Cheia succesului este ACTIUNEA

 

Atunci când Jean-François Gravelet a traversat pe frânghie cascada Niagara în 1855, atitudinea lui nu a fost “Am să încerc. Cred că pot să o fac.”, ci “Pot s-o fac”. Cea mai ușoară umbră de îndoială l-ar fi putut costa viața.

Cuvântul “încercare” nu are ce să caute pe tărâmul succesului. Acesta este un cuvânt între două ape, care implică îndoiala. Ar trebui să figureze pe lista cuvintelor urâte pentru a căror pronunțare copiii sunt pedepsiți. În esență, vrea să spună că “probabil pot să o fac, dar mai bine mă abțin deoarece s-ar putea să dau greș”. A învață să cânți la pian presupune un timp îndelungat, hărnicie şi hotărâre. Dacă te apropii de claviatură adoptând atitudinea “voi încerca să învăţ”, îţi anulezi în mod automat intenţia. Trebuie să-ţi spui “chiar dacă nu voi învăţa imediat să cânt, voi stăpâni pianul.”

Asta nu înseamnă că ceea ce vei îndeplini va fi făcut cu uşurinţă. Suntem doar atât de mari cât ne permite mintea noastră. Un copil poate să fie entuziasmat de ideea de a deveni cândva pompier sau învăţător, dar adevărata probă se va da atunci când se evaluează condiţiile.

Vieţile noastre sunt construite in mare parte pe ceea ce ne-a dictat mediul în care trăim. Unii dintre noi nu vor reuşi să scape de mediul lor. Visurile lor sunt doar o cale de evadare şi ei nu cred niciodată că acele visuri pot cu adevărat să se îndeplinească. Au o vedere “în tunel” şi, dacă nu reuşesc să-şi largească orizontul, copiii lor vor creşte în acelaşi fel.

Interesant este faptul că visurile noastre sunt construite pe cunoştinţele pe care le primim din imediata noastră vecinătate şi de la cunoscuţii noştri. În lumina acestui fapt, nu este nici un motiv pentru care să nu putem să ne vedem visurile transformate în realitate. Ele sunt la îndemâna noastră. Nu fi un idealist care nu acţionează niciodată, dar nici un defetist care realizează doar obiectivele cele mai facile.

Nu încerca, acționează. Astfel nu mai e loc pentru eşec. Nu-ţi permite visuri alternative. De ce să nu fii mulţumit complet de tine însuţi şi de realizările tale? Nu există niciun motiv pentru care să trăieşti sub nivelul capacităţilor tale.

O persoană care trăieşte sub nivelul a ceea ce este cu adevărat capabilă să îndeplinească este cu adevărat o fiinţă profund nefericită. O astfel de persoană este permanent urmărită de eşecurile sale şi măsoară totdeauna măreţia faptelor celorlalţi în lumina propriei sale micimi. Se va întoarce într-o cochilie, refuzând să înfrunte obstacolele din calea sa.

Cheia succesului este ACȚIUNEA.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *