Corectitudinea politica

Sunt convins că multă lume consideră corectitudinea politică o problemă de principii. Uneori şi este. Dar sunt ocazii în care principiile contează mai mult decât corectitudinea politică – situaţii în care corectitudinea politică intră în conflict cu valorile noastre. Aceasta poate constitui în cele din urmă o ameninţare şi mai mare pentru societate decât punerea de bariere în calea comunicării eficiente.

Când facem din „a nu ofensa” ţinta noastră cea mai înaltă, în mod automat devalorizăm toate celelalte principii.  Când transformăm în tabu ideea de a nu spune că ideile altora sunt greşite, atunci le minimalizăm pe ale noastre. Când societatea noastră afirmă că este incorect politic a arăta că stilul de viaţă a altcuiva este greşit, atunci suntem în pericol de a pierde busola morală a culturii noastre.

Corectitudinea politică are la bază idea că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați.

Conceptul de „corect politic” și-a avut originea în leninismul de stânga, pentru a desemna pe cineva care aplica cu multă fermitate linia partidului. Cu timpul conceptul a evoluat spre un sens ironic, pentru a desemna pe cei care, exagerând în fermitatea aplicării liniei partidului, deveneau insuportabili.

Termenul, preluat în engleză ca Political Correctness (prescurtat PC) este o expresie utilizată pentru a descrie strategiile instituționale de înlocuire a expresiilor și termenilor din limba curentă care pot jigni minorități etnice, de gen, orientare sexuală, religioase, persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă, etc.

Corectitudinea politică este o ipocrizie.  În fapt, discriminarea (etnică, rasială, contra homosexualilor și a femeilor) este în primul rând un fenomen social și comportamental.  Simpla schimbare a cuvintelor (rom în loc de țigan) nu va îmbunătăți relațiile dintre români și țigani.

Termenii adoptați ca fiind corect politici devin, de fapt, foarte repede receptați ca fiind peiorativi. De exemplu, invalid a devenit într-un timp foarte scurt handicapat, apoi persoană cu dizabilități, apoi persoană cu nevoi speciale.

Corectitudinea politică este o ideologie: marxism cultural. Şi e mai primejdioasă decît marxismul economic, pentru că vizează schimbarea mentalităţilor şi a comportamentelor, deci a vieţii noastre, în profunzime şi în mod ireversibil.

Marxismul  cultural şi-a propus să dărîme „lumea veche”, întemeiată pe tradiţie – înţelească ca moştenirea socială referenţială, cu a sa axă imuabilă: raportarea la divinitate.  Într-un cuvînt, vrea să distrugă normalitatea.  În loc, va instaura o Nouă Ordine Mondială, bazată pe teroare,  nivelare culturală şi socială, ateism şi viciu. Această „lume nouă” ar fi expresia unui totalitarism crunt, impus cu forţa de către stat şi menţinut prin controlul permanent asupra persoanei, exercitat de acelaşi stat (eventual, unul global). Nimeni nu va putea gîndi, vorbi şi acţiona decît în limitele trasate de corectitudinea politică. Libertatea va fi anulată, dar propaganda va susţine că numai fără libertate sîntem liberi cu adevărat.

Normalitatea va fi redefinită, după calapodul corectitudini politice, aşa cum se întîmplă deja în unele ţări din Occident. Proces care începe prin schimbarea aparentă a realităţii cu ajutorul unei noi limbi. Unele cuvinte vor fi interzise, ca de pildă, „mamă”, „tată”, „doamnă”, „domnişoară”, „soţ”, „soţie” şi oricare altele ce amintesc de rolurile diferite ale bărbatului şi femeii în familie şi în societate, dar nu numai acestea.  Alte cuvinte vor deveni normă, ca „gen” în loc de „sex”, „partener(ă)” în loc de „soţ(ie)”, „persoană cu nevoi speciale” în loc de „invalid” sau „handicapat”, „persoană de culoare”, în loc de „negru”,  „contracepţie post-concepţională” în loc de „avort“, „persoană cu dimensiuni”  în loc de „gras” sau „obez” ş.a.m.d.  Rolul lor este de a minţi asupra realităţii, sub pretextul că astfel înlătură discriminarea. O ipocrizie pură, menită să justifice poliţia gîndirii.

