Biologia cuanticA

Biologia cuantică se află încă la început. Este încă speculativă. Dar se bazează pe știință solidă.  Cred că în următorii ani vom vedea că, de fapt, ea insuflă viața, că lumea vie a evoluat si prin mecanisme cuantice. 

Inseparabilitatea cuantică  (în engleză quantum entanglement) este un fenomen cuantic în care stările cuantice ale mai multor obiecte sau particule elementare diferite sunt „cuplate” între ele. Cuvântul englez „entanglement” înseamnă „încurcătură complicată”.

În sens matematic, funcția de undă globală care descrie sistemul de obiecte entanglate nu poate fi redusă („factorizată”) într-un produs de mai multe funcții elementare independente corespunzând fiecare câte unui obiect individual, chiar dacă obiectele respective sunt separate spațial.

Este
un fenomen din mecanica cuantică. Stările cuantice a două sau
mai multe obiecte fizice entanglate sunt legate între ele în așa fel, încât un
obiect neseparat cuantic (entanglat cu altul sau altele) nu mai poate fi
descris fără a lua în considerație celelalte obiecte, chiar dacă ele sunt
separate spațial. O astfel de interconexiune duce la corelații încă neelucidate
între proprietățile fizice observabile ale sistemelor depărtate.

Entanglarea cuantică apare când două particule sunt depărtate, însă rămân cumva în legătură una cu cealaltă. E cam straniu. Până și Einstein ura idea asta. A numit-o „acțiune macabră la distanță.”

Ei bine, măcăleandrul european migrează din Scandinavia spre sud, către Mediterană, în fiecare toamnă și, ca multe alte animale marine și chiar insecte, el navighează percepând câmpul magnetic terestru. Câmpul magnetic terestru este foarte, foarte slab; de 100 de ori mai slab decât un magnet de frigider  şi totuși afectează cumva chimia dintr-un organism viu. Ornitologii au demonstrat  că măcăleandrul își găsește drumul percepând cumva câmpul magnetic terestru pentru informații direcționale, având un fel o busolă încorporată.

Enigma este alta. Cum reușește asta?  Ei bine, deocamdata singura teorie existentă e că reușește prin entanglement cuantic. În retina măcăleandrului e o proteină, numită criptocrom, sensibilă la lumină. În cadrul criptocromului, o pereche de electroni sunt entanglați cuantic.  Doi electroni entanglați cuantic într-o singură moleculă dansează un dans delicat, sensibil la direcția în care zboară pasărea în câmpul magnetic terestru.

Nu știm dacă e explicația corectă, dar nu ar fi incredibil dacă mecanica cuantică ar ajuta păsările să navigheze?

Evidente care inseala

Ce anume ne face capabili să ne imaginăm ceva, şi ne poate spune acest lucru ceva despre ceea ce ne putem imagina? 

Există aspecte ale universului care vor fi întotdeauna dincolo de înţelegerea noastră, dar nu dincolo de înţelegerea unei inteligenţe superioare?

Există aspecte ale universului care sunt, în principiu, dincolo de pătrunderea oricărei minţi, oricât de superioară ar fi ea? 

Istoria ştiinţei a fost o lungă înşiruire de brainstorminguri violente, pe măsură ce generaţii succesive au acceptat nivele din ce în ce mai stranii ale universului.  Acum suntem atât de obişnuiţi cu ideea că pământul se roteşte – mai degrabă decât că Soarele se mişcă deasupra cerului – incat ne este greu să înţelegem ce revoluţie mentală cutremurătoare trebuie să fi fost aceasta.

În definitiv, pare evident că Pământul este mare şi imobil, Soarele mic şi mobil. Dar merită să ne reamintim comentariile lui Wittgenstein cu privire la acest subiect.  “Spune-mi”, l-a întrebat pe un prieten, “de ce oamenii afirmă tot timpul că a fost firesc pentru om să presupună că Soarele se rotea în jurul Pământului mai degrabă decât că Pământul se rotea?”  Prietenul lui i-a răspuns, “Ei bine, evident pentru că, Soarele arată ca şi cum s-ar mişca în jurul Pământului”.  Wittgenstein i-a răspuns, “Păi şi cum ar fi arătat dacă Pământul s-ar fi rotit în jurul lui?”

Ştiinţa, spre deosebire de tehnologie, deseori violează bunul simţ.