Toate articolele scrise de armeanu

Nicio reprezentare fara dialog

Companiile, firmele sunt foarte bune în a determina oamenii să lucreze împreună în echipe și rețele pentru a crea produse complexe, servicii, mașini, computere. Cu cât sunt mai complexe produsele pe care compania le crează, cu atât mai de succes devine aceasta în timp. Companiile fabrică bunuri, iar guvernele fac bunuri publice. Caută tratamente pentru boli, ne educă copii, au grija de sănătatea populației, finanțează cercetarea, se ocupa de siguranță și apărare, construiesc drumuri. Dar, de multe ori fac asta cu personaje insuficient calificate, cu valori morale dubioase, uneori nu în folos public ci privat. Nu avem nici instituții capabile să ne folosească talentele, să lucreze cu noi deschis și cooperant.

Guvernele există pentru a canaliza două fluxuri, valorile și experiența către şi de la guvern, către și de la cetățeni în scopul de a lua decizii cât mai bune. Dar modul în care instituțiile noastre sunt concepute, în model de secol XVIII, centralizat, canalizează fluxul de valori prin vot odată la patru ani. E un mod anemic și redus în această eră a platformelor de socializare de a ne exprima valorile. Azi avem tehnologia care ne permite să ne exprimăm într-o mare măsură, uneori poate putin prea mult.

Oamenii de știință au studiat în ultimii ani fenomenul descris drept flux. Designul sistemelor noastre, natural sau social, canalizează fluxul a ceea ce curge prin ele. Un râu canalizează fluxul de apă, fulgerul din nori canalizează fluxul de electricitate, iar o frunză e concepută să canalizeze fluxul de nutrienţi către arbore, uneori trebuind să ocolească un obstacol, dar asigură acest flux. La fel în sistemele noastre sociale, sistemele noastre de guvernare, cel puțin, fluxul ne oferă o metaforă utilă în înțelegerea problemei. Ce s-a defectat cu adevărat, și nevoia urgentă pe care o avem, pe care cu toții o simțim azi, e să reproiectăm fluxul instituțiilor noastre.

Suntem cetățeni ai secolului XXI și încercăm din răsputeri să interacționăm cu niște instituții create în secolul XIX bazate pe o tehnologie a informației datând din secolul XV. Să vedem câteva caracteristici ale acestui sistem. În primul rând e conceput pentru o tehnologie a informației veche de peste 500 de ani. Iar cel mai bun sistem care s-a putut crea e unul în care puțini oameni iau zilnic decizii majore în numele celor mulți. Cei mulți pot să voteze o dată la câțiva ani. În al doilea rând, costul participării în acest sistem e incredibil de mare. Trebuie ori să ai mulți bani și multă influență, ori să-ți dedici întreaga viață politicii. Trebuie să devii membru de partid și să avansezi în ierarhie, de cele mai multe ori făcând compromisuri și abdicări de la valorile personale, până când poate, într-o bună zi, te vei putea așeza la o masă unde se ia o decizie. Și nu în ultimul rând, limbajul folosit de sistem e incredibil de criptic. E făcut de avocați pentru avocați și nimeni altcineva nu-l înțelege.

E deci un sistem care ne permite să ne alegem autoritățile, dar suntem, de facto, excluși din procesul prin care iau decizii acele autorități. Într-o eră în care o nouă tehnologie a informației ne permite participarea la nivel global în orice conversație, barierele din calea informării sunt coborâte jos de tot și putem, mai mult decât oricând, să ne exprimăm dorințele, gândurile, visurile și preocupările. Pe de cealaltă parte, sistemul nostru politic a rămas neschimbat de peste 200 de ani și ne pretinde să ne mulțumim cu a fi doar ascultători pasivi ai unui monolog arogant și agresiv.

Asa ca, nu e de mirare că un astfel de sistem dă naștere la doar două feluri de rezultat: tăcere sau vacarm. Tăcere, în sensul că cetățenii nu se implică, pur și simplu nu vor să participe. O prejudecată răspândită, care mie nu-mi place deloc, e ideea că noi, cetățenii, suntem în mod natural apatici. Că evităm angajamentul.  E inevitabilă apariția unui conflict între un sistem care nu ne mai reprezintă și nu are nici vreo capacitate de dialog și cetățenii care sunt tot mai obișnuiți să se reprezinte pe ei înșiși. Exista și soluția vacarmului atunci când cetățenii simt nevoia de a ieși în stradă pentru a se face auziți.

