Siguranta schimbarii

Fiinţele umane se luptă de secole cu umbra, cu nesiguranța, cu neîncrederea, dar nu au reuşit să le înfrângă niciodată. Oamenii care îşi cuceresc umbra nu se luptă cu ea, ci o transcend. A transcende înseamnă a trece dincolo de ceva. În viaţa de zi cu zi noi practicăm în permanenţă transcenderea. De altfel, acesta reprezintă un adevăr spiritual: nivelul problemei nu este niciodată acelaşi cu nivelul soluţiei.

Noi ştim acest lucru instinctiv, dar avem dificultăţi cu aplicarea acestui principiu. Imaginaţia noastră ne determină să stabilim care este aspectul pozitiv şi care este cel negativ al problemei, în speranţa că dacă vom alege aspectul ei pozitiv, victoria noastră va fi totală. Nu va fi. Orice dilemă are două laturi. Orice război purtat are la bază o iluzie, căci tabăra opusă crede la fel . Duşmanii transcendenţei cad direct în mâinile umbrei. Orice om care continuă să se lupte pe nivelul problemelor refuză practic să aplice principiul transcendenţei.

Natura dualităţii este conflictul. Natura totalităţii este rezolvarea conflictelor. Acest lucru este natural. Dacă te identifici cu ambele extreme, nu doar cu cea albă sau cu cea neagră, cu cea bună sau cu cea rea, cu cea luminoasă sau cu cea întunecată, conflictele încep să dispară. Primul pas este şi cel mai important. Ia decizia de a ieşi din dualitate. Renunţă la etichete, la acuzaţii şi la condamnări. Nu mai încerca să le demonstrezi celorlalţi că tu ai dreptate şi ei nu. Aceasta nu este decât o fantezie de-a ta. Maeştrii spirituali au recomandat de secole acest lucru.

Practic, învăţăturile referitoare la unitate abundă. Din păcate, oamenii refuză să asculte aceste învăţături, întrucât lumea invizibilă continuă să îi sperie. Totalitatea nu poate deveni reală până când nu îţi vei rezolva conflictele interioare din viaţa ta.

Ce poţi face pentru a te simţi în siguranţă într-o lume pe care nu o poţi controla? Marii înţelepţi şi marii maeştri au răspuns la această întrebare pornind de la axioma potrivit căreia dualitatea este nesigură, iar totalitatea este sigură. Aceasta este una din marile lecţii uitate ale trecutului. Mulţi oameni încearcă cu disperare să se simtă mai siguri prin construirea unor mecanisme de apărare. Ei îşi construiesc ziduri pentru a se apăra astfel de elementele societăţii care îi sperie. Îşi burduşesc existenţa cu bani şi cu posesiuni, după care îşi încuie toate porţile şi se roagă să nu fie loviţi de vreo nenorocire. Aceste tactici se nasc din convingerea primitivă că dacă trupul tău este ferit de pericol, şi tu eşti în siguranţă. Această convingere este moştenită din trecut, dar se şi potriveşte de minune modului nostru materialist de viaţă. Strămoşii noştri nu se simţeau în siguranţă decât dacă zeii le aprobau acţiunile. În acest scop, ei acceptau sărăcia atâta vreme cât religia îi asigura că sufletele lor vor fi mântuite în mod garantat.

Perspectiva modernă afirmă că siguranţa este un factor psihologic. Pentru a te simţi în siguranţă trebuie să descoperi secretul interior al acestei vibraţii. Casele, banii şi posesiunile sunt irelevante din acest punct de vedere. De fapt, de multe ori oamenii bogaţi şi de succes se numără printre cei mai nesiguri oameni din lume. Secretul siguranţei psihologice nu este foarte limpede. Psihologia freudiană afirmă că felul în care creşte copilul în primii trei ani este decisiv pentru siguranţa pe care o va simţi el mai târziu în timpul vieţii. Cea jungiană susţine că nesiguranţa este înrădăcinată în subconştientul colectiv, şi cu deosebire în umbră, în care există toate temerile şi anxietăţile colective ale umanităţii.

Dacă privim însă rezultatele obţinute după un secol de terapie, constatăm că aceste răspunsuri nu sunt valabile. În esenţă, ele nu au condus decât la inventarea Prozacului şi la apariţia unei generaţii de terapeuţi care nu fac altceva decât să prescrie medicamente. Adevărul este că nu te vei simţi sigur decât atunci când îţi vei descoperi şinele esenţial. Aşa cum am văzut mai devreme, acesta reprezintă sursa ta. La nivelul lui nu există nicio diviziune, aşa că lumea exterioară nu o poate ameninţa pe cea interioară. Anxietatea presupune întotdeauna o focalizare exterioară, indiferent dacă este vorba de o amintire a unei traume din trecut sau de o teamă nedefinită de viitorul necunoscut. Şinele esenţial este stabil şi permanent. De aceea, el nu se teme de schimbare. De altfel, necunoscutul este absolut necesar în vederea schimbării. Dacă te vei împăca cu acest fapt, lumea nu ţi se va mai părea un loc riscant, ci un teren de joacă al evenimentelor neaşteptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.