ARISTOTEL DESPRE EDUCATIE

Interesul pentru educație a fost dintotdeauna o preocupare majoră a societăților și a elitelor lor. În perioada modernă, începând cu revoluția industrial, când accesul la școală s-a generalizat, învățământul a devenit o prioritate pentru toate clasele sociale,
fie și doar din speranța, justificată, că individul să se poată ridica deasupra  condiției date de familia, locul și circumstanțele în care s-a născut.

Uriașul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitatea sa (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzimea abordării, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice de mai târziu și a reprezentat axul culturii și educației Occidentului.

În vremurile moderne părerile oamenilor despre educație sunt împărțite. Nu este o părere general împărtășită despre ceea ce tinerii ar trebui să învețe, atât în relație cu virtuțile morale dar și cu succesul în viață. Nu este clar nici dacă educația ar trebui să fie
mai degrabă preocupată cu dezvoltarea intelectului sau a  caracterului.
Evenimentele contemporane au făcut problema și mai dificilă și nu este cert  dacă educația ar trebui să fie în primul rând vocațională, morală sau culturală. Unii le  recomandă pe toate trei. – Aristotel

Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. El consideră problema educației ca fiind mult prea importantă pentru a fi încredințată oricui, motiv pentru care aceasta ar trebui să fie atent organizată de autoritățile statului. Intuind deopotrivă atât funcțiile educative ale jocului, care îl împiedică pe copil să devină leneș și-l pregătesc pentru viața adultă cât și faptul că educația trebuie să fie
adecvată nivelului de dezvoltare al celui care se educă, Aristotel este considerat ca fiind primul care a realizat o periodizare a vârstelor abordabile în educație. De asemeni el recomanda ca fiecărui tip de suflet să i se adreseze o anumită formă de educație.

Acela care și-a construit întreaga personalitate morală, conform crezului etic susținut și practicat de către Aristotel, nu poate fi decât răspunzător de buna guvernare într-un regim democratic, apreciat ca având drept principiu fundamental libertatea, care, în plan practic, însemna să conduci și să fii condus pe rând, adică o libertate a unor oameni superiori,  virtuoși – chiar egali întru virtute – ceea ce
îngăduie fiecăruia, după ce va fi fost condus, să conducă, la rândul său. Așadar, cei chemați să înfăptuiască buna guvernare trebuiau să aibă inteligenta de a accepta să fie, mai apoi, ei înșiși conduși, după cum, ab initio, aceiași ar fi trebuit să fi fost deja conduși, pentru a ști ce așteptări au cei care sunt conduși de la cei care îi conduc.

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Cetatea bine guvernată este aceea în care legile reglementează siguranța cetățeanului, armonia dintre interesele diferite dominante, pacea și, nu în ultimul rând, o bună educație pentru cetățenii săi. Educația este pusă  în legătură directă cu tipul de regim al cărei susținere trebuie să o asigure cetățenii săi, mai exact, prin educație
trebuie cultivate acele valori care reprezintă fundamentul moral al regimului respectiv. Regimul politic nu face decât să oglindească cu fidelitate modul de existență al unei cetăți.

Cetatea bine guvernată este aceea care, totodată, este alcătuită, în principal, în majoritate, de către cei care aparțin clasei de mijloc. Clasa de mijloc trebuie susținută, în cazul unei bune guvernări, deoarece aici se vor găsi acei mulți oameni dornici de o viață  virtuoasă, obținută pe o solidă bază educațională. Doar aici oamenii, fiind relativ egali, consimt să fie, pe rând, conducători și conduși, să se dedice permanent, în ambele ipostaze, binelui cetății. Cei care alcătuiesc clasa de mijloc se vor opune atât exceselor celor înstăriți, cât și revendicărilor neîntemeiate ale celor nevoiași, asigurând un echilibru între tendințele divergente ce se manifestă în societate.

De la Aristotel întrebările despre rolul și scopul educației viitoarelor generații transcend granițe și perioade istorice. Provocarea pentru noi astăzi este de a căuta și încerca să creăm o lume mai bună cu materialul avut și în contextul social, uman, istoric și geografic contemporan al României.

 

 

Un gând despre „ARISTOTEL DESPRE EDUCATIE”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.