Efectul de bumerang

Ai succes cu adevărat, atunci când ești mulțumit si când răspândești mulțumire.  Oricât de plin ar fi contul tău bancar, oricât de luxos ți-ar fi stilul de viață și oricâți pereți ar umple diplomele de specializare pe care le-ai obținut – daca nu ești mulțumit cu ceea ce ai, viața ta este un eșec.

Chiar dacă tu te simți bine, dar nu folosești preaplinul tău pentru a-i ajuta și pe alții să-și găsească menirea,  daca nu-i ajuți să-și îndeplinească propriile visuri și dorințe, viața ta poate fi considerată un eșec. În acest caz, nu contribui la dezvoltarea mediului tău și, prin aceasta, nici la dezvoltarea creației. Cine sprijină creația, acela este sprijinit de creație.

Cu cât te consideri mai responsabil față de tot ceea ce te privește, cu atât devii mai liber.   Fiecare persoană care se considera o victima a împrejurărilor, o persoana lipsita de putere, va avea puține posibilități să capete ceea ce are nevoie pentru a fi fericit. El este dependent de bunăvoința „altora”, mai puternici decât el. Daca te decizi sa fie așa, politicienii, părinții, copiii, societatea, industria, Karma, toate pot decide în ce te privește și tu ești total dependent fată de aceste forțe. Căci dacă te-ai decis să nu ai putere, creezi un vid de putere. Natura se străduiește să umple orice vid pe cât se poate de repede. Deci nu este vina altora daca renunți să fii responsabil pentru viața ta. Desigur că, într-un anumit fel, este comod să fii sclav. Dar vrei oare cu adevărat acest lucru? Dacă nu, decide pentru tine, pentru individualitatea și libertatea ta! Recapătă-ți puterea și începe prin a-ți lua viața în propriile mâini. Nu cunosc pe nimeni care să fi făcut acest lucru și care să nu fi devenit, foarte curând, vizibil mai mulțumit decât în trecut, în perioada în care nu era responsabil: Tu ești maestrul propriei tale vieți. Numai cel care preia și folosește darul libertății de decizie personala pe care i l-a dat forța creației poate accelera dezvoltarea vieții în sens spiritual. Ceilalți se scuza afirmând că, fiind lipsiți de putere, nu sunt răspunzători de nimic.

Cine învață, și-i învață și pe alții, trăiește. A învăța și a-i învăța și pe alții sunt doua acțiuni ce se deosebesc numai prin faptul ca o anumita atitudine profesională, importantă pentru cei implicați, este percepută și trăită dintr-o perspectivă diferită. Pentru experiențele sale, profesorul are nevoie de elevi, în aceeași măsură în care și aceștia au nevoie de el pentru a-și putea trăi experiențele lor. Este un drum comun pe care se poate circula cel mai bine atunci când nu este pierduta din vedere comunitatea și relațiile ce apar când o privim din cele mai diverse perspective.

În esența sa, viața este sinonimă cu a învăța și a-i învăța pe alții. Prin aceasta evoluăm și ne aducem contribuția, atunci când dorim s-o facem, la dezvoltarea întregii creații. Cel care crede ca nu mai trebuie să învețe nimic, cine nu dorește să învețe, nu se va implica prin cunoștințele sale, prin experiența sa de viață și prin angajamentul său în dezvoltarea întregului sistem al creației. Deci, nu-i pasa de sistem. Căci ceea ce nu dă fructe, nu ajută la hrănirea altora și nu ajută nici la menținerea propriei vieți prin înmulțire. Si cine nu stimulează creșterea, cu toate că ar putea s-o facă, este convins, într-o oarecare măsură, că menținerea sistemului este neimportantă. Căci dacă ar fi fost important pentru el, s-ar fi preocupat de aceasta …

Inertia omenirii

Orice progres al ştiinţei constă în cunoaşterea din ce în ce mai vastă şi în utilizarea din ce în ce mai bogată a mecanismului universal. Progresul se realizează printr-un efort al inteligenţei umane, făcut pentru a ne dirija acţiunile asupra lucrurilor, şi a cărui structură trebuie calculată după configuraţia matematică a universului. Deşi nu am avea decât să acţionăm asupra obiectelor care ne înconjoară, deşi aceasta a şi fost destinaţia primitivă a inteligenţei, a trebuit totuşi ca omul să se nască cu o inteligenţă capabilă virtual să cuprindă întreaga lume materială, cu toate că mecanismul universului este prezent întreg în fiecare dintre părţile sale.