Mi se pare că sloganul din secolul XVIII care a stat la baza democrației moderne, „Nicio impozitare fără reprezentare”, ar trebui actualizat: „Nicio reprezentare fără dialog”. Ne vrem locul la masa deciziilor. Și pe bună dreptate.

Cunoasterea este noua moneda forte

Cunoașterea este noua monedă forte.

Similar cu banii, cunoștințele deseori servesc ca un mijloc de schimb și bancă de valori. Dar, spre deosebire de bani, atunci când  înveți și aplici cunoștințele pe care le ai, nu le pierzi. De fapt, chiar din contră, acumulezi noi cunoștințe. Cu cât  înveți și aplici mai multe dintre cunoștințele tale, cu atât mai mult:

  • Ti le amintești mai ușor
  • Le înțelegi mai bine
  • Faci mai multe conexiuni cu alte idei și cunoștințe

Cu alte cuvinte, valoarea  cunoștințelor se multiplică mai repede decât banii. Acestea te ajută să-ti îndeplinești obiectivele mai repede. Aceasta face creierul tău sa funcționeze mai bine. Se extinde vocabularul, făcându-te un comunicator mai eficient. Te ajută să fi mai creativ.  Te conectează la intuiții puternice, de care habar nu aveai că există. Cunoștințele chiar pot fi convertite în multe lucruri pe care banii nu le pot cumpăra, cum ar fi relații autentice, o viață împlinită, o existenta plina de semnificații.

Deoarece cunoașterea este atât de valoroasă, acesta este motivul pentru care unii dintre cei mai ocupați oameni din lume investesc cea mai prețioasă resursă – timpul – în învățare.

La cele mai înalte niveluri, învățarea nu este ceva ce faci pentru a te pregăti pentru muncă. Învățarea este cea mai importantă muncă . Învățarea este competența de baza pe care o construiești în viață. Este unul dintre acele lucruri  pe care nu le poți delega. Și este unul dintre pilonii fundamentali pentru performanța pe termen lung și pentru succes.

Cei care muncesc într-adevăr din greu de-a lungul carierei lor, dar nu iau din timpul lor pentru a învăța în mod constant, vor intra în noul grup de risc. Riscă să rămână blocați pe treapta inferioară de concurență, și au nivel de risc foarte mare să-și piardă locurile lor de muncă, indiferent de cât ar munci și s-ar strădui.

Cei din la partea de jos a scării economice sunt storși mai mult și recompensați mai puțin, în timp ce cei din partea de sus au mai multe oportunități și sunt plătiți mai mult decât oricând înainte.

Ironia este că problema nu este o lipsă de locuri de muncă bine plătite, ci mai degrabă, este o lipsă de oameni cu abilitățile și cunoștințele corespunzătoare pentru a ocupa aceste locuri de muncă.

Saracia

Statisticile sunt foarte clare. Săracii împrumută mai mult, economisesc mai puțin, fumează mai mult, fac mai puțin sport, beau mai mult și mănâncă mai puțin sănătos. De ce?

Săracii nu fac alegeri proaste pentru că sunt proști, ci pentru că trăiesc într-un context în care oricine ar lua decizii proaste.

Cred că mai ales în ultimii ani a devenit extrem de clar că nu putem menține situația actuală, că avem nevoie de idei noi.

Imaginați-vă câtă energie și talent s-ar dezlănțui dacă am scăpa de sărăcie o dată pentru totdeauna. Și nu ne permitem să nu acționăm, pentru că sărăcia e enorm de scumpă.  Așa se irosește incredibil de mult potențial uman.

Chiar am putea eradica sărăcia. Ăsta ar trebui să fie obiectivul nostru numărul unu.

A trecut vremea micilor idei și impulsuri. Cred că e timpul pentru noi idei radicale, și să înțelegem că scăparea de sărăcie este mult mai mult decât o simplă politică. E și o totală redefinire a muncii. În sensul ăsta, nu va elibera doar săracii, ci și întreaga societate.

Cultura cooperarii

Trăim într-o epocă extraordinară și contradictorie. Mulți oameni ascultă știrile de dimineață cu frică și teamă. În fiecare zi citim despre împușcături, sărăcie, inegalitate, poluare, dictatură, război, corupție.

