Criza perpetua din educatie

Educaţia este în criză. Si clasa politică nu înțelege, sau se face că nu înțelege, că investiţia în educaţie este singura investiţie capabilă să aducă bunăstare reală, masivă şi generalizată.

Trăim trei crize majore la nivel mondial. Criza economică, criza resurselor naturale şi criza resurselor umane. Cred, şi cred în mod fundamental, că folosim foarte prost talentele noastre. Foarte mulţi oameni trec prin viață fără să aibă o idee reală despre ce anume ar putea fi talentele lor sau dacă au vreunul. Întâlnesc mulţi oameni care nu cred că sunt foarte buni la ceva.

Întâlnesc mulţi oameni care nu se bucură de ceea ce fac. Care pur şi simplu merg prin viața descurcându-se cumva cu ea. Ei nu au o mare plăcere în ceea ce fac. Ei de fapt îndură, în loc să se bucure de ceea ce fac, şi aşteaptă să vină weekend-ul. Desigur am întâlnit oameni care iubesc ceea ce fac şi care nu-şi pot imagina că ar putea face altceva. Dacă le-ai spune “Nu mai face acest lucru” ei s-ar întreba despre ce vorbeşti. Deoarece nu e vorba de ce fac ei, ci de ceea ce sunt. Ei gândesc cam asa: “Ăsta sunt eu. Ar fi stupid să abandonez acest lucru, deoarece îmi atinge sinele cel mai autentic”

Din păcate acest lucru nu este adevărat pentru prea mulţi oameni. Desigur, sunt multe explicaţii posibile pentru asta. Printre cele mai importante este educaţia, deoarece educaţia, într-un fel, îndepărtează foarte mulţi oameni de abilităţile lor naturale. Iar resursele umane sunt ca resursele naturale; adesea sunt îngropate adânc. Trebuie să mergi să le cauţi. Ele nu stau aşezate la suprafață. Trebuie să creezi circumstanţele în care ele se dezvăluie şi să se dezvolte. Şi v-ați putea imagina că în educație se întâmplă în acest fel. Însă foarte des, nu se întâmplă.

Fiecare sistem educaţional din lume trece acum printr-un proces de reformare (şi uneori de deformare). De cele mai multe ori însă aceste procese nu sunt altceva decât noi experimente decise de undeva din nişte birouri. Reforma nu mai ajută, deoarece aceasta doar îmbunătăţeşte un model deja stricat. Ceea ce avem nevoie nu este evoluţie, ci o revoluţie în educaţie. Aceasta trebuie să fie transformată în altceva.

Una dintre provocările reale este aceea de a inova în mod fundamental în educaţie. Este greu să inovezi, deoarece asta înseamnă să faci ceva ce oamenii nu pot face uşor, în marea majoritate a cazurilor. Înseamnă să conteşti ceea ce este considerat indiscutabil, lucruri despre care oamenii cred că sunt evidente. Marea problemă cu reforma sau transformarea este tirania bunului simţ, lucruri despre care oamenii gândesc: “nu poate fi făcut în alt fel deoarece aşa se face.”

Abraham Lincoln, în decembrie 1862 la a doua întâlnire anuală a Congresului a spus: “Dogmele trecutului tăcut sunt neadecvate în faţa prezentului furtunos. Această ocazie este plină cu dificultăţi şi noi trebuie să ne ridicăm cu această ocazie. Aşa cum cauza noastră este nouă, aşa și noi trebuie să gândim într-o manieră nouă şi să acționăm într-o manieră nouă. Noi trebuie să ne eliberăm pe noi înşine şi atunci vom salva ţara noastră.”

Extraordinar de actual. Nu să ne ridicam la ea, ci să ne ridicăm cu ea. Îmi place mult acel “eliberăm pe noi înşine”. Există idei în care suntem cu toții înlănțuiți, pe care le luăm ca fiind incontestabile, aşa ca ordinea naturală a lucrurilor, aşa cum sunt lucrurile. Şi multe dintre ideile noastre s-au format nu ca să întâlnească circumstanţele acestui secol de profunde schimbări, ci ca să facă față circumstanțelor secolelor precedente. Însă mințile noastre sunt încă hipnotizate de ele. Şi trebuie să ne eliberăm noi înșine de unele dintre acestea. Desigur, acest lucru este mai uşor de zis decât de făcut. Este foarte greu de aflat şi știut ce anume luăm de bun. Şi motivul este ca îl luăm de bun.

Să dau un exemplu. Adolescenții nu prea mai poartă ceasuri de mână. Nu zic că nu pot, ori că nu au voie, ei doar aleg adesea să nu poarte. Şi motivul este că de peste 27 de ani am fost crescuți într-o cultură pre-digitală. Pentru noi, dacă vrei să știi cât e ceasul, trebuie să porți ceva care să-ți spună. Copiii, acum, trăiesc într-o lume care este digitizată, şi timpul, pentru ei, este peste tot. Ei nu văd nici un motiv să aibă un ceas. Și nici voi nu trebuie să o faceți, doar că ați făcut-o întotdeauna şi continuați să o faceți. Adolescenții au argumente cum ar fi “este un instrument cu o singură funcție”.

Există lucruri în care suntem înlănţuiti mental în si prin educaţie. Să mai dau câteva exemple (sunt matematician). Unul dintre acestea este ideea de linearitate, aceea că începi de aici şi,  dacă mergi pe un anumit traseu şi dacă faci totul cum trebuie, vei termina aranjat bine pentru tot restul vieţii tale. Realitatea este însă diferită. Viața nu este liniară, ci este organică. Noi creăm viața noastră în mod simbiotic pe măsură ce explorăm talentele noastre în funcţie de circumstanţele în care trăim. Am devenit obsedaţi, mulţi dintre noi, de această poveste (sau basm) liniară.