Cu intelectul se întâmplă ca şi cu vederea: ochiul n-a fost făcut decât pentru a ne revela obiectele asupra cărora putem să acţionăm; dar la fel cum natura n-a putut obţine gradul voit de vedere decât printr-un dispozitiv al cărui efect îşi depăşeşte obiectul (întrucât noi vedem stelele, deşi nu acţionăm asupra lor), în acelaşi fel ea ne-a înzestrat în mod necesar, odată cu facultatea de a înţelege materia mânuită de noi, şi cu cunoaşterea virtuală a celor ce rămân, precum şi cu puterea, nu mai puţin virtuală, de a le folosi. Este adevărat că, în acest context, e mare diferență dintre virtual şi actual.

Orice progres efectiv, atât în domeniul cunoașterii cât şi în cel al acţiunii, a necesitat efortul perseverent al unuia sau mai multor indivizi superior dotaţi. Dăruindu-ne o inteligenţă a cărei formă depăşeşte materia, dar care tinde dincolo de ceea ce ea a voit, natura a făcut posibilă, cu fiece astfel de inteligenţă, apariţia în lume a unei noi creaţii.

Structura omului părea a-l fi predestinat unei existenţe ceva mai modeste. Dovadă este instinctiva lui rezistenţă la inovaţie, la nou. Inerţia omenirii n-a cedat niciodată propulsiei geniului.

Mana si unealta

 

 

Mâna şi unealta sunt una. Mâna fără unealtă, luată ca atare, nu are nici o valoare. Ea solicită unealta, pentru a fi ea însăși unealtă. Așa după cum unealta s-a format pornind de la forma mâinii, invers, mâna s-a format în legătură cu forma uneltei. Nu are nici un sens să vrei să le separi temporal. Posedarea unor unelte atât de deosebite a favorizat și a menținut specia în lupta pentru existență. Această vânătoare nesfârșită de cauze și efecte, care sunt, în cele din urmă, forme ale gândirii umane și nu ale devenirii lumii, este destul de nesăbuită dacă se crede că astfel se poate pătrunde în misterele lumii.

Vestigiile cele mai timpurii ale omului și ale uneltelor sale sunt la fel de vechi.

Însă ceea ce s-a divizat, dar nu temporal, ci logic, este procedeul tehnic, și anume, în ceea ce privește realizarea uneltei și utilizarea ei. Așa după cum există o tehnică a realizării unei viori și o tehnică de a cânta la vioară, există și o artă a construcției navale și o artă a navigării, o abilitate în construirea arcului și o îndemânare în a trage cu el. Nici un alt animal nu-și alege unealta. Omul însă nu numai ca o alege, dar o și realizează conform ideilor lui. Astfel el a câștigat un avantaj copleșitor în lupta împotriva semenilor săi, împotriva altor animale, împotriva naturii întregi.

Aceasta este eliberarea de constrângerea speciei, ceva unic în istoria întregii vieți de pe această planetă. Astfel s-a născut omul. El a reușit în cel mai înalt grad să desprindă viața lui activă de condiționările corpului său. Instinctul speciei există în continuare cu toată forța, dar din el s-a desprins o gândire și o acțiune bazate pe gândirea individului, care nu mai stă sub blestemul speciei. Această libertate este libertatea de a alege. Fiecare își confecționează propria unealtă în funcție de priceperea proprie și de considerentele proprii.

Eliberarea de constrângerea speciei acționează mai întâi doar ca un imens potențial, fiind la început departe de a reprezenta un individualism efectiv. Nimeni nu vrea să facă pe originalul. Cu atât mai puțin se gândește cineva să imite pe un altul. Fiecare gândește și lucrează pentru sine, dar viața speciei este atât de puternică, încât rezultatul este totuși pretutindeni asemănător.

