Dreptatea

Ceea ce  distinge o societate liberă de una neliberă este faptul că în prima fiecare individ are o sferă privată recunoscută, net separată de cea publică, precum și acela că individului nu i se pot da ordine, ci este chemat să respecte doar regulile aplicabile în mod egal tuturor.

Era un motiv de mândrie pentru oamenii liberi acela că, atâta vreme cât rămâneau între granițele legii, nu aveau nevoie să ceară permisiunea sau să respecte ordinele altcuiva. Este îndoielnic că, astăzi, putem spune și noi același lucru.

Ca să trăim pașnic, avem nevoie de un grad înalt de consens  cu privire la o listă lungă, și în cea mai mare parte tacită, de permisiuni și interdicții care constituie simțul comun al dreptății si nedreptății care ne ghidează în societate. Consensul la care trebuie să ajungem se referă la cum (nu „de ce“) să ne tratăm semenii, și trebuie să ajungem la consens acolo unde chiar reușim s-o facem: în practică.

Nu e interesant că cele mai mari succese ale noastre pe drumul învățării traiului în comun izvorăsc nu din acordul cu privire la ceea ce e corect, ci din acordul ca oamenii să-și decidă singuri viitorul?

Un gând despre „Dreptatea”

  1. Consensul este o utopie in principiu , atata timp cat avem mari decalaje in nivelul cunoaterii si al intelegerii Naturii , dar si a Societatii umane , de la individ la individ …. nu s-a realizat inca acel limbaj comun al cunoasterii …..dar poate ca acesta este rostul evolutiei … Evolutia societatii totui nu o poate nega nimeni ..si cred ca de aici trebuie sa plecam …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.