LEGEA CAUZEI SI A EFECTULUI


„Actiunea presupune riscuri si costuri. Dar acestea sunt mult mai mici decat riscurile pe termen lung ale inacțiunii confortabile.”
John F. Kennedy

LEGEA CAUZEI SI A EFECTULUI -” Orice cauză are Efectul ei și orice efect isi are Cauza sa; totul se intampla conform acestei legi si nimic nu ii scapă”.Aceasta lege prevede că nimic nu se produce din pura întamplare, sau in afara legilor universale. Cum spune și ințelepciunea populară: noi „culegem ceea ce am semănat” si „orice acțiune are și o reacțiune”, o consecința a sa.

Legea Cauzei și Efectului este atât de profundă și puternică încât mai este numită si “Legea de Fier a Destinului Uman”, sau în altă accepțiune “Legea de Fier a Succesului”. Este cu adevărat legea naturii care ne guvernează destinul uman, succesul sau eșecul in viață.

Legea Cauzei si Efectului ne învață că pentru fiecare acțiune exista un rezultat specific. Poți folosi aceasta lege în beneficiul tău dacă înțelegi care acțiuni produc rezultate pozitive. Deținând aceste informații si cunoștințe, vei putea cauza efecte pozitive în viața ta.

 La un moment dat trebuie să începi să te miști, să acționezi, să faci ceva, să depui muncă, efort, trudă – să progresezi. Acțiunea este cheia. Iată ce a avut de spus Goethe despre descătușarea energiei: Pierde ziua de astăzi trândăvind și aceiași poveste se va întâmpla și mâine, iar ziua de poimâine va fi și mai zadarnică.

Nehotărârea aduce cu sine întârzieri și zilele îți sunt din ce în ce mai lamentabile. Acțiunea înseamnă curaj; există ceva magic în ea. Apucă-te de orice poți face sau crezi că poți face chiar acum. Odată ce ai început, mintea ți se înfierbânta.

Nu există nimic captivant sau plăcut în a sta degeaba; bucuria vieții constă în avea multe de făcut și a le duce la îndeplinire. De fapt, unul dintre marile secrete pentru a-ți descătușa energia  în viață se află chiar în munca. Implica-te în ceea ce faci, lasă-te captivat de munca ta, muncește temeinic, găsește-ti o varietate de lucruri în care să te implici și du-le la îndeplinire.

Unii oameni își doresc să ajungă la succes, dar refuză să plătească prețul acestuia. Ei refuză să treacă la obiceiuri bune, să învețe lucruri noi și să creeze valoare. Aceasta cu siguranță nu ii va duce la succes.

Nu poți avea nimic gratuit. Totul își are prețul sau.

Legea cauzei si efectului ne spune ca toate realizările, bogăția, fericirea, prosperitatea, si succesul in afaceri – sunt toate efecte directe sau indirecte, sau cu alte cuvinte – rezultate ale unor cauze și acțiuni specifice.

Asta înseamnă ca daca tu cunoști efectul sau rezultatul pe care ti-l dorești, atunci probabil ca-l poți obține. Poți studia alte persoane care au atins același obiectiv, și făcând ceea ce au făcut ei, vei putea sa te bucuri de același rezultat.

Un gând e o cauză care generează un efect. Noi putem înșela cu gândul, putem fi necinstiți doar lăuntric, putem visa cu inocență să jefuim, putem visa să luăm ceva ce nu-i al nostru, putem fi invidioși, ranchiunoși, respingători, furioși sau dornici să ne răzbunăm doar lăuntric, dar asta e o pierdere în întuneric la fel de mare ca și pierderea în fapte întunecate.

