesională, succes nu înseamnă numai performanţă în sine, ci şi performanţă care este concordantă cu scopurile comu­ne ale celor care alcătuiesc organizaţia.

Succesele culminale sunt rezervate unor elite, pe când succesul profesional este accesibil tuturor. Dar el nu este un rezultat spontan al unor merite personale sau al unor împrejurări favorabile, ci rezultatul unei adevărate „tehnologii de fabricaţie”, pe care fiecare dintre noi o învăţăm observând cu atenţie conduitele succesuale ale altora (modele), citind cărţi de autoperfeclionare – atât de multe în ultimul timp – încercând şi greşind, în­văţând din greşelile noastre şi ale altora.

Digital Network Marketing se constituie ca un ecosistem care sa asigure tuturor partenerilor mediul ideal pentru atingerea succesului.

NIHIL SINE DEO

error: Content is protected !!