Natura umană a fost binecuvântată cu resurse care deschid un spațiu pentru un fel de izbăvire. Suntem înzestrați cu puterea de a combina ideile recursiv, să avem gânduri despre gândurile noastre. Avem un instinct pentru limbă, permițându-ne să împărtășim roadele ingenuității și experienței noastre. Suntem înzestrați cu capacitatea de a înțelege, simțim milă, avem imaginație, compasiune, compătimire. Aceste dotări au găsit modalități de a-și mări propria putere.

Dacă istoria ne învață ceva, e că lucrurile ar putea fi altfel. Nimic nu e inevitabil în felul în care ne-am structurat societatea și economia acum. Ideile pot și chiar schimbă lumea. Cred că mai ales în ultimii ani a devenit extrem de clar că nu putem menține situația actuală, că avem nevoie de idei noi.

Știu că mulți dintre noi privim cu pesimism viitorul marcat de o crescândă inegalitate, sărăcie, xenofobie, poluare, dictatură, război, corupție și schimbări climatice. Dar nu-i suficient să știm la ce ne opunem, ci și cum să ne opunem. Trebuie să știm și ce susținem. Soluția poate fi structurarea în comunități.

Îmi doresc să putem schimba ceva aici și sper ca mulți oameni să înțeleagă conceptul și împreună să facem ceva în privința asta. Este nevoie să vorbim mai mult despre oameni și nevoile lor. Este nevoie să ajutăm și să încurajam câți mai mulți oameni să-și urmeze visurile. Este nevoie să ajutăm și să încurajăm câți mai mulți oameni să-și ducă viața în bunăstare și mulțumire. Este nevoie să ajutăm și să încurajăm câți mai mulți oameni să devina antreprenori.

Îmi doresc să reușim să adunăm laolaltă într-un proiect comun bărbați și femei deschiși la schimbare, oameni curajoși care se conectează când semenii lor, în esență, se deconectează. Și apoi, conectând toți acești oameni în jurul unor valori și idealuri comune, între diferite niveluri educaționale, culturi și regiuni, să construim comunități puternice, care să se poată transforma într-o mișcare a cooperării, cu vectorul îndreptat spre bunăstare și fericire prin cooperare.

Cred într-un viitor în care valoarea muncii nu e dată de avere, venit sau salariu, ci de câtă bunăstare și fericire transmiți și de cât de multă însemnătate oferi. Cred într-un viitor în care educația nu te pregătește doar pentru o meserie, ci pentru o viață trăită în bunăstare. Cred într-un viitor în care viața fără sărăcie să nu mai fie un privilegiu, ci un drept meritat de toți oamenii.

Disciplina

Îndrăznește să te folosești de mintea ta (lat.: sapere aude)  – Immanuel Kant

Disciplina face legătura  dintre scop și succes. Ai de ales între  două dureri în viață, durerea disciplinei sau durerea regretului. Rețete de succes fără  un preț de plătit, nu există. Însăși existența este guvernată de poli și de legea cauza-efect. Pe aceste fundamente funcționează teoria probabilităților, care îți spune care este șansa ta de a avea succes sau nu. Care este prețul pe care ești dispus să-l plătești pentru reușitele din viața ta?

Disciplina este o forma de libertate. Este eliberarea de lene si letargie, eliberarea de așteptările și cererile celorlalți, eliberarea de slăbiciune, frică și îndoială. Disciplina dă posibilitatea unei persoane să își descopere individualitatea, puterea interioara și talentul înnăscut. Si din acel moment, fiecare devine stăpânul propriilor gânduri și emoții, devine stăpânul succesului.

Când ești bine focusat, reușești chiar să faci mai multe lucruri în paralel. Observăm în jurul nostru  persoane care fac de toate și care au și succes. Sunt mereu în mișcare, în mijlocul evenimentelor, au grijă și de ele, de viața lor personală și de sănătatea lor. Pe de altă parte, sunt persoane care funcționează prin automatisme și execută un număr limitat de activități în viață. Viciile, de exemplu, nu sunt altceva decât automatisme dobândite și care fac din om sclav.