Căci fapta rea coboară din gândul rău și din inima rea, cum ne-a spus și Isus! Legea cauzei și a efectului va afecta conștiința și va duce într-o bună zi la un efect pe care ea îl va atrage ca o consecință a căderii în păcatul lăuntric. Noi picăm prea ușor în ispită, noi de dăm prea ușor lumina, alunecăm vertiginos și grav în această ”peșteră” sau ”închisoare” materială în care se zbate Eul omenesc și o facem pentru că nu cunoaștem că ”dreptatea” este o lege a conștiinței și, în consecință, nu poate fi cumpărată, nu poate fi eludată și nici nu poate fi amăgită. Karma este tocmai expresia legii cauzei și a efectului; ea nu-i aplicabilă doar faptei, ci și gândului, și intenției! E o lege care are grija dreptății pe lumea aceasta, legea care are grija adevărului, legea care ne-ar putea ajuta pe noi să creștem în lumină, căci ea ne asigură că nu avem nevoie niciodată, sub nici o formă și pentru nici o cauză, să alergăm după dreptate și după adevăr. Alergarea aceasta e doar un fel în care conștiința mai acumulează erori, se mai pierde cate puțin în ignoranța ei, iar accesul ființei la lumină se îngustează.  Două forțe ne atrag în direcții opuse în această viață; forța Eului și forța divină.  Acesta-i conflictul permanent în lăuntrul omului;  fiecare gând necinstit, fiecare viclenie  chiar dacă n-a fost făptuită, hrănește omenescul și îl împinge neîncetat spre înțelegerea limitată a ceea ce este viața sa.

Trăim într-o lume a efectelor, unde stările noastre, sentimentele, gândurile și emoțiile sunt cauze.  Emitem ceea ce suntem – la nivel de credințe și convingeri, stări și sentimente – și atragem prin rezonanță, din Univers, ceea ce corespunde emisiei noastre, oglindindu-ne astfel în tot și în toate.  Cauza este mereu în ceea ce suntem si emitem, tot ce este în exterior putând fi doar efect.

Un proverb  spune:  „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face“. Aceste cuvinte au o semnificaţie puternică. Pe lângă faptul că este moral să-i tratezi pe ceilalţi exact cum ţie ţi-ar plăcea să fii tratat, este şi foarte important de înţeles că fiecare dintre acţiunile noastre atrag reacţii egale şi opuse faţă de noi înşine. De câte ori eşti tentat să vorbeşti despre alegerile celorlalţi, întreabă-te dacă ţie ţi-ar plăcea ca oamenii să vorbească astfel despre tine.

Ideal ar fi să fim mereu sinceri cu noi înșine, să știm ceea ce este bine pentru noi și ceea ce trebuie schimbat. Să ne dăm seama ce fel de persoană dorim să ajungem, pentru că noi înșine suntem singura persoană pe care ne putem baza oricând.

Totul este un rezultat al unei cauze:  banii, bogăția, sănătatea, boala sau greutatea noastră.  Trăim într-o lume dominată de legea cauzei și a efectului. Indiferent de rezultatele pe care le obținem, fie ele bogăție sau sărăcie, bune sau rele, pozitive sau negative, întotdeauna să ne reamintim că lumea noastră exterioară este o simplă reflexie a lumii noastre interioare. Dacă în afară lucrurile nu merg bine, aceasta se întâmplă deoarece ceva este în neregulă în noi. Foarte simplu.

Principiul cauză-efect ne spune că noi suntem creatorii acestor circumstanțe. Și le creăm cu un scop precis. Iar cauza este pusă în mișcare de mintea noastră. Ceea ce credem ne creează experiențele. Conform principiului liberului arbitru, suntem liberi să credem orice dorim. Iar mintea noastră rațională este bine antrenată pentru a adopta convingeri atât de repede pe cât o învățăm. Ori de câte ori nu vom acționa în concordanță cu legile divine, undeva, în sufletul nostru vom primi un semnal sub forma unui disconfort. Iar semnalul acesta ne reamintește că, acceptând o convingere, am investit cu putere pe cineva sau ceva din afara noastră.

Succesul nu este o întâmplare. Succesul nu este un miracol, si nici nu este o problema de noroc. Totul se întâmplă pentru un motiv, bun sau rău, pozitiv sau negativ. Atunci însă, când cunoști foarte clar ceea ce-ti dorești de la viață, tot ce trebuie sa faci este sa-i “copiezi” pe alții care au realizat toate acele lucruri înaintea ta. Eventual, te vei putea bucura de aceleași rezultate.