Nu aduc întîmplător vorba despre sexualitate, căci aceasta este esenţială în ideologia marxismului cultural.  Prin schimbarea perspectivei asupra sexualităţii, marxiştii culturali transformă anormalul în normal, dictează noi reguli de moralitate publică şi dinamitează bună parte din temeliile „lumii vechi”.

Toate eforturile corectitudinii politice  ţintesc crearea unui „om nou”,  printr-un proces de spălare pe creier. Prin urmare, idealurile marxiştilor au rămas fundamental aceleaşi, doar mijloacele au fost schimbate.  Deoarece neomarxiştii au înţeles că războiul pentru o Nouă Ordine Mondială este în primul rînd unul cultural.

Mişcarea de prefacere a marxismului economic în marxism cultural a început în anii ‘20 ai secolului trecut, cu ceea ce a rămas în istorie sub numele de Şcoala de la Frankfurt – în fapt Institutul de Studii Sociale,  fondat de un grup de marxişti.  Membrii Şcolii de la Frankfurt,  au emigrat în Statele Unite ale Americii, în anii ‘30, cînd Germania a intrat în epoca nazistă. În mediul academic de peste Ocean influenţa  lor a crescut treptat, pînă astăzi, cînd a devenit covîrşitoare la nivelul întregii societăţi.  Generaţii în şir au fost formate în tiparele corectitudinii politice, ceea a provocat modificări sociale importante.

Din S.U.A., corectitudinea politică a fost exportată,  pe filieră academică, dar şi cu ajutorul mass media,  şi în Europa, unde are o înrîurire semnificativă asupra politicilor publice.  Şi în România se simte tot mai puternic suflul corectitudinii politice, alimentat de Facultăţile de Filosofie,  Ştiinţe Politice şi Comunicare,  în care scrierile corifeilor Şcolii de la Frankfurt sînt canonice.  Puţini sînt profesorii care au îndrăzneala de a spune adevărul: corectitudinea politică este o utopie, iar utopiile ucid.

Noua utopie are, ca şi marxismul clasic (vechea utopie), ambiţia de a deveni „religia” Noii Ordini. O ideologie în care trebuie să crezi, dincolo de raţiune, căreia trebuie să i te închini fără murmur, pe care trebuie să o slujeşti pînă la ultimele consecinţe. Iată de ce este necesar să o respingă ferm oricine vrea să-şi păstreze libertatea (de gîndire, expresie şi acţiune), adică umanitatea. Cît mai e posibil. Deocamdată este.

Corectitudinea politica  este dogma oficiala; noua ideologie morala care ni se baga pe gat non-stop. Pentru a o combate mai bine, trebuie sa o intelegem. Corectitudinea este extrem de ostila ideii de libertate individuala, sustinand implicare deplina a statului in viata indivizilor; prin acesta CP este o dogma TOTALITARISTA! Bineinteles, CP e plina de contradictii si stupizenii; totul in jurul ei pluteste intr-un ocean de ipocrizie si bigotism!

Corectitudinea politica insista foarte mult asupra ceea ce numeste „comportament responsabil” prin aceasta, amestecandu-se in sfera vietii private mult mai mult decat o facea moralitatea traditionala. Nenumarate noi reguli au fost impuse de stat si de organizatii private. Sa ne gandim doar la regulile pentru fumatori, de exemplu, tratati din ce in ce mai clar, drept niste paria ai societatii. Desigur, e o dovada de ipocrizie crasa pentru o ideologie care pretinde ca oamenii nu trebuie „discriminati” sub nici o forma! Dar, fireste, fumatorii, nu-i asa, se expun unui „risc la sanatate” si ii expun si pe cei din jur (ma refer la ideea cretina de „fumat pasiv”).  Bineinteles, doar dogmaticii CP au calificarea sa spuna ce comportament e „riscant” (i.e. rau) si care nu e. Dupa ce criterii?! Cam  cele de genul „asa vor muschii mei”!

Aceasta frenezie a reglementarii ne aminteste de „vremurile bune” ale Inchizitiei si ale comunismului.  Desigur, limbajul e diferit: interventia statului in viata privata se prezinta sub eufemismele de „ajutor”, „sprijin”, „combaterea extremismului” etc. Suntem bombardati de campanii pentru sanatate sau contra „discriminarii”! Orice atitudine critica sau tentativa de gandire libera este in mod automat o „prejudecata” pentru cainii de paza ai CP!  Una dintre tintele corectitudinii politice, este aceea de a reglementa orice actiune umana, inscriind-o intr-un „cod de conduita”.  Exista coduri „deontologice” aproape pentru orice profesie sau pentru orice gen de activitate!  Formalismul si artificialitatea relatiilor dintre oameni a ajuns la cote extreme! Desigur ca se poate si mai rau!