Astfel, „gândirii ochiului”, privirii inteligente și pătrunzătoare i se adaugă  „gândirea mâinii”. Cea dintâi a dezvoltat gândirea teoretică, aceea care cercetează și contemplă, reflectarea, înțelepciunea, iar cea din urmă spiritul practic și cel activ, șiretenia, inteligența practică propriu-zisă. Ochiul cercetează cauza și efectul, mâna lucrează după principiile mijlocului și a scopului. Că un lucru, o unealta folosește sau nu unui scop.

Judecata de valoare a celor activi – n-are nimic de-a face cu ceea ce este adevărat sau fals, cu valorile celui care contemplă, cu adevărul. Scopul este un fapt, corelația dintre cauză și efect, nu un adevăr. Astfel s-au format atât de diversele moduri de gândire ale omului însetat de adevăr – omul de știință, preotul, învățatul, sau filosoful – și cele ale omului activ – politicianul, generalul, omul de afaceri.

Datorită mâinii, uneltei și gândirii personale, omul a devenit creativ. Tot ceea ce realizează animalele rămâne în cadrul activității speciei, fără a le îmbogăți existența Omul însă, prin creativitate, a răspândit peste lume o bogăție de gândire inventivă și de fapte care-l îndreptățește să-și denumească scurta sa istorie „istoria universală”, și „umanitate” mediul care-l  înconjoară, considerându-l pe acesta, împreună cu întreg restul naturii, drept fundal, obiect și mijloc.

Activitatea mâinii care gândește o numim faptă. Activitatea ține și de existența proprie animalelor, fapta doar de aceea a omului. Nimic nu este atât de relevant pentru această distincție ca luarea în stăpânire a focului. Observi, ca om, cum apare focul – cauză și efect. Multe animale îl văd și ele. Însă numai omul născocește un procedeu pentru a-l produce – scop și mijloc. Nici o altă faptă nu oferă atât de mult imaginea creativității. Aceasta este fapta lui Prometeu. Unul din fenomenele cele mai stranii, mai violente și mai misterioase ale naturii – fulgerul, pădurea în flăcări, un vulcan – este trezit la viață de om  împotriva întregii naturi. Și cât de mult trebuie să fi fost afectat sufletul când a privit întâia dată flacăra pe care a aprins-o el însuși!

Marketing a la Heisenberg

In fizica cuantica exista un principiu celebru, principiul incertitudinii al lui Heisenberg. Principiul spune că este imposibil a măsura starea exactă, adică poziția, și impulsul unei particule, fiindcă actul de măsurare  o schimbă. Pentru a explica asta – dacă aveți o particulă elementară și o luminați, atunci fotonii luminii au un impuls, care lovește particula, așa că nu știți unde a fost înainte s-o priviți. Prin măsurarea ei, actul măsurării o schimbă. Actul observării o schimbă. Este la fel în marketing.  Actul de observare a consumatorilor, le schimbă comportamentul.

Gândiți-vă la grupul de mămici care vorbesc într-un focus grup despre copiii lor minunați, și din discutie se deduce cu usurință că aproape niciuna dintre ele nu cumpără mâncare nesănătoasă. Și totuși  McDonald vinde sute de milioane de hamburgeri anual, iar petrecerile de copii sunt foarte frecvente .

Gândiți-vă la oamenii care declară că își umplu până la refuz cărucioarele cu legume verzi și fructe, dar realitatea este cu totul alta. Și dacă vă gândiți că numărul de oameni care afirmă în sondaje că se uită regulat la porno pe Internet, este foarte redus. Totuși, de la Google, noi știm că este prima categorie căutată.

Din fericire, știința – nu, scuzați – marketingul devine mai ușor. Din fericire, cu mai mult comerț electronic, se poate măsura mai bine ce fac de fapt consumatorii, decât ceea ce spun că fac. Fizica spune că nu poți măsura niciodată o particulă cu acuratețe, fiindcă observarea ei o schimbă.

Mesajul pentru marketing al principiului incertitudinii al lui Heisenberg este: încearcă să măsori mai degrabă ce fac în realitate consumatorii, decât ceea ce spun că vor face sau anticipează că vor face.