Și, probabil, punctul culminant al educaţiei este intrarea la facultate. Suntem obsedați să ducem oamenii în facultate, la anumite tipuri de facultăţi. Nu vreau să zic să nu mergeți la facultate, însă nu toată lumea are nevoie să meargă şi nu toată lumea trebuie să meargă acum. Poate, pentru unele persoane, ar fi mai bine sa meargă mai târziu sau poate să facă altă alegere.

Comunităţile umane depind de o diversitate de talente, nu de o concepție singulară despre abilităţi. Şi în centrul provocărilor noastre se află nevoia de a reconstitui sensul propriilor abilități şi al inteligenței. Linearitatea este o problemă pentru că este un fals.
Am întâlnit, şi nu numai în ultima vreme, o formulare considerată bine intenționată de cei ce o folosesc, care zice că, “Facultatea (sau şcoala) începe în grădiniță.” Ei bine, NU, nu începe. Grădinița este cea care începe în grădiniță. Un copil de trei ani nu este o jumătate de copil de șase ani. El are trei ani şi trebuie lăsati să aibă trei ani (sau patru sau cinci sau şase).

Cealaltă mare problemă este conformitatea. Am construit sistemele noastre educaţionale pe modelul “fast-food”. Există două modele de asigurare a calităţii în catering. Unul este “fast-food”, unde totul este standardizat. Celălalt este cel al restaurantelor Michelin şi Zagat, unde totul este nestandardizat, fiind personalizat în funcţie de circumstanţele locale. Şi noi ne-am vândut într-un model fast-food pentru educaţie. Şi asta ne îngreunează spiritual, ne distruge creativitatea şi ne epuizează energia aşa cum mâncarea de la fast-food ne golește corpurile fizice.

Cred că trebuie să recunoaștem câteva lucruri şi să cădem de acord asupra lor.  Trebuie sa recunoastem că talentul uman este extraordinar de divers. Oamenii au aptitudini diferite. Vedem asta zi de zi, peste tot, la noi şi în jurul nostru. Dar nu e numai atât. Este vorba si de pasiune. De multe ori oamenii sunt buni la lucruri de care nu prea le pasă. Este vorba de pasiune, cea care stimulează spiritul nostru, creativitatea noastră şi energia noastră. Şi dacă faci lucrul pe care-l iubești, la care ești bun, timpul se încadrează pe o altă orbită. Toţi ştim că, dacă faci ceva care îţi place, o oră se simte ca cinci minute. Dacă faci ceva care nu rezonează cu spiritul tău, cinci minute par o oră. Şi motivul pentru care mulţi oameni renunţă la educaţie este că nu le hrănește sufletul, nu le hrănește energia sau pasiunea lor.

Cred că trebuie să schimbăm paradigma. Trebuie să plecăm de la ceea ce este de fapt un model fast-food INDUSTRIAL de educaţie, un MODEL DE FABRICĂ, care este bazat pe linearitate şi conformitate şi să ne mutăm la un model care să fie bazat pe principiile naturii şi agriculturii. Trebuie să admitem că dezvoltarea umană nu este un proces mecanic, este un proces organic. Şi că nu putem să prezicem rezultatul dezvoltării umane. Tot ce poți să faci, ca un fermier, este să creezi condițiile în care oamenii vor începe să se dezvolte.

Aşadar, când ne gândim la reformarea educaţiei şi transformarea ei, nu e ca şi când ai clona un sistem şi de a-i trata, inclusiv pe copii, ca pe niste clone. Sunt multe modele bune. Dar este vorba şi de adaptarea acestora în funcție de circumstanţe, de personalizarea educaţiei în funcţie de oamenii pe care îi învățăm. Să facem acest lucru este răspunsul nostru de astăzi pentru viitor, deoarece nu este vorba doar despre adoptarea unei soluții noi ci este vorba despre crearea unei mișcări în educaţie în care oamenii îşi dezvoltă propriile soluții, bazate pe un curriculum personalizat.

Cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor este investiţia în educaţie. Este singura investiţie capabilă să aducă bunăstare reală, masivă şi generalizată. Avem resurse umane extraordinare. Dacă la aceasta adăugăm tehnologiile moderne, combinate cu talentele extraordinare ale copiilor, ale adultilor şi ale profesorilor, obţinem o oportunitate rarisimă să revoluționăm educația.
Şi vă îndemn să vă implicați, deoarece e vital, nu numai pentru noi, ci pentru viitorul copiilor noștri şi pentru copiii copiilor nostri. Primul pas de implicare pentru adulţi este ramânerea în atitudinea de educaţie permanentă.

Trebuie să schimbăm educaţia de la modelul industrial, tipizat, manipulator, subordonat unei false “eficienţe” economice, la un model agri-cultural, în care fiecare copil sau adult, fiecare școală poate să se poată dezvolta şi mâine şi pentru viitor ţinând cont de talentele, abilităţile şi pasiunile fiecăruia.

Trebuie să oprim experimentul perpetuu la care asistăm de ani buni şi să avem curajul de a trece în mod real în era informatională şi în educaţie. Şi când spun “trebuie”, nu înteleg că “ar fi bine”, ci că este absolut necesar, acum când încă nu este prea târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.