Printre multe alte motive pe care le-aș putea oferi pentru a explica de ce unii au succes și alții nu, pe primul loc este disciplina. Disciplina este un foarte bun prieten care te ajută să contorizezi și să devii capabil să faci atât de multe lucruri și  să te poți ține de un plan. Te ajută să te poți tine de planul pe care l-ai făcut, de visurile pe care ți le-ai clădit.

Dacă ai putea să dai timpul înapoi și să analizezi ce anume te-a făcut să crești semnificativ în viață și să reușești în momente grele, ai descoperi imediat  perseverența și disciplina de care ai dat dovadă în momentele respective. Disciplina este motorașul din spatele perseverenței care îți deschide uși, tărâmuri, care te apropie zi după zi de planurile și  visurile tale. Si odată ce începi să înțelegi asta, disciplina nu va mai fi deloc o constrângere sau ceva plictisitor, ci unul dintre cei mai puternici aliați în drumul tău spre împlinirea ta personală.

Disciplina este elementul hotărâtor pentru căutarea  succesului. Majoritatea oamenilor nu iau acest aspect în serios și asta cu toate că a fi disciplinat reprezintă cheia către visurile și aspirațiile fiecăruia dintre noi.

Disciplina este puntea între gând și realizare… adezivul care leagă inspirația de realizare… acel lucru magic care transformă necesitatea financiară în crearea unei inspirate opere de arta. Disciplinați sunt cei care cunosc faptul că pentru ca un aparat să zboare trebuie să se ridice de la pământ, zburând în contra vântului; că toate lucrurile bune sunt realizate de cei care doresc să înoate împotriva curentului; că a rătăci fără scop precis prin viață nu duce decât la amărăciune și dezamăgire.

Disciplina este fundamentul pe care se construiesc toate succesele. Lipsa de disciplină duce inevitabil la eșec. Cu toate acestea, în mod curios, mulți oameni nu asociază lipsa disciplinei cu lipsa succesului. Cea mai mare parte consideră eșecul ca pe un eveniment aleator care nu prea are legătură cu ei, ci cu evenimente exterioare adverse, necontrolabile. Totuși, nu așa apare eșecul. Eșecul este rareori rezultatul unui eveniment izolat. Mai degrabă, este consecința unei lungi liste de mici eșecuri acumulate, care au loc ca rezultat al lipsei de disciplină. Eșecul apare de fiecare dată când nu reușim să gândim… astăzi, să acționăm astăzi…, să ne pese, să năzuim, să urcăm, să învăţam sau pur şi simplu să nu renuntam.

Pericolul apare atunci când analizezi o zi irosită și ajungi la concluzia că nu s-a întâmplat nimic râu. La urma urmei, a fost doar o zi. Insă daca aduni aceste zile, care vor alcătui un an, şi apoi adună anii, care vor alcătui o viaţă,  şi poate că astfel poti vedea cum repetând micile eşecurile de astăzi îţi poţi transforma cu uşurinţă viaţa într-un dezastru de proporţii.

Succesul urmează exact acelaşi tipar, dar invers. Dacă îţi planifici activitățile şi îţi depăşeşti planul… astăzi, curând vei vedea roadele acumulate ale eforturilor tale peste o lună, un an şi, de fapt, timp de o viaţă. Disciplina este cheia cea mai importantă. Ea deschide uşa către succes, către cultură și rafinament, către stima de sine şi realizări importante, ca şi sentimentele ce le însoţesc, de mândrie, satisfacţie şi succes.

De ce este nevoie pentru a ajunge la disciplină? In primul rând, este nevoie să devii conştient de importanţa disciplinei în viaţa ta. Incepe prin a te întreba: „Ce vreau să realizez în viaţa? Ce schimbări trebuie să fac pentru a-mi atinge scopurile?”. In al doilea rând, întreabă-le cu onestitate: „Doresc sa fac ceea ce este necasar?”. Daca răspunsul este „Da”, atunci trebuie să te angajezi pe termen mediu si lung pentru a fi disciplinat cu înţelepciune, în mod deliberat, în mod consecvent. In cele din urmă, angajamentul luat trebuie să fie testat atunci când apar anumite împrejurări care ar putea să interfereze cu angajamentul faţă de disciplină – când va trebui să faci ceva, fa-o în orice situaţie. Cu certitudine disciplina va face mult pentru tine. Deşi mai mare importanţă este modul în care te va influenţa pe tine. Te va face să te simţi special. Disciplina va avea un efect incredibil asupra atitudinii tale. Iar senzaţia de bine pe care o vei avea – acea senzaţie şocantă a valorii de sine care provine din faptul că ai început disciplinat ceva  nou – este aproape la fel de plăcuta ca sentimentul ce vine din realizarea scopului.

Acțiunea disciplinată va schimba direcția vieții tale, ca o navă ce își schimbă cursul în mijlocul oceanului şi se îndreaptă spre o nouă destinație. Exista oameni care cred ca disciplina este ceva nenatural – că a exista pur şi simplu este suficient. Adevărul este că disciplina cooperează cu natura – unde totul este  străduinţă.  Noua, oamenilor,  ne-a fost dată abilitatea de a alege în mod conștient să ne luptam și să devenim tot ceea ce putem deveni. Disciplina atrage ocaziile favorabile. Ocaziile favorabile li se prezintă celor care au anumite talente şi care au ambiţia de a acţiona. Iar cei ce îşi stabilesc, prin intermediul disciplinei și perseverenței scopuri înalte, vor profita de ocaziile favorabile care vor rămâne pentru totdeauna necunoscute persoanelor care desconsideră disciplina. Disciplina este acel proces unic al gândului şi al activităţii inteligente care favorizează acţiunile pozitive şi controlează gândurile negative… care încurajează succesul şi refuză să accepte eşecul… care promovează sănătatea şi înfrânge boala.

Oricine poate începe procesul de disciplinare. O poţi face şi tu, gradat, pas cu pas. Vestea pasionantă este că… POŢI ÎNCEPE… CHIAR ASTĂZI! Nu spune: „Dacă voi putea, o voi face”, în schimb spune: „Dacă voi vrea, voi putea! Dacă vreau, pot!”. Aşa că începe noul proces şi începe la scară mică. Şi apoi învaţă să îți respecţi noul angajament luat. Din acest început, care pare neimportant,  vei învăţa ce sentiment vei încerca fiind disciplinat. Şi de atunci,  doar cerul reprezintă limita.

Înțelepciunea este viață organizată, iar Știința este cunoaștere organizată – Immanuel Kant

Sa mai visam?

Ar trebui să ne oprim pur și simplu să mai visam  la o lume mai bună?

Nu, desigur că nu.  Doar că exact asta se întâmplă în realitate.

Optimismul și pesimismul au devenit sinonime cu încrederea sau lipsa încrederii într-un produs a unui consumator. Ideile „radicale”, despre o altă lume mai bună, au devenit aproape literalmente de neconceput.

Așteptările privind ce putem realiza noi ca societate au fost dramatic erodate, lăsându-ne cu adevărul rece că fără viziune la nivel social, tot ce ne rămâne este credința în tehnologia și  tehnocrația „salvatoare”.

Politica, din știința și practica de bună guvernare a unui stat,  a fost coborâtă la doar rezolvarea unor probleme personale și de management.  Programele, așa zis de guvernare, nu sunt altceva decât momeli ieftine de câștigat voturi. Minciuna a fost ridicată la rang de strategie politică.

Alegătorii  balansează în opțiuni nu pentru că partidele sunt atât de diferite, ci tocmai pentru că diferențele reale sunt minime, și, de multe ori, ceea ce separă dreapta de stânga este un procent sau două la impozitul pe venit sau TVA.

Vedem asta în jurnalism, care portretizează politica ca un joc în care mizele nu sunt idealuri, ci cariere. Vedem asta în mediul academic, în care toată lumea este mult prea preocupată de publicarea a cât mai multor articole cotate care să asigure cariera și mai puțin valoarea, dar  lipsește aproape complet interesul real pentru dezbatere.

De fapt, în secolul 21, Universitatea seamănă foarte mult cu o fabrică, ca și spitalele, școlile noastre, și rețelele de televiziune. Ceea ce contează este doar atingerea obiectivelor și parametrilor  așa ziși „obiectivi”. Că este vorba de creșterea economiei, de audiență, de numărul de publicări, de numărul de elevi sau studenți promovați, de numărul de bolnavi tratați (nu neapărat vindecați) – încet dar sigur, calitatea este înlocuită de cantitate și rapoarte bine manipulate.

