Trandavia pozitiva

S-a remarcat oare măsura în care semi-trândăvia este condiţia necesară unei vieţi cu adevărat spirituale? Mă refer Ia trândăvia cu conştiinţa împăcată, trândăvia strămoşească, cea pe care o ai în sânge, trândăvia căreia nu îi e pe de-a-ntregul străin sentimentul aristocratic că munca te dezonorează – şi anume, că ea înjoseşte sufletul şi trupul. S-a remarcat oare că, prin urmare, hărnicia modernă, zgomotoasă, care preţuieşte timpul, mândră de ea însăşi, caraghios de mândră, ne educă şi ne pregăteşte mai mult decât toate celelalte, tocmai pentru necredinţă?