Corectitudinea politica se bazeaza pe o interpretare extrem de negativa a umanitatii. Dealtfel, majoritatea teoriilor morale si religiilor  au manifestat tendinta de a denigra potentialul uman. Reprezentarea oamenilor ca niste fiare care vor fi pedepsite pentru pacatele lor reapare in cele mai multe dintre religiile lumii;  dar cu toate acestea, si calitatile umane erau recunoscute, si potentialul de a fi „mantuiti”. Orientarea antiumanista a CP este insa fara nuante si fara salvare! Exagerarea problemelor si riscurilor de tot felul e comparabila doar cu denigrarea capacitatii oamenilor de a le face fata.

Familia traditionala este o tinta predilecta a CP. E atacata din mai multe pozitii. Pe de-o parte, se incearca impunerea altor forme de „familii”: monoparentale, casatorii intre homosexuali, mai cu jumatate de gura: poligamii etc. Pe de alta parte, parintilor li se ia dreptul de a-si creste copii dupa cum considera. Interventia statului in viata si educatia copiilor este tot mai mare. Sinistrul educatiei din Romania a vrut sa impuna obligativitatea gradinitelor pentru copii de la 3 ani: a renuntat la aceasta masura, doar pentru simplul fapt ca oricum, sunt mult mai putine gradinite decat e nevoie, chiar si in conditiile in care gradinita nu e obligatorie!! Numarul asistentilor sociali, al psihologilor scolari a crescut exponential in ultimii ani – iar puterea lor se mareste pe zi ce trece!  In viitor, probabil, copii nu vor mai fi crescuti in familii, ci in centre speciale! Deja, statul are dreptul sa dispuna arbitrar de copii, cand considera de cuviinta!

CP este o expresie a instrainarii oamenilor si a dezagregarii comunitatilor. Unii politicieni afirma ca viata de azi ofera mai multe optiuni oamenilor, prin faptul ca oamenii sunt mai instrainati in societate.  Din pacate insa, izolarea sociala nu ajuta la dezvoltarea unei gandiri critice. Teoretic, oamenii au mai multa „libertate de alegere”, dar practic, aceasta se manifesta de obicei printr-o incercare de adaptare la neputinta.  Intr-o astfel de lume, orice incercare de a depasi media si mediocritatea este privita cu suspiciune, sau chiar cu ostilitate. Eroismul azi nu mai inseamna „sa-ti asumi niste riscuri” ci sa „rezisti la stress”! Cei care incearca sa-si controleze propriile vieti, dincolo de presiunile societatii, sunt considerati maniaci sau nebuni!

Corectitudinea politica, dupa cum ii spune si numele, are o influenta foarte mare in viata sociala si politica!  Cainii de paza ai CP sunt in primul rand, tot felul de asociatii si ONG-uri care se erijeaza in reprezentii diverselor categorii sociale: comunitati etnice, homosexuali, oameni cu diferite probleme comune etc. etc. Nu intamplator, abundenta acestor ONG-uri, coincide cu increderea tot mai mica a oamenilor in politicienii care ii reprezinta in mod democratic. Din pacate, sunt destui care,  desi critica activitatea acestor organizatii agresive, fac totusi greseala sa le considere implicit drept reprezentanti ai celor pe care pretind ca-i reprezinta, fie ca e vorba de tigani, homosexuali, invalizi,  „societatea civila”, revolutionari etc.  In realitate, membrii acestor asociatii nu se reprezinta decat pe ei insisi, in ciuda pretentiilor lor ca nu ar fi asa! Iar in Europa, cel putin, aceste ONG-uri reprezinta mana invizibila care le da bani: Uniunea Europeana, care vrea sa distruga sentimentele nationale; morala traditionala; cultura europeana – pentru a impune, cu forta, corectitudinea politica!

Imensa problema cu care se confrunta acum Europa, migratia masiva a unor populatii neasimilabile, nu este altceva decat inca o manifestare a “corectitudinii politice”!

prayer2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.