Ceea ce pare important acum se află sub lozincile nivelatoare “doar fii tu însuți” și “fa-ți treaba” care pot da iluzia libertății. Libertatea poate fi idealul nostru cel mai înalt, dar  libertatea noastră reală a devenit o libertate goală de conținut, prefabricată în fabricile de manipulare. Frica noastră de a  moraliza sub orice formă ceva, a făcut din moralitate un tabu în dezbaterile publice.  Credem sincer că arena publică ar trebui să fie “neutră”.

La fiecare colț de stradă,  suntem momeală pentru mâncare, băutură, distracție, împrumuturi, cumpărături,  stres și fake-uri. Ce am putea spune despre libertatea noastră de exprimare, când valorile noastre sunt suspicios  de apropiate de cele promovate  de companiile și campaniile care pot plăti pentru manipulare în prime-time .

Vestea bună este că ieșirea din acest marasm depinde noi, de fiecare dintre noi și de fiecare dintre noi ca societate.

Succesul ca mod de viata

Cheia succesului este calitatea comunității, voința de a învăța și determinarea de a face ceea ce este de făcut.

Succesul instant nu există.  Pentru cineva neinformat, care te vede făcându-ți treaba, totul poate părea ușor și la îndemână. Dar nu asta este realitatea: e nevoie de determinare, de motivație și de dorința de a reuși. Bineînțeles, toate dublate de o atitudine pozitiva, de entuziasm și determinare pentru a da tot ce este mai bun in tine.

Succesul este un proces dinamic – cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult. Cele mai bune proiecte nu sunt cele liniare, adică în care rezultatul este proporțional cu efortul, ci cele neliniare, care permit multiplicarea timpului și a efortului. Natura excelează în astfel de modele, aproape toate de tip fractali Fibonacci, în care factorul de multiplicare este numărul de aur.  Privește proiectul tău ca pe o oportunitate pe care nu ai voie sa o ratezi.

Nici măcar toate acestea nu-ți pot garanta succesul în absenta perseverentei, încrederii și credinței.

Exista solutii pentru problema saraciei?

Sărăcia este una dintre problemele majore ale României contemporane, în paralel și în legătură strânsă cu corupția. Potrivit datelor Eurostat, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative, cu un procent de 25,4%. Datele  arată că în România sunt 8,5 milioane de persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială. De asemenea, o treime din populație este afectată de privare materială severă, în sensul că nu-și poate permite să achiziționeze articole considerate dezirabile sau chiar necesare pentru a duce un trai decent.

Mai mult, România este de departe țara cu cea mai mare inegalitate între bogați și săraci din Uniunea Europeană.

Ce este de făcut? Mai întâi ar trebui să răspundem la întrebarea: De ce sunt săracii săraci? De ce iau săracii atâtea decizii proaste?  Să ne uităm la date. Statisticile sunt foarte clare. Săracii împrumută mai mult, economisesc mai puțin, fumează mai mult, fac mai puțin sport, beau mai mult și mănâncă mai puțin sănătos. De ce?

Să fie o lipsă de inteligență practică și emoțională? Poate ca da.  Ideea că ar fi ceva în neregulă cu săracii nu este nouă. Mulți oameni cred că săracii ar trebui să răspundă pentru propriile greșeli. Alții cred că ar trebui să-i ajutăm să ia decizii mai bune. Dar ipoteza e aceeași: e ceva în neregulă cu ei. Dacă am putea cumva să-i schimbăm, dacă am putea să-i învățăm cum să trăiască, de-ar asculta măcar. Sau poate această abordare este greșită.

Iată un studiu foarte interesant, cu concluzii total neașteptate. A pornit de la un experiment cu fermieri cultivatori de trestie de zahăr. Fermierii  încasează 60% din venitul lor anual dintr-o dată, imediat după recoltă. Asta înseamnă că sunt săraci o parte din an și bogați în restul. Cercetătorii i-au rugat să facă un test de inteligență înainte și după recoltă. Ce au descoperit este complet neașteptat. Scorul fermierilor era mult mai mic înainte de recoltă. Ca urmare a traiului în sărăcie, au pierdut 14 puncte din IQ. Ca să vă faceți o idee, e comparabil cu o noapte nedormită sau cu efectele alcoolismului.