Trăim într-un univers al ordinii, guvernat sever de legi, și înțelegerea acestui fapt primează în fata celorlalte legi sau principii. Există cauze specifice pentru sănătate și pentru boală. Există cauze specifice pentru fericire și nefericire. Dacă există un efect în viața voastră, care doriți să se repete, trebuie să mergeți înapoi la cauze și să repetați cauzele. Dacă există un efect pe care nu-l doriți, trebuie doar să identificați cauza și să o îndepărtați. Această lege este atât de simplă, încât îi descumpănește pe mulți. Ei continuă să facă – sau să nu facă – lucruri care le cauzează nefericire și frustrare, și atunci consideră că de vina pentru problemele lor sunt alții sau societatea.

Einstei spunea ca nebunia este „să faci aceleași lucruri, în același mod, și să te aștepți la rezultate diferite”. Într-o oarecare măsura, toți facem la fel. Trebuie să ne confruntăm direct cu această tendință și să o tratăm cu sinceritate. Un proverb scoțian spune: „Mai bine aprinzi o lumânare mica, decât sa blestemi întunericul”.

Este mai bine să analizăm atent cauzele tuturor problemelor noastre, decât să ne supărăm din pricina lor. În capitolul Pilde din Biblie se spune că „Ceea ce un om seamănă, aia culege”. Aceasta versiune a Legii cauzei si efectului este denumita Legea semănatului și culesului. Ea spune că ceea ce semănați, veți culege – și, în plus, ceea ce culegeți astăzi, sunt roadele a ceea ce ați semănat în trecut.

Daca doriți să aveți, în viitor, o altă recoltă în orice domeniu al vieții voastre, trebuie să plantați semințe diferite astăzi; și bineînțeles că aceasta se referă, în primul rând, la semințele mentale. Cea mai importanta aplicație a legii cauzei și efectului, sau a semănatului și culesului este aceasta: „Gândurile sunt cauze, iar stările sunt efecte.” Gândurile voastre sunt cauzele primare ale situațiilor din viața voastră.

Tot ceea ce trăiți a început cu un gând de un anume fel – al vostru, sau al altcuiva. Tot ceea ce sunteți, sau veți fi vreodată, este rezultatul modului în care gândiți, daca vă schimbați calitatea gândirii, vă schimbați și calitatea vieții. Schimbările produse în interiorul vostru vor atrage după sine schimbări în exterior. Veți culege ceea ce ați semănat. O faceți chiar acum.

Frumusețea acestei legi imuabile constă în faptul că, acceptând-o, preluați controlul deplin asupra gândirii, asupra sentimentelor și rezultatelor obținute. Aplicând Legea cauzei și a efectului, vă armonizați cu Legea controlului. Vă veți simți imediat mai bine și mai mulțumiți în ceea ce vă privește. Fiecare aspect al succesului sau eșecului în afaceri poate fi explicat prin aceasta lege fundamentală. Daca semănați cauze corecte, veți culege efectele dorite.

Iată cum poți aplica aceasta LEGE in viață:

  1. Examinează cele mai importante aspecte ale vieții tale – familia ta, sănătatea ta, locul tău de munca, situația ta financiară – si observa relația cauza-efect dintre ceea ce gândești, spui, simți și faci și rezultatele pe care le ai.
  2. Analizează felul în care gândești în relație cu modul de viață pe care îl trăiești. Fii absolut sincer cu tine însuți. Gândește-te cum gândurile tale din fiecare arie de interes îți cauzează, creează, și menține situația din jurul tău. Ce schimbări poți aduce modului tău de gândire pentru a îmbunătăți calitatea anumitor aspecte din viața ta?
  3. Perseverează. Succesul se creează în timp. De aceea, daca ți se pare că ceea ce faci nu funcționează imediat, nu renunța! Rămâi focusat. Analizează cauzele pentru a te asigura că faci lucrurile corecte. Ajustează-ti abordarea daca e necesar – și vei obține rezultatele dorite!

Fiecare decizie pe care o iei acum devine cauzăEfectul va fi rezultatul deciziei și acțiunii tale.

William-Shakespeare12