Democratia

Democraţia, aşa cum a apărut în cetatea ateniană, ca ruptură esenţială în civilizaţie, este într-adevăr „regimul convingerii”. Grecia antică, apoi Roma ne-au lăsat instituţii, mai ales politice şi judiciare, care sunt o marcă a democraţiei. Dar acestea s-au văzut nevoite să se adapteze de-a lungul secolelor.

Locul central acordat cuvântului în scopul de a convinge este elementul constant şi fundamental al rupturii democratice. Marile valori care ordonează noua reprezentare a lumii elaborată de greci se aplică direct cuvântului şi nu se aplică practic decât prin cuvânt.