Este ceea ce acum se numește mentalitatea penuriei. Se pare că oamenii se poartă diferit când ceva important pentru ei e deficitar. Ce anume este deficitar, contează foarte puțin, că-i vorba de timp, bani, sănătate, libertate sau mâncare.  Concluzia este că săracii nu fac alegeri proaste pentru că sunt proști, ci pentru că trăiesc într-un context în care oricine ar lua decizii proaste.

Sărăcia nu înseamnă necunoaștere. Pe de altă parte, este știut că eficiența programelor de educație financiară este aproape nulă. Asta nu înseamnă că săracii nu învață nimic, dar nu-i suficient.  De fapt, psihologia sărăciei este mai complexă decât s-a crezut. George Orwell spune că „sărăcia anihilează viitorul.”  Cuvintele lui răsună la fel de puternic și azi.

Marea întrebare e: ce se poate face? Psihologii și economiștii au câteva soluții pregătite, dar pe care politicienii refuză să le aplice.  Soluțiile preferate de politicieni, și care nu rezolvă problema, sunt reprezentative pentru perioada asta în care adesea tratăm simptomele, dar ignorăm cauza de fond.

Soluția este să schimbăm pur și simplu contextul în care trăiesc săracii. Dar pentru asta este nevoie de voință și determinare politică!

Cauza si efect

Ca ființe umane, suntem măreți și unici prin natura noastră. Avem abilitatea de a depăși obstacolele, de a avea realizări semnificative, de a ne cinsti cele mai importante valori personale, de a găsi fericirea și a contribui la binele celorlalți prin darurile noastre speciale, unice.

Ne putem asuma responsabilitatea de a ne făuri un drum în viață la parametri optimi. Din păcate, trecând prin evenimentele și schimbările aduse de viață, deseori pierdem din vedere toate acestea. De la naștere, pe tot parcursul vieții, întâlnim nenumărate experiențe care pot fie să ne sporească stima față de noi înșine, să ne ridice standardele, să ne crească puterea, fie să le erodeze. Procesul de diminuare a parametrilor fundamentali începe de la o simplă observație că n-am fost la înălțime într-o anumită împrejurare.

Începem să ne judecăm și ajungem la concluzia că nu suntem potriviți pentru ceva ce vrem să facem, că este cazul să ne scădem standardele, că nu suntem atât de buni sau puternici cât am crezut. De aici încolo, dacă nu ne mobilizăm,  nu medităm la ce este de făcut, nu ne păstrăm standardele la nivel înalt, eșecurile vor fi urmări firești.

Idei si idealuri in stiinta

Distincția dintre idealurile științei și ideile din știință trebuie estompată și relativizată. Toate criteriile de raționalitate sunt, într-un fel.  Secolul al XIX-lea credea într-o creștere neîntreruptă, organică a demersului științific în cadrul aceluiași canon de principii raționale. Astăzi a mai rămas foarte puțin din această convingere. Istoricii și filozofii științei au pledat în favoarea relativizării științei, și chiar a raționalității. Am învățat că opțiunea între teoriile rivale depinde în fapt nu doar de meritele lor intrinseci, sau poate nu depinde deloc de acestea, ci si de factori externi: ideologie, credință, condiții sociale, forțe economice, schimbări de generație. Strict vorbind, două teorii oarecare nici nu pot fi realmente comparate una cu alta: teoriile rivale, susțin unii, sunt întotdeauna incomensurabile. Dacă nu se pot construi propoziții analitice riguroase, atunci transferul dintr-un limbaj într-altul, sau din termenii unei teorii în termenii alteia, este imposibil.

Intr-un anume sens, întreaga știință, fiecare argument sau procedură științifică, cuprinde un aspect ideal — și, dacă vreți, fictiv. Este justificarea ultimă a faptului că istoricul științei trebuie să facă distincție între idealuri și argumentele reale, după care să le descopere pe primele chiar în cele din urmă.  Dar idealurile științei sunt greu de identificat. Deseori sunt vagi. Despre idealuri, la fel ca despre virtuți, se vorbește mai cu seamă în momentele de îndoială sau primejdie. Dorinţa de a le articula merge mână în mână cu necesitatea apărării lor; şi polemicile le pot denatura.

Cu cât este mai luminată o societate, cu atât vor fi mai limpezi imaginea despre sine şi conștiința deficiențelor sale.  O societate luminată va căuta întotdeauna să obțină o consecvență mai mare conformându-se „structurii” ei fundamentale, sau schimbându-și structura dacă este necesar.