Nicio reprezentare fara dialog

Companiile, firmele sunt foarte bune în a determina oamenii să lucreze împreună în echipe și rețele pentru a crea produse complexe, servicii, mașini, computere. Cu cât sunt mai complexe produsele pe care compania le crează, cu atât mai de succes devine aceasta în timp. Companiile fabrică bunuri, iar guvernele fac bunuri publice. Caută tratamente pentru boli, ne educă copii, au grija de sănătatea populației, finanțează cercetarea, se ocupa de siguranță și apărare, construiesc drumuri. Dar, de multe ori fac asta cu personaje insuficient calificate, cu valori morale dubioase, uneori nu în folos public ci privat. Nu avem nici instituții capabile să ne folosească talentele, să lucreze cu noi deschis și cooperant.

Guvernele există pentru a canaliza două fluxuri, valorile și experiența către şi de la guvern, către și de la cetățeni în scopul de a lua decizii cât mai bune. Dar modul în care instituțiile noastre sunt concepute, în model de secol XVIII, centralizat, canalizează fluxul de valori prin vot odată la patru ani. E un mod anemic și redus în această eră a platformelor de socializare de a ne exprima valorile. Azi avem tehnologia care ne permite să ne exprimăm într-o mare măsură, uneori poate putin prea mult.

Oamenii de știință au studiat în ultimii ani fenomenul descris drept flux. Designul sistemelor noastre, natural sau social, canalizează fluxul a ceea ce curge prin ele. Un râu canalizează fluxul de apă, fulgerul din nori canalizează fluxul de electricitate, iar o frunză e concepută să canalizeze fluxul de nutrienţi către arbore, uneori trebuind să ocolească un obstacol, dar asigură acest flux. La fel în sistemele noastre sociale, sistemele noastre de guvernare, cel puțin, fluxul ne oferă o metaforă utilă în înțelegerea problemei. Ce s-a defectat cu adevărat, și nevoia urgentă pe care o avem, pe care cu toții o simțim azi, e să reproiectăm fluxul instituțiilor noastre.

Suntem cetățeni ai secolului XXI și încercăm din răsputeri să interacționăm cu niște instituții create în secolul XIX bazate pe o tehnologie a informației datând din secolul XV. Să vedem câteva caracteristici ale acestui sistem. În primul rând e conceput pentru o tehnologie a informației veche de peste 500 de ani. Iar cel mai bun sistem care s-a putut crea e unul în care puțini oameni iau zilnic decizii majore în numele celor mulți. Cei mulți pot să voteze o dată la câțiva ani. În al doilea rând, costul participării în acest sistem e incredibil de mare. Trebuie ori să ai mulți bani și multă influență, ori să-ți dedici întreaga viață politicii. Trebuie să devii membru de partid și să avansezi în ierarhie, de cele mai multe ori făcând compromisuri și abdicări de la valorile personale, până când poate, într-o bună zi, te vei putea așeza la o masă unde se ia o decizie. Și nu în ultimul rând, limbajul folosit de sistem e incredibil de criptic. E făcut de avocați pentru avocați și nimeni altcineva nu-l înțelege.

E deci un sistem care ne permite să ne alegem autoritățile, dar suntem, de facto, excluși din procesul prin care iau decizii acele autorități. Într-o eră în care o nouă tehnologie a informației ne permite participarea la nivel global în orice conversație, barierele din calea informării sunt coborâte jos de tot și putem, mai mult decât oricând, să ne exprimăm dorințele, gândurile, visurile și preocupările. Pe de cealaltă parte, sistemul nostru politic a rămas neschimbat de peste 200 de ani și ne pretinde să ne mulțumim cu a fi doar ascultători pasivi ai unui monolog arogant și agresiv.

Asa ca, nu e de mirare că un astfel de sistem dă naștere la doar două feluri de rezultat: tăcere sau vacarm. Tăcere, în sensul că cetățenii nu se implică, pur și simplu nu vor să participe. O prejudecată răspândită, care mie nu-mi place deloc, e ideea că noi, cetățenii, suntem în mod natural apatici. Că evităm angajamentul.  E inevitabilă apariția unui conflict între un sistem care nu ne mai reprezintă și nu are nici vreo capacitate de dialog și cetățenii care sunt tot mai obișnuiți să se reprezinte pe ei înșiși. Exista și soluția vacarmului atunci când cetățenii simt nevoia de a ieși în stradă pentru a se face auziți.

Mi se pare că sloganul din secolul XVIII care a stat la baza democrației moderne, „Nicio impozitare fără reprezentare”, ar trebui actualizat: „Nicio reprezentare fără dialog”. Ne vrem locul la masa deciziilor. Și pe bună dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.